19 April 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

EXECUTIE CU COMPLET NESPECIALIZAT – Judecatorii Anda Santai, Aurelian Mocan si Leontin Coras de la CA Alba Iulia au trimis la rejudecare un dosar fabricat de Binomul DNA-SRI pe motiv ca sentinta fusese data de un complet nespecializat in materie de coruptie, asa cum dicteaza Legea nr. 78/2000. Initial, judecatorul Mocan s-a impotrivit, fiind nevoie de formarea unui complet de divergenta, dar in cele din urma a aparut unanimitatea, datorita unei hotarari prealabile pronuntate de ICCJ (Documente)

Scris de: Valentin BUSUIOC | pdf | print

22 July 2020 17:25
Vizualizari: 7892

Lumea Justitiei va prezinta felul in care a fost anulata o condamnare dispusa la fond intr-un dosar fabricat de Binomul DNA-SRI. Motivul il constituie faptul ca sentinta a fost pronuntata de catre un complet nespecializat in judecarea faptelor de coruptie, asa cum dicteaza Legea nr. 78/2000. Vorbim despre alte instante decat Inalta Curte de Casatie si Justitie, unde Curtea Constitutionala a Romaniei a stabilit deja – prin Decizia nr. 417/2019 – ca trebuie sa existe completuri specializate.



Joi, 16 iulie 2020, judecatorii Anda Santai, Aurelian Mocan si Leontin Coras de la Curtea de Apel Alba Iulia au dispus intoarcerea la instanta de fond a unei cauze care la fond s-a soldat cu doua condamnari la inchisoare cu executare si una la inchisoare cu suspendare.


Iata mai intai minuta hotararii nr. 431/2020 pronuntate de CA Alba Iulia in dosarul nr. 3975/117/2014:


Admite apelurile formulate de Directia Nationala Anticoruptie – Serviciul Teritorial Cluj, partea civila Statul Roman prin Agentia Nationala de Administrare Fiscala reprezentata prin Administratia Judeteana a Finantelor Publice Cluj si inculpatii Pop Rares Vasile, Crisan Claudiu Vasile si Dohotar Ioan Radu impotriva sentintei penale nr.228 din 2.08.2017 pronuntate de Tribunalul Cluj in dosarul nr. 3975/117/2014, pe care o desfiinteaza si dispune rejudecarea cauzei de catre Tribunalul Alba. Desfiinteaza toate actele procedurale intocmite de Tribunalul Cluj. Se vor restitui catre Directia Nationala Anticoruptie – Serviciul Teritorial Cluj si Serviciul Roman de Informatii documentele clasificate inaintate la dosarul cauzei.

In baza art.275 alin.3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat in apel raman in sarcina acestuia. In baza art.275 alin.6 C.proc.pen. onorariul partial acordat aparatorului desemnat din oficiu pentru inculpatul Dohotar Ioan Radu, in suma de 75 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justitiei. Definitiva. Pronuntata in sedinta publica, azi 16.07.2020”.


Minune: unanimitate la completul de divergenta


Initial, completul CA Alba Iulia era format din judecatorii Anda Santai, Aurelian Mocan. Dar, din cauza ca nu s-au pus de acord (Santai optand pentru restituire, iar Mocan refuzand, alegand continuarea judecarii apelului), a fost format un complet de divergenta, impreuna cu magistratul Leontin Coras, in decembrie 2019. Fericita coincidenta a facut ca dupa alcatuirea completului de divergenta sa apara unanimitate in sensul trimiterii cauzei pentru rejudecare. Dupa toate aparentele, razgandirea judecatorului Aurelian Mocan a fost posibila datorita unei hotarari prealabile pronuntate in aprilie 2020 de catre ICCJ.


