14 September 2025

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- Sfantul Arsenie Boca

PUMN IN GURA JURNALISTILOR SI ACTIVISTILOR – Zeci de deputati UDMR si ai minoritatilor vor ca oricine intra intr-o institutie publica sa poata fi dat afara si amendat daca functionarului sau politistului i se pare ca deranjeaza prin faptul ca pune intrebari. Coincidenta: proiectul de lege vine la scurt timp dupa ce activistul civic Marian Saioc a deranjat mai multi primari UDMR-isti. Primul semnatar al proiectului, Marko Attila, n-a invatat nimic din abuzul la care a fost supus ani intregi

Scris de: Valentin BUSUIOC | pdf | print

14 September 2025 11:27
Vizualizari: 426

Grav derapaj antidemocratic in Parlamentul Romaniei! Zeci de deputati de la Uniunea Democrata Maghiara din Romania si din grupul minoritatilor nationale (altele decat cea maghiara) au depus in 2 septembrie 2025 la Senat un proiect de lege menit sa reduca la tacere orice jurnalist si activist civic care intra intr-o institutie a administratiei centrale sau locale in cautarea de raspunsuri la intrebari de interes public.



Este vorba despre 36 de deputati: 22 de la UDMR – in frunte cu fostul secretar de stat Marko Attila (foto 1) si liderul UDMR Kelemen Hunor – si alti 14 de la celelalte minoritati nationale, inclusiv deputatul minoritatii evreiesti Silviu Vexler, cunoscut cu antecedente de limitare a libertatii de exprimare (vezi facsimil 1).




Initiativa de act normativ prevede ca orice ziarist sau activist civic poate fi dat afara din institutia publica si chiar amendat in cazul in care unui functionar public sau unui politist – national ori local – i se pare ca intrebarile pe care le pune constituie „comportament lipsit de respect, provocator sau intimidant, agresiv sau recalcitrant, inclusiv prin refuzul de a respecta indicatiile personalului din institutii publice, contrar obligatiei cetatenilor de a adopta o conduit a civilizata si respectuoasa, in scopul mentinerii unui climat de ordine si liniste publica”.

Altfel spus: simplul refuz de a parasi o institutie publica la solicitarea unui functionar deranjat de intrebari il va putea face pe gazetar sau pe activistul civic pasibil de amenda de la 5.000 la 20.000 de lei.

Proiectul de lege urmareste introducerea acestor prevederi atat in Legea nr. 61/1991 (pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice), cat si in Legea nr. 544/2001 (privind liberul acces la informatiile de interes public).


Demnitatea bugetarilor, mai importanta decat dreptul la informare


In expunerea de motive, cei 36 de initiatori ai proiectului de lege pretexteaza ca demersul este necesar „pentru asigurarea unui cadru de interactiune civilizat intre cetateni si personalul institutiilor statului precum si prevenirea si descurajarea manifestarilor provocatoare, intimidante sau agresive in spatiul public institutional respectiv consolidarea autoritatii functionarilor publici si protejarea demnitatii acestora in exercitarea atributiilor de serviciu”.

Altfel spus: pentru autorii acestei maculaturi, demnitatea unui functionar public este mai presus decat dreptul la informatie – valoare fundamentala, ocrotita de art. 31 din Constitutia Romaniei.


Marko n-a invatat nimic din ceea ce a patit


In acelasi context, remarcam ca principalul autor al proiectului legislativ, deputatul UDMR Marko Attila, nu a tras deloc invataminte din ceea ce i s-a intamplat intre 2015 si 2023: a fost nevoit sa stea in Ungaria timp de opt ani, pentru a nu fi arestat, la cererea DNA, in dosarele ANRP, in care avea sa fie achitat definitiv. Cu alte cuvinte: Attila Marko se pregateste sa comita un abuz, desi el insusi a fost victima unui abuz.


Redam proiectul de lege (vezi facsimil 2):


Articolul I – Legea nr. 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire social , a ordinii si linistii publice, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 868 din 28 octombrie 2019, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

1. La articolul 2 dupa punctul 13) se introduce un nou punct, punctul 13/1), cu urmatorul cuprins:

'13/1) Manifestarea, in relatiile cu institutiile publice si angajatii acestora, a unui comportament lipsit de respect, provocator sau intimidant, agresiv sau recalcitrant, inclusiv prin refuzul de a respecta indicatiile personalului din institutii publice, contrar obligatiei cetatenilor de a adopta o conduit a civilizata si respectuoasa, in scopul mentinerii unui climat de ordine si liniste publica'.

2. La articolul 3 lit. g) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

'g) cu amenda de la 5.000 lei la 20.000 lei, cele prevazute la pct. 13/1), 22), 23/1 si 23/2'.

3. Preambulul articolului 5 se completeaza cu un nou punct, punctul 13/1) si va avea urmatorul cuprins:

'Repetarea contraventiilor prevazute la art. 2 pct. 1), 13/1), 25)-27), intr-un interval de 24 de ore de la constatarea primei fapte, se sanctioneaza dupa cum urmeaza:'.

Articolul II – Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public — publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 663 din data de 23 octombrie 2001, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

1. La art. 8 dupa alin. 3) se introduce doua noi alineate, alin. 3/1) si 3/2), cu urmatorul cuprins:

(3/1) Persoanele care solicita verbal informatii publice au obligatia de a respecta programul stabilit potrivit alin. 3 si sa infatiseze un comportament care sa nu afecteze activitatea personalului din cadrul autoritatilor si institutiilor publice.

(3/2) Personalul autoritatilor si institutiitor publice, personalul de paza si ordine sau organul de politie, dupa caz, va proceda la evacuarea persoanei care nu respecta prevederile prevazute la alin. (3/1) din incinta autoritatii sau institutiei publice'.

 


Prezentam expunerea de motive (vezi facsimil 3):


In ultimii ani, s-a constatat o crestere ingrijoratoare a comportamentelor inadecvate manifestate de cetateni in relatia cu personalul din cadrul autoritatilor si institutiilor publice, comportamente care afecteaza activitatea profesionala a acestora, respectiv submineaza autoritatea institutiilor statului si increderea cetatenilor in acestea.

Fenomenul se manifesta prin atitudini lipsite de respect, refuzul de a respecta indicatiile angajatilor, adresarea de injurii sau amenintari, precum si prin alte actiuni care au la baza rea-credinta si creeaza o atmosfera tensionata in cadrul interactiunilor publice. Aceste comportamente perturba desfasurarea normala a activitatilor institutiilor si genereaza disfunctionalitati grave in prestarea serviciilor publice de catre cetateni.

Legea nr. 61/1991 reglementeaza sanctionarea faptelor care contravin normelor de convietuire sociala, ordinii si linistii publice, avand ca obiect asigurarea unui climat de respect reciproc si echilibru in spatiul public. Totusi, evolutia dinamica a relatiilor dintre cetateni si institutiile statului impune adaptarea cadrului legal pentru a raspunde noilor realitati sociale.

Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public cuprinde principul general al promovarii transparentei asupra administrarii treburilor publice si asigurarii dreptului cetatenilor si societatii civile de a monitoriza activitatea autoritatilor si institutiilor publice si folosirea resurselor financiare publice.

Prezenta initiativa legislativa are ca scop introducerea unei norme exprese care sanctioneaza comportamentele neadecvate manifestate fata de autoritatile si institutiile publice, respectiv angajatii acestora. Noile prevederi sunt introduse pentru asigurarea unui cadru de interactiune civilizat intre cetateni si personalul institutiilor statului, precum si prevenirea si descurajarea manifestarilor provocatoare, intimidante sau agresive in spatiul public institutional, respectiv consolidarea autoritatii functionarilor publici si protejarea demnitatii acestora in exercitarea atributiilor de serviciu.

Introducerea unui nou punct, punctul 13/1, la articolul 2 din Legea nr. 61/1991, stabileste expres ca un comportament lipsit de respect, provocator sau intimidant este contrar obligatiei cetatenesti de a adopta o conduita civilizata si respectuoasa fata de autoritatea publica si personalul acesteia, in vederea mentinerii unui climat de ordine, respect si liniste publica.

Totodata, se prevede sanctionarea acestor fapte cu amenda cuprinsa intre 6.000 lei si 10.000 lei, masura proportionala cu gravitatea incalcarii si menita sa aiba un efect preventiv.

Modificarea Legii nr. 544/2001 stabileste anumite norme care sunt menite pentru rezolvarea conflictelor aparute in cadrul institutiei publice, creand astfel o reglementare clara prin care autoritatile si institutiile publice au posibilitatea de a elimina factorii negativi din cadrul institutiei.

Adoptarea acestei initiative legislative va avea un impact semnificativ asupra relatiei dintre cetateni si institutiile statului, contribuind la consolidarea unui climat de respect si colaborare in spatiul public. Prin instituirea unui cadru normativ clar privind comportamentele inadecvate fata de angajatii institutiilor publice, se creeaza premisele unui mediu institutional sigur si eficient, in care angajatii isi pot desfasura activitatea fara presiuni, intimidari sau alte forme de agresiune verbala ori de o atitudine de rea-credinta.

Consideram ca acest demers legislativ este un pas necesar si responsabil pentru garantarea integritatii si autoritatii functionarilor publici si a personalului contractual, intarirea ordinii publice si consolidarea valorilor unei societati democratice bazate pe respect si dialog”.

 


UDMR, acuzata de razbunare


Astfel de activisti civici cunoscuti pentru numeroasele primarii in care s-au dus sa ceara socoteala cu privire la problemele care le-au fost semnalate de catre localnici (drumuri, salubrizare, improprietariri, apa potabila etc.) sunt sotii Marian si Maria Saioc (foto 2).

Prezentam mesajul publicat pe Facebook la 5 septembrie 2025 de catre Maria Saioc (aleasa in 2024 consilier judetean in Constanta din partea AUR). Ea sustine ca proiectul de lege reprezinta razbunarea UDMR pentru dezvaluirile facute de sotii Saioc din primariile conduse de catre edili ai acestui ONG politic (UDMR nu este partid) – vezi galerie video la final. De asemenea, Maria Saioc (fosta Sandor) promite ca va publica numele oricarui parlamentar care va sustine acest proiect de lege, pentru ca romanii sa-l poata trage la raspundere.


Iata mesajul video al Mariei Saioc (vezi video 1):




Orice parlamentar care voteaza si sustine aceasta lege se pune impotriva cetateanului. Voi face public numele fiecarui parlamentar care voteaza impotriva cetateanului si va fi tras la raspundere nu doar de mine, ci de toti romanii.

UDMR, deranjat de Saioc: vrea sa le puna pumnul in gura pentru ca am aratat abuzurile din primarii. Marian a fost in Covasna si a vizitat mai multe primarii. Ce a descoperit, va spun eu: functionari aroganti care trateaza cetatenii cu dispret, nepasatori, indiferent si lipsiti de responsabilitate, care ignora legea si regulile. Comportamentul lor a fost rigid, birocratic si sfidator, in timp ce noi, cetatenii, platim taxe ca sa sustinem aceste institutii.

Si ce face UDMR dupa ce a fost Saioc? In loc sa corecteze problemele, propune o lege care, practic, vrea sa ne bage pumnul in gura.

Aceasta lege este aberanta si inutila. Exista deja Legea 61, care sanctioneaza deranjarea angajatiilor din institutiile publice, exista prevederi pentru agresiune si pentru jigniri. Nu e nevoie de o lege noua. Tot ceea ce face UDMR prin acest proiect este sa creeze confuzie si sa limiteze drepturile cetatenilor.

Ce urmareste aceasta lege propusa de UDMR? Sa ne reduca la tacere, sa ne faca sa tacem ca prostii, in timp ce functionarii, primarii si viceprimarii pot continua sa fac abuzuri si sa incalce legea fara sa fie trasi la raspundere. Practic, ni se taie dreptul la libera exprimare si la controlul asupra celor care ne administreaza banii si serviciile publice.

Orice parlamentar care voteaza si sustine aceasta lege se pune impotriva cetateanului, impotriva dreptului nostru de a cere socoteala si de a semnala abuzuri. Noi platim taxe, noi suportam institutiile, iar legea asta vrea sa transforme cetateanul intr-un simplu spectator obligat sa taca si sa accepte aroganta, rigiditatea si nepasarea functionarilor.

Dreptul nostru de a controla, de a critica si de a cere transparenta nu poate fi anulat printr-o lege care protejeaza abuzul si inchide gura cetatenilor. Daca aceasta lege va trece, nu vom mai putea face filmari sau investigatii in primarii si nu vom mai putea ajuta cetatenii. Si mai grav: nici cetatenii simpli nu vor mai putea sa-si apere singuri drepturile sau sa verifice cum functioneaza institutiile publice.

Voi urmari cu atentie fiecare parlamentar care va sustine si va vota pentru acest proiect de lege, indiferent din ce partid face parte. Voi face public numele fiecarui parlamentar care voteaza impotriva cetateanului si va fi tras la raspundere nu doar de mine, ci de toti romanii.

Nu putem sa permitem ca aceasta lege sa treaca si sa reduca la tacere dreptul cetatenilor de a controla si semnala nereguli. Dreptul nostru la transparenta si la apararea interesului public trebuie protejat”.

 

-

-

-

-



Comentarii

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 12.09.2025 – Un sef din DNA cere incetarea activitatii

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva