ALERTA LA SIIJ – Camera Deputatilor a adoptat tacit proiectul de lege al PNL privind nimicirea Sectiei pentru investigarea infractiunilor din justitie. USR a incercat aceeasi miscare, insa initiativa de act normativ a fost respinsa definitiv de Senat dupa ce trecuse tacit de Camera Deputatilor. Proiectul PNL de distrugere a SIIJ se afla la Comisia juridica a Senatului (Document)
E mare agitatia partidelor de opozitie de a le face pe plac magistratilor #rezistenti, in sensul desfiintarii prin lege a Sectiei pentru investigarea infractiunilor din justitie – conduse de procurorul Gheorghe Stan (foto) –, o sectie ce le da cosmaruri judecatorilor si procurorilor care trebuie sa raspunda pentru abuzurile comise. Problema cea mare este ca puterea PSD-ALDE nu a miscat un deget in ultima vreme ca sa stopeze asaltul impotriva SIIJ, iar cand a facut-o, acest lucru s-a intamplat in ultimul moment. Dovada inertiei PSD-ALDE o reprezinta un proiect de lege al PNL de nimicire a sectiei speciale a fost lasat sa zaca atat de mult in Camera Deputatilor, incat a fost adoptat tacit, dupa expirarea celor 45 de zile prevazute de Constitutie.
Depus pe 25 februarie 2019 de catre 16 deputati PNL (printre care liderul de grup Raluca Turcan si fostul ministru al Justitiei Catalin Predoiu – vezi facsimil 1), proiectul se intituleaza „Propunere legislativa pentru abrogarea art. 88/1 – art. 88/8 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, a pct. 45 al Art. I si a Art. II, Art. III, Art. VI din Legea nr. 207/2018 pentru modificarea si completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 90/2018 si a punctelor 3 si 4 ale Art. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 92/2018”.
Toate textele de legi si de OUG-uri pe care PNL-istii intentioneaza sa le abroge se refera la organizarea si functionarea SIIJ. Totodata, proiectul de act normativ urmareste ca dosarele aflate in lucru la Sectia pentru investigarea infractiunilor din Justitie sa le fie repartizate „parchetelor care au competenta legala de a efectua urmarirea penala in cauza, dupa calitatea persoanei urmarite penal si dupa natura infractiunilor”. In plus, anchetatorii care activeaza acum la sectia speciala ar urma sa se intoarca la unitatile de parchet de unde proveneau, iar procurorii de sedinta sa fie inlocuiti de catre magistrati de la parchetele carora ar urma sa le fie distribuite dosarele, in functie de competenta acestor institutii.
Proiectul PNL a fost adoptat tacit pe 7 mai 2019, iar o zi mai tarziu a fost trimis la Senat (vezi facsimil 2).
Totusi, exista o speranta privind respingerea initiativei de act normativ, iar aceasta speranta se numeste Senatul Romaniei, care acum cateva luni a desfiintat un proiect similiar initiat de USR si trecut de Camera tot in mod tacit. Initiativa de acum a PNL a fost inregistrata la Senat pe 8 mai 2019, iar pe 28 mai a fost trimisa la Comisia juridica a acestui for legislativ, care are termen pe 19 iunie sa emita un raport. (Gasiti la finalul articolului atat proiectul PNL, cat si pe cel al USR.)
Iata textul integral al proiectului de lege:
„Art. I. – Articolele 88/1 – art. 88/8 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificarile si completarile ulterioare, se abroga.
Art. II. – Punctul 45 al art. I si art. II, art. III, art. VI din Legea nr. 207/2018 pentru modificarea si completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 636 din 20 iulie 2018, se abroga.
Art. III. – Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 90/2018, publicata in Monitorul Oficial nr. 862, Partea I, din 10 octombrie 2018, se abroga.
Art. IV. – Punctele 3 si 4 ale art. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 92/2018, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 874 din 16 octombrie 2018, se abroga.
Art. V. – Procurorii care, la data intrarii in vigoare a prezentei legi, isi desfasoara activitatea in cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie, revin la Parchetele la care isi desfasurau activitatea inainte de a fi numiti sau delegati la aceasta Sectie.
Art. VI. – Dosarele aflate in lucru, precum si cele aflate in arhiva, la Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie vor fi trimise de indata Parchetelor care au competenta legala de a efectua urmarirea penala in cauza, dupa calitatea persoanei urmarite penal si dupa natura infractiunilor. In cauzele in care instantele de judecata au fost sesizate prin rechizitoriu, procurorii care acum intra in cauza vor participa in continuare la sedintele de judecata pana la data la care vor fi inlocuiti de procurori de la parchetele competente, dupa intrarea in vigoare a prezentei legi”.
USR si-a frant gatul la Senat
Pe 29 octombrie 2018, 19 deputati si 8 senatori USR – printre care presedintele Dan Barna si fostii ministri ciolosisti Cristian Ghinea si Vlad Alexandrescu (vezi facsimil 3) – depusesera un proiect mult mai amplu, care urmarea nu doar abrogarea articolelor privind SIIJ, ci modificarea tuturor celor trei legi ale justitiei (Legea 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, Legea 304/2004 privind organizarea judiciara si Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii), in principal in sensul consolidarii statutului procurorilor. Adoptata tacit de Camera Deputatilor pe 27 februarie 2019, initiativa de act normativ a USR-istilor a fost respinsa de Senat pe 11 martie 2019 (vezi facsimil 4).
* Cititi aici proiectul PNL trimis Comisiei juridice a Senatului
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Ioan Barbatei 30 May 2019 15:31 +18
# Ro.e captivă dar pe adevaratii mafioti nu-i vede nimeni.. 30 May 2019 17:18 +9
# Steluta 2 June 2019 05:53 0
# imun/teanu 30 May 2019 15:44 +2
# Spartacus 31 May 2019 01:20 +3
# Barou'sanu 30 May 2019 16:12 +6
# Mircea Groza 30 May 2019 16:14 -7
# Gilu 30 May 2019 16:28 +10
# Liga cufuriților 30 May 2019 16:31 +14
# Matei 30 May 2019 16:52 +4
# Bou'sanu 30 May 2019 17:12 -2
# Carcotas 30 May 2019 17:37 -5
# Procurorul 30 May 2019 18:30 +8
# Valter Cojman 30 May 2019 19:08 +6
# TIPA 30 May 2019 21:41 -3
# Da,da 31 May 2019 00:18 0
# santinela 31 May 2019 07:54 +5
# Charlie 31 May 2019 11:57 +3
# anemona 31 May 2019 19:13 +4
# mita de la banca 1 June 2019 22:09 0