Cum a inceput totul


La 4 iunie 2014, DNA a anuntat punerea sub urmarire penala a trei inspectori din Inspectoratul de Stat pentru Controlul Traficului Rutier (Rares Vasile Pop – foto 1 –, pe atunci si vicepresedinte al PNL Cluj-Napoca, Claudiu Vasile Crisan si Ioan Radu Dohotar), acuzati de abuz in serviciu, permiterea accesului la informatii nepublice, acte de comert incompatibile cu functia, fals intelectual, santaj si luare de mita. In aceeasi zi, parchetul i-a retinut pe Pop si Crisan, pentru care a obtinut arest preventiv pana la 8 mai 2015 (Rares Pop), respectiv 23 martie 2015 (Claudiu Crisan). Intre timp, la 11 iulie 2014, Directia Nationala Anticoruptie a anuntat trimiterea in judecata a celor trei inspectori rutieri, rechizitoriul fiind semnat de procuroarea Anemaria Cireap (vezi facsimil) si confirmat de sefa din acel moment al DNA Cluj, Elena Botezan (in prezent judecatoare la Curtea de Apel Cluj). In esenta, Pop, Crisan si Dohotar sunt acuzati ca ar fi protejat mai multe firme de transport rutier.

 


La 2 august 2017, judecatoarea Nora Boiciuc de la Tribunalul Cluj i-a condamnat pe:

- Rares Pop la 4 ani si 4 luni de inchisoare cu executare;

- Claudiu Crisan la 2 ani si 4 luni cu executare;

- Ioan Dohotar la 2 ani si 8 luni cu suspendare.

In 8 octombrie 2018, avocatii inculpatilor au obtinut stramutarea de la Curtea de Apel Cluj la Curtea de Apel Alba Iulia. Aici, la CA Alba Iulia, s-a constituit in decembrie 2019 un complet de divergenta, din cauza ca judecatorii Anda Santai si Aurelian Mocan nu au cazut de acord privind soarta dosarului: continuarea judecarii sau trimiterea pentru rejudecarea fondului? La 19 decembrie 2019, aparatorii aparatorii lui Rares Pop – avocatii Radu Chirita (foto 2), Bianca Pantea si Mihnea Novac – au obtinut sesizarea instantei supreme pentru pronuntarea unei hotarari prealabile privind interpretarea articolului 29, alineatul 1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie.


Iata mai intai ce prevede art. 29 alin. 1 din Legea 78/2000:


Pentru judecarea in prima instanta a infractiunilor prevazute in prezenta lege, se constituie complete specializate”.

La randul ei, in 28 aprilie 2020, ICCJ a respins ca inadmisibila aceasta sesizare.


Redam minuta instantei supreme:


Respinge ca inadmisibila sesizarea Curtii de Apel Alba Iulia, Sectia penala, pentru pronuntarea unei hotarari prealabile in vederea dezlegarii de principiu a urmatoarei chestiuni de drept:

'1. In interpretarea art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, se poate considera ca judecatorul de la instanta de fond care, anterior, a fost desemnat titular al unui complet specializat pentru judecarea cauzelor de coruptie, iar ulterior colegiul de conducere al instantei nu l-a desemnat intr-un complet specializat este competent sa judece cauze de coruptie repartizate in perioada in care nu a fost desemnat prin hotararea colegiului de conducere ca titular al unui complet specializat, in conditiile in care, in perioada respectiva, niciun complet al sectiei penale a instantei respective nu a fost desemnat pentru a judeca cauze de coruptie?

2. In ipoteza unui raspuns negativ, care este sanctiunea in acest caz, nulitatea relativa sau nulitatea absoluta?'

Obligatorie de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedura penala.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 28 aprilie 2020”.

Importanta nu este minuta solutiei de respingere, ci faptul ca in considerente, instanta suprema a subliniat ca exista deja jurisprudenta CCR pe aceasta tema (Deciziile nr. 454/2018 si 417/2019) care dicteaza alcatuirea unor complete specializate in materie de coruptie. Altfel spus: inca din 2018 Curtea Constitutionala a stabilit ca sunt lovite de nulitate absoluta hotararile pronuntate de complete nespecializate.

Aceasta HP a Inaltei Curti a avut darul de a aduce unanimitatea in randurile judecatorilor Santai, Mocan si Coras, in sensul trimiterii dosarului la rejudecare. (A se vedea minuta de la inceputul articolului.)


Prezentam principalele argumente ale maestrului Radu Chirita pentru trimiterea cauzei la rejudecare:


1. Sentinta apelata a fost pronuntata de completul de judecata VI F NCP, al sectiei penale a Tribunalului Cluj. Cauza a fost repartizata acestui complet in 2014, dupa intrarea in vigoare a noilor coduri penale. Anterior, asa cum rezulta din hotararile Colegiului de conducere al instantei depuse la dosar anterior, Tribunalul Cluj desfiintase toate completurile de judecata ce au functionat anterior intrarii in vigoare a noilor coduri penale si a infiintat alte completuri. Desi in fiecare din anii anteriori anului 2014, prin hotararea anuala privitoare la completurile de judecata, unele dintre acestea fusesera desemnate complete specializate pentru judecarea cauzelor de coruptie, in hotararea prin care s-au instituit complete pentru 2014 nu s-au mai stabilit astfel de complete.

2. Motivele pentru aceasta omisiune sunt necunoscute si, pana la urma, irelevante fata de prevederile art. 29 din Legea nr. 78/2000. Incepand din 2019, la scurt timp dupa invocarea acestui fapt ca motiv de apel in prezenta cauza, Tribunalul Cluj a desemnat din nou o parte din completurile sectiei sale penale completuri specializate pentru judecarea cauzelor de coruptie.

3. Art. 29 din Legea nr. 78/2000 contine o prevedere ce nu poate face obiectul niciunei interpretari: judecarea in prima instanta a faptelor de coruptie se poate face doar de catre un complet specializat. Motivele pentru care acest text a fost adoptat este irelevant la acest moment, dupa cum tot irelevant este daca are vreun sens necesitatea unor completuri specializate pentru judecarea faptelor de coruptie. Cert este ca acea norma legala era in vigoare la momentul repartizarii cauzei de fata, ca aceasta priveste fapte de coruptie si ca legea nu a fost respectata.

4. Consider ca, in mod evident, exista o incalcare a legii, iar aceasta este independenta de existenta unei specializari a titularului completului de judecata. Dincolo de specializarea judecatorului care intra in compunerea unui complet de judecata, dincolo de cariera sa anterioara, legea este cea care stabileste competenta functionala a unui complet de judecata. Aceasta notiunea este si trebuie sa fie separata de competentele profesionale ale judecatorului care formeaza completul de judecata.

5. Pentru a ingrosa nuantele, legea stabileste din punct de vedere functional ca, la acele instante la care exista sectii penale, cauzele penale se vor judeca doar de complete ale acestei sectii. Cred ca nimeni nu contesta faptul ca, daca un complet al sectiei civile din cadrul unei instante ar judeca o cauza penala, hotararea ar fi nula absolut, indiferent daca judecatorul care a format completul a judecat anterior in cariera sa si cauze penale. De altfel, o astfel de analiza este confirmata atat de jurisprudenta CCR, cat si de jurisprudenta ICCJ care sunt obligatorii pentru orice instanta. Tocmai de aceea, toate instantele care au fost sesizate cu un motiv de apel similar, au constatat nulitatea absoluta a procesului penal si al unei eventuale sentinte si au dispus rejudecarea cauzei de un complet specializat.


Iata minuta condamnarilor de la fond (sentinta nr. 228/2017):


Admite cererea de schimbare a incadrarii juridice formulata de reprezentanta Parch. de pe langa ICCJ - D.N.A. – Serv. Teritorial Cluj. Respinge cererile de schimbare a incadrarii juridice formulate de inculpati, prin aparatori alesi.

1. Condamna pe inculpatul Pop Rares Vasile. In baza art.13/2 din Legea nr.78/2000 modif. prin Legea nr. 187/2012 rap. la art.297 C.p., cu aplic. art.35 al.1 C.p., art.75 al.2 lit.a C.p., 76 al.1 C.p., pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu cu obtinere de foloase necuvenite, in forma continuata, la pedeapsa de: 2 (doi) ani inchisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.66 al.1 lit.a si b C.p. In baza art.12 lit.a din Legea nr. 78/2000, modif. prin Legea nr. 187/2012, pentru savarsirea infractiunii de desfasurare de activitati ca acte de comert, incompatibile cu functia detinuta, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, la pedeapsa de: 1 (un) an inchisoare; In baza art.12 lit.b din Legea nr. 78/2000 modif. prin Legea nr. 187/2012, cu aplic. art.35 al.1 C.p., pentru savarsirea infractiunii de permiterea accesului unor persoane neautorizate la informatii ce nu sunt destinate publicicitatii, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, in forma continuata, la pedeapsa de: 1 (un) an inchisoare; In baza art.52 al.3 rap. la art.321 C.p., pentru savarsirea infractiunii de fals intelectual in forma participatiei improprii, la pedeapsa de: - 1 (un) an inchisoare; In baza art.13/1 rap. la art.207 al.1 si 3 C.p., pentru savarsirea infractiunii de santaj, la pedeapsa de: - 2 (doi) ani si 8 (opt) luni inchisoare. prin schimbarea incadrarii juridice a faptei din infractiunea de santaj, prev. de art.207 al.1 si 3 C.p. In baza art.38 al.1 C.p., constata ca infractiunile de mai sus sunt concurente, iar in baza art.39 al.1 lit.b C.p., contopeste pedepsele stabilite, inculpatul urmand sa execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 (doi) ani si 8 (opt) luni inchisoare, sporita cu 1/3 din totalul celorlalte pedepse aplicate (respectiv, un spor de 1 an si 8 luni), pedeapsa finala fiind aceea de: - 4 (patru) ani si 4 (patru) luni inchisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.66 al.1 lit.a si b C.p., cu executare in regim de detentie. Face aplic. art.65, 66 al.1 lit.a si b C.p. In baza art.72 C.p., scade din pedeapsa aplicata, timpul detentiei preventive incepand cu data de 04.06.2014 si pana la 08.05.2015. In baza art.396 al.5 rap. la art.16 al.1 lit.b C.p.p., achita inculpatul de sub invinuirea de savarsire a infractiunii de luare de mita, prev. de art.289 al.1 C.p. rap. la art.7 lit.c din Legea 78/2000 modif. prin Legea nr. 187/2012, cu aplic. art.5 C.p. Constata recuperat prejudiciul cauzat partilor civile ISCTR Bucuresti si Statului Roman prin Anaf - reprezentata prin AJFP Cluj. In temeiul art.25 al.3 C.p.p., dispune desfiintarea totala a inscrisului falsificat, respectiv proces-verbal de constatare a contraventiilor seria ISCTR nr. 41161024 (f. 423 vol.VII dup). Potirivit art.404 al.4 lit.c C.p.p. rap. la art.249 si urm. C.p.p., dispune ridicarea masurii asiguratorii instituita prin ordonanta 6/P/2014 a Parch. de pe langa ICCJ –D.N.A.- Serv. Teritorial Cluj din data de 01.07.2014, constand in indisponibilizarea prin instituirea popririi asupra sumelor de bani detinute de inculpat in contul bancar deschis la Banca Transilvania, pana la concurenta sumei de 1.500 lei (f.364-369 vol.I dup).

2. Condamna pe inculpatul Crisan Claudiu Vasile. In baza art.13/2 din Legea nr.78/2000 modif. prin Legea nr. 187/2012 rap. la art.297 C.p., cu aplic. art.35 al.1 C.p., art.75 al.2 lit.a C.p., 76 al.1 C.p., pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu cu obtinere de foloase necuvenite, in forma continuata, la pedeapsa de: - 2 (doi) ani inchisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.66 al.1 lit.a si b C.p. In baza art.12 lit.b din Legea nr. 78/2000 modif. prin Legea nr. 187/2012, cu aplic. art.35 al.1 C.p., pentru savarsirea infractiunii de permiterea accesului unor persoane neautorizate la informatii ce nu sunt destinate publicicitatii, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, in forma continuata, la pedeapsa de: - 1 (un) an inchisoare; In baza art.38 al.1 C.p., constata ca infractiunile de mai sus sunt concurente, iar in baza art.39 al.1 lit.b C.p., contopeste pedepsele stabilite, inculpatul urmand sa execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 (doi) ani inchisoare, sporita cu 1/3 din cealalta pedeapsa aplicata (respectiv un spor de 4 luni), pedeapsa finala fiind aceea de: - 2 (doi) ani si 4 (patru) luni inchisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.66 al.1 lit.a si b C.p., cu executare in regim de detentie. Face aplic. art.65, 66 al.1 lit.a si b C.p. In baza art.72 C.p., scade din pedeapsa aplicata, timpul detentiei preventive incepand cu data de 04.06.2014 si pana la 23.03.2015. Constata recuperat prejudiciul cauzat partilor civile ISCTR Bucuresti si Statului Roman prin Anaf - reprezentata prin AJFP Cluj.

3. Condamna pe inculpatul Dohotar Ioan Radu. In baza art.13/2 din Legea nr.78/2000 modif. prin Legea nr. 187/2012 rap. la art.297 C.p., cu aplic. art.35 al.1 C.p., pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu cu obtinere de foloase necuvenite, in forma continuata, la pedeapsa de: - 2 (doi) ani si 8 (opt) luni inchisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.66 al.1 lit.a si b C.p. Face aplic. art.65, 66 al.1 lit.a si b C.p. In temeiul art.91 C.p., suspenda sub supraveghere executarea pedepsei pe durata termenului de supraveghere de 3 ani, prev. de art.92 C.p. Conform art.93 al.1 C.p., obliga inculpatul sa se supuna, pe durata termenului de supraveghere, urmatoarelor masuri de supraveghere date in competenta Serviciului de Probatiune Bistrita: a) sa se prezinte la Serviciul de Probatiune Bistrita, conform programului ce ii va fi stabilit de catre consilierul de probatiune; b) sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa; c) sa anunte, in prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile; c ) sa comunice schimbarea locului de munca; d) sa comunice informatii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta. Potrivit art.93 al.3 C.p., obliga inculpatul, pe parcursul termenului de supraveghere, sa presteze o munca neremunerata in folosul comunitatii pe o perioada de 60 zile, in cadrul unor activitati desfasurate de Primaria mun.Bistrita sau Primaria com. Dumitra, jud. Bistrita-Nasaud. In baza art.91 al.4 C.p., atrage atentia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendarii sub supraveghere, prev. de art.96 C.p. In temeiul art.19 si 397 C.p.p., comb. cu art.1357 C.c., obliga inculpatul la plata despagubirilor civile, dupa cum urmeaza: suma de 3.600 lei catre partea civila ISCTR Bucuresti, iar suma de 8.400 lei, catre partea civila Statul Roman prin Anaf - reprezentata prin AJFP Cluj.

In baza art.274 C.p.p., obliga inculpatii la plata cheltuielilor judiciare in favoarea statului in suma de cate 12.000 lei, fiecare. Cu apel in 10 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica din 02.08.2017”.


Redam comunicatul DNA privind trimiterea in judecata a cauzei:


Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea in judecata, in stare de arest preventiv, a inculpatilor:

POP RARES VASILE, inspector sef teritorial (7 judete) in cadrul Inspectoratul de Stat pentru Controlul Traficului Rutier si vicepresedinte al organizatiei locale a unui partid politic, pentru savarsirea infractiunilor de:

- abuz in serviciu comis in forma continuata cu obtinere de foloase necuvenite, (40 de acte materiale),

- permiterea accesului unor persoane neautorizate la informatii ce nu sunt destinate publicitatii, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite comisa in forma continuata,

- desfasurarea de activitati ca acte de comert, incompatibile cu functia detinuta in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite

- fals intelectual in forma participatiei improprii

- santaj

- luare de mita

CRISAN CLAUDIU VASILE, inspector coordonator al Biroului judetean Cluj, din cadrul Inspectoratul de Stat pentru Controlul Traficului Rutier pentru savarsirea infractiunilor de:

- abuz in serviciu comis in forma continuata cu obtinere de foloase necuvenite, (39 de acte materiale),

- permiterea accesului unor persoane neautorizate la informatii ce nu sunt destinate publicitatii, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite comisa in forma continuata

De asemenea, a fost trimis, in stare de libertate, a inculpatului

DOHOTAR IOAN RADU, inspector coordonator al Biroului judetean Bistrita Nasaud si membru in consiliul de conducere al Inspectoratului de Stat pentru Controlul Traficului Rutier pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu comis in forma continuata cu obtinere de foloase necuvenite (18 acte materiale).

In rechizitoriul intocmit procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt :

In perioada august 2012-21 mai 2014, inculpatul Pop Rares Vasile, in calitate de inspector sef teritorial al ISCTR-IT 4, singur sau impreuna cu inculpatii Crisan Claudiu Vasile si Dohotar Ioan Radu, in mod repetat, contrar atributiilor legale si de serviciu, a intervenit in activitatea de control desfasurata de catre inspectorii din subordine, determinand incalcarea normelor legale privind constatarea si sanctionarea faptelor contraventionale savarsite la regimul transportului rutier, pentru a proteja, astfel, unele societati aflate in sfera de interes a inspectorilor judeteni.

Inculpatul Pop Rares Vasile a dezvoltat relatii cu numerosi operatori economici ce activeaza in domeniu, asigurand acestora protectie in schimbul obtinerii de avantaje patrimoniale, fie direct, fie prin impunerea folosirii serviciilor prestate de societati comerciale controlate de acesta prin rude ale sale sau afini sau detinute de membri ai familiei sale. Din vara anului 2012, cand a fost numit in actuala functie, atributiile sale din cadrul firmelor pe care le administra, au fost transferate sotiei sale.

Calitatea de asociat a sotiei era de fapt una formala, probele administrate atestand ca inculpatul Pop Rares Vasile este factorul decident, consultat telefonic cu privire la clientii societatilor, preturile la care sunt efectuate serviciile, etc.

In plus, inculpatii au divulgat, in mod repetat operatorilor de transport, date privind locul amplasarii echipajelor de control in trafic, intervalul orar de actiune al acestora ori date privind existenta unor reclamatii inregistrate in evidentele ISCTR, astfel incat, beneficiarii acestor informatii sa evite aplicarii sanctiunilor pecuniare si a masurilor complementare.

Concret, starea de fapt detaliata in rechizitoriu este urmatoarea:

La nivelul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Traficului Rutier (ISCTR), Inspectoratul teritorial condus de Pop Rares Vasile include in sfera de competenta judetele Alba, Bihor, Bistrita-Nasaud, Cluj, Maramures, Satu Mare si Salaj.

Una dintre premisele savarsirii faptelor ce fac obiectul prezentului dosar o reprezinta aceea ca inculpatul Pop Rares Vasile desfasoara activitati comerciale incompatibile cu functia detinuta, cu referire la administrarea, respectiv derularea de activitati comerciale prin intermediul S.C. Universal Auto Special SRL, UAS Service SRL, S.C. Universal Inspectii SRL si SC MM ITP Test SRL, societati care au ca obiect de activitate testari si inspectii auto si al caror administrator a fost Pop Rares pana in vara anului 2012, data numirii in functia de inspector teritorial sef al ISCTR IT 4. In fapt, inculpatul Pop a continuat sa se implice direct si activ in activitatea firmelor private, in ciuda evidentului conflict de interese existent intre institutia publica pe care o conducea si sectorul privat. Astfel, pentru protejarea intereselor firmelor ce constituie clienti ai societatilor sale private, inculpatul a intervenit in actul de control al subordonatilor, modalitatea concreta fiind diferita, fie prin apelarea directa a inspectorilor aflati in trafic, fie prin intermediul inculpatilor Crisan Claudiu Vasile sau Dohotar Ioan Radu.

Interventiile asupra inspectorilor aflati in cursul actului de control se produceau cu frecventa cvasi-zilnica, pe parcursul perioadei de supraveghere, fiind determinate atat de relatiile de prietenie existente intre inculpatii Pop, Crisan si Dohotar cu persoane care detin societati ce activeaza in domeniul transportului rutier, cat si de numeroasele relatii politice ale inculpatului Pop Rares Vasile, la data retinerii sale avand de altfel si calitatea de consilier judetean in cadrul Consiliului Judetean Cluj. De altfel, inculpatul Pop Rares Vasile a facut demersuri constante in a obtine sustinerea politica a doua partide pentru mentinerea functiei de conducere. Astfel, avantajele pe care inculpatii urmaresc sa le obtina prin exercitarea abuziva a functiei sunt deopotriva patrimoniale cat si nepatrimoniale, respectiv mentinerea in functiile de conducere.

Probele administrate atesta faptul ca inculpatul Pop Rares Vasile organizeaza intalniri ” de lucru ” cu inspectorii din subordine ori cu inspectorii coordonatori ai inspectoratelor judetene, ocazie cu care le pune in vedere ca in actiunile de control sa tina seama de interesul sau major de a proteja numerosi operatori, firmele care au dezvoltat relatii cu acesta ( fie de natura pecuniara, fie din considerente politice ).

La data de 9 decembrie 2013, inculpatul Pop Rares a pretins si primit de la doi martori denuntatori suma de 1.500 lei, bani oferiti pe considerentul de a se asigura de bunavointa inculpatului si de ajutorul acestuia in cazul desfasurarii unor controale de catre inspectorii din subordine.

La data de 27 martie 2014, inspectori din cadrul ISCTR – Inspectoratul Judetean Alba, au efectuat un control la o scoala generala, vizand obtinerea licentei de transport si modul de efectuare a transportului cu un autovehicul Aro, utilizat de unitatea de invatamant.

Echipa de control formata din 2 inspectori a intocmit o nota de constatare, retinand incalcarea normelor privind obligatia echiparii vehiculului cu tahograf si limitator de viteza, pentru care s-a stabilit sanctiunea amenzii in suma de 9.000 lei si a impus scolii remedierea incalcarilor.

Ca urmare a acestei actiuni, suspectul Pop Rares Vasile a solicitat inspectorului coordonator al judetului Alba, anularea notei de constatare si refacerea controlului prin desemnarea unei noi echipe de control care sa nu consemneze neregulile constatate, sub amenintarea destituirii din functia de coordonator judetean.

In pofida amenintarilor, inspectorul coordonator al judetului Alba a refuzat sa dea curs solicitarii.

Intr-un final, la data de 10.04.2014, acesta a fost revocat din functia de inspector coordonator al Inspectoratului Judetean Alba.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Cluj.

In cauza, procurorii au beneficiat de suportul informativ si de specialitate din partea Serviciului Roman de Informatii.

Facem precizarea ca aceasta etapa a procesului penal reprezinta, conform codului de procedura penala finalizarea anchetei penale, situatie care nu poate sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie”.


* Cititi aici intreaga actiune a avocatului Radu Chirita pentru trimiterea dosarului la rejudecare

* Cititi aici HP nr. 11/2020 in materie penala pronuntata de ICCJ

sursa foto Pop: Monitorul de Cluj

sursa foto Chirita: Clujust.ro

Comentarii

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 18.04.2024 – Pensionare la Inalta Curte

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva