19 April 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

Vorbe de fumoar – 16.12.2019 – Misculatii pentru CSM. Clientii lui Gelu Oltean. Partidul Meu, Guvernul Meu, Revolutia Mea

Scris de: L.J. | pdf | print

16 December 2019 15:52
Vizualizari: 6711

* Baroul Timis are o veste proasta pentru reclamagiii de profesie, cei carora le arde pamantul sub talpi daca nu casuna cu plangeri impotriva avocatilor. Cati bani vor fi obligati acestia sa scoata din buzunar si ce s-a intamplat acum doi ani puteti afla facand click aici.

 

* CSM-ul de anul asta tine cu tot dinadinsul sa scrie istorie! Atat s-au invartit in loc si s-au agitat in privinta numirii noii conduceri a Consiliului Superior al Magistraturii pe anul 2020, incat au ajuns sa inventeze proceduri, doar ca sa ajunga sef cine trebuie. Ori, mai corect spus, "unul de la ei"! Dupa scandalul de saptamana trecuta (cand nici dupa doua runde de alegeri nu s-a ajuns la un consens in Plen, procurorii si cativa judecatori punandu-se de-a curmezisul si refuzand sa o voteze pe judecatoarea Nicoleta Tint la sefia CSM, astfel cum se votase in majoritate in Sectia pentru judecatori), regasim pe CSM ordinea de zi a Sectiei pentru judecatori din 18 decembrie 2019, de unde aflam ca urmeaza sa se dezbata "situatia candidaturii desemnate de catre Sectia pentru judecatori a CSM". Pare ca ar fi o invitatie la dialog, in care ar urma sa li se explice celor mai incapatanati ca nu este prevazuta procedura desemnarii unui alt candidat, atat timp cat Nicoleta Tint a fost deja votata de majoritatea Sectiei, optiune care nu poate fi schimbata doar pentru ca nu le convine procurorilor (procurori care, sa fim bine intelesi, si-au stabilit deja candidatul in persoana Tatianei Toader, care a fost deja avizata in Plen) si ca ar fi recomandat chiar celor trei-patru judecatori care nu o vor sa o sustina totusi pe Tint pentru acest mandat. Auzim insa ca nu se vrea a fi deloc o astfel de sedinta de deschidere de ochi ci, mai degraba, o actiune in forta venita din partea unor membri, care vor milita mieros pentru "pace si intelepciune", recomandand "cu alta mana" sa se voteze un alt candidat, "ca sa se termine odata cu circul asta" pe functii. Abordarea de acest tip intelegem ca a fost pornita din afara CSM-ului, de la unii membri de drept (nu dam nume), care si-au ales deja preferatul pentru functia de presedinte al CSM pentru 2020 si care, in spiritul unui organ colegial care s-a saturat de scandal, sa aleaga varianta pe care o prefera "ei". Numele membrului CSM pentru care se trag tot felul de ate ca sa fie pus sef la CSM este surprinzator si nu prea, caci s-a tot vorbit despre el. Nu, nu este Mihai Balan cel tacut...

Foarte interesant cum se rescrie legea in acest CSM pentru a iesi sef un membru care sa le fie pe plac (auzim) si politicienilor. Intelegem ca vine un an dificil, cu schimbari majore prin Justitie, si ca este nevoie de sprijin in CSM... Si totusi: e sanatos oare ca CSM sa fie folosit politic si electoral? Timpul ne va demonstra intentiile unora cu acest CSM. Rabdare doar!


* Asteptam cu maxim interes sa vedem unde duce scandalul din jurul lui Gelu Oltean. Nu de alta, dar se aude ca nu fostul sef DIPI este principala tinta, DIICOT ducandu-se peste el ca sa afle detalii despre oamenii influenti care se duceau la petrecerile lui cu droguri: politicieni, afaceristi si – de ce nu? – chiar si alti securisti. Si nu neaparat din „Doi s-un sfert”, ca Oltean. Si daca or fi si magistrati? Apropo de magistrati: sa nu uitam ca Gelu Oltean a fost un apropiat colaborator al fostei sefe DNA Laura Kovesi (foto). Pe scurt: stati pe faza, fiindca ne vom distra zdravan!

 


* Foarte buna remarca jurnalistului Bogdan Tiberiu Iacob apropo de parvenitismul presedintelui Klaus Iohannis, care a deturnat un moment ce ar fi trebuit sa fie solemn in folosul sau si al PNL – partidul pe care il conduce de facto. Ne referim la sedinta solemna de luni, 16 decembrie 2019, prin care Parlamentul a comemorat 30 de ani de la izbucnirea Revolutiei, in Timisoara. Scrie BTI pe Inpolitics.ro ca Iohannis (care nici pana-n ziua de azi nu ne-a spus ce facea la Revolutie) s-a napustit luni sa-si laude propria persoana si propriul partid, precum si pe romanii care i-au votat in acest an. Cu asa ceva ne-a obisnuit de mult. A se vedea, de altfel – ceea ce Bogdan Iacob a omis sa mentioneze in articol –, felul in care Werner a vrut sa comemoreze Revolutia din decembrie 1989 in luna mai 2019, disperat sa obtina puncte electorale pentru PNL, in campania europarlamentara. Dar ceea ce este cu adevarat grav e faptul ca Iohannis a vorbit despre „crime, abuzuri si calcarea in picioare a legii” in zilele Revolutiei. Or, neprecizand la cine se refera, printr-un asemenea discurs, Werner se plaseaza pe aceeasi treapta cu Nicolae Ceausescu, cel care ii cataloga drept „huligani” pe revolutionari. Gasiti aici intregul articol al lui Bogdan Tiberiu Iacob.


Nota: Informatiile din aceasta rubrica trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele facand parte din categoria zvonurilor sau a pamfletului. Luati-le ca atare!

Comentarii

# un mizantrop date 16 December 2019 21:14 +6

Iohanis e cel putin bipolar (ca sa ramanem eufemistici), el vorbeste de crime si calcari de lege in timpul revolutiei, dar, in acelasi discurs desfide pe orcine pune sub semnul intrebarii ideea de revolutie si revolta legitima...si asta dupa ce maimultprotejatul sau tortionar, spalator de dosare werneriste, ne-a anuntat ca n-a fost revolutie ci lovitura de stat..Eu zic sa-l lamureasca cineva pe Dulapau - sau a fost revolutie si atunci n-au fost crime, ilegalitati, etc, ci pagube colaterale si eroi si martiri si n-avem a trage pe nimeni la raspundere din cei aterizati la putere, sau, a fost lovitura de stat si in cazul asta se rastoarna tot ce ni s-a bagat pe gat in anii astii, toate discursurile, toate palavrele, chiar si chestiile bune (putine) care s-au intamplat...Eu am observat o ofensiva a noii puteri parlamentare impotriva securistilor batrani, in vreme ce un comunist si indoctrinator batran se pregatea sa-si asume tot si Revolutie si NATO si UE si ONU si UNICEF...

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 18.04.2024 – Pensionare la Inalta Curte

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva