18 octombrie 2021

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

RAIFFEISEN LEAKS RELOADED (II) – Iata de ce a ramas celebra banca amendata cu 50.000 lei pentru marirea nejustificata a dobanzilor la credite: „Exploatarea unei circumstante in care s-au aflat consumatorii: imposibilitatea restituirii creditelor. Profitand de ea, au fost incheiate acte aditionale la contractele de creditare prin care au fost stabilite dobanzi nejustificat de mari... Comportamentul e de o asemenea gravitate, incat afecteaza rationamentul consumatorului mediu”

Scris de: Valentin BUSUIOC | pdf | print

23 august 2021 16:07
Vizualizari: 3273

Raiffeisen Bank Romania (RBRO) – condusa de Steven van Groningen (foto 1) – a profitat de situatia disperata in care se aflau numerosi clienti ca sa le propuna restructurari de credite – restructurari care, desi au fost prezentate ca favorabile debitorilor, au avut ca rezultat marirea nejustificata a dobanzilor pe care acestia le aveau de platit la credite.



Mai pe romaneste: banca le oferea debitorilor o diminuare a ratei pe o perioada scurta (3-6 luni), dar dupa aceea aceiasi clienti plateau mai mult decat initial, pe toata perioada contractuala ramasa. Altfel spus: debitorul nu avea de ales: nu putea plati si astfel cerea ajutor din partea bancii. In acel moment, era nevoit sa semneze actul aditional privind restructurarea creditului. Altminteri, imprumutatul risca sa fie inregistrat in biroul de credit (in categoria rau-platnicilor) sau – si mai grav – risca sa acumuleze datorii si apoi sa intre in executare silita.

De aceea, a fost just ca banca sa fie amendata cu 50.000 de lei de catre Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) pentru incalcarea art. 9 lit. c din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii si armonizarea reglementarilor cu legislatia europeana privind protectia consumatorilor: „Pentru a determina daca o practica comerciala recurge la hartuire, constrangere, inclusiv la forta fizica sau la influenta nejustificata, se iau in considerare urmatoarele elemente: (...) exploatarea de catre comerciant a unei situatii nefericite sau a unei circumstante speciale, de o asemenea gravitate incat afecteaza rationamentul consumatorului mediu si de care comerciantul este constient, in scopul influentarii deciziei consumatorului cu privire la produs”.

Pe ideea de mai sus s-au bazat atat judecatoarea Andrea Mester de la Judecatoria Sectorului 1 in 2014, cat si judecatoarele Sofia Sinziana Crisan si Roxana Mosor de la Tribunalul Bucuresti in 2016, cand au respins plangerea contraventionala a RBRO impotriva amenzii de 50.000 de lei dispuse de catre ANPC in 2014 impotriva bancii. Hotararea TMB a fost definitiva. Amintim ca simultan cu amenda, Protectia Consumatorilor a emis un ordin pentru incetarea practicilor comerciale incorecte din partea Raiffeisen. Banca a contestat si ordinul, dar a pierdut definitiv. De asemenea, mentionam ca speta a fost prezentata public saptamana trecuta de catre Asociatia CREDERE, in contextul in care ONG-ul asteapta sa vada felul in care ANPC va pune in aplicare ordinul mentionat (click aici pentru a citi).


ANPC nu a trosnit Raiffeisen cu toata puterea


Observam cu uimire ca, la fel ca in cazul Raiffeisen Leaks initial (cel pe care Lumea Justitiei vi l-a prezentat intr-un amplu serial), Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor nu i-a aplicat bancii Raiffeisen amenda maxima de 100.000 de lei prevazuta de art. 15 din Legea 363/2007 (pentru practici comerciale incorecte, inselatoare sau agresive), ANPC-ul de pe vremea presedintelui Marius Dunca (foto 2) multumindu-se, la fel ca in mandatul lui Bogdan Pandelica, sa aplice o amenda orientata spre nivelul mediu legal – si anume: 50.000 de lei.

Aceasta situatie este remarcata – nu fara o oarecare surprindere – si de catre judecatoarea Andrea Mester de la JS1, care a sugerat ca o amenda de 100.000 de lei nu ar fi fost deloc impovaratoare pentru o banca de talia Raiffeisen.


Iata mai intai minuta sentintei nr. 23052/2014 pronuntate de Judecatoria Sectorului 1 in dosarul nr. 36119/299/2014:


Respinge plangerea contraventionala, ca neintemeiata, privind pe petent RAIFFEISEN BANK S.A. si intimat AUTORITATEA NATIONALA PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR.

Cu drept de apel, in termen de 30 zile de la comunicare, la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.

Pronuntata in sedinta publica azi, 18.12.2014”.


Redam si minuta deciziei nr. 527/2016 pronuntate de Tribunalul Bucuresti:


Respinge apelul formulat de apelanta RAIFFEISEN BANK SA impotriva sentintei civile nr. 23052/18.12.2014, pronuntate de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti in dosarul nr. 36119/299/2014, in contradictoriu cu intimata AUTORITATEA NATIONALA PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR, ca nefondat.

Definitiva. Pronuntata in sedinta publica azi, 26.01.2016”.


Prezentam principalul pasaj din sentinta JS1:


In privinta temeiniciei procesului-verbal, instanta retine ca, potrivit art. 8 din Legea 363/2007, o practica comerciala este considerata agresiva daca, in contextul prezentarii situatiei de fapt si tinand cont de toate caracteristicile si circumstantele, limiteaza sau este susceptibila sa limiteze in mod semnificativ libertatea de alegere sau comportamentul consumatorului mediu cu privire la produs, prin hartuire, constrangere, inclusiv prin utilizarea fortei fizice sau prin influenta nejustificata si, prin urmare, determina sau este susceptibila sa determine consumatorul sa ia o decizie de tranzactionare pe care altfel nu ar fi luat-o.

Conform art. 9 lit. c) din Legea 363/2007, pentru a determina daca o practica comerciala recurge la hartuire, constrangere, inclusiv la forta fizica sau la influenta nejustificata, trebuie avuta in vedere si exploatarea de catre comerciant a unei situatii nefericite sau a unei circumstante speciale, de o asemenea gravitate incat afecteaza rationamentul consumatorului mediu si de care comerciantul este constient, in scopul influentarii deciziei consumatorului cu privire la produs.

Din interpretarea coroborata a textelor de lege amintite mai sus cu cele prevazute la art.4, reiese ca, pentru a se retine ca o fapta este practica comerciala agresiva potrivit art. 9 lit. c) din Legea 363/2007, trebuie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii: a) Sa fie vorba despre o actiune, omisiune, comportament, demers sau prezentare comerciala, inclusiv publicitate si comercializare, efectuata de un profesionist; b) Aceasta sa fie in stransa legatura cu promovarea, vanzarea sau furnizarea unui produs consumatorilor; c) Profesionistul sa recurga la hartuire, constrangere, inclusiv la forta fizica sau la influenta nejustificata asupra consumatorului.

In cele ce urmeaza, instanta va verifica indeplinirea acestor conditii cu privire la celelalte fapte retinute in sarcina petentei, respectiv cu privire la faptele reclamate de clientii indicati in anexa 1 a procesului-verbal.

a) Fapta bancii, care, in momentul in care s-a solicitat restructurarea creditului, a inteles sa capitalizeze restantele la soldul creditului existent, pentru care a calculat dobanzi nejustificat de mari, si care a renuntat la comisionul lunar de administrare, insa a mentinut in continuare costurile ridicate, modificand marja dobanzii prin fiecare act aditional, impovarand in continuare consumatorul, reprezinta o actiune a efectuata de un profesionist, fiind indeplinita prima conditie pentru calificare faptei drept “practica comerciala”, fara a fi necesar ca fapta sa fie un „demers”.

b) Fapta trebuie sa fie in stransa legatura cu promovarea, vanzarea sau furnizarea unui produs consumatorilor. In speta, produsul furnizat este creditul, restructurarea acestuia fiind in stransa legatura cu furnizarea produsului.

Asadar, fapta constituie practica comerciala potrivit Legii 363/2007.

Pentru inlaturarea celorlalte sustineri ale petentei,

c) Pentru ca practica sa fie una agresiva, este necesar ca profesionistul sa fi recurs la hartuire, constrangere, inclusiv la forta fizica sau la influenta nejustificata asupra consumatorului. In cazul de fata, constrangerea a avut loc prin modalitatea exploatarii de catre profesionist a unei circumstante in care s-au aflat consumatorii, si anume imposibilitatea restituirii creditelor contractate. Profitand de aceasta situatie, au fost incheiate acte aditionale la contractele de creditare prin care au fost stabilite dobanzi nejustificat de mari in sarcina consumatorilor. Dobanzile stabilite pentru perioada imediat urmatoare semnarii actelor aditionale au fost mai mici, consumatorii, care nu mai aveau posibilitatea reala de a refinanta creditele, devenind captivi ai bancii.

Comportamentul bancii, care i-a constrans pe consumatorii aflati in situatii nefericite la semnarea unor acte aditionale dezavantajoase pentru a-si putea duce la bun sfarsit obligatiile asumate initial, este de o asemenea gravitate, incat afecteaza rationamentul consumatorului mediu. Mai mult, banca a fost constienta de acestea, faptele fiind savarsite in scopul influentarii deciziei consumatorului.

In plus, banca a renuntat la incasarea comisionului de administrare, ceea ce a inoculat consumatorilor ideea ca de la momentul semnarii actelor aditionale valoarea totala platibila va fi redusa cu valoarea acestui comision, fiind astfel influentati in decizia de a tranzactiona. In realitate, comisionul a fost inclus in valoarea marjei stabilite prin actele aditionale, consumatorii nebeneficiind cu nimic de pe urma renuntarii la comision.

Nu pot fi retinute apararile petentei cu privire incercarea de ai ajuta pe clientii aflati in dificultate, in speta fiind vorba despre reaua-credinta a bancii, care a profitat de situatia delicata a clientilor.

De asemenea, apararile privind faptul ca facilitatea de plata nu poate constitui o actiune de natura a influenta decizia de tranzactionare a consumatorului si ca exista posibilitatea clientilor de a face o refinantare la o alta institutie bancara nu sunt intemeiate, astfel cum s-a aratat mai sus. Aparenta unor beneficii inexistente in realitate este o practica ce a avut ca efect influentarea deciziei de tranzactionare a consumatorilor, iar, ca urmare a semnarii actelor aditionale, consumatorii au devenit captivi ai bancii. Acestia aveau, intr-adevar, posibilitatea de a face o refinantare la alta institutie de bancara, insa nu au procedat astfel ca urmare a aparentelor beneficii propuse de petenta.

Pentru motivele expuse anterior, instanta apreciaza ca fapta petentei constituie practica comerciala agresiva, procesul-verbal de contraventie fiind temeinic cu privire la acest aspect.

Referitor la cuantumul amenzii, pentru incalcarea art. 9 lit.c din Legea 363/2007 s-a aplicat amenda in cuantum de 50.000 lei, maximul prevazut de art. 15 din Legea 363/2007 fiind de 100.000 lei. Se poate observa ca agentul constatator nu a aplicat cuantumul maxim, iar suma de 50.000 lei este justificata prin raportare la scopul sanctiunii. Aplicarea amenzii urmareste descurajarea contravenientului de a savarsi alte fapte prohibite de lege prin afectarea patrimoniului acestuia. Avand in vedere situatia patrimoniala a petentei, careia o sanctiune orientata spre minim i-ar fi afectat in mod nesemnificativ patrimoniul, instantia apreciaza ca amenda aplicata de intimata este de natura a atinge scopul de preventiv al sanctiunii. De asemenea, trebuie avut in vedere caracterul repetat al acestor incalcari din partea petentei, precum si numarul mare al reclamatiilor privind aceasta activitate a petentei.


Vedeti cel mai important fragment din hotararea definitiva a TMB:


Referitor la caracterul continuu al faptei si la prescriptia dreptului de constatare si sanctionare a contraventiei, prima instanta a retinut in mod corect ca data de la care incepe sa curga termenul de prescriptie de 6 luni prevazut de art. 13 din OG nr. 2/2001 nu este data semnarii actelor aditionale, ci data constatarii faptei, fiind vorba de o fapta continua intrucat incalcarea obligatiilor legale subzista cat timp contractul este in vigoare si produce efecte intre parti (exploatarea clientilor are loc si dupa incheierea actelor aditionale).

Conform art. 13 alin. 2 din OG nr. 2/2001 „Contraventia este continua in situatia in care incalcarea obligatiei legale dureaza in timp”.

Exploatarea situatiei economice precare a clientilor bancii nu s-a epuizat la incheierea actelor aditionale, ci a continuat pe parcursul derularii contractelor prin incasarea ratelor de credit cu dobanda majorata, dupa incheierea perioadei de gratie in care ratele au fost reduse.

Incasarea ratelor de credit cu dobanda majorata este un efect direct al conduitei apelantei, nu unul indirect, cum sustine aceasta, costurile creditului reprezentand o componenta a produsului oferit de banca.

Nu semnarea actului aditional in sine este scopul urmarit de banca, ci incasarea unor sume de bani de la client pentru creditul acordat.

Cu privire la legalitatea procesului-verbal prima instanta a retinut in mod corect ca acesta a fost incheiat cu respectarea dispozitiilor art. 17 din OG nr. 2/2001, cuprinzand mentiunile prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute.

La descrierea faptei agentii constatatori au aratat in esenta ca banca „a marit nejustificat dobanda, iar comisionul de administrare, care prin actele aditionale de restructurare a fost eliminat, s-a constatat ca de fapt banca nu a renuntat la incasarea acestuia, acesta fiind introdus in marja”.

In anexa procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei, care face parte integranta din acesta, a fost descrisa in detaliu situatia fiecarui client a carui reclamatie a condus la efectuarea controlului si la constatarea faptei.

Fapta retinuta in sarcina apelantei este descrisa suficient de agentii constatatori, fiind indicate in detaliu, in cazul fiecarui client, motivele pentru care acestia au considerat ca apelanta a avut o practica comerciala agresiva.

In acest sens agentii constatatori au precizat valoarea si durata initiala a creditului acordat, dobanda initiala si valoarea comisionului de administrare, evolutia dobanzii prevazute in contract, numarul restructurarilor efectuate, modul cum s-a facut restructurarea creditului (perioada restructurarii, dobanda pe perioada restructurarii si modificarea ulterioara a marjei dobanzii, modificarea perioadei de creditare, mentiunea din actul aditional privind renuntarea bancii la incasarea comisionului de administrare).

In finalul prezentarii situatiei de fapt aferente fiecarei reclamatii primite de la clientii bancii agentii constatatori au prezentat succint motivele pentru care au considerat ca apelanta a avut o practica agresiva.

La reclamatia nr. 341/14.01.2014, cu completarile ulterioare, se arata ca banca nu a eliminat comisionul de administrare, cum s-a mentionat in actul aditional, ci l-a inclus in valoarea marjei dobanzii, aplicandu-l in continuare.

La reclamatia nr. 1723/20.02.2014 se arata ca prin toate cele trei acte aditionale incheiate prin care banca a acordat restructurari consumatorului, in loc sa-l ajute sa reuseasca sa depaseasca momentul si sa continue sa-si achite ratele lunare, acesta s-a adancit in datorii ca urmare a faptului ca prin modul in care banca a modificat marjele si prin faptul ca de la prima restructurare a inteles sa includa valoarea comisionului de administrare in marja, banca a profitat de situatia nefericita a consumatorului, acesta din urma riscand in orice moment sa ajunga in procedura de executare silita.

La reclamatia nr. 1606/18.02.2014 se arata ca, daca la inceputul relatiei contractuale, pentru un credit in suma de 20.500 euro pe o perioada de 120 luni, cu o dobanda initiala de 9,5% pe an si un comision de administrare de 0,45% din valoarea initiala a creditului, valoarea platibila este de 31.831,80 euro, dupa 2 restructurari prin care consumatorul pe perioada de restructurare plateste un procent de dobanda in prima restructurare de 7,36%, iar mai apoi la a doua restructurare achita un procent de dobanda de 8%, ajunge sa achite o valoare totala platibila de 34.639,72 euro, desi la prima restructurare banca a renuntat conform art. 3 la incasarea comisionului de administrare.

La reclamatia nr. 2387/10.03.2014 se arata ca la incheierea primului act aditional de restructurare banca nu a renuntat la comisionul de administrare, ci l-a introdus in valoarea marjei din componenta dobanzii. Valoarea totala platibila initial, la un procent de dobanda anual de 5,5% si un comision de administrare de 0,15% la valoarea soldului, a fost de 161.979,83 CHF, iar in cazul in care se elimina valoarea comisionului de administrare dupa prima restructurare valoarea totala platibila este de 191.041,50 CHF, desi perioada de creditare ramane aceeasi.

La reclamatia nr. 2036/27.02.2014 se arata ca pentru un credit de 66.430 CHF, pentru care s-au aplicat initial o dobanda de 5,5% si un comision de administrare de 0,15% la valoarea soldului pe o perioada de 300 de luni, dupa acordarea primei facilitati de restructurare valoarea totala platibila creste la 141.809,55 CHF fata de 122.381,5 CHF, desi banca a renuntat la incasarea comisionului de administrare. Daca banca ar fi renuntat la incasarea comisionului de administrare, valoarea totala platibila ar fi diminuata cu 18.311,4 CHF (valoare totala a comisionului de administrare prevazuta in graficul initial), dar acest comision este in continuare perceput prin inglobarea acestuia in marja, parte componenta de baza a dobanzii.

La reclamatia nr. 3069/28.03.2014 se arata ca, desi pe parcursul derularii creditului a beneficiat de o singura restructurare, dupa expirarea acestei perioade consumatorul achita o rata mai mare decat rata initiala la momentul incheierii contractului, desi printr-o sentinta pronuntata de Tribunalul Bucuresti s-a eliminat comisionul de administrare. Totodata, prin acest proces de restructurare banca a modificat marjele de dobanda, iar dobanda aplicata in perioada de restructurare este de 14,2% fata de 11% cat a fost la momentul incheierii contractului.

Precizari similare sunt facute si in cazul celorlalte reclamatii.

In final, agentii constatatori arata ca in opinia lor marjele fixe stabilite la valori nejustificat de mari prin actele aditionale de restructurare incheiate afecteaza iremediabil un consumator ce intampina greutati la plata unor rate carora le sunt aplicabile chiar si dobanzi mai mici (initial contractate), consumator ce va fi astfel captiv al bancii respective, aflat in imposibilitatea reala de a refinanta creditul din cauza scaderii veniturilor si/sau a imobilelor ipotecate, aduse in garantie. Astfel, lipsa de etica a bancii se transpune intr-o asemenea practica incorecta, agresiva, de natura a-l constrange si influenta pe consumatorul mediu aflat intr-o situatie nefericita, intampinand greutati in a-si duce la bun sfarsit obligatiile asumate, afectand in mod evident rationamentul acestuia, iar decizia sa cu privire la achizitionarea produsului, prezentat drept solutie salvatoare a problemei cu care se confrunta, este cert influentata astfel in mod constient de banca. Se observa cum Raiffeisen Bank exploateaza situatiile nefericite ale consumatorilor, imposibilitatea de plata a debitelor scadente, impunand in actele aditionale pe care le inainteaza consumatorilor spre semnare niste costuri foarte mari, prin marirea in mod nejustificat a marjei, parte componenta a dobanzii. Mai mult, in cuprinsul actelor aditionale banca mentioneaza ca renunta la incasarea comisionului de administrare cand, in realitate, acesta este inclus in valoarea marjei. Asa cum se precizeaza la art. 3 din actele aditionale „incepand cu data incheierii prezentului act aditional, Banca renunta la incasarea comisionului de administrare, datorat de imprumutat conform contractului”, desi in contractele initiale banca stipuleaza la art. 3.5 din contractele de credit de nevoi personale, respectiv la art. 6.1 (6.2 sau 6.3, in functie de numerotarea clauzelor) din contractele de credit pentru achizitionare imobile faptul ca din al doilea an de creditare poate renunta la incasarea comisionului de administrare. Stipularea in contractele de credit cu privire la posibilitatea renuntarii din partea bancii la incasarea comisionului de administrare din al doilea an de creditare a fost considerata de ANPC si confirmata ulterior de instantele de judecata competente ca fiind o clauza abuziva, a determinat banca ca in contractele sau actele aditionale ale petentilor sa „ascunda” acest comision, creand consumatorului ideea unui „beneficiu” susceptibil a-l determina pe acesta sa ia o decizie de tranzactionare pe care altfel nu ar fi luat-o.

Tribunalul retine in consecinta ca descrierea faptei, astfel cum este cuprinsa in procesul-verbal contestat, este suficient de clara pentru a permite apelantei sa isi formuleze apararile in cauza.

In esenta, apelantei i s-a imputat faptul ca, profitand de dificultatile financiare in care se aflau clientii sai, care nu mai aveau posibilitatea de plata a ratelor creditului, cu ocazia restructurarii, dupa o perioada scurta in care ratele au avut o valoare redusa, a marit nejustificat dobanzile percepute, determinand consumatorii sa incheie cu ea actele aditionale si prin crearea aparentei unui beneficiu constand in renuntarea bancii la incasarea comisionului de administrare (reprezentand un procent din valoarea creditului acordat), in realitate costul creditului nefiind diminuat din moment ce reducerea determinata de renuntarea la comisionul de administrare a fost depasita de majorarea produsa de modificarea dobanzii.

Argumentul apelantei referitor la incalcarea de catre instanta de fond a regulilor generale de interpretare a Legii nr. 363/2007 este neintemeiat.

Anexa I a Directivei 2005/29/CE (transpusa de Legea nr. 363/2007) nu cuprinde o enumerare limitativa a practicilor comerciale incorecte (inselatoare sau agresive), ci doar o enumerare a acelor practici care sunt considerate incorecte in orice situatie, adica indiferent de circumstantele savarsirii lor. Acest lucru inseamna ca, de la caz la caz, in functie de circumstantele concrete, si alte practici decat cele enumerate in anexa pot fi considerate incorecte, lucru firesc din moment ce niciun act normativ nu poate prevedea absolut toate situatiile care s-ar putea ivi in practica.

In speta nu s-a facut o adaugare nepermisa la Anexa I a Directivei, pentru a se considera ca au fost adoptate masuri mai restrictive decat cele definite de directiva.

Apelanta este cea care face o interpretare eronata a dispozitiilor Legii nr. 363/2007. In acest sens, faptul ca banca are posibilitatea legala de a recurge la executarea silita a creantei, neexistand o amenintare cu masuri care nu pot fi luate in mod legal, cum se prevede la art. 9 lit. e) din Legea nr. 363/2007, nu inseamna ca nu i s-ar putea imputa bancii exploatarea unei situatii nefericite sau a unei circumstante speciale, de o asemenea gravitate incat afecteaza rationamentul consumatorului mediu si de care comerciantul este constient, in scopul influentarii deciziei consumatorului cu privire la produs, situatie care este prevazuta la art. 9 lit. c) din Legea nr. 363/2007.

Nu rezulta din formularea art. 9 al Legii nr. 363/2007 ca elementele prevazute la lit. a)-e) trebuie intrunite cumulativ pentru ca o practica comerciala sa fie calificata drept agresiva.

Prima instanta a retinut in mod corect ca faptele apelantei-petente reprezinta o practica comerciala agresiva.

In speta exista o practica comerciala constand in incheierea actelor aditionale de restructurare a creditelor in care dobanda a fost majorata nejustificat. Aceasta este in stransa legatura cu produsele furnizate consumatorilor, produsele bancii fiind creditele acordate. Practica apelantei a fost una agresiva, constrangerea avand loc prin exploatarea circumstantelor speciale in care se aflau consumatorii (dificultatile de restituire a creditelor in conditiile stipulate in contract) si avand drept rezultat stabilirea unor dobanzi nejustificat de mari in sarcina consumatorilor. Decizia de tranzactionare (de incheiere a actelor de restructurare) a fost influentata atat de dificultatile financiare ale consumatorilor, cat si de inducerea ideii ca prin renuntarea la comisionul de administrare costurile creditului ar fi diminuate, aceste imprejurari fiind de natura sa influenteze rationamentul consumatorului mediu.

Este neintemeiata sustinerea apelantei ca prima instanta a pornit de la ipoteza gresita ca banca ar trebui sa scuteasca de la plata ratelor de credit si a dobanzii pe imprumutatii aflati in dificultate de plata a ratelor de credit, intrucat din motivarea sentintei apelate nu se desprinde o asemenea idee.

Este neintemeiata si afirmatia apelantei ca nu a inoculat niciun moment imprumutatilor ideea ca ar fi renuntat la incasarea costurilor aferente unui credit bancar, clauza referitoare la renuntarea bancii la incasarea comisionului de administrare fiind de natura sa inoculeze consumatorului mediu ideea de reducere a costurilor aferente creditului.

Dupa cum a aratat si apelanta, scopul restructurarii este de a usura sarcina financiara a imprumutatilor prin plata unor rate mai mici pe o perioada determinata. Acest lucru nu inseamna insa ca in schimbul facilitatii acordate banca are dreptul de a agrava situatia financiara a imprumutatilor pe termen lung, prin majorarea nejustificata a dobanzii dupa expirarea perioadei de gratie. Desi apelanta a sustinut ca in urma restructurarii imprumutatii fie au avut o suma de plata mai mica decat cea initiala, fie diferenta de achitat in plus a fost insesizabila (conform calculelor prezentate in anexa 25 depusa la fila 72 din volumul III in dosarul judecatoriei), din actele depuse la dosar rezulta ca actele de restructurare au ingreunat situatia financiara a imprumutatilor. Cu titlu de exemplu, tribunalul observa ca, desi potrivit calculelor apelantei domnul Stoica Niculae a avut de platit cu 4,17 lei mai putin in urma restructurarii, din actele depuse in anexa 4 (vol. I din dosarul judecatoriei) rezulta ca initial acest imprumutat platea lunar 357,51 lei (incluzand comisionul de administrare), dupa prima restructurare avea o rata lunara de 380,46 lei (comisionul fiind zero), iar dupa a doua restructurare o rata lunara de 408,32 lei.

Imprejurarea ca initiativa restructurarii a apartinut imprumutatilor (fiind determinata de dificultatile de plata a ratelor de credit) nu inlatura raspunderea apelantei pentru exploatarea situatiei nefericite in care se aflau acestia.

Faptul ca imprumutatii au semnat actele aditionale de restructurare nu inseamna ca acestia au avut posibilitatea de a influenta in vreun fel noul nivel al dobanzii aplicat dupa restructurare, fiind fortati de dificultatile financiare si de posibilitatea executarii silite sa accepte conditiile impuse de banca.

In concluzie, tribunalul retine ca motivele de apel sunt neintemeiate si ca solutia primei instante de respingere a plangerii contraventionale este legala si temeinica, motiv pentru care va respinge apelul ca nefondat, conform dispozitiilor art. 480 alin. 1 C.pr.civ”.


* Cititi aici sentinta JS1

* Cititi aici decizia TMB

Comentarii

# jos hotii date 23 august 2021 16:39 +101

:zzz :lol: :-x :P Park e SOSIA LUI marian ceausescu, seamana leit!!!

# Lita date 23 august 2021 19:45 +77

Banca trebuie sanctionata si penal pentru practici inselatoare si agresive. Sanctiune drastica, asa cum se cuvine pentru practici periculoase cu larg impact social. Romanii batjocoriti merita o compensatie morala si chiar materiala.

# Goargăș date 24 august 2021 09:33 +13

Când a înființat prima cooperativă de credit pe principiul ajutorului reciproc , F.W. Reiffeisen nu s-a gândit că epigonii săi vor transforma mutualitatea în maximizarea profitului. Vae victis!

# Ilie date 24 august 2021 19:48 +11

Ar trebui ca aceasta solutie sa ajunga la cat mai multi romani. Sa vada romanii cum fura banca Raiffeisen.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 17.10.2021 – Casatorie doar cu certificat de vaccinare. Arafat s-a radicalizat (Video)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva