Intr-o zi de joi, mai exact in 17 decembrie 2020, un complet de la cea mai inalta instanta din Romania a pronuntat condamnari grele, inter alia, pentru infractiunea de grup infractional organizat si infractiunea de abuz in serviciu (cele mai multe) pretins comis de functionari si persoane fara aceasta calitate, intr-o cauza vizand fapte mai vechi de 10 ani (unele din 2006). Printre cei condamnati se numara si avocatul ROBERt ROSU.

---

Lasand la o parte conditiile dificile privind derularea judecatii in apel, cu o parte dintre participanti in sala de judecata, iar cu cealalta parte in afara salii, o grava problema a sistemului judiciar roman o reprezinta interpretarea impredictibila a legii penale, in special in cazul unor fapte a caror includere in domeniul dreptului penal este discutabila, asa cum este si abuzul in serviciu.
Dincolo de aspectele de fapt ale spetei, condamnarea unui avocat pentru constituirea unui grup infractional in vederea savarsirii complicitatii la abuz in serviciu este o absurditate juridica, deoarece nefiind el autorul (avocatul), acesta nu avea cum sa aiba ideea comiterii abuzului in serviciu. Deci, avocatul nu stia de posibilul abuz in momentul cand se afirma ca tot el a constituit grupul infractional organizat avand ca scop savarsirea complicitatii la abuz in serviciu.
Intr-o astfel de situatie, daca avocatul nu avea cunostinta despre eventualul abuz in serviciu, cum putea el sa constituie o grupare infractionala? Evident ca nu putea. Acesta este un exemplu de acuzatie care frizeaza bunul simt. Un judecator pozitionat la varful piramidei sistemului judiciar trebuie sa lase la o parte prejudecatile sau ceea ce crede el despre avocati si sa judece dupa lege.
Un alt lucru inadmisibil intr-un stat de drept este ca un judecator sa nu respecte deciziile Curtii Constitutionale ale Romaniei, prin care au fost declarate ca fiind contrare legii fundamentale mai multe dispozitii folosite ca temei al efectuarii unor inregistrari de catre organe necompetente. Una dintre aceste decizii s-a pronuntat ca urmare a invocarii exceptiei in cauza penala despre care discutam. Dar, in speta, toate inregistrarile nelegale au fost pastrate.
Mai sunt multe lucruri care trebuie analizate, dar asteptam motivarea hotararii (speram in termenul legal).

Depasind limitele spetei, o chestiune care poate fi considerata una distopica este aceea ca Inalta Curte de Casatie si Justitie este, in multe cazuri, instanta de fond (in prima instanta sau in apel; apelul este integral devolutiv) si prea putin o instanta care, asa cum spune Constitutia, asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii. Recursul in casatie este o cale de atac doar pe hartie, deoarece din multitudinea de posibile incalcari ale legii numai 2-3 pot fi invocate. De altfel, cazuistica in aceasta materie confirma cele spuse mai sus. Este inacceptabil, ca prin aceasta cale de atac, sa nu se poata invoca lipsa vinovatiei, a existentei unei cauze de neimputabilitate, a unei cauze justificative, a gresitei incadrari a faptei etc.

Potrivit art. 124 alin. (3) din Constitutie: „Inalta Curte de Casatie si Justitie asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre celelalte instante judecatoresti, potrivit competentei sale”. Or, recursul in casatie este singura cale de atac pe care, atunci cand se incalca legea de catre instanta de apel, o poate utiliza cel care a fost lezat printr-o hotarare nelegala. Argumentului potrivit caruia s-ar incarca rolul instantei supreme i se poate raspunde prin aceea ca pot fi modificate regulile de competenta, in asa fel ca Inalta Curte de Casatie si Justitie sa nu solutioneze cauze in prima instanta, competenta care oricum este discutabila in raport cu prevederile art. 124 alin. (3) din Constitutie;
Functia instantei supreme, asa cum prevede legea fundamentala, este aceea de a asigura o practica judiciara unitara, misiune care se poate realiza numai daca nerespectarea legii poate fi remediata, prin calea de atac a recursului in casatie, cale de atac ce trebuie sa fie la indemana oricarei persoane impotriva careia s-a pronuntat o hotarare definitiva nelegala, indiferent de tipul nelegalitatii.
Mai mult, in sistemul nostru judiciar se accepta prea usor schimbarea unei solutii de achitare in una de condamnare, fara sa mai existe apoi o cale de atac efectiva.
Am spus in titlu ca, prin sanctionarea avocatului ROBERt ROSU, completul care l-a condamnat i-a condamnat simultan pe toti avocatii pentru ca a acceptat o acuzatie absurda, uitand de legalitate, de prezumtia de nevinovatie si de faptul ca un judecator de drepturi si libertati de la aceeasi instanta spusese cu 5 ani in urma: „nimic nu incrimineaza firma de avocatura si, cu atat mai putin pe inculpatul Robert Rosu, actiunile sale inscriindu-se in limita activitatilor pe care le desfasoara un avocat”.

Intr-un articol publicat in Gazeta tribunalelor (31 ianuarie 1864), C. Heraclide scria: „Ordinul avocatilor atat de antic ca si magistratura, atat de nobil ca si virtutea, atat de necesar ca si justitia, se distinge printr-un caracter care ii este propriu. Singura, intre toate profesiile, avocatura se mentine in fericita si pasnica posesiune a independentei sale. Liber, fara a fi inutil patriei, avocatul se consacra publicului, fara a fi sclavul lui”.

Avocatii sunt cei care, prin calitatile lor profesionale:

- contribuie la infaptuirea actului de justitie (prin formularea de cereri, memorii, exceptii, concluzii etc.);

- contribuie la asigurarea conformitatii legilor cu Legea fundamentala, dreptul european si tratatele internationale privind drepturile omului (prin ridicarea unor exceptii de neconstitutionalitate, cereri adresate CEDO, cereri preliminare adresate CJUE etc.);

- ajuta cu sfaturi juridice pe cei care au probleme de natura juridica s.a.
Metaforic spus, asa cum presa este considerata cainele de paza al democratiei sau a patra putere in stat, institutia avocatului trebuie considerata cainele de paza al justitiei.

Gradul sau masura in care drepturile avocatului sunt recunoscute, atat legal, cat si institutional, reflecta robustetea unei democratii si maturitatea statului de drept.

In cauza Morice c. Frantei, CEDO a aratat ca: „Statutul specific al avocatilor le confera o pozitie centrala in administrarea actului de justitie ca intermediar intre publicul larg si instantele de judecata. Prin urmare, ei joaca un rol-cheie in a se asigura ca instantele de judecata, a caror misiune este fundamentala intr-un stat de drept, se bucura de increderea publicului”.

Avocatul este un specialist in drept, chemat in ajutor de catre persoanele fizice si juridice care au probleme juridice. Intr-adevar, termenul avocat provine din latinescul advocatus si inseamna „cel chemat in ajutor”.

In mileniul al III-lea, chestiunea rolului avocatilor in societatea contemporana nu are nevoie de o justificare speciala, astfel ca o asemenea discutie apare ca vetusta. Intr-adevar, avocatul este un profesionist fara de care nu se poate discuta de stat de drept, democratie sau efectivitatea drepturilor omului.
Oricine poate avea nevoie, la un moment dat, de un avocat, indiferent ce pozitie ocupa sau a ocupat in societate.

Cand este condamnat nelegal un avocat este lovita intreaga profesie.