Zgomotul campaniei prezidentiale a facut sa treaca neobservata o modificare de-a dreptul periculoasa a Codului de procedura penala.

Presedintele interimar Ilie Bolojan a promulgat miercuri, 14 mai 2025, Legea nr. 70/2025, prin care Parlamentul, la propunerea deputatei USR Oana Murariu (foto), a amendat art. 249 CPP privind conditiile generale de luare a masurilor asiguratorii.

Concret, conform noii forme a articolului, nici procurorul (in faza de urmarire penala), nici judecatorul (in faza de camera preliminara ori in cea a judecatii) nu mai este obligat sa-si motiveze ordonanta, respectiv incheierea prin care pune sechestrul.

Mai mult: in faza de camera preliminara ori de judecata, judecatorul va decide asupra instituirii sechestrului in camera de consiliu, fara citarea partilor. In versiunea anterioara a art. 249 Cod procedura penala, nu exista aceasta obligativitate, astfel incat se aplica regula generala a publicitatii sedintelor de judecata si a citarii partilor.

Drumul spre iad e pavat cu bune intentii

Dupa cum veti vedea in expunerea de motive, avocata si deputata Oana Murariu isi justifica propunerea de act normativ prin intentia de a proteja interesele partilor civile, avand in vedere ca, in plus fata de prevederile de mai sus, noua lege introduce si posibilitatea instituirii sechestrelor la cererea partilor civile (deci nu doar la cererea parchetului sau din oficiu, ca in forma anterioara a art. 249 CPP).

Totodata, Murariu pretinde ca procedura de judecata fara citarea partilor va ajuta la celeritatea actului de justitie.

Ce va zice CCR?

Ne intrebam daca noua forma a art. 249 CPP va tine la Curtea Constitutionala, avand in vedere – repetam – atat lipsa obligativitatii de motivare a ordonantei / incheierii, cat si (mai ales) interdictia citarii partilor la procedura de judecare a masurilor preventive. In plus, legea incalca grav art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil (nu exista proces echitabil cand partile nu sunt citate), precum si dreptul la proprietate (garantat de Constitutie), care nu poate fi restrans printr-o lege care „aduce atingere existentei dreptului sau a libertatii”, conform art. 53 alin. 2 teza ultima din Constitutia Romaniei.

Pe modelul acestei legi, va fi creat periculosul precedent in care oamenii si firmele se vor trezi cu bunurile si conturile sechestrate la o simpla plangere a oricui, fara macar sa cunoasca acuzatiile care i se aduc si fara a se putea apara in cadrul procedurii de judecare a acestei masur. Mai mult: cei care dispun astfel de masuri nici macar nu raspund in fata legii pentru abuz de drept.

Suspecta suceala a PSD-PNL

In fine, remarcam curiosul parcurs parlamentar la proiectului de lege:

- 18 octombrie 2023: respins de Senat (cu 54 de voturi pentru raportul de respingere intocmit de Comisia juridica, 15 voturi „impotriva” si 16 abtineri); 53 dintre cele 54 de voturi in favoarea respingerii au fost date de senatori PNL si PSD;

- pauza de peste un an in Camera Deputatilor, intre avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile omului (1 noiembrie 2023) si raportul de admitere al Comisiei juridice (31 martie 2025)

- 15 aprilie 2025: aprobat de plenul Camerei Deputatilor, cu 290 de voturi „pro”, unul „contra” si o abtinere; voturile „pentru” au fost date nu doar de PSD si PNL (care votasera fix invers in Senat), ci si de catre AUR si UDMR (care se abtinusera in Senat).

Iata cum suna Legea 70/2025:

„1. La articolul 249, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

'Art. 249. – (1) Procurorul, in cursul urmaririi penale, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata, din oficiu sau la cererea procurorului, in procedura de camera preliminara ori in cursul judecatii, poate lua masuri asiguratorii, pentru a evita ascunderea, distrugerea, instrainarea sau sustragerea de la urmarire a bunurilor care pot face obiectul confiscarii speciale sau al confiscarii extinse ori care pot servi la garantarea executarii pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a repararii pagubei produse prin infractiune'.

2. La articolul 249, alineatul (6) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

'(6) Masurile asiguratorii prevazute la alin. (5) se pot lua si la cererea partii civile. Cererea se adreseaza procurorului, judecatorului de camera preliminara sau instantei de judecata, dupa caz. Masurile asiguratorii luate din oficiu de catre organele judiciare prevazute la alin. (1) pot folosi si partii civile'.

3. La articolul 249, dupa alineatul (6), se introduc patru noi alineate, alin. (6/1) – (6/4), cu urmatorul cuprins:

'(6/1) In cursul urmaririi penale, masurile asiguratorii sunt luate de procuror prin ordonanta. Procurorul dispune de indata asupra luarii masurilor asiguratorii atunci cand cererea este facuta de partea civila.

(6/2) Ordonanta de luare a masurilor asiguratorii se comunica suspectului sau inculpatului si partii civile odata cu aducerea la indeplinire a acestor masuri. Ordonanta de respingere a cererii partii civile se comunica acesteia si suspectului sau inculpatului de indata.

(6/3) Judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata, dupa caz, se pronunta asupra luarii masurii asiguratorii in camera de consiliu, fara citarea partilor, prin incheiere motivata. Judecata se face de urgenta. Participarea procurorului este obligatorie.

(6/4) Incheierea prin care s-a dispus luarea masurilor asiguratorii se comunica inculpatului si partii civile odata cu aducerea la indeplinire a acestor masuri. Incheierea de respingere a cererii partii civile se comunica acesteia si inculpatului de indata dupa pronuntare'.

4. La articolul 250, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

'Art. 250. – (1) Impotriva ordonantei prin care procurorul a dispus asupra luarii masurii asiguratorii sau a modului de aducere la indeplinire a acesteia, suspectul, inculpatul, partea civila sau orice alta persoana interesata poate face contestatie, in termen de 3 zile de la data comunicarii ordonantei, la judecatorul de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in fond'.

5. La articolul 250/1, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

'Art. 250/1. – (1) Impotriva incheierii prin care s-a pronuntat judecatorul de camera preliminara, instanta de judecata sau instanta de apel, asupra luarii masurii asiguratorii, inculpatul, procurorul, partea civila sau orice alta persoana interesata poate face contestatie, in termen de 48 de ore de la pronuntare sau, dupa caz, de la comunicare. Contestatia se depune, dupa caz, la judecatorul de camera preliminara, instanta de judecata sau instanta de apel care a pronuntat incheierea atacata si se inainteaza, impreuna cu dosarul cauzei, dupa caz, judecatorului de camera preliminara de la instanta ierarhic superioara, respectiv instantei ierarhic superioare, in termen de 48 de ore de la inregistrare'”.

Redam forma anterioara a pasajelor de mai sus din CPP:

- art. 249 alin. 1:

„Procurorul, in cursul urmaririi penale, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata, din oficiu sau la cererea procurorului, in procedura de camera preliminara ori in cursul judecatii, poate lua masuri asiguratorii, prin ordonanta sau, dupa caz, prin incheiere motivata, pentru a evita ascunderea, distrugerea, instrainarea sau sustragerea de la urmarire a bunurilor care pot face obiectul confiscarii speciale sau al confiscarii extinse ori care pot servi la garantarea executarii pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a repararii pagubei produse prin infractiune”;

- art. 249 alin. 6:

„Masurile asiguratorii prevazute la alin. (5) se pot lua, in cursul urmaririi penale, al procedurii de camera preliminara si al judecatii, si la cererea partii civile. Masurile asiguratorii luate din oficiu de catre organele judiciare prevazute la alin. (1) pot folosi si partii civile”;

- art. 250 alin. 1:

„Impotriva masurii asiguratorii luate de procuror sau a modului de aducere la indeplinire a acesteia suspectul ori inculpatul sau orice alta persoana interesata poate face contestatie, in termen de 3 zile de la data comunicarii ordonantei de luare a masurii sau de la data aducerii la indeplinire a acesteia, la judecatorul de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in fond”;

- art. 250/1 alin. 1:

„Impotriva incheierii prin care s-a dispus luarea unei masuri asiguratorii de catre judecatorul de camera preliminara, de instanta de judecata sau de instanta de apel, inculpatul, procurorul sau orice alta persoana interesata poate face contestatie, in termen de 48 de ore de la pronuntare sau, dupa caz, de la comunicare. Contestatia se depune, dupa caz, la judecatorul de camera preliminara, instanta de judecata sau instanta de apel care a pronuntat incheierea atacata si se inainteaza, impreuna cu dosarul cauzei, dupa caz, judecatorului de camera preliminara de la instanta ierarhic superioara, respectiv instantei ierarhic superioare, in termen de 48 de ore de la inregistrare”.

Prezentam expunerea de motive (vezi facsimil):

„Prezenta propunere de lege urmareste doua finalitati principiale:

(i) acordarea victimelor infractiunilor sansa de a-si maximiza sansele de indestulare a creantelor lor rezultate in urma faptelor penale, inclusiv acoperirea daunelor morale, prin posibilitatea de a contesta refuzul organului judiciar de a lua masuri asiguratorii asupra bunurilor persoanei cercetate penal si

(ii) armonizarea dispozitiilor normative din Codul de procedura penala care privesc luarea masurilor asiguratorii.

Ratiune

Luarea unei masuri asiguratorii are ca scop prevenirea cazurilor in care persoana cercetata penal ar putea ascunde, distruge, instraina sau sustrage bunurile sale, ingreunand sau facand ca imposibila, in acest mod, repararea prejudiciului statului si a victimelor infractiunii, constituite ca parti civile, respectiv dispunerea confiscarii speciale, a confiscarii extinse ori garantarea executarii pedepsei amenzii. Posibilitatea luarii unei astfel de masuri in procesul penal este, astfel, importanta pentru realizarea componentei principale a justitiei intrucat o simpla condamnare penala la pedeapsa amenzii fara posibilitatea executarii pedepsei din lipsa de bunuri in patrimoniul persoanei condamnate penal, creeaza doar sentimentul de inutilitate a justitiei. De asemenea, obligativitatea despagubirii victimelor infractiunilor fara o reala plata facuta catre acestea accentueaza sentimentul inutilitatii intregii proceduri. In acest fel, infaptuirea justitiei ar fi periclitata deoarece s-ar crea sentimentul de inechitate fata de persoanele protejate de legea penala. De aceea, procedura de luare a masurilor asiguratorii pentru indisponibilizarea unor bunuri prin instituirea unui sechestru trebuie sa fie efectiva si eficienta, astfel incat finalitatile mentionate sa fie implinite prin actele organelor judiciare.

Cu toate ca Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala cuprinde dispozitii ce reglementeaza procedura de luare a masurilor asiguratorii in Cap. III din Titlul V, de lege lata aceste norme procesuale nu sunt suficient de acoperitoare pentru o finalitate echitabila a procesului penal. De asemenea, jurisprudenta nationala nu este unitara in ceea ce priveste procedura de solutionare a dispunerii masurilor asiguratorii. De aceea, se impun modificari legislative pentru claritatea procedurii, astfel incat sa se evite tratamentul diferit al instantelor de judecata, optarea expresa pentru una dintre posibilele proceduri precum: solutionarea fie in sedinta publica, fie in camera de consiliu a cererii de luare a masurii asiguratorii; fie participarea, fie absenta procurorului de la sedinta; caracterul urgent ori termenul rezonabil de luare a acestor masuri.

Mai mult, literatura de specialitate a sesizat ca procedura de instituire a unui sechestru asigurator, desi la nivel de principiu are aceeasi insemnatate in dreptul procesual civil si penal, prin faptul ca se doreste asigurarea indestularii creantei de la debitor (in materie penala acesta fiind suspectul/inculpatul) este reglementata diferit in cele doua materii, ceea ce constituie un alt neajuns. Astfel, desi discutam despre o institutie care are acelasi fundament in ambele discipline procesuale, se poate observa cu usurinta ca procedura civila impune conditii mai clare si stricte in ceea ce priveste instituirea sechestrului, prin faptul ca judecata se face de urgenta, in camera de consiliu, fara citarea partilor, iar incheierea se comunica odata cu luarea acestei masuri (art. 954 alin. (2) din Codul de procedura civila). Procedura de solutionare a cererii de instituire a unui sechestru asigurator din materia procesual civila poate fi un exemplu pentru corectarea neajunsurilor legislative din procedura penala, aceasta inspirand, de fapt, prezenta propunere de lege. Astfel, regulile de modificare propuse prin prezenta initiativa legislativa nu sunt noi ori imprevizibile, ele urmarind o armonizare a sistemul judiciar.

(i) Acordarea victimelor infractiunilor sansa de a contesta refuzul organului judiciar de a lua masuri asiguratorii in procesul penal

De lege lata, Codul de procedura penala nu prevede o cale de atac pentru ordonanta procurorului sau incheierea judecatorului de camera preliminara ori a instantei, prin care se respinge cererea partii civile de a se lua o masura asiguratorie. Dispozitiile art. 250 si art. 250/1 din Codul de procedura penala sunt clare in substanta lor. Astfel, doar asupra masurii asiguratorii luate sau dispuse persoanele interesate pot depune contestatie, ceea ce implica ca atunci cand organul judiciar respinge cererea partii civile, aceasta este lipsita de o cale de atac asupra actului procedural care ii este defavorabil. Pe langa ca procedura penala da nastere unui tratament diferit unor persoane aflate in situatii asemanatoare, asa cum am aratat mai sus in ceea ce priveste prevederile din Codul de procedura civila, aceasta contrasteaza si cu reglementarile similare din cuprinsul Codului de procedura penala. Este firesc sa fie astfel, regula fiind dreptul la un recurs efectiv, potrivit art. 13 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si doar in mod exceptional, pentru motive legitime, care trebuie temeinic explicate, iar in acest caz concret nu pot fi decelate, s-ar putea limita dreptul unei parti la o cale de atac in procedura penala.

Totodata, nu doar victima este privata de o cale de atac in cazul respingerii cererii de luare a masurilor asiguratorii, ci si procurorul atunci cand ne aflam in faza camerei preliminare sau a judecatii. Daca reprezentantul Ministerului Public depune o astfel de cerere, iar aceasta este respinsa, procurorul nu va putea depune contestatie asupra incheierii. Astfel, in cazuri in care se considera ca in mod eronat a fost respinsa cererea de instituire a sechestrului, nici reprezentantul Ministerului Public nu are in prezent posibilitatea de a recurge la o cale de atac. Prin urmare, prezenta initiativa legislativa este de natura sa consolideze raportul procurorului in procesul penal si rolul sau fundamental de a reprezinta interesele generale ale societatii si de a apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor.

(ii) armonizarea dispozitiilor normative din Codul de procedura penala care privesc luarea masurilor asiguratorii

Data fiind natura masurilor asiguratorii, aceea de a indisponibiliza bunuri pentru valorificarea lor ulterioara si rolul sau cristalizat, de a crea contextul in care statul/suspectul/inculpatul isi vede reparata paguba suferita, este clar ca procedura instituita trebuie sa fie urgenta. Altminteri, acuzatul ar putea valorifica lipsa de celeritate a organelor judiciare facand imposibila luarea masurii de indisponibilizare. Din cauza acestei urgente, se impune modificarea normelor procedurale pentru ca judecata asupra luarii masurii asiguratorii sa poata avea loc cu promptitudine:

(a) propunerea trebuie judecata in camera de consiliu, fara citarea partilor pentru a nu tergiversa judecata prin comunicarea actului de chemare a inculpatului/suspectului/partii civile. Totusi, pentru a da justete dreptului la aparare al partilor, contestatia luarii masurii se va face in continuare cu citarea partilor, deci nu se aduce atingere acestui drept al subiectilor procesuali. Astfel, se respecta dreptul la un proces echitabil al partilor, prin prezenta lor la judecarea contestatiei, dar se asigura si dezideratul principal al luarii masurilor asiguratorii: urgentarea instituirii unui sechestru pentru impiedicarea inculpatului de a dispune de bunuri inainte ca acestea sa duca la indestularea creantei statului si a partii civile.

(b) procurorul trebuie sa ia parte in mod obligatoriu la judecata cererii, atunci cand masura este dispusa de judecatorul de camera preliminara sau de instanta de judecata. Prin instituirea acestei reguli, pe de-o parte se pune capat interpretarii diferite a textului de lege actual, unele instante chemand procurorul la solutionarea propunerii, iar altele nu, si pe de alta parte, aceasta urmeaza o practica penala deja consacrata, mentionand cu titlu de exemplu cazurile in care este necesara prezenta procurorului la judecarea unor cereri: solutionarea cererii de stramutare, dispunerea masurii protectiei martorului in cursul judecatii, propunerea de luare a masurii internarii nevoluntare, contestatia impotriva masurii controlului judiciar dispuse de procuror in cursul urmaririi penale, in materia masurilor preventive, contestarea masurilor asiguratorii. In acest fel, nu mai este necesara nici comunicarea incheierii catre procuror, deoarece termenele de contestatie vor curge de la pronuntare pentru acesta.

(c) comunicarea incheierii sau a ordonantei procurorului de luare a masurii asiguratorii trebuie facuta odata cu aducerea la indeplinire a acestei masuri. In modalitatea propusa se va garanta in mod suplimentar faptul ca inculpatul/suspectul nu dispune in niciun mod de bunurile sale, impiedicand astfel indestularea creantei la finalizarea procesului. Spre exemplu, altminteri, inculpatul, cunoscand hotararea de indisponibilizare a bunurilor, are la dispozitie un termen in care sa distruga bunurile in scopul razbunarii asupra victimei, pana la punerea in executare a sechestrului. In acest fel, partea vatamata nu ar mai avea posibilitatea de a fi despagubita pentru suferintele cauzate. Prin urmare, este mult mai fireasca modalitatea prevazuta in Codul de procedura civila, in care 'incheierea prin care se solutioneaza cererea de sechestru se comunica creditorului de indata de catre instanta, iar debitorului de catre executorul judecatoresc, odata cu luarea masurii' art. 954, alin. (3). Astfel, comunicarea catre inculpatul ar trebui realizata, dupa punerea in executare a masurii, aceasta fiind executorie. Mentiunea de la art. 250 alin. (7) si 250/1 alin. (3) prin care contestatia nu este suspensiva de executare, urmareste aceeasi logica, ceea ce confirma ca dispozitiile propuse se afla intr-o logica procesuala fireasca.

(d) nu in ultimul rand, este necesara interventia pentru a fluidiza si uniformiza textele de lege, astfel incat acestea sa capete un caracter unitar, structurat si bazat pe o cursivitate logica. Aceasta directie a urmat reformularea alineatului intai al articolului 249 si introducerea celor 4 articole, dupa alineatul 6, care reglementeaza aspectele strict procedurale in ceea ce priveste solutionarea unei cereri de instituire a unui sechestru. In final, modificarile de la art. 250 si 250/1 creeaza posibilitatea partii civile de a ataca ordonanta sau incheierea prin care se dispune cu privire la masurile asiguratorii, totodata, fundamentand si mai bine termenul de atac de la care curge pentru fiecare subiect procesual. Pe de-o parte pentru procuror termenul de contestatie curge de la momentul pronuntarii incheierii, deoarece acesta participa la judecata in propunerea formulata, iar pe de alta parte, pentru celelalte persoane termenul curge de la comunicarea actului, care va fi fie 'momentul in care masura asiguratorie este adusa la indeplinire', fie momentul cel mai prompt posibil (de indata), in cazul refuzului luarii acestor masuri”.