ANTREPRENORII ROMANI, SUB TEROARE – George Simion la dezbaterea de la CCIR: „Nu mai traim in dictatura... Nu mai poate cineva, prin institutii ale statului (ANAF, politia economica, alte 38 de institutii cu abilitati de control doar in domeniul economic) sa sperie oamenii de afaceri... Antreprenorii sunt speriati in multe judete sa-si ameninte angajatii ca vor fi dati afara sau nu vor mai avea bani sa le plateasca salariul daca iese Simion presedinte. Si ca statul o sa le ia 50% din afacere”
Disperarea Sistemului a atins cote inimaginabile, a declarat prezidentiabilul AUR George Simion (foto) marti, 13 mai 2025, la dezbaterea organizata de catre Camera de Comert si Industrie a Romaniei – eveniment de la cae a lipsit contracandidatul lui Simion, Nicusor Dan.
Concret, liderul Aliantei pentru Unirea Romanilor a acuzat ca am ajuns in situatia in care antreprenorii din numeroase judete ale Romaniei sunt presati sa-si ameninte angajatii ca vor veni vremuri grele pentru ei (vor fi dati afara, vor fi lasati fara salarii etc.) in cazul in care George Simion ajunge presedintele Romaniei.
Teroarea nu ocoleste nici patronii, care sunt amenintati ca sub presedintia lui Simion isi vor vedea nationalizate jumatate din afaceri, a adaugat candidatul AUR.
In acelasi discurs, George Simion a vorbit despre diminuarea aparatului bugetar, despre scaderea impozitului pe munca (Romania avand cel mai apasator astfel de bir din Uniunea Europeana), precum si despre sporirea contactelor externe pentru oamenii de afaceri romani.
Redam declaratia lui George Simion (vezi video):
„Hristos a inviat! Multumesc in primul rand pentru invitatie. Nu stiu cum sa facem, dar as vrea sa fiu mai aproape de dumneavoastra si de mediul economic. Avem niste obstacole intre noi, obstacole birocratice, obstacole de sistem si ma bucur foarte mult ca sunt astazi aici pentru a va enumera o parte din prioritatile pe care noi le avem.
Mi-as dori foarte mult sa existe dezbateri corecte in institutii importante pentru statul roman, cum este Camera de Comert si Industrie a Romaniei. Trebuie sa va spun de la inceput ca mi-am dorit si am primit invitatia pe care am confirmat-o si pentru astazi de dimineata la Academia de Studii Economice din partea Federatiilor Sportive. Din pacate, contracandidatul meu a ales sa nu se prezinte, dupa cum a ales sa nu se prezinte nici ieri la Universitatea din Bucuresti, desi confirmase inainte de turul al doilea prezenta.
Acesta este motivul pentru care am acceptat o dezbatere partinitoare, dar aflata intr-un cadru institutional (la Politehnica din Bucuresti), si am participat si la invitatia celor de la Universitatea Babes-Bolyai.
Mediul academic, Academia Romana, bisericile si institutiile de cult din Romania, Armata, Camera de Comert cu toate subdiviziunile sale reprezinta parteneri si piloni importantii a ceea ce noi astazi numim Romania.
Am plecat din activitatile uzuale de teren pe care le am in aceasta campanie pentru a onora invitatia dumneavoastra, pe care o consider cat se poate de utila, racordata la intentiile noastre, pentru ca reprezinta astazi, aici, o echipa care isi propune revenirea la normal, revenirea la cadrul constitutional si revenirea la parteneriatul strategic pe care il avem cu Statele Unite, care nu si-a produs inca toate roadele, cel putin din punct de vedere economic.
Ne bucuram ca acest lucru a dat rezultate in domeniul militar si, partial, al industriei militare (mai degraba al achizitiilor in industria militara) si, tocmai de aceea, am avut, acum doua saptamani, o intalnire foarte benefica cu AmChamul (n.r. Camera de Comert Americana in Romania).
Mi-as dori si vad ca sunt si, pe langa camerele de comert din tara, sunt prezente si camere de comert din strainatate, aflate sub obladuirea dumneavoastra. Mi-as dori, pe modelul AmChamului, sa potentam activitatea acestor camere de comert si sa profitam de faptul ca avem romani capabili in majoritatea statelor importante.
O sa o iau pe rand, spunandu-va ca vin de la Parlament, unde ce am vazut au vazut si colegii nostri din presa, carora le multumesc pentru prezenta, pentru respectul de care dau dovada si pentru faptul ca nu toti au inceput sa se comporte precum Marian Ceausescu si Malin Bot si isi respecta statutul de jurnalist impartial.
Am avut intalniri cu energeticienii, cu agricultorii si constructorii, unde le-am spus cat se poate de clar ca eu nu consider ca au beneficiat de niste facilitati fiscale si nu inteleg de ce sectoare importante pentru economia romaneasca unde avem antreprenori autohtoni precum agricultura, constructiile, energia, turismul si (ati completat dumneavoastra) constructia de nave, constructia si industria mobilei nu sunt ajutate sa produca si mai mult si sa fie competitive pe plan international si sunt efectiv hartuite. Cum sunt, din multe puncte de vedere, hartuiti si oamenii care au alta opinie in societatea romaneasca de astazi si indraznesc sa isi spuna parerea.
Nu mai traim intr-o dictatura. Nu mai poate cineva sa ne puna pumnul in gura. Nu mai poate cineva, prin institutii ale statului (precum ANAF, precum politia economica, precum alte 38 de institutii cu abilitati de control doar in domeniul economic) sa vina si sa sperie oamenii de afaceri. Si inclusiv in aceste zile, un ambasador este extrem de activ, dar nu in domeniul diplomatiei, ci in implicarea in alegeri, sa incerce sa ne tina undeva la locul nostru, pe care l-ati descris foarte bine in pledoaria dumneavoastra, domnule presedinte Daraban: 72 de companii in top 500.
Vreau sa anunt opinia publica romaneasca de faptul ca antreprenorii sunt speriati in acest moment in multe judete din tara, sa-si ameninte angajatii ca vor fi dati afara sau nu vor mai avea bani sa le plateasca salariul daca iese Simion presedinte. Si, mai mult, ca statul roman, odata ce eu ajung presedinte, o sa le ia 50% din afacere.
Si eu le-am spus in felul urmator: dar statul roman deja este partener in fiecare afacere cu 50%, prin taxele si birurile si toate controalele pe care le face. Asta este realitatea trista, din pacate. Si nu: George Simion nu este un bau-bau, George Simion nu o sa blocheze fondurile europene pentru firmele si pentru organizatiile reprezentative care vor sa le acceseze.
George Simion este aici pentru a reveni la ordinea constitutionala, la normalitate, la democratie, la vointa poporului roman. Si daca are un singur partener cu care vrea sa lucreze, dintre foarte multi care vor reprezenta colegii nostri de dialog social (dialog social care nu mai exista astazi), acel partener il reprezinta agentii economici si starea economiei tarii.
De la masuri simbolice, si cred ca este momentul ca cineva sa vina in fata dumneavoastra la fiecare intalnire, cineva ma refer de pe o pozitie inalta din statul roman si sa va spuna de fiecare data: 'multumesc'. Multumim pentru ca rezistati, multumim pentru ca sunteti parteneri corecti, multumim pentru ca ne platiti salariile si multumim ca mai tineti o parte din romani in tara prin stradaniile dumneavoastra, in conditii vitrege.
In acest moment, impozitul pe munca, la nivel de salariu minim, este cel mai mare din Uniunea Europeana. Si asta descurajeaza activitatea economica, la fel cum o fac si nenumaratele institutii de control, care controleaza, preseaza, vin cu diferite pretentii la cele 72 de companii romanesti, pentru ca celelalte 428 au deja o protectie reprezentata de ambasadele statelor lor.
Vom vorbi in cele ce urmeaza si o sa iau intrebarile din partea dumneavoastra despre ce avem de facut, despre atributiile presedintelui care – daca este presedinte si este la Palatul Cotroceni – nu inseamna ca nu are foarte multe atributii in a sprijini mediul economic.
Diplomatia este o asemenea atributie aflata in directa coordonare a presedintelui Romaniei si aici vad doua directii de la rezolvarea urgenta a deficitului fortei de munca in Romania. O sa intram in detalii: prin fiecare ambasada, consulat, atasat economic, fiecare functionar roman care lucreaza peste hotare si mai departe, prin incarcarea de avioane low-cost, ca nu ne-am nascut niciunii dintre noi in puf si multi dintre dumneavoastra isi petrec noptile dormind in birouri, pe canapele, cu trei sferturi din avion incarcat cu oameni de afaceri.
Daca vorbim despre tinte, sa ne propunem o tinta pentru inceput ca trei sferturi din acel avion sa fie incarcat nu cu chelneri, nu cu sinecuri, nu cu baieti de paza (ca nu ne ameninta nimeni, n-am facut rau, n-am furat in aceasta tara; voi ati platit salarii si ati ridicat aceasta tara prin munca voastra), ci prin oameni care sa-si extinda afacerile prin cooperari internationale, prin asocieri, prin pachete minoritare sau majoritare de actiuni.
O alta tinta, domnule presedinte... Si va felicit pentru activitatea asidua: sunteti unul dintre putinii oameni la nivel inalt din statul roman, pentru ca eu consider Camera de Comert si Industrie a Romaniei parte a statului roman. O tinta in 5 ani de mandat o sa fie sa aducem 150 de sefi de stat si guverne aici, la Camera de Comert, care este atat de persecutata si vazuta ca un rau doar pentru ca reprezinta mediul autohton. Nu capitalul autohton (pentru ca foarte bine ati spus in pledoaria dumneavoastra: avem nevoie de investitori straini), ci o institutie emblematica a statului roman. Ati spus: 1864, Alexandru Ioan Cuza, un reformator. E nevoie de schimbari similare cu cele facute de Alexandru Ioan Cuza.
Stiti foarte bine ca am fost printre primii, daca nu singurul, din spatiul politic romanesc care a salutat ideea aceasta de eficientizare administrativa si chiar sunt acuzat, demonizat, ars pe rug in spatiul public si in presa care este finantata de catre ambasade si de catre unele corporatii, pentru faptul ca am indraznit sa spun ca trebuie sa existe o eficientizare in sectorul public, care sa inceapa de la oamenii eficienti care isi fac treaba in administratia locala si centrala: doar ei trebuie sa ramana acolo, nu pilele, nu sinecurile, nu membrii de partid care pur si simplu paraziteaza oamenii din administratie si reprezinta o povara pentru celelalte sectoare bugetare, pentru invatamant, pentru medici, pentru pompieri, militari, politisti.
Statul roman a inceput in anul 2000 de la 800.000 de angajati si a ajuns acum la 1.315.000 de angajati, in ciuda promisiunilor pe care nu stiu daca v-a onorat cu prezenta domnul Ciolacu I si Ciolacu II (nu e nicio referire la parinte I sau parinte II) aici, la Camera de Comert. Insa eu am participat si la Camera de Comert, si la conferintele organizate de ASPES (n.r. Asociatia pentru Studii si Prognoze Economico-Sociale) si m-am exprimat de nenumarate ori ca trebuie sa revenim la o normalitate.
Singura forma prin care putem eficientiza aparatul administrativ, domnule presedinte, este una naturala, treptata, prin care cei care trebuie sa mearga la pensie sa fie lasati sa mearga la pensie, prin care sa dam mana libera tinerilor si o forma prin care folosim in favoarea sectorului privat ceea ce a aparut in acesti 25 de ani, schimbarea majora, progresul tehnic, digitalizarea. Nu avem nevoie de contabil, de arhitect in fiecare primarie din tara, atata timp cat ati vazut: in timpul pandemiei, trimiteai un e-mail si lucrurile functionau, se intamplau, surprinzator.
Nu avem nevoie de sapte primarii la nivelul Bucurestiului, doar daca cel care este primar general nu este capabil sa faca ordine in atributii si nici in propria casa.
Este important sa spunem aceste lucruri si nu vom lasa capul jos in fata nimanui, pentru ca am vazut in ultima perioada un sir de minciuni in spatiul public si contracandidatul meu protejat de diferite interese.
Am vazut ca a venit sa-si aduca diploma de bacalaureat, dar, intr-adevar, fata de fostul premier al tarii, poseda o diploma de bacalaureat, dar si noi avem si diplome de bacalaureat, si diplome de licenta. Sigur: pe toate, fara probleme, pentru ca sunt autentice, reprezinta institutii de invatamant respectabile din statul roman.
Eu cred in potentialul creativ al statului roman eliberat de paraziti si a poporului roman, prin toti reprezentantii sai care isi fac cu cinste meseria.
Vi le punem la dispozitie, le las aici, dupa cum o sa las la dispozitie fiecaruia dintre voi o carte de vizita. N-am timp acum, pentru ca ma asteapta sefi de stat si guvern in continuarea programului meu electoral de astazi. Dar imi doresc foarte mult, nu o sa am timp sa iau toate intrebarile, dar imi doresc foarte mult ca dumneavoastra sa fiti primii invitati la Palatul Cotroceni, pentru ca am si, de la scoala generala, ca in curand o sa ma acuze si ce-am facut in scoala generala, domnule presedinte.
La gradinita am fost destul de oscilant: aveam doua gradinite si ma plimbam de la una la alta. Imi placea mai mult cu bunicii in Vrancea, pe plaiurile natale, dar ce vreau sa va zic si n-am facut intamplator aceasta prezentare, pentru ca nu suntem acei inculti, acea pleava a societatii, cum am fost portretizati de adversarii nostri; suntem oameni deschisi pentru dialog.
Dumneavoastra, domnule presedinte, sunteti nascut in 1967 – aflu in urma discursului dumneavoastra,. Eu sunt nascut in 1986. Am libertatea in sange, ma consider a fi cetatean european si cetatean al lumii libere, nu o sa fac rau tarii mele, jur credinta tarii mele Romania, niciunui alt stat si consider ca avem o singura tara care se cheama Romania si restul de 190 si sunt pur si simplu state”.
MATERIAL PUBLICITAR POLITIC
PARTIDUL ALIANŢA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR
e-mail: [email protected]
adresă: str. Geneva, nr. 20, parter, ap. 1, com. Tunari, sat. Tunari Jud. Ilfov
CMF – 31250007
CPP – AOB0C1D1E1
TUR2
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Io
13 May 2025 19:22
+1