Din ianuarie pana in martie 2022, statul roman a comis pur si simplu un furt de la populatie, confiscand veniturile pe care romanii le-au dobandit licit, prin obligarea cetatenilor de a cheltui sume deloc neglijabile pe masti si pe teste anti-COVID.

Este ideea centrala a sentintei nr. 313/2022 din dosarul nr. 477/2/2022, in care judecatoarea Adina Elvira Ghita (foto 1) de la Curtea de Apel Bucuresti a anulat partial hotararile de Guvern nr. 34/2022 si 171/2022 privind prelungirea starii de alerta din ianuarie pana in martie 2022 (click aici pentru a citi). Mai exact, din cele doua HG-uri, magistrata CAB a anulat pasajele care se refera la obligativitatea testarii si a purtarii mastii in spatii publice daca statul nu asigura gratis mastile si testele sau daca mastile sunt contraindicate medical. De asemenea, Adina Ghita a anulat conditionarea participarii la evenimente de prezentarea dovezii privind vaccinarea sau trecerea prin COVID-19 (cum de altfel a facut-o si in dosarul deschis ca urmare a actiunii deputatului PSD Daniel Ghita – click aici pentru a citi motivarea acelei sentinte).

Dupa cum veti vedea mai jos, judecatoarea Ghita isi argumenteaza ideea confiscarii nelegale pe inexistenta unui cadru legal – fie el in Codul fiscal, fie in legislatia privind exproprierile de utilitate publica – pentru ca populatia, si nu statul, sa suporte costurile cu mastile si testele anti-COVID. Or, acest lucru incalca dreptul la proprietate, ocrotit atat de Constitutia Romaniei, cat si de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, subliniaza Ghita. In plus, statul nici macar nu s-a obosit sa stabileasca niste criterii clare pe baza carora sa defineasca ce anume constituie masca de protectie apta de a opri transmisibilitatea coronavirusului SARS-CoV-2. Si nici procedura de urmat in cazul persoanelor care au contraindicatii medicale fata de purtarea mastilor, puncteaza magistrata.

La acestea, judecatoarea adauga discriminarea evidenta pe care Guvernul o comite nu doar fata de persoanele netestate, ci si fata de cele nevaccinate. Nu insistam asupra acestei idei, intrucat ati vazut-o deja argumentata in dosarul deputatului Daniel Ghita (care, repetam, nu are nicio legatura de rudenie cu judecatoarea) – a se vedea linkul de mai sus.

Inainte de a va lasa sa cititi sentinta, mentionam ca actiunea a fost introdusa de catre Marian Oprea. De asemenea, judecatoarea Adina Ghita a admis interventia inaintata de asociatia OCHR (Organized Crime Harm Reduction – in traducere: „Reducerea Daunelor provocate de Crima Organizata”), condusa de economistul – fost bancher – Eugen Chiracu (foto 2).

Prezentam principalele pasaje din motivarea sentintei:

„La adoptarea actului administrativ normativ de instituire a starii de alerta, paratul trebuie sa respecte o serie de principii, si anume ca masurile restrictive adoptate trebuie sa aiba caracter esentialmente temporar si, dupa caz, gradual, sa fie proportionale cu nivelul de gravitate prognozat sau manifestat al situatiei aflate la baza starii de alerta, sa fie necesare pentru prevenirea si inlaturarea amenintarilor iminente la adresa drepturilor conventionale, unionale si constitutionale la viata, integritate fizica si sanatate ale persoanelor, in mod nediscriminatoriu, si fara a aduce atingere existentei altor drepturi sau libertati fundamentale, masurile instituite in cadrul starii de alerta avand ca scop protejarea drepturilor la viata, la integritate fizica si la ocrotirea sanatatii, inclusiv prin restrangerea exercitiului altor drepturi si libertati fundamentale si urmand a se dispune cu respectarea principiului egalitatii de tratament juridic pentru situatii identice sau comparabile.

Ca urmare, prin ipoteza, masurile institutite prin cele doua hotarari de guvern criticate afecteaza drepturile si libertatile persoanelor, aspect recunoscut atat in Legea 55/2020, in Decizia 392/2021 a CCR, cat si in cadrul acestor doua hotarari de guvern.

Problemele care vor fi analizate in prezentul litigiu sunt daca modalitatea in care aceste masuri afecteaza drepturile si libertatile fundamentale prevazute in Constitutie este temporara, daca aceasta este necesara pentru scopul urmarit, daca ingerinta in drepturile persoanelor este proportionala cu nivelul de gravitate al amenintarii care a atras-o, precum si daca ele se aplica nediscriminatoriu, tuturor persoanelor aflate in situatii identice sau similare.

Cu privire la caracterul temporar, se observa ca acestea sunt adoptate pentru perioade de 30 de zile, astfel incat aceasta cerinta este satisfacuta.

Imprejurarea ca, prin prelungirea succesiva si imposibilitatea de facto a cenzurarii hotararilor de guvern emise in termenul de 30 de zile de valabilitate, acestea au avut o durata mai mare de 30 de zile, nu are relevanta cu privire la cauzele de nulitate ale celor doua hotarari ce fac obiectul cauzei, deoarece fiecare din acestea a avut o valabilitate de numai 30 de zile, asa cum este prevazut de lege, si dificultatea controlului judiciar prin prisma absentei unui cadru judiciar corect reglementat nu are efect cu privire la valabilitatea acestuia.

In ce priveste cerintele ca masurile sa fie necesare pentru scopul urmarit, ca ingerinta in drepturile persoanelor sa fie proportionala cu nivelul de gravitate al amenintarii care a atras-o si ca acestea sa fie nediscriminatorii, Curtea observa ca, fiind acte administrativ normative derogatorii de la ordinea juridica comuna, in cadrul lor trebuie sa se regaseasca motivele pentru care paratul a apreciat ca masurile dispuse in cuprinsul lor indeplinesc cerintele indicate anterior. In acelasi sens stabilesc si prevederile art. 3, art. 30 al.1 lit.b si art. 31-32 din Legea 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative.

In speta, critica reclamantului si intervenientei priveste instituirea unui regim diferit de participare la viata publica si privata intre persoanele care beneficiaza de certificat de vaccinare cu schema completa, persoanele care au trecut prin boala, persoanele care prezinta rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infectia cu virusul SARS –CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore, persoanele care prezinta rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infectia cu virusul SARS –CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore si persoanele care nu prezinta dovada pentru niciuna din imprejurarile de mai sus.

Cu titlu prealabil, se retine ca in cuprinsul actelor administrativ normative contestate nu s-a stabilit ca persoanele care beneficiaza de certificat de vaccinare cu schema completa si persoanele care au trecut prin boala nu pot contracta sau transmite virusul SARS –CoV-2.

Nu sunt invocate dovezi medicale acceptate de OMS potrivit cu care trecerea prin boala sau vaccinarea cu schema completa atrag imunitate totala de la contractarea acestui virus si determina imposibilitatea transmiterii lui.

Din contra, asa cum reiese din datele in notele de fundamentare ale ambelor acte administrativ normative si din situatiile statistice prezentate de Institutul National de Sanatate Publica din Romania, persoanele care au trecut prin boala se pot reinfecta cu virusul, si toate persoanele care au facut schema completa de vaccinare pot sa se infecteze cu acest virus, maladia cunoscand grade de severitate diferita. Toate persoanele care se infecteaza sau reinfecteaza cu virusul SARS –CoV-2 sunt contagioase, trecerea prin boala sau vaccinarea avand efect cu privire la modalitatea in care organismul propriu suporta simptomele infectarii, si nu cu privire la posibilitatea de a transmite virusul catre alte persoane, care se mentine.

Imprejurarea ca gradul de contagiozitate poate fi mai redus, asa cum invoca paratul, potrivit unui studiu recent, decat la persoanele nevaccinate si netrecute prin boala, este irelevanta, de vreme ce nu exista nicio modalitate de a depista ab initio si in absenta unui test de specialitate, daca persoana respectiva este sau nu contagioasa in intervalul prevazut in cele doua hotarari de guvern criticate.

Singurele dovezi medicale cu grad mare de certitudine, la acest moment, a faptului ca o persoana nu poate transmite virusul SARS –CoV-2 la alte persoane cu care intra in contact este rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infectia cu virusul SARS –CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore si rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infectia cu virusul SARS –CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore.

Curtea retine ca obligatia motivarii actului administrativ reprezinta o cerinta de legalitate a acestuia unanim acceptata atat pe plan intern, cat si la nivel comunitar.

Instanta subliniaza cu valoare de principiu ca, privitor la necesitatea motivarii in fapt si in drept, intr-o masura suficienta si de natura a permite mai apoi exercitarea neingradita a controlului judiciar al instantei de judecata, s-a pronuntat Inalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia nr. 1580 din 11 aprilie 2008 a Sectiei de Contencios Administrativ si Fiscal, publicata, aratandu-se in aceasta ca puterea discretionara conferita unei autoritati nu poate fi privita, intr-un stat de drept, ca o putere absoluta si fara limite, caci exercitarea dreptului de apreciere prin incalcarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor prevazute de Constitutie, ori de lege, constituie exces de putere, in contextul in care Constitutia Romaniei prevede in art. 31 alin. 2 obligatia autoritatilor de a asigura informarea corecta a cetateanului si asupra problemelor de interes personal, prin urmare, orice decizie de natura a produce efecte privind drepturile si libertatile fundamentale trebuie motivata nu doar din perspectiva competentei de a emite acel act, ci, si din perspectiva posibilitatii persoanei si a societatii de a aprecia asupra legalitatii masurii, respectiv asupra respectarii granitelor dintre puterea discretionara si arbitrariu, fiindca a accepta teza potrivit careia autoritatea nu trebuie sa-si motiveze deciziile echivaleaza cu golirea de continut a esentei democratiei si a statului de drept bazat pe principiul legalitatii.

Cu alte cuvinte, in conditiile in care autoritatile sunt obligate sa asigure informarea corecta a cetatenilor asupra problemelor de interes personal ale acestora si, in conditiile in care deciziile acestor autoritati sunt supuse controlului judecatoresc pe calea contenciosului administrativ, nu se poate sustine ca este permisa absenta motivarii explicite a actului administrativ atacat.

In lipsa motivarii explicite a actului administrativ, posibilitatea atacarii in justitie a actului respectiv este iluzorie, de vreme ce judecatorul nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativa sa ia o anumita masura si absenta acestei motivari favorizeaza emiterea unor acte administrative abuzive, de vreme ce lipseste de orice eficienta controlul judecatoresc al actelor administrative.

Prin urmare, motivarea reprezinta o obligatie generala, aplicabila oricarui act administrativ, ea reprezinta o conditie de legalitate a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, dupa natura acestuia si contextul adoptarii sale, iar obiectivul sau este prezentarea intr-un mod clar si neechivoc a rationamentului institutiei emitente a actului.

Motivarea urmareste o dubla finalitate; indeplineste, in primul rand, o functie de transparenta in profitul beneficiarului actului, care va putea, astfel, sa verifice daca actul este sau nu intemeiat si permite, de asemenea, instantei sa realizeze controlul sau jurisdictional, deci, in cele din urma permite reconstituirea rationamentului efectuat de autorul actului pentru a ajunge la adoptarea acestuia.

Asadar, a motiva implica a face cunoscute cu claritate elementele de fapt si de drept care permit intelegerea si aprecierea legalitatii sale, iar importanta acestei exigente depinde in mod considerabil de natura actului, de contextul juridic in care el intervine, precum si de interesul pe care destinatarul actului ar putea sa le aiba in primirea acestor explicatii si deci motivarea trebuie sa permita judecatorului sa exercite un control asupra elementelor de fapt si de drept care au servit drept baza de exercitare a puterii de apreciere, deci trebuie realizata intr-un mod suficient de detaliat, prin indicarea in speta de fata a motivelor pentru care autoritatea emitenta a ajuns la concluzia necesitatii imputarii acestor sume reclamantei, cu alte cuvinte, motivarea trebuia sa fie efectiva, respectiv completa, precisa si circumstantiala. (...)

In concluzie, Curtea considera ca absenta motivarii actului administrativ atacat constituie o incalcare a principiului de a asigura informarea corecta a tuturor persoanelor asupra problemelor de interes personal ale acestora. (...)

In speta dedusa judecatii, se indica o serie de texte legale, referate si acte administrativ normative anterioare, insa nu se motiveaza, in fapt si in drept, nici prin notele de fundamentare si nici prin preambulul hotararilor criticate, de ce se stabilesc masuri preferentiale de participare la viata privata si publica a persoanelor care au trecut prin boala sau au parcurs schema completa de vaccinare. Paratul nu arata, in mod obiectiv, de ce aceste persoane au posibilitatea de a exercita mai multe drepturi civile decat cele care nu au trecut prin boala sau nu au parcurs schema completa de vaccinare, de ce acestea nu trebuie sa faca dovada ca nu sunt contagioase cu virusul SARS-COV 2, desi este medical acceptat ca si aceste persoane se pot infecta si pot transmite acest virus. Paratul nu a indicat care este beneficiul public al trecerii prin boala sau vaccinarii din perspectiva transmisibilitatii virusului, fata de faptul ca ambele hotarari de guvern sunt adoptate pentru a ocroti valoarea sanatatii publice, care este modalitatea in care comunitatea afectata de incidenta unui mare numar de cazuri de infectare este protejata prin tratamentul legal favorabil instituit pentru aceste persoane.

De asemenea, legiuitorul secundar nu explica de ce persoanele care au trecut prin boala sau care au parcurs schema completa de vaccinare au situatie juridica identica, pentru perioadele stabilite prin hotararile de guvern, cu cele care prezinta dovada medicala ca nu sunt contagioase cu virusul SARS -CO-V2, care sunt argumentele medicale pentru care, din perspectiva interesului public de a reduce raspandirea virusului in cauza in comunitate, interes ce sta la baza adoptarii celor doua hotarari indicate, starea de fapt in care se afla cele trei categorii de persoane, ca si contagiozitate, este identica.

In plus, legiuitorul nu explica din punct de vedere faptic si medical de ce o persoana cu schema completa de vaccinare beneficiaza de drepturile civile stabilite prin cele doua hotarari, indiferent de data vaccinarii, si de ce exista o diferenta intre perioadele pentru care beneficiaza de drepturi civile persoanele vaccinate si cele trecute prin boala.

De asemenea, nu se stabileste ce reprezinta notiunea de „schema completa de vaccinare”, din punct de vedere medical si al caracteristicilor medicale ale acestei notiuni.

Nerespectarea obligatiei de motivare a actului administrativ se sanctioneaza cu anularea acestuia, instanta fiind in imposibilitate de a cenzura legalitatea actului administrativ in absenta cunoasterii motivelor de fapt si de drept pe care acesta s-a fundamentat.

Ca urmare, din aceasta perspectiva, cele doua acte administrativ normative sunt afectate de nulitate in ce priveste conditionarea accesului si a participarii destinatarilor acestui act administrativ normativ la serviciile si activitatile mentionate in cadrul celor doua hotarari contestate si al anexelor la acestea, indiferent de persoana fizica sau juridica, de drept privat sau de drept public, care le asigura sau care le organizeaza, de prezentarea dovezii trecerii prin boala sau de prezentarea dovezii realizarii schemei complete de vaccinare.

Curtea retine ca sunt corecte sustinerile paratului, relativ la art. 34 din Constitutia Romaniei, ca dreptul la ocrotirea sanatatii persoanei presupune, din partea statului, doua obligatii principale si anume: de abtinere, respectiv de a nu aduce atingere sanatatii persoanei prin recurgerea la actiuni violente/nonviolente, si de asigurare a cadrului necesar protejarii dreptului, ambele subsumate interesului public legitim, precum si ca relaxarea treptata presupune evitarea oricaror riscuri de escaladare a cazurilor, prin redeschiderea anumitor evenimente sociale treptat, fiind necesara luarea unor masuri de precautie, cea mai la indemana fiind aceea ca persoanele sa faca dovada ca nu sunt purtatoare de virus, si astfel, ca nu vor contribui la raspandirea acestuia in cadrul comunitatii.

De asemenea, este corect ca masurile contestate se circumscriu sferei drepturilor care pot fi restranse de autoritatile competente si reprezinta o restrangere a exercitiului libertatii de circulatie si a libertatii intrunirilor.

Asa cum arata paratul, nu exista discriminare cand instituirea unor criterii „este justificata obiectiv de un scop legitim”.

In speta dedusa judecatii, insa, nici din cuprinsul actelor administrativ normative contestate, nici din inscrisurile care stau la baza acestora si care au fundamentat adoptarea lor nu reiese in ce mod prezentarea dovezii privind vaccinarea persoanelor sau trecerea prin boala serveste scopului legitim de limitare a raspandirii pandemiei, care sunt dovezile medicale din care rezulta ca aceste persoane nu sunt contagioase si pentru ce perioada de timp nu sunt contagioase, ca sa se poata aprecia cu privire la faptul ca aceste categorii de persoane se afla in aceeasi situatie, si anume intr-o situatie de netransmisibilitate a virsului.

O motivare in acest sens era cu atat mai necesara, cu cat din datele statistice si medicale care stau la baza ambelor hotarari reiese ca exista un procent de persoane vaccinate care s-au imbolnavit, si chiar au decedat din cauza virusului SARS-COV-2, deci reiese ca persoanele vaccinate pot contracta si transmite virusul in discutie.

Aceeasi este situatia si cu privire la persoanele trecute prin boala, existand persoane care au facut boala de mai multe ori.

In ce priveste fondul problemelor litigioase, si anume daca modalitatea in care masurile criticate afecteaza drepturile si libertatile fundamentale prevazute in Constitutie este necesara pentru scopul urmarit, daca ingerinta in drepturile persoanelor este proportionala cu nivelul de gravitate al amenintarii care a atras-o, precum si daca ele se aplica nediscriminatoriu, tuturor persoanelor aflate in situatii identice sau similare, Curtea retine ca, asa cum reiese din actele din dosarele administrative, din situatiile statistice intocmite de INS, de situatia transmisiunii virusului raportata de tari cu o rata mare de vaccinare si din datele medicale de notorietate despre pandemie, aceste cerinte nu sunt indeplinite.

Astfel, atat din motivarile care au stat la baza ambelor acte administrativ normative atacate, cat si din celelalte aspecte citate, reiese ca beneficiile vaccinarii sau trecerii prin boala sunt strict personale, acestea crescand capacitatea de aparare a organismului persoanei in cauza fata de boala, reducand severitatea simptomelor si scazand riscul de deces.

Se arata, de asemenea, in cele doua dosare administrative ca persoanele vaccinate sau trecute prin boala au risc scazut de agravare a bolii si, deci, presiunea ingrijirii lor este mai redusa pentru sistemul public de sanatate decat presiunea ingrijirii persoanelor care nu au trecut prin boala sau nu s-au vaccinat.

In acelasi sens s-a aparat paratul si in intampinarea depusa, aratand ca, relativ la vaccinarea populatiei, scopul activitatii de vaccinare a populatiei este asigurarea dreptului la sanatate individuala si colectiva, prin eliminarea sau reducerea morbiditatii, invaliditatii si a mortalitatii prin boli transmisibile. Activitatea de vaccinare este o componenta principala, prioritara a sistemului de sanatate publica prin care se urmareste asigurarea sanatatii indivizilor in cadrul unor comunitati sanatoase.

Aceleasi principii – reducerea morbiditatii si mortalitatii ca urmare a infectarii cu virusul SARS COV 2 si, prin aceasta, mentinerea capacitatii de asistenta medicala din partea sistemului public de sanatate si limitarea efectelor negative pe care pandemia de COVID-19 le-a produs asupra societatii, economiei si vietii oamenilor – stau la baza strategiei de vaccinare din Romania, aprobate prin H.G. nr. 1.031 din 27 noiembrie 2020 privind aprobarea Strategiei de vaccinare impotriva COVID-19 in Romania.

In conformitate cu strategia de vaccinare aprobata de Comitetului national de coordonare a activitatilor privind vaccinarea impotriva SARS-CoV-2, vaccinarea este voluntara / neobligatorie, gratuita si se face cu vaccinuri autorizate de Agentia Europeana a Medicamentului si reprezinta un instrument important pentru prevenirea raspandirii pandemiei, scaderea supraincarcarii unitatilor sanitare, permitand de asemenea redeschiderea unitatilor sanitare pentru pacienti non-covid.

Fara a cenzura in vreun fel astfel de motivari, Curtea observa ca acestea nu analizeaza problema contagiozitatii acestor persoane si a inexistentei riscului de a transmite boala in contextul participarii la manifestarile vietii publice si private.

Practic, este vorba de doua aspecte complet diferite si fara legatura intre ele ale pandemiei: cresterea capacitatii de raspuns a sistemului public de sanatate la numarul de imbolnaviri si reducerea transmiterii comunitare a virusului.

Masurile de restrictie a dreptului de circulatie si a dreptului de asociere, in sens larg, au ca scop declarat reducerea transmiterii comunitare a virusului.

Acestea nu au nicio legatura directa cu cresterea capacitatii de raspuns a sistemului public de sanatate la numarul de imbolnaviri.

Paratul arata ca, prin vaccinare, se favorizeaza cresterea capacitatii de raspuns a sistemului public de sanatate, ceea ce poate fi real. Insa vaccinarea nu este obligatorie, iar masurile dispuse in favoarea persoanelor vaccinate sau trecute prin boala care au ca obiect favorizarea dreptului la circulatie al acestora si a dreptului la asociere, in sens larg, nu au ca obiect aspecte legate de cresterea capacitatii de raspuns a sistemului medical.

Pe de alta parte, exercitarea libertarii de circulatie si de asociere are impact cu privire la transmiterea comunitara a virusului SARS-CoV-2, astfel incat masurile care reglementeaza regulile de participare la viata publica si privata au ca scop reducerea transmisiunii comunitare prin reducerea participarii persoanelor cu privire la care nu se stie daca sunt infectate cu SARS-CoV-2 la intruniri in cadrul carora pot transmite acest virus.

Din aceasta perspectiva, faptul ca o persoana a trecut prin boala sau este vaccinata nu are nicio relevanta, de vreme ce ea poate fi infectata cu SARS-CoV-2 si il poate transmite mai departe. Din perspectiva transmisibilitatii virusului, aceste categorii de persoane se afla in situatie similara cu categoriile de persoane care nu au fost nici vaccinate cu schema completa si nu au trecut nici prin boala sau au fost vaccinate si au trecut prin boala dar perioada prevazuta de cele doua acte administrativ normative a expirat, toate avand capabilitatea de a transmite mai departe virusul.

O persoana poate obtine o crestere a imunitatii, insa aceasta crestere a imunitatii personale nu are ca efect direct eliminarea contagiozitatii acesteia in caz de infectare cu SARS-CoV-2.

Or, masurile dispune prin ambele acte administrative criticate au legatura directa si exclusiva cu notiunea de protectie comunitara fata de transmiterea virusului, si prevad, in scopul reducerii transmisiunii comunitare a virusului, un regim juridic diferit de participare la viata privata si publica pentru aceste persoane decat cel prevazut pentru persoanele care nu au trecut prin boala si nu s-au vaccinat, sau a caror perioada de la trecerea prin boala a expirat, sau care nu au completat numarul de vaccinuri necesar.

De altfel, singura justificare legitima ce poate motiva un astfel de regim juridic diferit al dreptului de libera circulatie este capabilitatea de transmitere comunitara a bolii, care la unele categorii de persoane nu exista si la celelalte, da, eventualele beneficii personale ce pot fi obtinute prin vaccinare si trecerea prin boala neputand constitui un temei justificat de a le acorda acestor persoane un regim de exercitare a drepturilor civile diferit.

Cum vaccinarea sau trecerea prin boala in intervalul prevazut nu elimina contagiozitatea persoanei eventual infectate sau reinfectate cu virusul in discutie sau o alta varianta a sa, asa cum se observa din chiar fundamentarile celor doua acte criticate si din situatiile statistice ale tarilor in care rata de vaccinare este mare (cum este, de exemplu, Marea Britanie), masurile care fac diferenta intre persoanele vaccinate si trecute prin boala si persoanele nevaccinate si netrecute prin boala si persoanele cu schema incompleta de vaccinare sau carora le-a expirat perioada de trecere prin boala, nu au o justificare obiectiva si legitima si nu constituie o ingerinta proportionala in drepturile ultimelor categorii de persoane, deoarece toate aceste categorii de persoane se afla in situatii similare din perspectiva transmisiunii comunitare a virusului.

Beneficiile acordate prin intermediul acestor reglementari diferite pentru persoanele vaccinate par a fi doar recompense mascate pentru ca persoanele care s-au vaccinat cu schema completa si elemente de presiune cu privire la persoanele nevaccinate in sensul vaccinarii, instituirea unui astfel de sistem de recompense si / sau presiune fiind contrar sistemului normativ in vigoare, cu atat mai mult cu cat in Romania nu este reglementata obligatia de vaccinare, iar vaccinarea si imbolnavirea nu pot constitui o contraprestatie pentru recompense care sa constea in drepturi si libertati civile.

Analizand din perspectiva impunerii de facto a unei obligatii de vaccinare prin conditionarea pariciparii la viata sociala si culturala de dovada vaccinarii, Curtea observa ca nu exista nicio motivare medicala cu privire la efectele unei astfel de masuri. Astfel, nu exista o procedura prin care vaccinarea sa fie circumscrisa contextului individual al fiecarei persoane – indicatii terapeutice, contraindicatii, raport risc / beneficiu, posibilitatea incidentei efectelor secundare, masuri de reparatie in cazul incidentei efectelor secundare –, ci masura vaccinarii este prevazuta de plano, fara a interesa daca aceasta este benefica individual in caz de vaccinare, daca este contraindicata si nici care sunt masurile de reparatie daca aceasta se dovedeste a fi generatoare de prejudicii.

In absenta unei motivari reale, factuale, sprijinite cu dovezi medicale acceptate statal sau la nivelul Uniunii Europene, a introducerii unui regim juridic diferit pentru persoanele vaccinate si cele trecute prin boala, in vederea reducerii transmisiunii comunitare a virusului, aceasta nu poate fi considerata ca serveste „unui scop legitim”, cu atat mai mult cu cat, din dovezile medicale accesibile consultarii publice, niciuna din aceste situatii nu are drept efect automat eliminarea contagiozitatii unei persoane infectate cu virusul SARS-COV-2 (si, ca atare, aceste masuri nu pot avea drept consecinta reducerea raspandirii acestui virus de aceste persoane), astfel incat conduita paratului Guvernul Romaniei de a limita drepturile si libertatile civile ale persoanelor care nu au trecut prin boala sau nu au realizat o schema completa de vaccinare fata de drepturile si libertatile exercitate de persoanele care au trecut prin boala sau au realizat o schema completa de vaccinare este doar o expresie a arbitrariului autoritatii, contravine prevederilor art.1 si 2 din legea 55/2020 si constituie exces de putere in definitia data de art. 2 al.1 lit. n din Legea 554/2004: „n)exces de putere – exercitarea dreptului de apreciere al autoritatilor publice prin incalcarea limitelor competentei prevazute de lege sau prin incalcarea drepturilor si libertatilor cetatenilor;”, drepturile astfel incalcate fiind drepturi vatamate conform definitiei date de art. 2 al.1 lit. o din Legea 554/2004 – „o)drept vatamat - orice drept prevazut de Constitutie, de lege sau de alt act normativ, caruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ; ”.

Asa cum rezulta din articolul 4 din din Anexa 2 la HG 34/2022 - MASURI pentru asigurarea rezilientei comunitatilor, si din articolele 1 pct.1-12, 15 si 18, art. 6 pct.1-5, 7- 10 si 12, art.9 pct.1-4 pct. 6-10, art. 11, art.12 din Anexa 3 - MASURI pentru diminuarea impactului tipului de risc la HG 34/2022, din art. 4 din Anexa 2 la HG 171/2022- MASURI pentru asigurarea rezilientei comunitatilor si din articolele 1 pct.1- 12, 15 si 18, art. 5, art.8 si art. 10-11 din Anexa 3 - MASURI pentru diminuarea impactului tipului de risc la HG 171/2022, drepturile incalcate sunt dreptul la viata privata, dreptul la libera circulatie, dreptul la libertatea constiintei, dreptul la invatatura, dreptul de acces la cultura, dreptul la libertatea intrunirilor, dreptul la munca si la libertate economica, precum si dreptul la protectie al tinerilor si copiilor prevazut de art. 49 al.5 din Constitutie- „ Art. 49: Protectia copiilor si a tinerilor

(5) Autoritatile publice au obligatia sa contribuie la asigurarea conditiilor pentru participarea libera a tinerilor la viata politica, sociala, economica, culturala si sportiva a tarii”.

Potrivit art. 5 al.2 si 3 din Legea 55/2020:

„2)Masurile pentru asigurarea rezilientei comunitatilor sunt:

a)evacuarea temporara a persoanelor si bunurilor din zona afectata sau posibil a fi afectata;

b)acordarea de ajutoare de prima necesitate pentru persoanele si animalele afectate;

c)efectuarea lucrarilor pentru modificarea de urgenta a mediului inconjurator si infrastructurii, stabilite de fortele de interventie pentru oprirea sau limitarea efectelor situatiei de urgenta;

d)masuri de protectie a vietii si pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sanatatii persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolarii la domiciliu;

(3)Masurile pentru diminuarea impactului tipului de risc sunt:

a)restrangerea sau interzicerea organizarii si desfasurarii unor mitinguri, demonstratii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de intruniri, in spatii deschise, precum si a unor intruniri de natura activitatilor culturale, stiintifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, in spatii inchise;

b)restrangerea sau interzicerea circulatiei persoanelor si vehiculelor in locurile si, dupa caz, in intervalele orare stabilite;

c)interzicerea iesirii din zonele stabilite si, dupa caz, in intervalele orare stabilite sau instituirea carantinei asupra unor cladiri, localitati sau zone geografice;

d)restrangerea sau interzicerea efectuarii de catre operatori a transporturilor rutiere, feroviare, maritime, fluviale, aeriene sau cu metroul pe rutele si, dupa caz, in intervalele orare stabilite;

e)inchiderea temporara a unor puncte de trecere a frontierei de stat;

f)limitarea sau suspendarea pe durata determinata a activitatii unor institutii sau operatori economici;

g)participarea cetatenilor si a operatorilor economici la unele activitati in folosul comunitatilor locale”.

Toate aceste tipuri de restrictii trebuie aplicate in conformitate cu prevederile art. 1 si 2 din acelasi act normativ – si anume: sa fie adoptate in scopul protejarii drepturilor la viata, la integritate fizica si la ocrotirea sanatatii, inclusiv prin restrangerea exercitiului altor drepturi si libertati fundamentale, sa fie dispuse cu respectarea principiului egalitatii de tratament juridic pentru situatii identice sau comparabile si sa fie proportionale cu nivelul de gravitate manifestat sau prognozat al situatiei de risc si necesare pentru prevenirea si inlaturarea amenintarilor iminente la adresa vietii, sanatatii persoanelor, mediului inconjurator, valorilor materiale si culturale importante ori a proprietatii.

In speta dedusa judecatii, prin adoptarea masurilor criticate se instituie, cu incalcarea principiului egalitatii de tratament juridic pentru situatii identice sau comparabile, masuri preferentiale disproportionate de acces la manifestari ale vietii publice si private, bazate pe imprejurari care nu au un impact pozitiv demonstrat pentru prevenirea si inlaturarea amenintarilor iminente la adresa vietii, sanatatii persoanelor, mediului inconjurator, valorilor materiale si culturale importante ori a proprietatii.

Din aceasta perspectiva, masurile criticate contravin prevderilor Legii 55/2020 si sunt dispuse cu incalcarea principiului ierarhiei actelor normative si a prevederilor art. 4, 13, 77 si 78 din Legea 24/2000 privind tehnica legislativa.

Regimurile juridice diferite stabilite pentru persoanele care au trecut prin boala sau au facut schema completa de vaccinare, pe de-o parte, si persoanele care nu au trecut prin boala si nu s-au vaccinat, sau fata de care perioada de trecere prin boala a expirat, sau care nu au completat schema de vaccinare sunt nejustificate obiectiv si sunt discriminatorii in sensul art.2 din OG 137/2000, constituind un criteriu arbitrar care are ca scop si efect restrangerea, inlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii, in conditii de egalitate, a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, in domeniul politic, economic, social si cultural sau in orice alte domenii ale vietii publice potrivit cu care: „ Art. 2 (1)Potrivit prezentei ordonante, prin discriminare se intelege orice deosebire, excludere, restrictie sau preferinta, pe baza de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, categorie sociala, convingeri, sex, orientare sexuala, varsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare HIV, apartenenta la o categorie defavorizata, precum si orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrangerea, inlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii, in conditii de egalitate, a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, in domeniul politic, economic, social si cultural sau in orice alte domenii ale vietii publice.

(2)Dispozitia de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevazute la alin. (1) este considerata discriminare in intelesul prezentei ordonante”, persoanele care s-au vaccinat sau au trecut prin boala fiind in aceeasi situatie, din punct de vedere al posibilitatii de transmitere a virsului SARS-CoV-2 cu persoanele care nu s-au vaccinat sau nu au trecut prin boala.

De asemenea, Curtea constata ca prevederile criticate privesc drepturile la care se refera art. 1 al.2 lit. c), lit d )punctele i, ii, vii, ix, lit.e) punctele i, iv, v, vi, lit. f) si al. 3 si din OG 137/2000, potrivit cu care:

„(2)Principiul egalitatii intre cetateni, al excluderii privilegiilor si discriminarii sunt garantate in special in exercitarea urmatoarelor drepturi:

a)dreptul la un tratament egal in fata instantelor judecatoresti si a oricarui altui organ jurisdictional;

b)dreptul la securitatea persoanei si la obtinerea protectiei statului impotriva violentelor sau maltratarilor din partea oricarui individ, grup sau institutie;

c)drepturile politice, si anume drepturile electorale, dreptul de a participa la viata publica si de a avea acces la functii si demnitati publice;

d)drepturile civile, in special:

(i)dreptul la libera circulatie si la alegerea resedintei;

(ii)dreptul de a parasi tara si de a se intoarce in tara;

(iii)dreptul de a obtine si de a renunta la cetatenia romana;

(iv)dreptul de a se casatori si de a-si alege partenerul;

(v)dreptul de proprietate;

(vi)dreptul la mostenire;

(vii)dreptul la libertatea de gandire, constiinta si religie;

(viii)dreptul la libertatea de opinie si de exprimare;

(ix)dreptul la libertatea de intrunire si de asociere;

(x)dreptul de petitionare;

e)drepturile economice, sociale si culturale, in special:

(i)dreptul la munca, la libera alegere a ocupatiei, la conditii de munca echitabile si satisfacatoare, la protectia impotriva somajului, la un salariu egal pentru munca egala, la o remuneratie echitabila si satisfacatoare;

(ii)dreptul de a infiinta sindicate si de a se afilia unor sindicate;

(iii)dreptul la locuinta;

(iv)dreptul la sanatate, la ingrijire medicala, la securitate sociala si la servicii sociale;

(v)dreptul la educatie si la pregatire profesionala;

(vi)dreptul de a lua parte, in conditii de egalitate, la activitati culturale si sportive;

f)dreptul de acces la toate locurile si serviciile destinate folosintei publice.

(3)Exercitarea drepturilor enuntate in cuprinsul prezentului articol priveste persoanele aflate in situatii comparabile.

(4)Orice persoana fizica sau juridica are obligatia sa respecte principiile enuntate la alin. (2)”, conduita paratului incalcand prevederile al. 4 din textul citat si prevederile art. 16 din Constitutie si art. 14 CEDO.

Ca urmare, instanta va admite in parte actiunea formulata si precizata si va anula in parte HG 34/2022 si HG 171/2022 in ce priveste conditionarea accesului si a participarii destinatarilor acestor acte administrativ normative la serviciile si activitatile mentionate in cadrul celor doua hotarari contestate si al anexelor la acestea, indiferent de persoana fizica sau juridica, de drept privat sau de drept public, care le asigura sau care le organizeaza, de prezentarea dovezii trecerii prin boala sau de prezentarea dovezii realizarii schemei complete de vaccinare.

In ce priveste criticile reclamantului si intervenientului fata de prevederile art. 1 din Anexa 2 la HG 34/2022 si art. 1 din Anexa 2 la HG 171/2022, in acord cu Consiliul Legislativ si reclamantul si intervenientul cauzei, instanta constata ca textele criticate sunt lipsite de claritate, referirea generica la masti de protectie „de tip medical sau FFP2”, fara a se indica actul normativ care stabileste caracteristicile pe care trebuie sa le indeplineasca o masca de protectie pentru a intra in aceasta categorie, precum si modalitatea practica prin care se poate stabili ca o masca de protectie face parte din aceasta categorie, conferind caracter imprecis si neclar reglementarii. In plus, neclaritatea normei impiedica si constatarea, de catre persoanele competente, a nerespectarii acestei obligatii.

In acest sens, pe langa lipsa pregatirii de specialitate in domeniul medical, nici agentul constatator nu dispune de criterii obiective pe baza carora sa poata stabili ca o masca este sau nu este „de tip medical sau FFP2”, neclaritatea normei avand consecinte negative si asupra posibilitatii judecarii plangerilor impotriva proceselor-verbale de constatare a contraventiilor si de aplicare a sanctiunilor, intrucat face imposibila dovedirea, in fata instantei, a nerespectarii obligatiei de a purta o masca de protectie „de tip medical sau FFP2”.

Este adevarat ca, potrivit art. 4 al. 1 si 2 din Legea 73/1993:

„Art. 4 (1)Proiectele de ordonante si de hotarari cu caracter normativ se supun spre adoptare Guvernului numai cu avizul Consiliului Legislativ cu privire la legalitatea masurilor preconizate si la modul in care sunt realizate cerintele prevazute la art. 3 alin. (3), care se aplica in mod corespunzator.

(2)Avizul este consultativ”, astfel incat Guvernul nu este obligat sa respecte avizele astfel emise, insa caracterul consultativ al avizelor nu exonereaza Guvernul de obligatiile ce ii revin potrivit normelor legale in vigoare.

Or, obligatia ca textul normativ edictat sa fie clar deriva atat din prevederile art. 1 al 5 din Constitutia Romaniei, cat si din prevederile art. 3 si art. 8 al.4 din Legea 24/2000 privind tehnica legislativa.

Aceasta obligatie nu a fost indeplinita in ce poriveste edictarea prevederilor art. 1 din Anexa 2 la HG 34/2022 si art. 1 din Anexa 2 la HG 171/2022, modalitatea de formulare a acestora facand imposibila punerea lor in aplicare.

Ca urmare, si solicitarea de anulare a acestor texte se va admite.

In ce priveste obligativitatea purtarii mastii de protectie si obligativitatea testarii, acestea au fost deduse judecatii din perspectiva utilitatii masurii de protectie contra pandemiei si din perspectiva financiara a posibilitatii si legalitatii suportarii consturilor cu privire la acestea.

In ce priveste utilitatea acestor masuri in reducerea transmisibilitatii virusului, Curtea constata ca, asa cum reiese din apararile Guvernului si intervenientului accesoriu, aceste masuri au in mod real ca efect reducerea transmiterii comunitare a acestuia, in conditiile respectarii indicatiilor de folosire pentru fiecare produs in parte.

De altfel, utilitatea acestora este motivata in notele de fundamentare prin prisma impactului efectiv pe care il au de intrerupere a ciclului de transmitere a virusului, masurile fiind legal adoptate in scopul dezideratului de protectie a sanatatii publice.

Din perspectiva impactului financiar, insa, se constata urmatoarele:

Preliminar, se retine ca, asa cum arata Guvernul si intervenientul sau accesoriu, ambele masuri au ca obiect prevenirea raspandirii virusului in comunitate, valoarea protejata fiind cea a sanatatii publice prevazuta de art. 34 din Constitutie. Ambele parti au invocat ca temei pentru restrangerea drepturilor si libertatilor persoanelor prevederile art. 53 din Constitutie din perspectiva ocrotirii interesului public al sanatatii publice, admitand ca masurile de purtare masca si testare constituie o ingerinta a statului fata de drepturile personale care nu foloseste destinatarilor masurii, ci interesului public.

Ca urmare, nici purtarea mastii si nici testarea nu ocrotesc persoana care se supune acestei masuri, ci ocrotesc membrii comunitatii cu care aceasta persoana vine in contact.

Conditiile impunerii celor doua masuri vor fi analizate, deci, din perspectiva acestor doua aspecte, tinandu-se seama ca niciuna din acestea nu este destinata sa profite persoanei careia ii este impusa: masca previne raspandirea particulelor incarcate cu virus de la persoanele care o poarta, asa cum rezulta din argumentele medicale invocate de Guvern si intervenientul sau accesoriu, iar testarea previne participarea la manifestari sociale a unor persoane deja bolnave si care pot imbolnavi alti membri ai comunitatii.

Ambele masuri necesita suportarea unor costuri.

Fiind adoptate in exercitarea prerogativelor date Guvernului prin Legea 55/2020, de restrangere a drepturilor si libertatilor persoanelor in folosul unui interes public, costurile necesitate de suportarea acestor masuri sunt costuri care trebuie suportate de la bugetul de stat sau al unitatilor administrativ teritoriale, Guvernul avand obligativitatea, potrivit art. 6 al. 1, 3 si 4 si art.7 al. 1, 3 si 4 din Legea 24/2000 coroborate cu prevederile art. 30 al.1 lit. b si art. 31 al.1 lit. b-d din acelasi act normativ si cu prevederile art. 1 din Protocolul 1 CEDO sa stabileasca, preliminar adoptarii actelor administrativ normative contestate, atat cine suporta aceste costuri, cat si un mecanism de decont al acestor costuri si care sa poata fi contestat.

La sectiunea „Impact financiar”, insa, in Notele de fundamentare nu este trecut nimic.

Nu este prevazut nici cine suporta aceste costuri (desi este evident ca atat mastile, cat si testele presupun suportarea unor costuri), nu exista nicio justificare normativa pentru stabilirea lor in sarcina cuiva, nu este prevazuta nicio procedura legata de suportarea acestor costuri.

Potrivit art.44 din Constitutie:

“Art. 44: Dreptul de proprietate privata

(1)Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2)Proprietatea privata este garantata si ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular. Cetatenii straini si apatrizii pot dobandi dreptul de proprietate privata asupra terenurilor numai in conditiile rezultate din aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si din alte tratate internationale la care Romania este parte, pe baza de reciprocitate, in conditiile prevazute prin lege organica, precum si prin mostenire legala.

(3)Nimeni nu poate fi expropriat decat pentru o cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, cu dreapta si prealabila despagubire.

(4)Sunt interzise nationalizarea sau orice alte masuri de trecere silita in proprietate publica a unor bunuri pe baza apartenentei sociale, etnice, religioase, politice sau de alta natura discriminatorie a titularilor.

(5)Pentru lucrari de interes general, autoritatea publica poate folosi subsolul oricarei proprietati imobiliare, cu obligatia de a despagubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantatiilor sau constructiilor, precum si pentru alte daune imputabile autoritatii.

(6)Despagubirile prevazute in alineatele (3) si (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, in caz de divergenta, prin justitie.

(7)Dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului si asigurarea bunei vecinatati, precum si la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

(8)Averea dobandita licit nu poate fi confiscata. Caracterul licit al dobandirii se prezuma.

(9)Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori contraventii pot fi confiscate numai in conditiile legii”, si potrivit art. 56 din legea fundamentala:

„Art. 56: Contributii financiare

(1)Cetatenii au obligatia sa contribuie, prin impozite si prin taxe, la cheltuielile publice.

(2)Sistemul legal de impuneri trebuie sa asigure asezarea justa a sarcinilor fiscale.

(3)Orice alte prestatii sunt interzise, in afara celor stabilite prin lege, in situatii exceptionale”.

De asemenea, potrivit art. 1 din Protocolul 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului:

“Art. 1 din Protocolul nr. 1 – Dreptul de proprietate

„1. Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international”.

Sumele de bani aflate in proprietatea fiecarei persoane ii apartin acesteia, constituie un bun in sensul Conventiei si fac parte din averea sa prezumata a fi dobandita licit in sensul Constitutiei.

In acest sens este si Ghidul privind art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului. (...)

Activele financiare ale unei persoane constituie bunuri actuale in sensul art. 1 din Protocolul 1 CEDO.

Impunerea in sarcina fiecarei persoane a unei obligatii generatoare de costuri se poate face doar in cadru legal, si doar daca masura este proportionala cu scopul urmarit, acest aspect fiind reglementat in mod expres si in art. 56 din Constitutie antecitat. (...)

Avand in vedere ca masurile de purtare a mastii si de efectuare de teste servesc unui interes public, atunci costurile acestora servesc, de asemenea, unui interes public, nu interesului individual al persoanelor care sunt supuse masurii.

Suportarea acestor costuri de persoanele care trebuie sa respecte aceste masuri constituie o ingerinta in dreptul lor de proprietate.

Pentru a fi legala, aceasta ingerinta trebuie sa fie, intai, prevazuta de lege, si al doilea sa fie proportionala cu scopul legitim urmarit.

In speta, ingerinta nu este prevazuta de lege. Astfel, potrivit si art. 56 din Constitutie, singurele forme de contributie ale cetatenilor la cheltuielile publice, cum sunt cele de protejare a unor interese publice, sunt cele ce se incadreaza in categoria taxelor si impozitelor si cele ce sunt prevazute de lege in imprejurari exceptionale, orice alte prestatii fiind interzise.

Costurile cu mastile si procedurile de testare nu figureaza in cadrul legal stabilit de Codul fiscal in ce priveste taxele si impozitele, nefiind taxa sau impozit, si nici in cadrul legal in ce priveste exproprierile de utilitate publica.

De asemenea, nu s-a prevazut vreo forma legala de confiscare cu privire la sumele de bani ce reprezinta costul mastilor si testelor.

Nu exista niciun text legal care sa puna in sarcina destinatarului masurii de purtare masca sau efectuare test obligatia de a suporta costurile respectarii acestor masuri. Legea 55/2020 stabileste ca se pot impune masuri precum purtarea mastii sau testarea, insa, la niciun moment nu prevede ca si costul acestor masuri trebuie suportat de persoanele destinatare.

Fiind masuri luate pentru protejarea unui interes public, costurile acestora trebuie suportate de catre stat, o abordare contrara constituind o confiscare de facto a unei parti a averii dobandite licit si fiind expres interzisa atat de art. 56 din Constitutie, de art. 44 din Constitutie, cat si de art. 1 din Protocolul 1 CEDO.

Conduita Guvernului de a nu identifica si analiza impactul financiar dat de impunerea obligatiilor de purtare a mastii si de testare, de a nu stabili o procedura de decont a acestora, si, in mod corelativ, de a le impune de facto in sarcina cetatenilor care sunt sanctionati daca nu se supun acestor obligatii fie prin pierderea unor drepturi civile, fie prin amenzi contraventionale, echivaleaza cu o confiscare de fapt a sumelor de bani reprezentand aceste costuri, confiscare contrara legii.

In ce priveste proportionalitatea masurii de impunere a costurilor respective in sarcina cetatenilor, Curtea retine ca costurile mastilor si a testelor, prin frecventa cu care trebuie folosite potrivit celor doua hotarari, sunt prohibitive atat pentru persoanele cu salariul minim pe economie, cat si pentru persoanele cu salariul mediu pe economie sau cu venituri medii.

Acestea, daca doresc sa isi exercite drepturile si libertatile in mod firesc, trebuie sa schimbe o masca la 4 ore si sa efectueze un test antigen la 48 de ore sau un test PCR la 72 de ore.

Acest lucru nu se poate realiza in fapt, de una din aceste persoane, mai ales daca are in intretinere o alta persoana – copil, parinte –, pe langa costurile aferente traiului zilnic.

In acest context, in fapt, persoana in cauza este exclusa de la viata publica in situatia in care nu poate respecta obligatiile puse in sarcina sa din cauza insuficientei veniturilor.

Sub acest aspect, impunerea acestor masuri de protectie – masca, test –, prin impunerea costurilor aferente in sarcina persoanelor, constituie o ingerinta disproportionata a statului in drepturile si libertatile destinatarilor, inclusiv in dreptul de proprietate privata, existand modalitati mult mai putin invazive de atingere a dezideratului social de protectie a sanatatii publice.

Practic, statul impune respectarea de catre populatie a unor masuri care genereaza costuri, fara a prevedea modalitatea de suportare a acestor costuri si, ca urmare, pune destinatarii masurilor in imposibilitate factuala a respectarii acestor masuri. Coroborat cu faptul ca sunt prevazute sanctiuni pentru nerespectarea masurilor dispuse, in realitate paratul Guvernul Romaniei pune persoanele destinatare ale masurilor stabilite prin cele doua hotarari de guvern in imposiblitate factuala de a avea orice forma de viata sociala, mai ales in situatia in care acestia nu dispun de mijloacele financiare de a achita costurile masurilor dispuse de stat si care nu le profita in niciun fel, ci ocrotesc interesul public. (...)

In speta nu s-a prevazut o procedura de suportare sau decont a acestor costuri, procedura care sa poata fi urmata sau contestata de catre persoanele destinatare ale obligatiilor impuse.

In plus, nu s-a stabilit o procedura de despagubire a persoanelor care deja au suportat costuri legate de implementarea masurilor de purtare masca sau de testare.

Curtea retine ca, potrivit principiului ierarhiei actelor normative, prevederilor art. 1 al.5 din Constitutie, prevederile art. 134 din Constitutie si prevederilor art. 77-78 din Legea 24/2000, prevederile hotararilor de guvern trebuie sa respecte legea, legea trebuie sa respecte Constitutia, iar dreptul intern trebuie sa respecte Conventia de Europeana a Drepturilor Omului, care prevaleaza in caz de contradictie.

In ce priveste interpretarea acestora, interpretul trebuie sa respecte sensul actului normativ cu forta superioara - hotararile de guvern se interpreteaza in sensul in care respecta legea, legea in sensul in care se respecta Constitutia, si Constitutia in sensul in care se respecta CEDO.

Respectand aceste reguli, se constata ca, in cauza, paratul Guvernul avea obligatia de a se asigura ca respecta dreptul de proprietate al persoanelor fata de care a dispus respectarea unor obligatii in protejarea interesului public, prin identificarea sursei de finantare a costurilor necesitate de respectarea acestor masuri, prin stabilirea unei proceduri de punere la dispozitie fata de destinatarii masurilor a mastilor si a testelor, in mod gratuit sau prin stabilirea unei proceduri de decont a acestor costuri, aceste obligatii revenindu-i atat in virtutea dreptului intern, cat si a CEDO. (...)

Guvernul Romaniei nu a respectat principiul bunei guvernari in ce priveste determinarea sursei financiare pentru costurile de achizitie de masti si teste impuse populatiei, nu a stabilit o procedura care sa priveasca suportarea acestor costuri sau decontul lor, nu a prevazut nicio masura de compensare pentru persoanele private ce suporta aceste costuri destinate utilitatii publice, nu si-a respectat obligatia de a nu aduce atingere proprietatii private, actionand prin exces de putere fata de drepturile si interesele persoanelor asa cum au fost ele mai sus identificate, astfel incat instanta va anula in parte HG 34/2022 si HG 171/2022 in ce priveste conditionarea accesului si a participarii destinatarilor acestor acte administrativ normative la serviciile si activitatile mentionate in cadrul celor doua hotarari contestate si al anexelor la acestea de prezentarea dovezii testarii in conditiile in care costurile activitatii de testare nu sunt suportate de catre stat, de unitatile administrativ teritoriale sau de institutii sau autoritati publice, dupa caz.

De asemenea, va anula in parte HG 34/2022 si HG 171/2022 in ce priveste instituirea obligatiei purtarii mastii de protectie in conditiile in care costurile de achizitionare ale acestor masti nu sunt suportate de catre stat, de unitatile administrativ teritoriale sau de institutii sau autoritati publice, dupa caz.

In ce priveste situatiile in care purtarea mastilor de protectie este contraindicata medical, Curtea retine ca impunerea fata de individ a unei masuri care serveste interesului public nu se poate face cu incalcarea dreptului individual la respectarea sanatatii acestuia, o astfel de abordare constituind o ingerinta nejustificata si disproportionata in dreptul unei persoane la viata si la sanatate.

Ca urmare, cele doua hotarari se vor anula in ce priveste instituirea obligatiei purtarii mastii de protectie in conditiile in care acestea sunt contraindicate medical.

Instanta, fata de cele de mai sus si vazand criticile formulate, va mentine in rest actele administrative contestate si va respinge in rest actiunea de anulare a acestora.

Fata de prevederile art. 61, art. 63 si art.65-66 C.p.c. si cele constatate anterior, instanta va admite in parte cererea de interventie accesorie in interesul intimatului, in masura respingerii actiunii.

In baza art. 453 C.p.c. va obliga Guvernul Romaniei la plata catre reclamant a sumei de 120 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentand taxa de timbru.

Prezenta hotarare se va publica in Monitorul Oficial in eventualitatea ramanerii sale definitive, fata de prevederile art. 23 din Legea 554/2004”.

* Cititi aici intreaga sentinta nr. 313/2022 din dosarul nr. 477/2/2022