Puterea judecătorească a rămas, se pare, ultima redută în calea răului...

Am scris despre nevoile, grijile și disperarea ciobanilor, despre dezastrul cauzat de nepăsare, incompetență și, mă întreb, dacă nu cumva și trădare.

În România, sunt cam 11 milioane de ovine și peste un milion de caprine. Majoritatea acestor animale sunt grupate în ferme (exploatații este denumirea oficială) cu o populație între 150-500 de capete.

Sunt peste 20.000 de crescători de ovine și caprine, dar aceștia și familiile lor au ca unică sursă de existență, creșterea și exploatarea acestor animale, sursa lor de venit fiind reprezentată de valorificarea cărnii și a produselor derivate (brânză, iaurt, caș, urdă, pastramă etc). Lâna nu mai are nici o căutare, au fost desființate cam toate fabricile care puteau da o valoare economică acestui produs. Peste 100.000 de oameni sunt afiliați direct acestei ramuri (medici veterinari, personal abatoare, carmangerii, mezelării, transport, farmacii veterinare, furaje, Asociații etc).

Ciobanii sunt o categorie specială de oameni. Talpa țării. Păstrătorii tradiției, ai credinței, ai valorilor specifice acestui popor creștin : familia, pământul, truda, animalele, respectul față de cuvântul dat.

Oameni muncitori, cu mâinile crăpate de truda neostenită, oameni necesari acestei glii așa cum este albina pentru flori.

Probabil că de aceea sunt atât de disprețuiți și detestați de funcționărimea de la „Capitală”.

În calitate de consilier / avocat al celor mai mari și reprezentative forme asociative ale ciobanilor, am redactat și transmis zeci de adrese către instituțiile statului român, solicitând dacă nu măsuri de sprijin, cel puțin realizarea corespunzătoare a obligațiilor legale ale autorității relevante (ANSVSA) – pentru stabilirea și eliminarea cauzelor reale ale epizotiilor de PMR și Variolă ovină. Am mai cerut ca această instituție să producă norme, să încheie protocoale de colaborare cu MAI pentru combaterea traficului ilegal de animale (una din sursele certe și importante ale focarelor de boală). Am cerut ca aceeași ANSVSA să colaboreze corespunzător cu DG SANTE – pentru evitarea impunerii restricțiilor de export a animalelor la nivel european, apoi pentru evitarea extinderii acestor restricții și către țările terțe UE.

În loc să ia măsuri de prevenire și combatere a transportului nelegal de animale (una din principalele cauze de propagare a focarelor de boală) – competenta conducere a ANSVSA a decis uciderea în bloc a TUTUROR animalelor din exploatațiile unde s-a găsit chiar și o oaie pozitivă la testare.

Abundă emisiunile de știri cu relatări despre familii de ciobani disperate – cărora li s-au omorât toate animalele, iar pentru a nu le fi achitată valoarea acestora conform legii, medicii veterinari din DSVSA (centrele județene ale ANSVSA) – le-au trântit câte o amendă pentru lipsa unor animale, sau găsirea unor animale cărora le-au căzut crotaliile. Oamenii au rămas fără munca de o viață, fără animalele ce nu puteți întelege ce înseamnă pentru ei decât dacă mergi într-o astfel de familie, dar și fără nici o despăgubire pentru animalele ucise.

Rezultatele activității ANSVSA sunt dezastruoase pentru acest sector de creștere al ovinelor și caprinelor. Dincolo de primele restricții din anul 2025 – de export la nivelul UE – au fost impuse, ca urmare a managementului catastrofal al situație de către ANSVSA – restricții de export către orice alte state terțe. Practic, din luna mai 2026, crescătorii români de animale NU mai au UNDE și CUI să vândă animalele.

Piața de desfacere a acestor animale este una de nișă, cumpărătorii musulmani și evrei. Aceștia însă nu pot, din considerente religioase, cumpăra decât carne de la animale sacrificate de persoane „curate”, de casapi speciali, astfel încât carnea să fie „halal” respectiv „kosher”. Aceștia cumpără însă doar animale vii, interzise astăzi la export. De pe urma scoaterii ciobanilor români de pe această piață, au câștigat alte țări, și mă întreb dacă nu cumva rezultatul acesta este cauzat de incompentență sau interes / trădare.

În România, crescătorii NU au decât o piață redusă de desfacere, iar blocarea exporturilor a dus la presiune uriașă asupra ciobanilor. Practic, ciobanul își face socotelile foarte simplu, din turmă păstrează câți miei are în perspectivă spre valorificare, urmând ca din banii obținuți pentru aceștia să achite furajele, transportul (motorina), medicii veterinari, medicamentele, crotaliile, taxele către Asociații și către Stat. Brânza asigură și ea o parte din venituri, dar nu semnificativ.

Astfel, prin „grija” ANSVSA (dar și a Guvernului) – oierii s-au găsit în imposibilitatea de a vinde animalele, din prețul cărora să poată achita cheltuielile, și să poată achiziționa furaje pentru anul viitor. Mai mult, animalele nevândute aduc alte pierderi : acestea trebuie furajate, vaccinate, tratate de medicii veterinari, cumpărate medicamente și adăugat un volum de muncă suplimentar, de multe ori peste puterile familiei ciobanului. Aceste cheltuieli NU vor fi recuperate niciodată. La aceste necazuri s-a adăgat scumpirea motorinei (cu peste 35%), seceta, care a condus la lipsa/scumpirea furajelor, interdicțiile de deplasare a animalelor (cu imposibilitatea asigurării pășunatului), dar și introducerea de către același Stat Român (prin ANSVSA – nomina odiosa) a unor obligații de vaccinare pe buzunarul ciobanului.

Oamenii au venit, în 31 iulie – la București, pentru a protesta față de lipsa de reacție a Statului Român față de falimentul spre care sunt împinși.

Au cerut să fie ascultați, înțeleși, ajutați. La ANSVSA NU au fost primiți de Președintele instituției. La Guvern, premierul Bolojale nu a catadicsit să considere că merită să le acorde câteva minute din timpul său prețios...

Ciobanii au plecat cum au venit, cu desaga plină doar de promisiunile vicepremierului Barna, cum că se lucrează la „Programe” de sprijin dar și de ridicare a restricțiilor.

În fine, ciobanii au venit, pe 15 septembrie la București, pentru a cere măsuri concrete de sprijin dar și oprirea uciderii în masă a animalelor, fără logică, fără omenie și fără nici un Dumnezeu.

Între fotoliile de înalți funcționari publici și ciobanii disperați au stat jandarmii, polițiștii sub acoperire, dar și grupuri de agitatori trimise pervers pentru a transforma acest protest într-o acțiune violentă, aptă să decredibilizeze atât cerințele perfect justificate ale ciobanilor, cât și această categorie socială.

S-a dorit prezentarea ciobanilor în „noii mineri” ai României, spaima bucureștenilor și căpcăuni pusi pe tavălirea cu boatele a spinărilor bieților jăndari ori ai trecătorilor.

Apoi, cu aprigă frecare de mâini, păpușarii violențelor au pus în mișcare mecanismele judiciare, ca să transmită restului (po)pulimii că de la sau după protest vin cătușele și multă pușcărie.

Am avut șansa de a apăra, în data de 23 septembrie 2026, doi ciobani, dintr-un lot de 14 reținuți de Parchetul București – la propunerea de arestare preventivă.

Am avut șansa spun, pentru că în acest context am întâlnit un magistrat judecător excepțional. Un OM.

Un profesionist al dreptului, care, după o altercație prealabilă prelungită cu subsemnatul, a călcat peste orgoliu și a cu o înțelepciune nespecifică vârstei, a căutat să asculte, să, înțeleagă și să chibzuiască.

Am spus acelui judecător că a văzut înaintea mea avocați mult mai bine mobilați intectual și mult mai bine căliți în forja bătăliilor judiciare penale. Am spus că argumente juridice știu că are suficiente încât să pronunțe o hotărâre perfect legală ori de admitere ori de respingere a cererii de arest preventiv. Dar l-am rugat ca, mai întâi, să asculte ce căutau acești mâncători de oameni în cojoace, cu boate în mâini și căciuli ciudate în cap la București.

Nu am intrat cu prea mari speranțe, judeca un lot de 7 ciobani din 14, celălalt lot fusese anterior rapid rezolvat de președintele instanței, care a acordat 210 zile de beci grupului, că nu știu, la cât de rapid a rezolvat situația, să mai fi stat să le și împartă tâlharilor în cojoace. De asemenea, un avocat din lotul nostru, ne-a informat că, o zi înainte, și judele nostru rezolvase rapid, în același mod, un grup de alți 5 ciobani.

Acest OM a avut răbdare.

După supărarea inițială provocată de impertinența mea de a solicita să asculte oful acestor oameni, pe măsură ce întrebam ciobanii ce îi apăram ce au căutat să vină să bată bieții jendari și să sparie Governu, judecătorul a început să devină din ce în ce mai atent, să întrebe, să afle, să știe, să înțeleagă. Și, cel mai important, să SIMTĂ. Am perceput acesstă schimbare ca pe o revelație.

Judecătorul a reacționat, atunci când l-am rugat să privească la palmele acestor oameni, crăpate de muncă, de vânt, de soare, de zăpadă. A înțeles legătura lor tragică cu animalele ucise de stăpânii de la București (biete paiațe furate de suflete de adevărații Stăpâni din afară).

M-a ascultat altfel, când l-am rugat să judece drept. I-am spus că între un act de justiție și unul de dreptate este uneori o mare diferență, iar dreptatea se face de oameni pentru oameni. A ÎNȚELES. A ascultat, a chibzuit, iar apoi mi-a dat o lecție exemplară de drept dar și de omenie.

După câteva ore de chibzuință, a revenit în sala de judecată, și a ținut ca, înainte de a da citire minutei, să facă pe cei aduși la dreptate să înțeleagă faptele lor, consecințele acestora dar și ce înseamnă aplicarea cu justă măsură a legii.

A fost un moment pe care nu îl voi uita prea curând, o lecție de cunoaștere a dreptului. De echilibru, de omenie și de dreaptă măsură. Dar și de curaj. Pentru că, din păcate astăzi, în România, corpul magistraților judecători este supus unei uriașe presiuni.

Judecătorii curajoși, ce refuză sfaturile binevoitoare ale „cunoștințelor” oricând dispuse la o „informare” ori „sugestiile” puternicilor din politică / servicii / ambasade – sunt degrabă aruncați în malaxorul găștii de „faktcekări” plătiți de oiengeurile nimeni-nu-știe la rândul lor de unde plătite. Este totuși mai puțin sufocant ca presiunea pusă în vremea cătușiadelor, a Republicii Procurorilor, când judecătorii incomozi se împiedicau de microfoane și în toaleta de acasă. Totuși, unii se tem, si atunci servesc sugestiilor, iar nu Legii și Omeniei.

Am relatat cât am putut de succint emoția pe care mi-a transmis-o acest act de justiție, pentru că, dincolo de un acrt de dreptate, mi s-a relevat ceva : câtă vreme mai avem în țară judecători drepți, onești și curajoși, mai avem o șansă.

PS. Unul dintre ciobanii mei a fost trimis la arestare pentru că ar fi dat un pumn în față unui jandarm rămas necunoscut.

Cu o seară înainte, un procuror la fel de tinerel ca judele mă asigura cu un zâmbet subțire că clientul meu mă minte când spune că nu a lovit (nu-i știți pe ăștia, nu-i înțeleg de ce își mint avocații...).

Am urmărit, în sala de ședință, pozele dar și filmările: ciobanul a fost, într-un singur moment de pe durata protestului, în prima linie de protestatari, fiind împins din spate, s-a sprijinit (sau poate a împins?) la rândul său, un jandarm din dispozitiv, la nivelul abdomenului (jandarmul 1,90, ciobanul 1,70).

Am înțeles decizia. Curajul și omenia judecătorului. Despre procuror, nu pot decât să îi urez să meargă mai des la Biserică...