Cea mai detestata Curte Constitutionala a Romaniei a publicat miercuri seara, 11 iunie 2025, decizia prin care a secretizat declaratiile de avere si de interese. Este vorba despre “Decizia nr. 297 din 29 mai 2025 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.3 alin.(2), ale art.6 alin.(1) lit.d) si ale art.12 alin.(6) din Legea nr.176/2010 privind integritatea in exercitarea functiilor si demnitatilor publice, pentru modificarea si completarea Legii nr.144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, precum si pentru modificarea si completarea altor acte normative”.

Asa cum deja se cunoaste, prin respectiva decizie – care a intors practic Romania in perioada de preaderare la Uniunea Europeana – CCR a inlaturat obligativitatea indicarii in declaratiile de avere a veniturilor realizate de soti si copii. De asemenea, Curtea Constitutionala a eliminat si obligativitatea publicarii declaratiilor de avere si de interese pe site-ul ANI si pe site-urile institutiilor.

Dupa cum Lumea Justitiei a atras atentia inca din momentul adoptarii acestei decizii, practic, orice judecator, procuror, politician, demnitar si functionar public va putea lua mita prin intermediul sotilor, avand in vedere ca nu va mai exista obligatia de a mentiona in declaratiile de avere banii incasati de partenerii de viata. Si orice suma de bani sau bunuri care nu ar putea fi justificate vor fi trecute pe numele sotilor /sotiilor, astfel incat sa nu poata fi depistate.

In plus, decizia CCR va avea un impact negativ major asupra transparentei si dreptului la informare. Concret, vor exista cazuri in care, spre exemplu, judecatorii vor putea judeca linistiti parti de la care sotii lor iau bani, chiar legal, fara sa se poata depista starea de incompatibilitate a magistratilor si conflictul de interese in care acestia se afla, in conditiile in care nimeni nu va sti unde lucreaza sotii acestora.

Revenind la motivarea CCR, judecatorii Curtii isi argumenteaza decizia pe zeci de pagini, subliniind incalcarea dreptului la viata privata. In plus, aceiasi judecatori invoca inclusiv pericolul inteligentei artificiale, pentru a incerca sa justifice de ce este nevoie de secretizarea declaratiilor de avere: “Curtea subliniaza ca dezvoltarea tehnologiilor de inteligenta artificiala face posibila crearea unor modele si tipare comportamentale personalizate in raport cu fiecare declarant in parte, ceea ce, coroborat cu abundenta informatiilor private devoalate, prin efectul legii, in spatiul public, prezinta un risc in sensul desconsiderarii demnitatii umane si a individualitatii persoanei, fragilizand pana la anulare protectia constitutionala de care aceasta trebuie sa se bucure in privinta vietii sale private”.

Iata fragmente din motivarea CCR (atasata integral la finalul articolului):

“12. Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea observa, referitor la prevederile art.3 alin.(2) din Legea nr.176/2010, ca s-a mai pronuntat prin Decizia nr.651 din 15 decembrie 2022, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.373 din 2 mai 2023, si prin Decizia nr.689 din 12 decembrie 2023, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.253 din 25 martie 2024, constatand ca acestea nu contravin dispozitiilor constitutionale si conventionale care garanteaza dreptul la viata intima, familiala si privata.

13. Astfel, Curtea a retinut (paragraful 37 din Decizia nr.651 din 15 decembrie 2022, precitata) ca obligatia de a declara veniturile sotului este instituita prin lege, este justificata de ratiunea asigurarii integritatii in exercitarea demnitatilor si functiilor publice si, totodata, legea obliga persoana responsabila sa publice declaratiile de avere cu anonimizarea adresei imobilelor declarate, a adresei institutiei care administreaza activele financiare, a codului numeric personal, precum si a semnaturii olografe, potrivit prevederilor art.6 alin.(1) lit.d) din Legea nr.176/2010. Ca atare, Curtea a constatat ca nu este intemeiata sustinerea privind incalcarea dreptului la viata familiala prin instituirea obligatiei de a declara veniturile sotului, aceasta neconstituind o ingerinta in viata privata a celuilalt sot (paragraful 39 din Decizia nr.651 din 15 decembrie 2022).

14. Fata de criticile formulate in prezenta cauza, Curtea observa ca sunt aduse argumente suplimentare, care conduc la constatarea constitutionalitatii prevederilor art.3 alin.(2) din Legea nr.176/2010, prin prisma interpretarii pe care instanta de contencios constitutional urmeaza sa o dea, asa cum se va arata in continuare.

15. In acest sens, Curtea retine ca in cauza de fata se critica faptul ca textul de lege mentionat impune intocmirea declaratiilor de avere pe propria raspundere, desi acestea cuprind, pe langa drepturile si obligatiile declarantului, si pe cele ale sotului/sotiei, precum si ale copiilor aflati in intretinere. Fata de acest continut normativ al art.3 alin.(2) din Legea nr.176/2010, Curtea subliniaza ca, prin ipoteza, declaratia pe propria raspundere nu poate sa vizeze decat informatii referitoare strict la persoana declarantului, pentru care acesta isi poate asuma raspunderea, in mod direct si individual. Declaratia pe propria raspundere angajeaza raspunderea penala a declarantului, motiv pentru care aceasta nu poate fi facuta decat in nume propriu, nimeni neputand fi tinut raspunzator din punct de vedere penal pentru fapta altei persoane. De altfel, insasi Legea nr.176/2010 precizeaza, in art.3 alin.(1), ca declaratiile de avere reprezinta acte personale.

16. Anexa nr.1 la Legea nr.176/2010 face referire expresa la prevederile Codului penal care incrimineaza infractiunea de fals in declaratii (art.326 din actualul Cod penal, art.292 din Codul penal din 1969), ceea ce subliniaza necesitatea constientizarii de catre declarant a consecintelor grave pe care declararea necorespunzatoare a informatiilor cerute o poate avea asupra sa. Astfel, constituie infractiunea de fals in declaratii „declararea necorespunzatoare a adevarului, facuta unei autoritati publice, in vederea producerii unei consecinte juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci cand, potrivit legii ori imprejurarilor, declaratia facuta serveste la producerea acelei consecinte”. Aceasta se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amenda.

17. Art.28 din Legea nr.176/2010 accentueaza aceasta idee, precizand ca fapta persoanelor care, cu intentie, depun declaratii de avere care nu corespund adevarului constituie infractiunea de fals in declaratii si se pedepseste potrivit Codului penal. Art.29 nuanteaza situatia in functie de actiunea comisiva sau omisiva a declarantului, mentionand ca nedeclararea, in declaratia intocmita potrivit anexei nr.1, a cuantumului veniturilor realizate, sau declararea acestora cu trimitere la alte inscrisuri constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 50 lei la 2.000 lei.

18. Ca atare, Curtea retine ca instituirea obligatiei de a declara nu doar drepturile si obligatiile proprii, ci si pe cele ale sotului/sotiei implica asumarea raspunderii personale a declarantului pentru informatii pe care acesta nu le detine/nu le cunoaste in mod direct, ci trebuie sa le obtina de la o terta persoana, respectiv sot/sotie. In privinta declararii drepturilor si obligatiilor copiilor aflati in intretinerea declarantului, potrivit Codului civil, se observa ca parintii pot cunoaste personal, in mod direct, intinderea acestora cel mult in cazul copiilor minori, intrucat incheie actele juridice in numele acestora, in calitate de reprezentanti legali, pana la implinirea varstei de 14 ani, iar in cazul minorilor cu capacitate de exercitiu restransa incuviinteaza actele juridice ale acestora, cu exceptiile prevazute la art.41 alin.(3) din Codul civil. Situatia este diferita in cazul copiilor deveniti majori aflati in intretinerea parintilor pana la varsta de 26 de ani, conform art.499 din Codul civil, daca se afla in continuarea studiilor, pana la terminarea acestora, acestia avand capacitatea de exercitiu deplina pentru a incheia acte juridice in nume propriu. Este posibil ca, nefiind in egala masura responsabilizata prin plasarea sub incidenta aceleiasi raspunderi penale sau contraventionale, dupa caz, aceasta persoana (sot, sotie sau copil major aflat in intretinere), care este tert fata de obligatia impusa declarantului, sa refuze sa le furnizeze, din varii motive, sau chiar sa ofere informatii eronate, astfel ca declarantul va fi in imposibilitate de a furniza datele referitoare la patrimoniul acesteia sau va fi pus in situatia de a mentiona date incorecte, fara sa aiba posibilitatea de a le verifica, pentru a evita sanctiunea penala aplicabila pentru savarsirea infractiunii de fals in declaratii sau sanctiunea contraventionala, dupa caz.

19. De pilda, avand in vedere ca prin actualul Cod civil a fost instituit regimul matrimonial al separatiei de bunuri (art.360), o astfel de ipoteza poate justifica, in practica, refuzul sotului de a furniza celuilalt sot informatii privitoare la bunurile proprii. Tot astfel, exista situatii in care veniturile obtinute de sot sunt protejate de o clauza de confidentialitate, care se impune si cu privire la declarant, in sensul ca acesta din urma, chiar in calitate de sot, nu va avea dreptul sa cunoasca aceste venituri, astfel ca survine, intr-un astfel de caz, consecutiv, imposibilitatea comunicarii acestor date in vederea completarii declaratiei de avere, pentru ca venitul confidential nu va putea fi cunoscut de declarant, in calitate de sot al persoanei care obtine veniturile aflate sub protectia confidentialitatii, aceasta facand parte dintre modalitatile de evitare a divulgarii respectivului venit. In plus, de lege lata, veniturile aflate sub clauza de confidentialitate nu sunt protejate prin anonimizare in cazul publicarii declaratiei, neputandu-se asigura scopul clauzei de confidentialitate. Astfel de imprejurari, redate exemplificativ, constituie impedimente in realizarea obligatiei declararii pe propria raspundere inclusiv a veniturilor/bunurilor sotului declarantului. Aceleasi considerente se aplica mutatis mutandis in privinta copiilor majori aflati in intretinerea acestuia.

20. Asadar, desi prin Deciziile nr.651 din 15 decembrie 2022 si nr.689 din 12 decembrie 2023, precitate, Curtea a apreciat ca sustinerile similare celor formulate in cauza de fata, referitoare la ipoteza in care sotul poate refuza solicitarea celuilalt sot de a-i comunica veniturile obtinute, constituie aspecte privind aplicarea legii la cazurile concrete deduse judecatii, iar nu veritabile critici de neconstitutionalitate, totusi, realitatea demonstreaza ca acestea pot interveni frecvent in practica, punand persoana declarantului in postura de dependenta fata de vointa discretionara a unei alte persoane, respectiv sot/sotie, copil major aflat in intretinerea sa, care ii poate bloca titularului obligatiei de declarare a averii posibilitatea reala de a se conforma dispozitiilor legale.

21. Pentru toate aceste motive, Curtea apreciaza ca se impune constatarea constitutionalitatii prevederilor art.3 alin.(2) din Legea nr.176/2010 in masura in care nu se refera si la drepturile si obligatiile sotului/sotiei declarantului, precum si ale copiilor majori aflati in intretinerea acestuia, o alta interpretare fiind contrara dispozitiilor art.1 alin.(5) din Constitutie, prin prisma nerespectarii exigentelor calitative pe care redactarea textelor de lege trebuie sa le intruneasca pentru a fi in concordanta cu principiul legalitatii. Aceasta, deoarece prevederile legale mentionate contin un viciu de conceptie, care, pe de o parte, afecteaza logica reglementarii si, pe de alta parte, ignora situatii care pot aparea in practica, in care obligatia este imposibil de realizat. Asadar, Curtea subliniaza ca o astfel de constatare nu afecteaza obligatia titularului de a declara drepturile si obligatiile sotului si ale copiilor sai majori, aflati in intretinerea sa, intrucat nu obligatia de declarare per se a veniturilor/bunurilor acestor persoane este neconstitutionala, ci angajarea raspunderii declarantului pentru corectitudinea informatiilor furnizate de terti prezinta un viciu de neconstitutionalitate, raspunderea juridica penala sau contraventionala fiind una personala.

22. In ceea ce priveste prevederile art.12 alin.(6) din Legea nr.176/2010, potrivit carora Agentia Nationala de Integritate asigura afisarea declaratiilor de avere, Curtea retine ca, prin Decizia nr.415 din 14 aprilie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.294 din 5 mai 2010, a constatat urmatoarele: dispozitiile art.14 lit.c), d), e) si f) si ale cap. VI - Verificarea averilor, a conflictelor de interese si a incompatibilitatilor (art.45-50) din Legea nr.144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.359 din 25 mai 2007, sunt neconstitutionale; dispozitiile cap. I - Dispozitii generale (art.1-9) din Legea nr.144/2007 sunt neconstitutionale in masura in care prevad competenta Agentiei Nationale de Integritate de a efectua si intocmi acte de cercetare si de constatare referitoare la verificarea averilor, a conflictelor de interese si a incompatibilitatilor; dispozitiile art.11 lit.e), f) si g), ale art.12 alin.(2) si ale art.42 alin.(2), (3) si (4) din Legea nr.144/2007 sunt neconstitutionale in masura in care prevad transmiterea declaratiilor de avere si de interese Agentiei Nationale de Integritate si publicarea lor pe pagina de internet a acesteia si a institutiei.

23. Prin decizia mentionata, Curtea a constatat neconstitutionalitatea prevederilor din Legea nr.144/2007 care impuneau obligatia publicarii declaratiilor de avere, retinand, in acest sens, ca, potrivit art.26 alin.(1) din Constitutie, autoritatile publice trebuie sa respecte si sa ocroteasca viata intima, familiala si privata. Curtea a subliniat, totodata, ca libera dezvoltare a personalitatii umane si demnitatea omului, valori consacrate in art.1 alin.(3) din Constitutie, nu pot fi concepute fara respectarea si ocrotirea vietii private. Dreptul la respectul si ocrotirea vietii intime, familiale si private face parte din categoria drepturilor si libertatilor fundamentale, fiind expres prevazut si in art.8 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, prevedere ce impune, in principal, obligatia negativa din partea autoritatilor statului de a nu face nimic de natura sa stanjeneasca exercitiul dreptului la viata privata. Avand in vedere aceste consideratii, Curtea a constatat ca obligatia prevazuta de lege de a se publica declaratiile de avere pe paginile de internet ale entitatilor in cadrul carora profeseaza persoanele care au obligatia de a le depune, in conformitate cu prevederile legale, precum si transmiterea acestora catre Agentia Nationala de Integritate in vederea publicarii pe pagina de internet a acesteia nesocotesc dreptul la respectul si ocrotirea vietii private, consacrat prin art.26 din Legea fundamentala, precum si prin art.8 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, prin expunerea nejustificata in mod obiectiv si rational, pe pagina de internet, a datelor referitoare la averea persoanelor ce au, potrivit legii, obligatia de a depune declaratii de avere.

24. Ca urmare a acestei decizii, Parlamentul a adoptat Legea nr.176/2010, prin care a pus de acord cu dispozitiile Constitutiei doar prevederile Legii nr.144/2007 care conduceau la asimilarea Agentiei Nationale de Integritate cu un organ de cercetare penala si judiciar, contrar principiilor constitutionale referitoare la infaptuirea justitiei prin instantele judecatoresti. In schimb, Legea nr.176/2010 a mentinut obligatia de publicare a declaratiilor de avere, corectivul adus constand doar in anonimizarea adresei imobilelor declarate - cu exceptia localitatii unde sunt situate -, a adresei institutiei care administreaza activele financiare, a codului numeric personal, precum si a semnaturii. Legea nr.176/2010 a constituit obiectul controlului anterior promulgarii, Curtea retinand, sub acest aspect, prin Decizia nr.1018 din 19 iulie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.511 din 22 iulie 2010, ca, potrivit art.147 alin.(4) din Constitutie, deciziile pronuntate de Curtea Constitutionala sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor, adica vizeaza cu aceleasi efecte toate autoritatile publice si toate subiectele individuale de drept, iar decizia prin care Curtea Constitutionala, in exercitarea controlului concret, posterior, admite exceptia de neconstitutionalitate este obligatorie si produce efecte erga omnes. Curtea a subliniat, de asemenea, ca, in acord cu jurisprudenta sa, spre exemplu, Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr.1 din 17 ianuarie 1995, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.16 din 26 ianuarie 1995, sau Decizia nr.1.415 din 4 noiembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.796 din 23 noiembrie 2009, puterea de lucru judecat ce insoteste actele jurisdictionale, deci si deciziile Curtii Constitutionale, se ataseaza nu numai dispozitivului, ci si considerentelor pe care se sprijina acesta, solutia fiind aceeasi si pentru efectul general obligatoriu al deciziilor Curtii Constitutionale.

25. Curtea a constatat ca adoptarea de catre legiuitor a unor norme contrare celor hotarate intr-o decizie a Curtii Constitutionale, prin care se tinde la pastrarea solutiilor legislative afectate de vicii de neconstitutionalitate, incalca Legea fundamentala. Or, intr-un stat de drept, astfel cum este proclamata Romania in art.1 alin.(3) din Constitutie, autoritatile publice nu se bucura de nicio autonomie in raport cu dreptul, Constitutia stabilind in art.16 alin.(2) ca nimeni nu este mai presus de lege, iar in art.1 alin.(5) ca respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie, considerent care isi mentine valabilitatea in situatia actuala.

26. Ca atare, Curtea observa ca prin Decizia nr.1018 din 19 iulie 2010 a retinut ca una dintre cele doua solutii normative constatate ca fiind neconstitutionale prin Decizia nr.415 din 14 aprilie 2010, si anume obligatia publicarii pe internet a declaratiilor de avere nu a fost corectata prin noua lege adoptata. Or, ca urmare a admiterii exceptiei de neconstitutionalitate, potrivit art.147 alin.(1) si (4) din Constitutie, Parlamentul avea obligatia sa puna pe deplin de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Legii fundamentale, iar nu doar selectiv, cum a procedat prin Legea nr.176/2010.

27. Curtea constata ca, in cauza de fata, autoarea exceptiei sustine ca dispozitiile art.12 alin.(6) din Lega nr.176/2010, potrivit carora Agentia Nationala de Integritate asigura afisarea declaratiilor de avere pe pagina sa de internet, cu anonimizarea doar a elementelor mai sus enumerate, mentin caracterul neconstitutional al prevederilor criticate, intrucat nesocotesc, de asemenea, dreptul la viata privata, ca urmare a faptului ca permit, totusi, identificarea imobilelor, iar numele sotului si ale copiilor declarantului nu sunt anonimizate.

28. Cu privire la aceasta sustinere, Curtea apreciaza ca evidentiaza reale vicii de neconstitutionalitate, prin incalcarea dispozitiilor art.147 alin.(4) din Legea fundamentala, care impun caracterul general obligatoriu al deciziilor Curtii Constitutionale, precum si ale art.26 alin.(1) din Constitutie, care garanteaza dreptul la viata intima, familiala si privata. Aceasta, deoarece Legea nr.176/2010 a mentinut solutia legislativa a carei neconstitutionalitate a fost constatata de Curte prin Decizia nr.415 din 14 aprilie 2010, in conditiile in care mentiunea privitoare la anonimizarea adresei exacte a imobilului, a codului numeric personal si a semnaturii nu reprezinta o modificare substantiala de natura sa corecteze viciile de neconstitutionalitate evidentiate prin decizia citata. Ca atare, Parlamentul nu si-a indeplinit obligatia de a pune de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Legii fundamentale, nesocotind decizia Curtii Constitutionale.

29. Curtea retine ca anonimizarea elementelor mentionate in textul de lege criticat nu este suficienta pentru asigurarea confidentialitatii si protectiei datelor cu caracter personal si, implicit, pentru protectia vietii private si a demnitatii umane, ca valoare fundamentala, consacrata si ocrotita la nivel constitutional. Astfel, pe de o parte, nu se poate nega faptul ca, nu de putine ori, cunoasterea localitatii in care sunt situate imobilele permite cu usurinta identificarea imobilelor detinute de declarant si membrii familiei, cu toate ca adresa exacta a acestora este anonimizata, potrivit textului criticat. Este, de exemplu, cazul persoanelor care locuiesc in localitati reduse ca dimensiuni, in care comunitatile locale sunt restranse, iar informatiile de acest tip sunt de notorietate. Curtea retine ca nu numai denumirea strazii si numarul imobilului de pe respectiva strada sunt date cu caracter personal ce nu pot fi divulgate in mod public prin raportare la patrimoniul personal al declarantului, ci si localitatea in care este situat imobilul este o astfel de data prin raportare la persoana acestuia. Ca atare, aceste elemente de fapt circumstantiate la persoana declarantului beneficiaza de aceeasi forma si grad de protectie din punctul de vedere al art.26 din Constitutie. Cu alte cuvinte, adresa imobilului pe care declarantul il detine, indiferent ca este redata sub forma determinata (cu indicarea localitatii, strazii, numarului, apartamentului) sau determinabila (cu indicarea localitatii), constituie o informatie cu caracter personal referitor la continutul patrimoniului si la modul in care isi gestioneaza, administreaza si exercita controlul asupra patrimoniului sau. Expunerea publica a unei asemenea informatii, impusa prin lege, echivaleaza cu incalcarea directa si nejustificata a dreptului sau la viata privata.

30. Totodata, Curtea observa ca Legea nr.176/2010 nu impune obligatia mentionarii nominale a sotului si a copiilor, atunci cand declarantul face referire la veniturile pe care acestia le obtin. Nicio prevedere din legea criticata nu instituie o astfel de obligatie in sarcina persoanei care trebuie sa isi declare averea in considerarea functiei pe care o detine. Astfel, Curtea retine ca, potrivit art.3 alin.(2) din aceeasi lege, declaratiile de avere „cuprind drepturile si obligatiile declarantului, ale sotului/sotiei, precum si ale copiilor aflati in intretinere, potrivit anexei nr.1” la Legea nr.176/2010, iar din analiza acestei anexe, se constata ca nu contine nicio dispozitie din care sa rezulte ca ar fi necesara individualizarea prin indicarea numelui si prenumelui sotului si ale copiilor declarantului, ci doar precizarea cu privire la cuantumul veniturilor obtinute de acestia, fiind asadar suficienta, potrivit legii, mentionarea generica a existentei acestora. in cadrul verificarilor pe care le efectueaza, in temeiul art.70 din Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civila, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.339 din 18 mai 2012, astfel cum a fost modificata si completata prin Ordonanta Guvernului nr.38/2023, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.790 din 1 septembrie 2023, Agentia Nationala de Integritate poate lua cunostinta de datele inscrise in actele de stare civila, adresandu-se in acest scop autoritatilor cu competente in domeniul evidentei persoanelor.

31. Cu toate acestea, in Ghidul de completare a declaratiilor de avere si de interese elaborat de Agentia Nationala de Integritate se precizeaza ca persoanele care au obligatia declararii averilor trebuie sa mentioneze explicit numele si prenumele sotului si copiilor. Curtea retine insa ca acest ghid are doar rol tehnic, de indrumare, este un document lipsit de forta juridica si nu are valoare normativa, intrucat nu este un act de executare a legii si nici nu organizeaza executarea legii. Obligatiile declarantului deriva exclusiv din prevederile Legii nr.176/2010, aceasta constituind cadrul prin raportare la care este analizata conduita destinatarilor normelor privitoare la materia in discutie. Astfel, desi aceste indrumari ale ghidului releva doar un exces de interpretare care nu isi gaseste fundamentul in textul de reglementare primara, totusi, Curtea subliniaza ca asemenea instrumente de tip soft law pot induce, tinand seama de pozitia si rolul institutional al emitentului lor, conduite de conformare din partea destinatarilor legii, chiar daca obligatiile astfel fixate nu sunt reglementate prin lege, determinand veritabile paradigme juridice contra legem, care, paradoxal, in timp, iau locul legii sau determina schimbarea acesteia; de aceea, este axiomatic ca autoritatile administrative sa se plaseze in sfera aplicarii legii si nu a legiferarii pe cale de interpretare [cu privire la notiunea de paradigma juridica, a se vedea, mutatis mutandis Decizia nr.26 din 16 ianuarie 2019, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.193 din 12 martie 2019, par.133]. in aceste conditii, Curtea va analiza daca textul astfel interpretat de Agentia Nationala de Integritate respecta exigentele art.26 din Constitutie.

32. Curtea observa ca numele si prenumele unei persoane reprezinta informatii referitoare la date cu caracter personal, indiferent daca, intr-o situatie data, sunt sau nu suficiente pentru identificarea persoanei [a se vedea in acest sens, Decizia nr.37 din 7 decembrie 2015, pronuntata de inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.51 din 25 ianuarie 2016].

33. In aceste coordonate, Curtea Constitutionala retine cele statuate de Curtea de Justitie a Uniunii Europene in Hotararea din 1 august 2022, pronuntata in cauza C-184/20, in sensul ca dreptul european [mai exact articolul 7 litera (c) din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date si articolul 6 alineatul (1) primul paragraf litera (c) si alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protectia datelor), citite in lumina art.7, 8 si art.52 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene], se opune divulgarii publice a datelor nominale referitoare la sotul, partenerul sau concubinul declarantului ori la persoanele apropiate sau cunoscute de acesta. Hotararea citata a fost data in legatura cu legislatia lituaniana care impunea in sarcina oricarui director al unei institutii care primeste fonduri publice obligatia de a depune declaratii de interese private la autoritatea nationala desemnata cu colectarea acestor declaratii si cu verificarea continutului lor. in cuprinsul acestor declaratii, persoana vizata trebuia sa furnizeze informatii privind datele nominale si activitatile sotului, concubinului sau partenerului unui director al unei institutii care primeste fonduri publice, precum si privind rudele sau alte persoane cunoscute de catre director.

34. In lumina acestei jurisprudente a Curtii de Justitie a Uniunii Europene, Curtea Constitutionala apreciaza ca publicarea expresa a numelui si prenumelui sotului si copiilor, impreuna cu precizarea veniturilor acestora, in cadrul unei declaratii date pe propria raspundere a persoanei careia ii incumba aceasta obligatie, constituie o nesocotire a dispozitiilor art.26 din Constitutie, care garanteaza respectul vietii private. In acelasi timp, Curtea subliniaza ca legiuitorul trebuie sa identifice o solutie legislativa adecvata, care sa permita Agentiei Nationale pentru Integritate sa cunoasca informatiile privitoare la averea sotului declarantului si a copiilor majori aflati in intretinerea sa, in vederea realizarii scopului legal al acesteia.

35. De asemenea, in cauza de fata, Curtea Constitutionala apreciaza, tinand cont de conceptia europeana orientata pregnant pe necesitatea protectiei datelor cu caracter personal, ca publicarea pe site-ul institutiei in cadrul careia isi desfasoara activitatea declarantul si pe cel al Agentiei Nationale de Integritate a declaratiilor de avere, conform art.12 alin.(6) din Legea nr.176/2010, contravine dreptului fundamental la viata privata reglementat de art.26 din Constitutie si recunoscut la nivel international prin Declaratia Universala a Drepturilor Omului (articolul 12) si in Conventia pentru apararea a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (articolul 8) si in Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (articolul 7).

36. Conceptul de „viata privata” este complex, care nu poate fi definit exhaustiv. Acesta poate cuprinde multiple aspecte ale identitatii fizice si sociale a unui individ, printre care dreptul la dezvoltare personala si dreptul de a stabili si dezvolta relatii cu ceilalti si cu lumea exterioara. Protectia datelor cu caracter personal este garantata si joaca un rol fundamental in exercitarea dreptului la respectarea vietii private si de familie. Acest din urma drept consacra, la randul sau, un drept la o forma de autodeterminare informationala, care permite indivizilor sa isi invoce dreptul la viata privata in ceea ce priveste datele care, desi neutre, sunt colectate, prelucrate si diseminate comunitatii. Pentru a determina daca informatiile cu caracter personal pastrate de autoritati implica aspecte legate de viata privata, se tine cont in mod corespunzator de contextul specific in care informatiile in cauza au fost inregistrate si pastrate, de natura inregistrarilor, de modul in care aceste inregistrari sunt utilizate si prelucrate si de rezultatele care pot fi obtinute [a se vedea Hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului din 9 martie 2023, pronuntata in Cauza L. B. impotriva Ungariei, paragrafele 102 si 103]. Viata privata poate include chiar si activitati de natura profesionala sau comerciala, iar orice persoana are dreptul la o viata privata, departe de o atentie nedorita [Hotararea din 10 ianuarie 2019, pronuntata in Cauza Khadija Ismayilova impotriva Azerbaidjan, paragraful 139].

37. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca dreptul intern trebuie sa prevada garantii adecvate pentru a preveni orice utilizare a datelor cu caracter personal care ar putea fi incompatibila cu garantiile prevazute la articolul 8 din Conventie si ca prelucrarea datelor cu caracter personal trebuie sa tina seama de cel putin 4 principii: limitarea la scopul urmarit, minimizarea datelor, acuratetea datelor si limitarea stocarii in timp a acestora [a se vedea Hotararea din 9 martie 2023, pronuntata in Cauza L. B. impotriva Ungariei, paragrafele 122 si 123].

38. Totodata, confidentialitatea si protectia datelor sunt drepturi consacrate in tratatele Uniunii Europene si in Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Astfel, Carta instituie un drept explicit la protectia datelor cu caracter personal (articolul 8), iar articolul 16 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene (TFUE) obliga UE sa stabileasca norme de protectie a datelor pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. in acest sens, in aprilie 2016, la nivelul Uniunii Europene a fost adoptat un cadru legal exhaustiv, Regulamentul general privind protectia datelor (RGPD), aplicabil pe deplin in toate statele membre ale Uniunii Europene incepand cu anul 2018.

39. Astfel, este de mentionat ca, la nivelul institutiilor europene nu se solicita declaratii de avere, ci doar asa-numite declaratii de interese financiare. intr-un studiu realizat in anul 2023 de Serviciul de cercetare al Parlamentului European se arata ca dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, doar 10, in afara de Romania, impun membrilor parlamentelor nationale sa isi declare averea (Belgia, Bulgaria, Grecia, Franta, Italia, Cipru, Lituania, Polonia, Portugalia si Slovenia), iar dintre acestea, in 3 state declaratiile de avere nu sunt aduse la cunostinta publicului prin nicio modalitate, fiind depuse la organisme competente insarcinate cu analiza acestora (Belgia, Franta, Slovenia), in altele publicarea fiind doar partiala (Cipru si Portugalia). Totodata, din acelasi studiu, reiese ca 15 dintre statele membre UE nu solicita declarantilor sa furnizeze date referitoare la soti sau la alte rude.

40. Protectia datelor vizeaza protejarea oricaror informatii referitoare la o persoana fizica identificata sau identificabila, considerate date cu caracter personal. Notiunea de protectie a datelor decurge din dreptul la viata privata si ambele sunt esentiale in pastrarea si promovarea valorilor si drepturilor fundamentale.

41. Confidentialitatea (privacy) si protectia datelor cu caracter personal sunt valori care sau conturat din ce in ce mai pregnant in ultima perioada, necesitatea respectarii acestora fiind constientizata din ce in ce mai intens in contextul progresului tehnologic fara precedent, care in domeniul tehnologiei informatiei a dobandit dimensiuni deosebite, dar, in acelasi timp, a vulnerabilizat intimitatea, confidentialitatea, viata privata a persoanelor. in acest nou cadru informational, protejarea acestora se impune cu o mai mare necesitate decat pana acum, elaborarea si respectarea unor reguli pentru ocrotirea acestora definind societatile democratice, orientate spre respectarea demnitatii umane si a durabilitatii valorilor specifice acesteia.

42. In contextul social si legislativ mai sus descris, dominat de evolutia si diversificarea mijloacelor de cunoastere, cu potential masiv intruziv in viata privata, este necesara realizarea unui test de proportionalitate a masurii publicarii declaratiilor de avere pe site-urile de internet ale institutiilor si al Agentiei Nationale de Integritate, prin raportare la reperele dezvoltate de Curtea Constitutionala in jurisprudenta sa (a se vedea, de exemplu, Decizia nr.789 din 23 noiembrie 2021, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.59 din 19 ianuarie 2022, sau Decizia nr.88 din 2 martie 2023, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.345 din 25 aprilie 2023), avand in vedere ca publicarea declaratiilor de avere nu neaga, in sine, dreptul la viata privata, dar aduce atingere acestuia. Pentru a evalua intensitatea acestei atingeri, se impune a se analiza daca masura publicarii urmareste un scop legitim si daca este proportionala cu scopul legitim urmarit, mai exact daca este adecvata, necesara si asigura un just echilibru intre drepturile afectate.

43. Astfel, este de netagaduit faptul ca prevederile legale criticate in cauza de fata au fost edictate in anul 2010 in scopul prevenirii coruptiei si asigurarii transparentei vietii politice din perspectiva modului de acumulare a averilor de catre persoane aflate in pozitii de decizie in cadrul aparatului statal, urmarind, asadar, un scop legitim.

44. Publicarea pe site-ul Agentiei Nationale de Integritate si al institutiei careia ii apartine declarantul, desi este adecvata in abstracto atingerii finalitatii propuse, nu este insa necesara, in conditiile in care, potrivit art.8 din Legea nr.176/2010, Agentia Nationala de Integritate a fost infiintata tocmai in vederea asigurarii integritatii in exercitarea demnitatilor si functiilor publice si prevenirii coruptiei institutionale, prin exercitarea de responsabilitati in evaluarea declaratiilor de avere, a datelor si informatiilor privind averea, precum si a modificarilor patrimoniale intervenite, a incompatibilitatilor si a conflictelor de interese potentiale in care se pot afla persoanele prevazute la art.1, pe perioada indeplinirii functiilor si demnitatilor publice.

45. Astfel, potrivit art.10 din Legea nr.176/2010, inspectorii de integritate desfasoara urmatoarele activitati: primesc, colecteaza, centralizeaza si proceseaza date si informatii cu privire la situatia averii existente pe durata exercitarii demnitatilor si functiilor publice, a incompatibilitatilor si a conflictelor de interese privind persoanele care ocupa functii sau demnitati publice; evalueaza declaratiile de avere si declaratiile de interese; efectueaza controlul depunerii la termen a declaratiilor de avere si a declaratiilor de interese de catre persoanele prevazute de prezenta lege; evalueaza, in conditiile prezentului capitol, diferentele semnificative, in sensul prevederilor art.18, dintre modificarile intervenite in avere pe durata exercitarii demnitatilor si functiilor publice si veniturile realizate in aceeasi perioada; evalueaza conflicte de interese sau incompatibilitati ale persoanelor care ocupa demnitati sau functii publice; intocmesc rapoarte de evaluare in cazul in care, in urma evaluarii, identifica elemente de incalcare a legislatiei privind regimul declararii averii, al conflictelor de interese, respectiv al incompatibilitatilor, precum si, dupa caz, a legislatiei disciplinare, contraventionale sau penale; intocmesc rapoarte de evaluare in cazul in care, in urma evaluarii, nu identifica elemente de incalcare a legislatiei privind regimul declararii averii, al conflictelor de interese, respectiv al incompatibilitatilor; aplica sanctiunile si iau masurile prevazute de lege in competenta acestora.

46. Totodata, art.10 din Legea nr.115/1996 pentru declararea si controlul averii demnitarilor, magistratilor, a unor persoane cu functii de conducere si de control si a functionarilor publici, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.263 din 28 octombrie 1996, astfel cum a fost modificata si completata prin Legea nr.176/2010, reglementeaza infiintarea pe langa fiecare curte de apel a unei comisii de cercetare a averilor, formata din 2 judecatori de la curtea de apel si un procuror de la parchetul care functioneaza pe langa curtea de apel. Aceasta comisie primeste rapoartele de evaluare transmise de Agentia Nationala de Integritate si, daca este cazul, pronunta o ordonanta motivata, prin care poate dispune trimiterea cauzei spre solutionare curtii de apel in raza careia domiciliaza persoana a carei avere este supusa controlului, daca se constata, pe baza probelor administrate, ca dobandirea unei cote-parti din aceasta sau a anumitor bunuri determinate nu are caracter justificat [art.101 si art.104 lit.a) din Legea nr.115/1996].

47. Mai mult decat atat, Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr.492 din 28 iunie 2017, instituie, la art.33 alin.(1), regula transparentei veniturilor salariale, statuand, in acest sens, ca toate autoritatile si institutiile publice enumerate la art.2 alin.(1) si (3) din legea mentionata vor publica la sediul propriu si pe pagina proprie de internet, in datele de 31 martie si 30 septembrie ale fiecarui an, si vor mentine publicata o lista a tuturor functiilor din autoritatile sau institutiile publice respective ce intra in categoria personalului platit din fonduri publice, cuprinzand urmatoarele: salariul de baza, solda functiei de baza/salariul functiei de baza, indemnizatia de incadrare sau indemnizatia lunara, dupa caz; tipul, baza de calcul, cota procentuala, valoarea bruta a sporurilor, compensatiilor, adaosurilor, primelor si premiilor eligibile pentru fiecare functie, precum si baza legala a acordarii acestora; valoarea anuala a voucherelor de vacanta care urmeaza sa fie acordate pentru o perioada lucrata de un an, precum si baza legala a acordarii acestora; valoarea anuala a indemnizatiei de hrana care urmeaza sa fie acordata pentru o perioada lucrata de un an, precum si baza legala a acordarii acesteia; orice alte drepturi in bani si/sau in natura, daca este cazul, precum si baza legala a acordarii acestora; orice informatii cu privire la posibile limitari ale venitului salarial, precum si baza legala a acestora.

48. Asadar, exista un cadru legal suficient, care permite realizarea scopului propus, respectiv asigurarea integritatii in exercitarea demnitatilor si functiilor publice si prevenirea coruptiei institutionale, prin exercitarea de responsabilitati in evaluarea declaratiilor de avere, a datelor si a informatiilor privind averea, precum si a modificarilor patrimoniale intervenite, a incompatibilitatilor si a conflictelor de interese potentiale in care se pot afla persoanele prevazute la art.1 din Legea nr.153/2017, pe perioada indeplinirii functiilor si demnitatilor publice, publicarea declaratiilor de avere pe site-ul institutiei si al Agentiei Nationale de Integritate nemaifiind necesara in aceste conditii. Prin urmare, Curtea constata ca masura aducerii la cunostinta publica a bunurilor mobile si imobile si a activelor si pasivelor financiare depaseste finalitatea legii, care poate fi indeplinita prin mecanismul juridic prevazut deja de legislatia in vigoare, asa cum s-a aratat, si, totodata nu indeplineste exigentele testului ingerintei minime asupra dreptului fundamental prevazut de art.26 alin.(1) din Constitutie, test prin care se evalueaza caracterul necesar al masurii.

49. Ca atare, posibilitatea ca orice persoana sa acceseze aspecte detaliate ale situatiei financiare si materiale ale declarantului si familiei acestuia determina o fragilizare a securitatii persoanei, dar si a demnitatii sale, recunoscuta in art.1 alin.(3) si (5) din Legea fundamentala, precum si a universului personal ce configureaza viata privata si de familie a acestuia, contrar art.26 din Constitutie, reveland, prin informatiile furnizate, caracteristici ale persoanei referitoare la obiceiurile de viata, deduse din felul in care utilizeaza veniturile pe care le obtine, modul in care le investeste sau le economiseste evidentiind fatete deosebit de personale din viata acestuia, care ar trebui sa fie protejate din perspectiva datelor cu caracter personal. Cu titlu exemplificativ, Curtea remarca faptul ca, prin accesarea declaratiei de avere, se poate afla public starea civila a persoanei (casatorie/divort, inclusiv modul in care s-a realizat partajul), regimul matrimonial aplicabil, daca persoana respectiva are sau nu copii, initiala numelui tatalui declarantului (desi textul legii nu impune acest lucru, formatul electronic al declaratiei obliga declarantul sa indice si acest aspect al vietii sale private, pe care poate ca declarantul nu doreste sa il expuna daca paternitatea nu a fost stabilita/a fost tagaduita, actele de stare civila nu cuprind nicio mentiune cu privire la rubrica „Tatal”), numele rudelor de gradul I sau II daca acestea ofera un cadou/beneficiu „neuzual” (legea ajungand sa stabileasca, astfel, ceea ce este sau nu uzual in raporturile de familie) sau adresa de domiciliu (referitor la care, desi se declara, legea nu prevede expres obligatia anonimizarii sale, cu toate ca, in practica, se anonimizeaza aceasta informatie). Mai mult, prin elementele sale de continut, declaratia de avere aduce atingere dreptului la viata privata a unor terte persoane, carora declarantul este obligat sa le devoaleze public numele (exemplificativ se retine: numele persoanei catre care declarantul a instrainat bunuri mobile a caror valoare depaseste 3.000 de euro fiecare si bunuri imobile instrainate in ultimele 12 luni, numele eventualilor coproprietari ai bunurilor imobile detinute, numele persoanei fizice beneficiare a unui imprumut din partea declarantului sau numele persoanei fizice care a acordat declarantului un imprumut – a se vedea, in acest sens si Ghidul de completare a declaratiilor de avere si de interese antereferit).

50. Problema publicarii pe internet a declaratiilor de avere pune in discutie considerarea unor date cu caracter personal ca fiind informatii de interes public motivat de faptul ca acestea vizeaza o persoana care detine o functie/demnitate publica. Ca atare, are loc o convertire in masa a tuturor datelor cu caracter personal cuprinse in declaratia de avere in informatii de interes public, ceea ce, din perspectiva constitutionala, echivaleaza cu deplasarea artificiala a unor elemente componente si intrinseci dreptului la viata privata, reglementat de art.26 din Constitutie, in sfera de incidenta a dreptului persoanei de a avea acces la orice informatie de interes public, reglementat de art.31 din Constitutie. Curtea, in jurisprudenta sa, a statuat ca interventiile legislative realizate trebuie sa respecte o justa masura pentru a nu afecta echilibrul in care se afla drepturile si libertatile fundamentale, precum si elementele componente ale acestora [Decizia nr.78 din 14 februarie 2024, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.229 din 19 martie 2024, paragraful 47]. Art.26 si 31 din Constitutie se afla in relatie de coexistenta, nu se exclud reciproc, iar prevalenta, in anumite conditii si circumstante, a unui drept nu poate conduce la eliminarea protectiei oferite de dreptul cu care acesta se afla in relatie de concurenta, ci la adaptarea acesteia. Acestea impun un echilibru intre interesul cunoasterii publice a unor informatii care sa confere incredere in conditia etica a persoanei publice/ functionarului public si respectarea vietii private a acestuia.

51. Curtea retine ca datele cu caracter personal cuprinse in declaratia de avere nu pot fi prezumate de plano si ab initio ca afectand capacitatea de exercitare a unei functii publice [a se vedea, in acest sens, art.14 din Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.663 din 23 octombrie 2001] pentru a se considera ca intra in sfera de incidenta a art.31 din Constitutie, o asemenea concluzie fiind in contradictie cu art.57 din Constitutie. Prin urmare, mutarea in masa a acestor date cu caracter personal, prin efectul legii, in categoria informatiilor de interes public conduce la un dezechilibru structural si axiologic intre sferele de protectie ale art.26 si art.31 din Constitutie.

52. Livrarea unei asemenea cantitati excesive si in masa de date cu caracter personal in spatiul public, pe internet, estomparea scopului urmarit initial prin provocarea unei forme de curiozitate publica si de lecturare a acestor declaratii, expunerea declarantului unei atentii publice nerezonabile, precum si stocarea datelor si declaratiilor de avere pe un interval de timp extensiv pe internet demonstreaza cu prisosinta ca echilibrul care trebuie sa caracterizeze relatia dintre cele doua drepturi fundamentale antereferite este afectat. Toate acestea releva o expunere si o diseminare in masa a datelor cu caracter personal pentru un numar considerabil de cetateni, creand o vulnerabilitate din perspectiva protectiei dreptului la viata privata al acestora. Practic, o baza de date cuprinzand informatii sensibile ale cetatenilor este disponibila oricand, oriunde si oricui, ceea ce echivaleaza cu inlaturarea de plano a garantiei constitutionale a protectiei datelor cu caracter personal, element intrinsec al substantei dreptului la viata privata al persoanei.

53. In aceste conditii, Curtea apreciaza ca dispozitiile criticate nu asigura un just echilibru intre cele doua drepturi fundamentale aflate in concurenta. Astfel, nevoia de informare a publicului si necesitatea controlului averilor nu pot conduce la o ingerinta disproportionata in viata privata a persoanelor asupra carora poarta obligatia de declarare a averilor, in contextul mai sus aratat fiind justificat sa primeze obligatia constitutionala a autoritatilor statale de a nu aduce atingere vietii private.

54. Ca atare, Curtea retine ca, in principiu, persoanele care au, potrivit legii, obligatia de a depune anual declaratii de avere sunt fie numite in respectivele functii, prin concurs/examen, fie numite printr-o decizie politica a unei autoritati ori alese prin vot de catre cetateni. In cazul acestora din urma, datorita caracterului electiv al functiei detinute sau a naturii deciziei politice de numire, Curtea considera ca este justificat un control al publicului, pe considerentul ca persoana respectiva a fost propulsata intro functie de demnitate publica prin alegere sau numire politica (a se vedea, in acest sens, si Decizia de inadmisibilitate din 25 octombrie 2005, pronuntata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in Cauza Wypych impotriva Poloniei). In schimb, in ceea ce priveste functiile obtinute prin concurs/examen o astfel de expunere publica nu isi gaseste justificarea, din moment ce, asa cum s-a aratat, exista posibilitati legale pentru evaluarea declaratiei de avere depuse.

55. Curtea retine ca problematica din cauza de fata a format obiectul preocuparii si pentru alte jurisdictii constitutionale. Astfel, de exemplu, Curtea Constitutionala a Italiei a examinat constitutionalitatea unor prevederi legale cuprinse in Decretul-lege nr.33 din 14 martie 2013 referitor la reorganizarea legislatiei privitoare la dreptul de acces la informatii publice si obligatia de dezvaluire, transparenta si diseminarea a informatiilor de catre administratiile publice, care impuneau obligatia de publicare a datelor fiscale privind veniturile, activele, implicarea si actiunile in societati comerciale ale tuturor celor care detin functii de conducere in cadrul administratiilor publice, obligatie extinsa si la sotii si rudele acestora pana la gradul al doilea. Prin Decizia nr.20 din 23 ianuarie 2019, Curtea Constitutionala a Italiei a remarcat ca problema consta in echilibrarea a doua drepturi: dreptul la confidentialitatea datelor cu caracter personal, inteles ca dreptul de a controla raspandirea informatiilor despre sine, si dreptul cetatenilor de a avea liber acces la datele si informatiile detinute de catre autoritatile publice, in contextul digitalizarii, care sporeste atat amenintarile la adresa securitatii personale, cat si capacitatea de a oferi acces si de a circula informatii.

56. Instanta italiana de contencios constitutional a folosit testul de proportionalitate pentru a aprecia asupra constitutionalitatii optiunii legislative criticate si a observat ca prevederea are un scop legitim, respectiv acela de a oferi o supraveghere publica asupra utilizarii fondurilor publice si indeplinirii functiilor publice, ca masura anticoruptie, insa prevederea criticata nu are un caracter necesar, neindeplinind exigentele ingerintei minime. Aceasta, deoarece exista solutii alternative la cea analizata, care pot echilibra atat cerintele de confidentialitate, cat si cele de transparenta, ca, de exemplu, predeterminarea unor praguri de venit care trebuie depasite pentru a declansa obligatia de publicare, difuzarea anonimizata a datelor, precum si simpla inregistrare a declaratiilor personale la autoritatea de supraveghere competenta. Curtea Constitutionala a Italiei a precizat ca nu este de competenta sa indicarea celei mai bune solutii pentru echilibrarea drepturilor contradictorii, alegerea instrumentului considerat a fi cel mai potrivit incadrandu-se in puterea de apreciere a legiuitorului.

57. De asemenea, Curtea Constitutionala a Italiei a apreciat ca nu poate fi acordata o prioritate automata obiectivului de transparenta fata de dreptul la protectia datelor cu caracter personal. Datele referitoare la venituri si avere, altele decat remuneratia si plata aferente sarcinilor lor de serviciu, nu sunt neaparat legate direct de indeplinirea rolului care le este incredintat acestor persoane. Mai degraba acestea ofera o reprezentare analitica a circumstantelor financiare personale ale partilor interesate si rudelor lor cele mai apropiate, fara ca aceste obligatii de transparenta sa fie justificate prin invocarea necesitatii sau oportunitatii de a face o contabilitate/o raportare catre cetateni a fiecarui aspect al situatiei financiare si sociale, asa cum se procedeaza in cazul persoanelor cu functii politice, in scopul mentinerii raportului de incredere care alimenteaza consensul popular pe parcursul indeplinirii mandatului lor.

58. Totodata, instanta constitutionala italiana a considerat ca obligatia de a publica declaratiile in discutie este disproportionata fata de scopul principal urmarit, acela de a combate coruptia in administratia publica, iar publicarea unor astfel de cantitati masive de date nu faciliteaza in niciun caz cautarea informatiilor care sunt cele mai relevante pentru scopurile stabilite (respectiv in scopul detinerii de informatii autentice, pentru scopuri care includ combaterea coruptiei) fara utilizarea unor instrumente puternice de procesare, pe care nu este rezonabil sa se presupuna ca cetatenii le au la dispozitie.

59. Mai mult, Curtea Constitutionala a Italiei a apreciat ca restrangerea dreptului la protectia datelor cu caracter personal nu are ca efecte o crestere comparabila a protectiei dreptului compensatoriu al cetatenilor de a fi corect informati si nici a interesului public de a preveni coruptia si de a se opune acesteia, iar indexarea si cautarea gratuita a datelor cu caracter personal publicate pe web, cu ajutorul motoarelor de cautare larg utilizate, nu sunt in concordanta cu scopurile de a promova o constientizare corecta a conduitei celor care detin posturi de conducere in administratia publica si a modalitatilor in care resursele publice sunt folosite. Mai degraba, aceste forme de dezvaluire risca sa permita gasirea „aleatorie” a datelor cu caracter personal, promovand, in plus, forme de cercetare care sunt inspirate exclusiv de nevoia de a satisface simpla curiozitate a celui care le acceseaza.

60. De altfel, sub acest ultim aspect, insasi Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat, in jurisprudenta sa, ca, avand in vedere progresele tehnologiei informatiei si posibilitatile tot mai mari de prelucrare a datelor cu caracter personal datorita automatizarii, exista o stransa relatie intre protectia vietii private, prin intermediul art.8 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, si protectia datelor cu caracter personal. Instanta europeana de contencios al drepturilor omului a interpretat acest concept ca protectie a autonomiei personale impotriva amestecurilor excesive din partea subiectelor private si publice (Hotararea din 16 februarie 2000, pronuntata in Cauza Amann impotriva Elvetiei si Hotararea din 6 aprilie 2010, pronuntata in Cauza Flinkkila si altii impotriva Finlandei).

61. De asemenea, in Hotararea din 8 noiembrie 2016, pronuntata in Cauza Magyar impotriva Ungariei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a observat ca interesul care sta la baza accesului la date cu caracter personal in scopuri de interes public „nu poate fi redus la setea publicului de informare despre viata privata a altora sau la dorinta unui public de senzationalism sau chiar voyeurism”, paragraful 162).

62. Curtea retine, de asemenea, si Decizia Consiliului Constitutional Francez nr.2013-676 DC din 9 octombrie 2013 referitoare la Legea privind transparenta in viata publica, prin care s-a constatat neconstitutionalitatea prevederilor care impuneau publicarea declaratiilor de avere ale alesilor locali si a declaratiilor de avere si de interese ale persoanelor care nu exercita un mandat electiv (membri ai autoritatilor administrative independente, membri ai cabinetelor ministeriale, inalti functionari publici etc.). Consiliul Constitutional Francez a apreciat ca aceasta publicitate, pentru persoanele care nu exercita functii elective sau ministeriale, ci responsabilitati de natura administrativa si care nu sunt alese, este fara legatura directa cu obiectivul urmarit si submineaza in mod disproportionat dreptul la respectarea vietii private al acestor persoane. Pe de alta parte, Consiliul Constitutional Francez a hotarat ca legiuitorul poate prevedea ca declaratiile de interese ale membrilor Guvernului, deputatilor, senatorilor si ale tuturor alesilor locali reglementati de lege sa fie facute publice de catre inalta Autoritate pentru Transparenta Vietii Publice, in considerarea caracterului electiv al acestor functii si a prerogativele lor.

63. In fine, Curtea precizeaza ca, din studiul legislatiei comparate in materia declaratiilor de avere, rezulta ca nu exista o uniformitate cu privire la modul de reglementare a acestei problematici, dar numitorul comun al legislatiei si al jurisprudentei rezultate din aplicarea acesteia il constituie preocuparea pentru asigurarea unui nivel de protectie a drepturilor celor, potrivit legii, trebuie sa isi declare averea, astfel incat sa existe un echilibru intre continutul declaratiei de avere si drepturile persoanelor stabilite prin lege sa depuna o asemenea declaratie. Varietatea de solutii legislative pentru care statele europene au optat in ceea ce priveste problematica in discutie poate reprezenta un argument in sensul ca statul roman are posibilitatea sa reglementeze in maniera pe care o considera adecvata, cu respectarea dreptului la viata privata, fara sa fie constrans sa impuna obligatii atat de intruzive in viata privata si de familie a declarantului. Astfel, de exemplu, in Belgia – declaratia de avere se pastreaza in plic inchis; in Franta – declaratia de avere este nepublica, cu exceptia celei a membrilor Guvernului, a senatorilor, a deputatilor, a membrilor Parlamentului European, a membrilor Colegiului inaltei Autoritati pentru Transparenta Vietii Publice, a presedintelui Republicii, a candidatilor la functia de presedinte; in Germania – nu exista obligatia functionarilor publici de a-si declara averea; in Portugalia – declaratia de avere poate fi consultata in mod liber de orice cetatean; in Slovenia – declaratia de avere este disponibila public in partea referitoare la veniturile si bunurile obtinute in perioada ocuparii unei functii publice sau a desfasurarii unei activitati si in termen de un an de la incetarea functiei sau activitatii.

64. Curtea subliniaza ca sistemul romanesc privind regimul declaratiilor de avere este unul dintre cele mai intruzive in privinta vietii private din spatiul european, oferind cele mai putine garantii de protectie a acesteia. Toate considerentele mai sus dezvoltate pledeaza nu pentru eliminarea obligatiei persoanelor prevazute de lege de a da declaratii de avere, ci doar pentru ca aceste declaratii sa nu mai fie publice, urmand ca ele sa fie inaintate Agentiei Nationale de Integritate, care sa le gestioneze potrivit competentelor prevazute de lege. Asadar, intr-un stat de drept verificarea standardelor de integritate tine de controlul institutional, realizat prin autoritatea mentionata, care este inzestrata, potrivit legii, cu prerogative care ii asigura eficienta in asigurarea standardelor de integritate. In acest sens, Curtea retine ca acest organism este Agentia Nationala de Integritate, care a fost infiintata ca urmare a Deciziei Comisiei Europene nr.928 din 13 decembrie 2006 de stabilire a unui mecanism de cooperare si de verificare a progresului realizat de Romania in vederea atingerii anumitor obiective de referinta specifice in domeniul reformei sistemului judiciar si al luptei impotriva coruptiei, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr.339 din 2006, fiindu-i conferite responsabilitati in domeniul verificarii patrimoniului, al incompatibilitatilor si al conflictelor de interese potentiale, precum si capacitatea de a adopta decizii obligatorii care sa poata duce la aplicarea unor sanctiuni disuasive [a se vedea si paragrafele 45 si 46 din prezenta decizie]. Curtea de Justitie a Uniunii Europene a statuat ca Legea nr.176/2010 pune in aplicare al doilea obiectiv de referinta care figureaza in anexa la Decizia 2006/928/CE din 13 decembrie 2006 a Comisiei de stabilire a unui mecanism de cooperare si de verificare a progresului realizat de Romania in vederea atingerii anumitor obiective de referinta specifice in domeniul reformei sistemului judiciar si al luptei impotriva coruptiei, publicata in Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene, seria L, nr.354 din 14 decembrie 2006, iar, in considerarea acesteia, din deciziile imperative ale Agentiei Nationale de Integritate este necesar sa rezulte sanctiuni disuasive [Hotararea din 4 mai 2023, pronuntata in cauza C-40/21, paragraful 60], sens in care Curtea observa ca prezenta decizie nu examineaza sanctiunile stabilite de lege, iar Agentia Nationala de Integritate isi prezerva toate competentele si prerogativele care ii permit sa isi desfasoare activitatea, in mod eficient si in coordonatele legii, aspecte subliniate si de evaluarile Comisiei Europene in perioada de aplicare a MCV.

65. Totodata, Curtea retine ca, in anul 2023, Comisia Europeana, avand in vedere ca toate obiectivele de referinta stabilite in Decizia 2006/928/CE au fost indeplinite in mod satisfacator, a apreciat ca nu se mai justifica mentinerea mecanismului mentionat, astfel ca a adoptat Decizia (UE) 2023/1786 a Comisiei din 15 septembrie 2023 de abrogare a Deciziei 2006/928/CE de stabilire a unui mecanism de cooperare si de verificare a progresului realizat de Romania in vederea atingerii anumitor obiective de referinta specifice in domeniul reformei sistemului judiciar si al luptei impotriva coruptiei, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr.229/94 din 18 septembrie 2023. In acest context si tinand seama de competentele Agentiei Nationale de Integritate, constatarea neconstitutionalitatii obligatiei de publicare pe site-ul de internet al acesteia, precum si pe cel al institutiei in care declaratul isi desfasoara activitatea, a declaratiei de avere este o expresie a unei realitati adaptate stadiului actual de evolutie a societatii romanesti, in care valorile democratiei s-au consolidat si au fost constientizate la nivel larg, iar protectia datelor cu caracter personal reprezinta un reper constitutional esential, in special in contextul dezvoltarii fara precedent a tehnologiilor informationale de tipul inteligentei artificiale si al proliferarii amenintarilor la adresa securitatii juridice a persoanei prin utilizarea la scara larga a acestor informatii sensibile.

66. Ca atare, textul Constitutiei se opune unei prelucrari in masa a datelor cu caracter personal prin publicarea declaratiilor de avere cu consecinta expunerii persoanei unei nejustificate atentii publice. Curtea subliniaza ca dezvoltarea tehnologiilor de inteligenta artificiala face posibila crearea unor modele si tipare comportamentale personalizate in raport cu fiecare declarant in parte, ceea ce, coroborat cu abundenta informatiilor private devoalate, prin efectul legii, in spatiul public, prezinta un risc in sensul desconsiderarii demnitatii umane si a individualitatii persoanei, fragilizand pana la anulare protectia constitutionala de care aceasta trebuie sa se bucure in privinta vietii sale private.

67. In conditiile expuse, in considerarea celor retinute de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in Decizia de inadmisibilitate din 25 octombrie 2005 pronuntata in cauza Wypych impotriva Poloniei, legiuitorul are o marja de apreciere in sensul de a reglementa in ceea ce priveste persoanele care ocupa functii de demnitate publica (alese sau numite) o declaratie publica de interese financiare al carei continut sa valorifice elementele de incadrare a intereselor lor financiare/patrimoniale in anumite segmente si praguri valorice, fara a fi detaliate, pentru ca orice detaliu poate conduce la identificarea si raspandirea in spatiul public a unor date cu caracter personal. In schimb, pentru toate demnitatile si functiile publice declaratia de avere se va transmite numai Agentiei Nationale de Integritate.

68. In concluzie, Curtea constata ca prevederile art.3 alin.(2) din Legea nr.176/2010 incalca dispozitiile art.1 alin.(5) cu referire la principiul legalitatii, iar prevederile art.12 alin.(6) din aceeasi lege incalca dispozitiile art.26 alin.(1) privind viata privata si cele ale art.147 alin.(4) din Constitutie referitoare la obligativitatea deciziilor Curtii Constitutionale.

69. Avand in vedere ca, potrivit art.31 alin.(2) din Legea nr.47/1992, in caz de admitere a exceptiei, Curtea se va pronunta si asupra constitutionalitatii altor prevederi din actul atacat, de care, in mod necesar si evident, nu pot fi disociate prevederile mentionate in sesizare, se impune, in raport cu art.26 alin.(1) si art.147 alin.(4) din Constitutie, si admiterea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art.6 alin.(1) lit.d) din Legea nr.176/2020, care au urmatorul continut normativ: „Persoanele responsabile cu implementarea prevederilor referitoare la declaratiile de avere si declaratiile de interese au obligatia sa se inregistreze in aceasta calitate pe e-DAI si au urmatoarele atributii: (...) d) asigura afisarea si mentinerea declaratiilor de avere si ale declaratiilor de interese, prevazute in anexele nr.1 si 2, pe pagina de internet a institutiei, in termen de cel mult 30 de zile de la primire, prin anonimizarea adresei imobilelor declarate, cu exceptia localitatii unde sunt situate, adresei institutiei care administreaza activele financiare, a codului numeric personal, precum si a semnaturii olografe. Declaratiile de avere si declaratiile de interese se pastreaza pe pagina de internet a institutiei si a Agentiei pe toata durata exercitarii functiei sau mandatului si 3 ani dupa incetarea acestora si se arhiveaza potrivit legii;”.

70. Curtea observa ca prezenta decizie nu reprezinta un reviriment jurisprudential, ci o continuare a liniei sale jurisprudentiale impuse prin Deciziile nr.415 din 14 aprilie 2010 si nr.1018 din 19 iulie 2010. intr-adevar, in jurisprudenta sa au existat decizii ulterioare acestora care au vizat caracterul public al declaratiilor de interese (Decizia nr.204 din 29 aprilie 2013, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.349 din 13 iunie 2013, Decizia nr.207 din 29 aprilie 2013, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.363 din 18 iunie 2013, Decizia nr.316 din 18 iunie 2013, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.520 din 20 august 2013, Decizia nr.495 din 7 octombrie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.857 din 24 noiembrie 2014, paragraful 24, Decizia nr.385 din 27 mai 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.530 din 16 iulie 2015, paragraful 19, sau Decizia nr.680 din 20 octombrie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.25 din 14 ianuarie 2016, paragraful 27), prin care Curtea a statuat ca „solutia legislativa a publicarii declaratiilor de interese este justificata prin prisma scopului legal al Agentiei Nationale de Integritate de asigurare a integritatii in exercitarea demnitatilor si functiilor publice si prevenire a coruptiei institutionale, iar pe de alta parte, ca publicarea acestor declaratii se realizeaza, potrivit art.6 alin.(1) lit.e) din Legea nr.176/2010, prin anonimizarea datelor cu caracter personal, fiind astfel asigurate garantii impotriva unor ingerinte arbitrare. in aceste conditii, Curtea a constatat ca fiind neintemeiata critica privind incalcarea dispozitiilor art.26 din Constitutie si art.8 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale”. De asemenea, prin Decizia nr.309 din 5 iunie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.581 din 4 august 2014, Curtea a mentionat tale quale caracterul public al declaratiilor de avere si interese, avand in vedere cuprinsul normativ al textului analizat, dar, in realitate, decizia se refera la declaratia de interese, pentru ca obiectul cauzei care a determinat ridicarea respectivei exceptii viza aspecte care tineau de situatia de incompatibilitate in care s-a aflat autorul exceptiei solutionate cu acel prilej, si nu de ipoteza declararii/ nedeclararii averii. Prin urmare, aceasta decizie nu prezinta niciun fel de relevanta in coordonatele cauzei de fata. in acelasi sens, Curtea observa ca in cauza solutionata prin Decizia nr.309 din 5 iunie 2014, inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia de contencios administrativ si fiscal a respins cererea de sesizare a Curtii Constitutionale cu dispozitiile Legii nr.176/2010 referitoare la activitatea de evaluare a declaratiilor de avere efectuata de inspectorii de integritate si a investit instanta de contencios constitutional doar cu examinarea dispozitiilor legale cuprinse in Legea nr.176/2010 privitoare la declaratia de interese (a se vedea incheierea din 12 noiembrie 2013, pronuntata de inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia de contencios administrativ si fiscal in Dosarul nr.1.934/54/2011).

71. Apreciind ca, in societatea romaneasca, atat prezenta institutionala a Agentiei Nationale de Integritate, cat si legislatia privind declararea patrimoniului celor care ocupa functii publice stabilite de lege, sunt deopotriva necesare si democratice, Curtea, examinand sesizarea, legea, dreptul comparat si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului si a Curtii de Justitie a Uniunii Europene, in raport cu dispozitiile Constitutiei, considera ca fiind necesara elaborarea unei legislatii actualizate si raportate la evolutia societatii, cu determinarea sferei persoanelor obligate la depunerea declaratiei de avere si a celei de interese, cu pastrarea scopurilor si finalitatilor pe care le va stabili Parlamentul in opera sa de legiferare in acest domeniu. tinand cont de faptul ca fenomenul coruptiei si al practicilor asociate acesteia la nivel politic, birocratic si administrativ trebuie in continuare prevenite si combatute, legiuitorul are obligatia de a elabora un cadru normativ eficient care sa permita indeplinirea standardelor de integritate specifice unui stat de drept. in acest sens, Curtea subliniaza necesitatea sistematizarii si codificarii legislatiei in materie si a elaborarii si adoptarii unui cod de integritate si transparenta in exercitarea functiilor publice”.

* Cititi integral Decizia CCR nr. 297 din 25 mai 2025, inclusiv opiniile separate si opinia concurenta