12 June 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

AVALANSA PESTE NICUSOR (XII) – Judecatoarea Eniko Damaschin de la Tribunalul Bucuresti l-a rupt pe genunchi pe Nicusor Dan in al treilea dosar din seria celor 38 in care primarul Capitalei contesta autorizatiile de construire emise de edilul Sectorului 2 Radu Mihaiu. „Plicusor Ban” trebuie sa achite cheltuieli de judecata de 12.000 de lei. Cititi incheierea prin care magistrata TMB Ana-Maria Ruta a respins cererea de recuzare a lui Eniko Damaschin (Document)

Scris de: Valentin BUSUIOC | pdf | print

9 April 2024 14:17
Vizualizari: 2077

Saptamana a inceput cu o smetie judiciara pentru primarul Capitalei Nicusor Dan (foto).



Judecatoarea Eniko Damaschin de la Tribunalul Bucuresti l-a trosnit pe politician luni, 8 aprilie 2024, in al treilea dintre cele 38 de dosare in care edilul general solicita anularea autorizatiilor de construire emise de catre primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu. La fel ca datile trecute, Nicusor a fost trimis la plimbare pe motiv de lipsa calitatii procesuale active. Motivul: nu primarul general, ci prefectul Bucurestilor are atributia legala de a ataca in instanta autorizatiile emise de catre edilii sectoriali. Precizam ca acesta este al treilea dosar doar pe masa judecatoarei Damaschin; altminteri, este a cincisprezecea infrangere pentru Nicusor Dan.

Simultan cu respingerea actiunii (impotriva autorizatiei de construire nr. 548 din 6 decembrie 2022, obtinuta de SC One Lake District SRL), magistrata TMB l-a obligat pe „Plicusor Ban” sa achite cheltuieli de judecata de 12.000 de lei. Aceste cheltuieli ar fi putut fi mai mari, insa Eniko Damaschin a cenzurat onorariul avocatial.

Speta este cu atat mai interesanta, cu cat Nicusor Dan a incercat fara succes s-o recuze pe judecatoarea Damaschin, plangandu-se ca a mai nimerit la ea in doua dosare identice cu cel de fata si de fiecare data Damaschin l-a facut franjuri. Cererea de recuzare i-a fost respinsa in 27 martie 2024. Lumea Justitiei prezinta in exclusivitate incheierea emisa in acest sens de catre magistrata TMB Ana-Maria Ruta.

Incheiem, mentionand ca alte 23 de dosare in oglinda cu cea de acum asteapta pronutarea la TMB.


Iata minuta sentintei nr. 1908/2024 din cauza nr. 31086/3/2023:


Admite exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor, invocata de parati. Respinge integral cererea de chemare in judecata formulata de reclamantii MUNICIPIUL BUCURESTI si PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURESTI, in contradictoriu cu paratii SECTORUL 2 BUCURESTI, PRIMARUL SECTORULUI 2 BUCURESTI si ONE LAKE DISTRICT SRL, ca fiind introdusa de persoane fara calitate procesuala activa.

Obliga reclamantii, in solidar, sa plateasca paratei ONE LAKE DISTRICT SRL suma de 12.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu de avocat, redus din oficiu.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Cerere de recurs se va depune la Tribunalul Bucuresti-Sectia a II-a de Contencios Administrativ si Fiscal. Pronuntata azi, 08.04.2024, prin punerea solutiei la dispozitia partilor de catre grefa instantei”.


Redam principalul pasaj din incheierea de respingere a recuzarii (vezi facsimil):


Deliberand asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea scrisa din data de 11.03.2024, reclamantii Municipiul Bucuresti si Primarul General al Municipiului Bucuresti au solicitat recuzarea d-nei judecator Eniko Damaschin, presedintele completului de judecata investit cu solutionarea dosarului nr. 31086/3/2023.

In motivare, reclamantii au aratat – in esenta – faptul ca acest complet de judecata a mai solutionat in prima instanta doua cauze purtate intre aceleasi parti, avand ca obiect anularea unor autorizatii de construire emise de Primarul Sectorului 2, iar ambele cauze au fost solutionate pe exceptie, respectiv prin admiterea exceptiei lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor, aceeasi problema de drept fiind invocata si in prezenta cauza.

In drept, cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 42 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ.

Analizand cererea, prin prisma motivelor invocate si a dispozitiilor legale incidente, tribunalul retine urmatoarele:

Potrivit art. 42 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., judecatorul este incompatibil de a judeca atunci cand si-a exprimat anterior parerea cu privire la solutie in cauza pe care a fost desemnat sa o judece. Punerea in discutia partilor, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept nu il face pe judecator incompatibil.

Textul legal invocat se refera la situatia in care judecatorul si-a exprimat anterior parerea cu privire la solutie in cauza pe care a fost desemnat sa o judece.

In speta, reclamantii nu invoca insa aspecte ce tin de conduita judecatorului recuzat in cauza pe care a fost desemnat sa o judece, ci doar de modul in care acesta a solutionat alte doua cereri anterioare in care s-ar fi invocat aceeasi problema de drept.

Dispozitiile art. 42 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ. nu acopera, asadar, ipoteza sustinuta de catre reclamantii cauzei, ci vizeaza o antepronuntare, respectiv exprimarea unei pareri anterioare cu privire la solutie chiar in cauza pe care judecatorul a fost desemnat sa o judece.

Tribunalul subliniaza, sub acest aspect, ca un judecator nu poate fi indepartat de la solutionarea unei cauze pentru simplul fapt ca acesta, in exercitarea atributiilor prevazute de lege, a mai solutionat anterior cereri care prezinta elemente de similitudine cu cauza dedusa judecatii.

Pe rolul instantelor de judecata pot exista nenumarate cauze formulate de acelasi reclamant / reclamanti diferiti impotriva aceluiasi parat sau a unor parati diferiti, prin care poate fi adusa in fata instantei aceeasi problema juridica.

Odata ce un judecator a solutionat o astfel de cauza, nu se poate sustine, in mod rezonabil, ca judecatorul in discutie si-a spus parerea in pricinile care se judeca ulterior.

O conceptie contrara, rigida si formalista, ar conduce la concluzia absurda ca un judecator, in cariera sa, nu poate solutiona decat un singur dosar din fiecare problema juridica ce poate aparea la un moment dat pe rolul instantelor, nefiindu-i permis a se pronunta intr-o noua cauza ce ii aduce in discutie o problema de drept anterior solutionata intr-un alt litigiu.

O asemenea conceptie formalista ar conduce la destabilizarea sistemului judiciar, insasi Curtea Europeana a Drepturilor Omului, avand a se pronunta asupra exigentei de impartialitate a instantei, statuand, in jurisprudenta sa (Sainte Marie c. France, Nortier c. Pays-Bas), in acest sens.

In concluzie, atat timp cat judecatorul, indeplinindu-si atributiile si obligatiile prevazute de lege, a dat o solutie cererii cu care a fost investit, in cadrul procedural (cu respectarea dreptului partilor de a formula cereri / aparari, de a administra probe si de a formula concluzii), fara exprimarea unor pareri personale ce nu ar fi avut legatura cu solutionarea procedurala a cererii, acesta nu este ulterior, cand este chemat a statua asupra unei cauze fie ea si similare, nici incompatibil, nici lipsit de impartialitate.

In acelasi sens este, de altfel, si jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie, instanta suprema statuand, in considerentele Deciziei nr. 2277/2015 (Dosarul nr. 2640/100/2013 – Sectia I Civila), ca solutionarea unor cauze anterioare avand acelasi obiect cu cel din prezentul dosar, in conditiile conforme cu cele impuse de Codul de procedura civila, nu poate constitui motiv de a crede ca judecatorul si-a format deja o opinie asupra modului in care va solutiona in final cauza sau ca exista alte elemente care nasc in mod intemeiat indoieli cu privire la impartialitatea sa.

Fata de cele ce preced, retinand ca in cauza nu au fost invederate aspecte de natura sa puna sub semnul indoielii impartialitatea judecatorului recuzat, in acceptiunea art. 42 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., tribunalul va respinge cererea de recuzare a d-nei judecator Eniko Damaschin, ca nefondata.

 


Comentarii

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 11.06.2024 – Paraditorul Andreei Cosma si procurorul „Talpa Iute”, reciclati de DIICOT

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva