29 March 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

Vorbe de fumoar – 16.08.2020 – S-a sucit Simona

Scris de: L.J. | pdf | print

16 August 2020 15:02
Vizualizari: 5736

* Guvernul Romaniei reuseste sa isi puna in cap toata populatia. Fie ca vorbim despre bugetari sau angajati in mediul privat, fie ca vorbim de copii sau pensionari. Unii dintre cei amintiti au pregatit insa niste surprize pentru Guvernul condus de Ludovic Orban. Despre ce este vorba aflati de aici.

 

* Va spuneam in niste vorbe de fumoar de luna trecuta ca exista in CSM o judecatoare de la ICCJ care ar ravni la sefia Inaltei Curti de Casatie si Justitie (click aici pentru a citi). Nu am dezvaluit despre cine este vorba, insa da, ati intuit bine: ne-am referit la Simona Marcu (ar fi prea de tot ca cealalta reprezentanta a ICCJ in CSM Mariana Ghena sa ajunga sefa la Inalta Curte). Dupa ce in anumite cercuri s-a aratat amuzata de informatia noastra - fiind acompaniata de un lingusitor celebru din magistratura, alintat cu nume de animal - Simona Marcu cica si-ar fi schimbat planurile. Asa ne-a soptit o pasarica. Gandindu-se probabil ca este totusi prea greu sa fie aleasa in detrimentul Corinei Corbu, dar si la faptul ca ar trebui sa isi dea demisia din CSM si sa renunte la cateva luni de mandat (deci la bani frumosi) fara ca cineva sa ii garanteze ca va fi pusa presedinta la Inalta Curte, Simona Marccu ar fi pus ochii mai nou pe functia de judecator roman la Curtea de Justitie a Uniunii Europene. Va dati seama, post unde curg miile de euro pe tine, mai ceva ca la CSM sau la ICCJ. Noi ii uram succes si chiar speram sa ajunga la CJUE, caci dupa doi ani promitatori si cu realizari in CSM, Simona Marcu n-a prea mai facut lucruri notabile, in afara de pactizarea cu tabara nociva din Consiliu. Bine, acum va dati seama nu depinde doar de ea daca va ajunge sau nu la CJUE, oricat de pregatita sau nu ar fi pentru postul asta. Alti baieti sunt cei care decid. Simona Marcu trebuie doar sa se roage sa fie in gratiile acestora.

 

* V-ati scandalizat ca Guwernerul a taiat bani de la profesori si de la pensionari, dar a continuat sa pompeze in serviciile secrete? Ati face mai bine sa inghititi galusca, intrucat SRI a fost viteaz ca de obicei si ne-a aparat de hackeri rusi si chinezi. Cel putin asa spune generalul de brigada Anton Mugurel Rog, directorul Cyberint (unitatea SRI care cica ne pazeste de atacuri cibernetice). Bine: ca acelasi Cyberint a tacut asurzitor cand a venit vorba despre atacurile impotriva site-ului Luju.ro, asta e alta poveste.

Dar revenind la Anton Rog: omul si-a incordat muschii ca Serviciul Roman de Informatii a trudit de zor in pandemie, respingand atacuri cibernetice impotriva unor institutii de stat din Romania. Mai, mai, mai... Aproape ca ne ridicaram de pe scaun, de atata solemnitate ce ne cuprinse. Asteptam cu nerabdare ziua in care Anton Rog sau alti SRI-isti ne vor anunta de faptul ca au respins atacuri cibernetice din partea unor hackeri eschimosi sau papuasi. Sa vezi atunci ce tsunami de patriotism se va ridica in Romania! In fine: daca vreti sa radeti sau sa luati lumina de la sotul judecatoarei ICCJ Lucia Tatiana Rog, gasiti intregul interviu video pe Digi24.ro. Veti vedea acolo cum bravul general, cel care nu are frica de hackeri, se sperie de un biet coronavirus cu rata de vindecare de cel putin 95%. Noroc cu prezentatoarea, care il roaga sa-si dea masca jos; altminteri, coscogeamite generalul ar fi stat cu ea pe fata toata emisiunea.


 

Nota: Informatiile din aceasta rubrica trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele facand parte din categoria zvonurilor sau a pamfletului. Luati-le ca atare!

Comentarii

# DODI date 16 August 2020 17:12 +15

Vorba lui Lăpușneanu: ”proști, dar mulți!”. Din păcate acei proști au infestat SRI, STS, președenția, guWERNER PANDEMIC, PNL, USR și au căpușat celelate partide.

# Cetateanul date 16 August 2020 21:15 +4

Daca nu era sotu lu doamna il punea sulea sef la hangar si il avansa la sulivara. Dar deh... cum zicea chioru... cum dracu ba nu avem si noi oamenii nostri (stiu fetele in cauza discutiunea)... ca de altfel si domnu care si-a batatorit genunchii.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 28.03.2024 – Bomba cu fas a lui Kovesi

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva