Inalta Curte de Casatie si Justitie a limitat la 30 la suta sporurile salariale invocand atat propria jurisprudenta in materie (hotararile prealabile nr. 2/2015 si 23/2016), cat mai ales deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei (nr. 794/2016, 697/2019 si 433/2023).

Lumea Justitiei prezinta motivarea Hotararii Prealabile (HP) nr. 3/2024, prin care, la 29 ianuarie 2024, instanta suprema – in complet condus de vicepresedinta ICCJ Mariana Constantinescu (foto) – a stabilit ca judecatorii nu pot invoca principiul nediscriminarii ca sa ceara in instanta sporuri salariale de suprasolicitare neuropsihica, de confidentialitate si de conditii grele care insumate sa depaseasca 30% din suma salariilor de la nivelul ordonatorului de credit. ICCJ a publicat motivarea acestei dezlegari de drept in 19 februarie 2024.

Iata minuta hotararii prealabile (dosar nr. 2628/1/2023):

„Admite sesizarea formulata de Curtea de Apel Ploiesti - Sectia I civila, in dosarul nr. 2834/120/2022, pentru pronuntarea unei hotarari prealabile si, in consecinta, stabileste ca:

In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 25 alin. (1) si art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice, cu modificarile si completarile ulterioare, principiul nediscriminarii nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevazute de art. 4 si 5 din capitolul VIII anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 la nivel maxim, daca astfel s-ar depasi plafonul de 30% prevazut de art. 25 din acelasi act normativ.

Obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedura civila”.

Sporuri de 30%, nu de 45%

Dezlegarea de drept a fost pronuntata ca urmare a unei probleme ridicate in cauza nr. 2834/120/2022, in care judecatoarele Mariana-Nuti Dobrin, Irena Trifan si Ana Bucu de la Tribunalul Teleorman – primele doua pensionate intre timp – solicita ca instantele sa oblige Tribunalul Teleorman si Ministerul Justitiei la recunoasterea faptului ca reclamantele erau discriminate in raport de alti judecatori si chiar si de grefieri, care beneficiau de sporuri salariale de 45%, compuse din:

- spor de 25% pentru risc si suprasolicitare neuropsihica;

- spor de 15% pentru conditii grele, vatamatoare sau periculoase;

- spor de 5% pentru pastrarea confidentialitatii.

La 28 noiembrie 2022, judecatorul Mirel-Augustin Nicolae de la Tribunalul Dambovita a respins actiunea. In apel, la 11 octombrie 2023, magistratii Nicu Tudor si Danut-Cristian Balan de la Curtea de Apel Ploiesti au suspendat judecarea dosarului, sesizand ICCJ pentru dezlegarea problemei de drept.

Iar acum, instanta suprema a stabilit plafonul la 30 la suta (nu la 45 de procente, cum au solicitat cele trei petente), invocand nu doar jurisprudenta CCR si ICCJ in materie, ci si faptul ca Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice (Legea salarizarii unitare) nu prevede situatii in care plafonul de 30 de procente sa poata fi depasit. Altfel spus: jurisprudenta citata merge pe principiul „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus” („unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie sa distingem”).

Prezentam fragmentul esential din decizia Inaltei Curti:

„72. Cu titlu preliminar, pentru corecta definire a obiectului chestiunii de drept a carei dezlegare se solicita, se impune a reaminti ca sesizarea a fost formulata de instanta de trimitere intr-un litigiu in care apelantii-reclamanti, care au calitatea de judecatori la un tribunal, au invocat existenta unei stari de discriminare in care s-ar afla fata de alte persoane din sistemul justitiei (magistrati sau personal auxiliar de specialitate), carora, prin hotarari judecatoresti sau prin acte administrative emise de ordonatorii de credite in exercitarea atributiilor prevazute de lege, li s-au stabilit sporuri in procentul total de 45% rezultat din insumarea procentelor maxime prevazute in art. 4 si 5 din capitolul VIII al anexei nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 pentru cele trei sporuri reglementate pentru personalul din justitie, dupa cum se va arata in continuare.

73. Potrivit art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017, sistemul de salarizare a personalului platit din fonduri publice are la baza urmatoarele principii:

a) principiul legalitatii, in sensul ca drepturile de natura salariala se stabilesc prin norme juridice de forta legii, cu exceptia hotararilor prevazute la art. 11 alin. (1) – referitoare la personalul autoritatilor publice locale –, conform principiilor enuntate de art. 120 din Constitutia Romaniei, dar cu incadrare intre limitele minime si maxime prevazute prin prezenta lege;

b) principiul nediscriminarii, in sensul eliminarii oricaror forme de discriminare si instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care presteaza aceeasi activitate si are aceeasi vechime in munca si in functie;

c) principiul egalitatii, prin asigurarea de salarii de baza egale pentru munca cu valoare egala;

d) principiul importantei sociale a muncii, in sensul ca salarizarea personalului din sectorul bugetar se realizeaza in raport cu responsabilitatea, complexitatea, riscurile activitatii si nivelul studiilor;

e) principiul stimularii personalului din sectorul bugetar, in contextul recunoasterii si recompensarii performantelor profesionale obtinute, pe baza criteriilor stabilite potrivit legii si regulamentelor proprii;

f) principiul ierarhizarii, atat pe verticala, cat si pe orizontala, in cadrul aceluiasi domeniu, in functie de complexitatea si importanta activitatii desfasurate;

g) principiul transparentei mecanismului de stabilire a drepturilor salariale, in sensul asigurarii predictibilitatii salariale pentru personalul din sectorul bugetar;

h) principiul sustenabilitatii financiare, in sensul stabilirii nivelului de salarizare pentru personalul bugetar, astfel incat sa se asigure respectarea plafoanelor cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat, stabilite in conditiile legii;

i) principiul publicitatii in sensul transparentei veniturilor de natura salariala, precum si a altor drepturi in bani si/sau in natura pentru toate functiile din sectorul bugetar.

74. Pentru dezlegarea chestiunii de drept, care vizeaza interpretarea prevederilor legale referitoare la principiul nediscriminarii, reglementat de art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin raportare la normele referitoare la sporurile ce pot fi acordate personalului din justitie, este necesara o expunere rezumativa a modului in care este reglementata salarizarea prin actuala lege-cadru in materie, cu sublinierea distinctiei dintre diferitele componente ale sistemului de salarizare in cadrul acestei familii ocupationale, astfel cum sunt definite in art. 7 din aceeasi lege.

75. Pe de o parte, conform art. 7 lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, salariul de baza reprezinta suma de bani la care are dreptul lunar personalul platit din fonduri publice, corespunzator functiei, gradului / treptei profesionale, gradatiei, vechimii in specialitate, astfel cum este stabilita in anexele nr. I-IX, iar indemnizatia de incadrare este definita la lit. c) din acelasi articol ca fiind suma de bani corespunzatoare functiei, gradului, gradatiei si vechimii in functie, prevazuta in anexe.

76. Pe de alta parte, potrivit art. 7 lit. e) din Legea-cadru nr. 153/2017, salariul lunar cuprinde salariul de baza ori, dupa caz, indemnizatia lunara sau indemnizatia de incadrare, compensatiile, indemnizatiile, sporurile, adaosurile, primele, premiile, precum si celelalte elemente ale sistemului de salarizare corespunzatoare fiecarei categorii de personal din sectorul bugetar.

77. Dupa cum se poate observa din interpretarea literala, dar si sistematica a prevederilor art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017, principiul nediscriminarii salariale, astfel cum a fost conceput de legiuitor, se refera la instituirea unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care presteaza aceeasi activitate si are aceeasi vechime in munca si in functie, elemente care intra in definitia si modul de calcul al indemnizatiei de incadrare / salariului de baza, dupa cum principiul egalitatii, prevazut la art. 6 lit. c) din aceeasi lege, are semnificatia asigurarii de salarii de baza – iar nu salarii lunare – egale pentru munca cu valoare egala.

78. La randul lor, sporurile sunt definite in art. 7 lit. i) din Legea-cadru nr. 153/2017 ca fiind elemente ale salariului lunar / soldei lunare, acordate ca procent la salariul de baza, solda de functie / salariul de functie, indemnizatia de incadrare, in conditiile legii, pentru fiecare categorie de personal.

79. Pentru personalul din sistemul justitiei, art. 4 si 5 din capitolul VIII al anexei nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 reglementeaza urmatoarele categorii comune de sporuri:

– sporul pentru conditii de munca grele, vatamatoare sau periculoase, de pana la 15% din salariul de baza sau, dupa caz, din indemnizatia de incadrare, corespunzator timpului lucrat;

– sporul pentru risc si suprasolicitare neuropsihica, de pana la 25% din salariul de baza sau, dupa caz, din indemnizatia de incadrare;

– sporul pentru pastrarea confidentialitatii, de pana la 5%, aplicat la salariul de baza lunar, respectiv la indemnizatia lunara de incadrare.

80. In acelasi timp, art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 instituie o limita generala a sporurilor, compensatiilor, adaosurilor, primelor, premiilor si indemnizatiilor si a altor drepturi, in sensul ca: 'Suma sporurilor, compensatiilor, adaosurilor, primelor, premiilor si indemnizatiilor, inclusiv cele pentru hrana si vacanta, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depasi 30% din suma salariilor de baza, a soldelor de functie / salariilor de functie, soldelor de grad / salariilor gradului profesional detinut, gradatiilor si a soldelor de comanda / salariilor de comanda, a indemnizatiilor de incadrare si a indemnizatiilor lunare, dupa caz'.

81. Prin urmare, in contextul in care sporurile nu sunt reglementate intr-un cuantum fix, legea confera ordonatorilor de credite o marja de apreciere in stabilirea lor, dar dreptul de apreciere trebuie exercitat in limitele prevazute de lege, fiind supus unei duble conditionari: la nivel individual, cele trei sporuri ar putea totaliza cel mult 45% din salariul de baza lunar sau din indemnizatia lunara de incadrare, iar la nivelul bugetului gestionat de ordonatorul de credite, suma sporurilor si a celorlalte elemente aditionale salariului de baza sau indemnizatiei de incadrare nu poate depasi 30% din suma salariilor de baza si a indemnizatiilor de incadrare. Marja de apreciere implica si posibilitatea ajustarii periodice a sporurilor, cu respectarea conditiilor de acordare a acestora, astfel incat, in functie de circumstantele concrete, sa se asigure incadrarea in limita prevazuta in art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

82. Aceste repere de interpretare se regasesc si in jurisprudenta instantei de contencios constitutional, exemplificata prin Decizia nr. 433 din 11 iulie 2023, citata anterior la paragraful 53 din prezenta decizie, si in deciziile la care s-a facut referire in considerentele acesteia.

83. Astfel, in considerentele Deciziei nr. 697 din 31 octombrie 2019, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 26 din 15 ianuarie 2020, Curtea Constitutionala a retinut ca solutia legislativa a limitarii sporurilor nu este o noutate, anterior Legii-cadru nr. 153/2017 fiind reglementata in mod similar prin art. 22 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, cu modificarile si completarile ulterioare (Legea-cadru nr. 284/2010) si prin dispozitiile art. 23 alin. (1) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, cu modificarile ulterioare (Legea-cadru nr. 330/2009), context in care s-a precizat ca regula limitarii sporurilor la un anumit cuantum reprezinta optiunea legiuitorului, exprimata in limitele prevazute de Constitutie si destinata a fi aplicata in mod nediferentiat intregului personal platit din fonduri publice, fara privilegii si fara discriminari (paragrafele 14, 15).

84. In ceea ce priveste critica vizand existenta unor diferente de venit lunar intre angajatii care presteaza aceeasi activitate si au aceeasi vechime in munca si in functie, dar care isi desfasoara activitatea in institutii publice diferite, Curtea Constitutionala a retinut ca aceasta nu este contrara principiului egalitatii in drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabileste diferente in ceea ce priveste salariile de baza / indemnizatiile de incadrare, iar, pe de alta parte, atributiile, competentele, sarcinile specifice, responsabilitatile si importanta activitatii desfasurate pot fi diferite chiar si pentru personalul care este incadrat pe functii identice sau asemanatoare, dar la autoritati sau institutii publice diferite.

85. Sub acest aspect, instanta de contencios constitutional a observat ca la stabilirea nivelului veniturilor salariale trebuie avute in vedere prevederile art. 3 alin. (1) si (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit carora: '(1) Gestionarea sistemului de salarizare a personalului din institutiile si autoritatile publice se asigura de fiecare ordonator de credite' si '(4) Ordonatorii de credite au obligatia sa stabileasca salariile de baza / soldele de functie / salariile de functie / soldele de grad / salariile gradului profesional detinut, gradatiile, soldele de comanda / salariile de comanda, indemnizatiile de incadrare / indemnizatiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale in bani si in natura prevazute de lege, (…) astfel incat sa se incadreze in sumele aprobate cu aceasta destinatie in bugetul propriu'.

86. De asemenea, in viziunea legiuitorului, sporurile nu au intotdeauna un cuantum fix, ci variabil, fiind stabilite de lege prin raportare la o limita maxima. In acest sens, art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2017 stabileste ca 'limita maxima a sporurilor, compensatiilor, indemnizatiilor, adaosurilor, majorarilor, primelor, premiilor si a altor elemente ale venitului salarial specific fiecarui domeniu de activitate este prevazuta in prezenta lege si in anexele nr. I-VIII'. Ca atare, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constata ca stabilirea cuantumului concret al sporurilor si al venitului lunar se realizeaza de catre fiecare ordonator de credite, in limitele stabilite de lege, astfel incat sa se incadreze in sumele aprobate cu aceasta destinatie in bugetul propriu. O asemenea solutie legislativa tine de dreptul exclusiv al legiuitorului in materia salarizarii personalului platit din fonduri publice, fara a fi contrara art. 4 si 16 din Constitutie si nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale referitor la interzicerea generala a discriminarii (paragrafele 16, 18, 20).

87. In mod corespunzator, prin Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru solutionarea recursului in interesul legii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 921 din 27 septembrie 2021, s-a statuat ca:

'In interpretarea unitara a dispozitiilor art. 38 alin. (3) lit. a) si alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice, cu modificarile si completarile ulterioare, raportate la art. 4 si 5 din capitolul VIII sectiunea I din anexa nr. V la aceeasi lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea nu trebuie sa depaseasca limita prevazuta de art. 25 din aceeasi lege, raportata la ordonatorul de credite care stabileste drepturile salariale'.

88. Spre deosebire de obiectul sesizarii de fata, aceasta decizie de unificare a practicii judiciare a vizat interpretarea si aplicarea normelor legale in ceea ce priveste sporurile acordate personalului auxiliar de specialitate prin clarificarea corelatiilor care se impun intre textele normative ce fac parte din dispozitiile comune ale Legii-cadru nr. 153/2017 si normele speciale aplicabile personalului din sistemul justitiei, cuprinse in anexa nr. V a legii, dar contine o serie de considerente care pot contribui la dezlegarea problemei de drept din prezenta cauza.

89. Astfel, in motivarea deciziei de recurs in interesul legii s-au retinut urmatoarele:

'84. Din interpretarea sistematica a dispozitiilor art. 25 alin. (1) si (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 rezulta ca legiuitorul nu s-a referit doar la ordonatorul principal de credite atunci cand a instituit obligatia de a limita sporurile acordate angajatilor in functie de anumite elemente de calcul indicate expres in cuprinsul art. 25 alin. (1). Astfel, trimiterea pe care art. 25 alin. (1) din lege o face la ordonatorul de credite nu distinge intre categoriile de ordonatori principali, secundari sau tertiari, asa cum sunt stabilite prin art. 20 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, cu modificarile si completarile ulterioare. Potrivit principiului „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”, nici interpretul legii nu trebuie sa distinga intrucat, in raport cu nivelul instantei sau al parchetului de pe langa aceasta, in cadrul carora personalul auxiliar de specialitate isi desfasoara activitatea, ordonatorul de credite poate fi principal, secundar sau tertiar. Atunci cand a dorit sa distinga, legiuitorul a indicat in mod expres nivelul ordonatorului, astfel cum a facut in alin. (2) al art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, cand s-a referit explicit la ordonatorul principal de credite din sanatate. Ceea ce prezinta relevanta este aspectul ca plafonul maxim constituit din procentul aplicat sumei salariilor de baza si celorlalte tipuri de venituri enumerate in cuprinsul art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este valabil pentru fiecare dintre acesti ordonatori pentru drepturile salariale pe care le achita. Eventualele diferente intre sporurile ce se cuvin salariatilor din aceeasi categorie profesionala, stabilite si acordate de ordonatori de credite diferiti, pot proveni din aplicarea legii la situatii de fapt care nu sunt identice, respectiv fondul salariilor de baza la care se raporteaza procentul de 30% sa nu fie acelasi. De aceea, este contrara prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportarea la sporurile mai mari acordate salariatilor care fac parte din aceeasi categorie de personal, dar care sunt angajati in cadrul altui ordonator de credite.

85. Responsabilitatea stabilirii si acordarii drepturilor salariale in care sunt incluse si sporurile revine ordonatorului de credite din cadrul fiecarei institutii sau autoritati publice. Relevante in acest sens sunt prevederile art. 3 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, care dispun ca: „Ordonatorii de credite au obligatia sa stabileasca salariile de baza / soldele de functie / salariile de functie / soldele de grad / salariile gradului profesional detinut, gradatiile, soldele de comanda/salariile de comanda, indemnizatiile de incadrare/indemnizatiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale in bani si in natura prevazute de lege, (…) astfel incat sa se incadreze in sumele aprobate cu aceasta destinatie in bugetul propriu”'.

90. In ceea ce priveste principiul egalizarii cu venitul maxim in plata pentru persoane din aceeasi institutie sau autoritate publica, stabilit prin lege sau prin hotarari judecatoresti, astfel cum a fost interpretat – sub imperiul legislatiei anterioare Legii-cadru nr. 153/2017 – prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 si prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a retinut ca acesta nu poate fi preluat mutatis mutandis in litigiile vizand calculul drepturilor salariale in baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul ca aceasta lege contine o reglementare noua, ce instituie dispozitii distincte, inclusiv in ceea ce priveste principiul egalitatii care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se infaptuieste 'prin asigurarea de salarii de baza egale pentru munca cu valoare egala'.

91. In motivarea Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016, instanta de contencios constitutional a retinut, ca efect al neconstitutionalitatii art. 31 alin. (12) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2016 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2016, prorogarea unor termene, precum si unele masuri fiscal-bugetare, pentru modificarea si completarea unor acte normative si pentru aplicarea unitara a dispozitiilor legale, cu modificarile ulterioare), ca 'nivelul maxim al salariului de baza/indemnizatiei de incadrare, la care se face egalizarea prevazuta de art. 31 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 20/2016), trebuie sa includa si drepturile stabilite sau recunoscute prin hotarari judecatoresti'. (paragraful 32).

92. Asadar, ceea ce a decis Curtea Constitutionala este egalizarea la nivelul maxim al salariului de baza / indemnizatiei de incadrare, corespunzator fiecarei / fiecarui functii, grad / treapta, gradatie, vechime in functie sau in specialitate, in cadrul aceleiasi categorii profesionale, respectiv familii ocupationale, iar nu egalizarea elementelor de salarizare suplimentare salariului de baza sau indemnizatiei de incadrare, cum sunt sporurile, compensatiile, adaosurile, primele, premiile si celelalte drepturi ce intra in prezent in obiectul de reglementare al art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.

93. Prin urmare, atat Curtea Constitutionala, cat si Inalta Curte de Casatie si Justitie, in mecanismele de control al constitutionalitatii legii si, respectiv, de asigurare a interpretarii si aplicarii unitare a legii, corespunzator misiunilor trasate pentru fiecare dintre acestea prin Constitutia Romaniei, au stabilit ca existenta unor diferente in privinta cuantumului sporurilor acordate aceleiasi categorii de personal care isi desfasoara activitatea in institutii diferite nu constituie o incalcare a principiului nediscriminarii.

94. Cu atat mai putin s-ar putea invoca discriminarea in raport cu nivelul sporurilor acordate altor categorii de personal decat reclamantii (in speta, personal auxiliar de specialitate), stabilirea diferentiata a procentelor in care se acorda sporurile diferitelor categorii de personal din sistemul justitiei, cu respectarea dublei conditionari impuse prin dispozitiile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 si art. 4 si 5 din capitolul VIII anexa nr. V a aceleiasi legi, tinand de marja de apreciere a ordonatorilor de credite.

95. Abordarea trebuie sa fie aceeasi si daca reperul de comparatie l-ar constitui nivelul sporurilor recunoscute prin hotarari judecatoresti unor persoane care isi desfasoara activitatea in cadrul acelorasi instante sau parchete, invocarea prevederilor art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 nefiind suficienta pentru a impune ordonatorului de credite egalizarea la nivel maxim a cuantumului procentual al sporurilor individuale, cu incalcarea limitei generale prevazute de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

96. Aceasta, pentru ca, asa cum s-a mai mentionat in cuprinsul prezentei decizii, responsabilitatea stabilirii si acordarii drepturilor salariale revine ordonatorilor de credite, care, in temeiul art. 3 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, au obligatia sa stabileasca salariile de baza / soldele de functie / salariile de functie / soldele de grad / salariile gradului profesional detinut, gradatiile, soldele de comanda / salariile de comanda, indemnizatiile de incadrare / indemnizatiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale in bani si in natura prevazute de lege, sa asigure promovarea personalului in functii, grade si trepte profesionale si avansarea in gradatii, in conditiile legii, astfel incat sa se incadreze in sumele aprobate cu aceasta destinatie in bugetul propriu.

97. In aceasta situatie, isi mentine valabilitatea solutia de principiu pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 201 din 26 martie 2015, in care s-a statuat, in aplicarea art. 2, raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) si alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata, ca punerea in executare a hotararilor judecatoresti prin care s-au acordat unor angajati anumite drepturi salariale nu reprezinta un tratament discriminatoriu al celorlalti angajati.

98. In considerentele deciziei evocate, s-a retinut ca 'nimeni nu poate invoca principiul nediscriminarii pentru a obtine un anumit tratament, cu incalcarea legii. Dimpotriva, in fiecare litigiu, reclamantul va trebui sa probeze legalitatea si temeinicia cererii sale, ce nu se poate baza pe invocarea discriminarii sau a egalitatii de tratament in raport cu solutia pronuntata de o alta instanta, ci pe argumente de interpretare si aplicare corecta a legii, chiar si in situatia in care invoca o astfel de hotarare. Pe cale de consecinta, interpretarea si aplicarea corecta a legii reprezinta un scop legitim, in raport cu care nu se poate retine existenta unui tratament discriminatoriu in cazul in care tratamentul mai favorabil al unor angajati este rezultatul punerii in executare a unor hotarari judecatoresti prin care s-au acordat acestora anumite drepturi salariale'”.

* Cititi aici intreaga decizie ICCJ