CEL MAI VANAT AVOCAT - In ultimul deceniu, presedintele UNBR Pompiliu Bota a strans 99 de solutii de NUP si 71 de hotarari judecatoresti, toate favorabile lui. Bota a atacat in instanta solutiile de NUP ale procurorilor pentru a obtine autoritate de lucru judecat. Cu toate acestea, Bota a fost condamnat definitiv intr-un singur dosar. Cel mai vehement contestatar al avocatului ramane seful UNBR, Gheorghe Florea (Lista)
Calitatea de avocat a lui Pompilu Bota (foto) a fost indelung contestata de cei care nu au vrut sa accepte legalitatea Uniunii Nationale a Barourilor din Romania pe care acesta o conduce. Organele de politie si parchetele au fost efectiv invadate in ultimul deceniu cu zeci de plangeri penale formulate impotriva lui Pompiliu Bota, demersuri soldate cu tot atatea solutii de neincepere a urmaririi penale (NUP). In majoritatea cazurilor, autorul reclamatilor a fost chiar Gheorghe Florea, presedintele celeilalte Uniuni Nationale a Barourilor din Romania. In apararea sa, avocatul Bota a folosit tot timpul doua arme. Pe de o parte, a prezentat organelor de cercetare penala investite cu solutionarea plangerilor actele care certifica legalitatea Uniunii sale si le-a solicitat acestora sa ii ceara lui Gheorghe Florea copii ale documentelor care atesta infiintarea Uniunii-traditionale, pe care acesta o conduce. Pe de alta parte, dupa fiecare rezolutie sau ordonanta de neincepere a urmaririi penale dispusa de un comisar de politie sau de un procuror, Pompiliu Bota a mers mai departe contestand in instanta aceste solutii favorabile lui, cu scopul de a obtine hotarari judecatoresti si pentru a intari cu autoritate de lucru judecat calitatea sa de avocat si legitimitatea UNBR.
Exercitarea fara drept a profesiei de avocat, uzurparea de calitati oficiale si chiar inselaciunea au constituit infractiunile de care a fost acuzat, in ultimii 10 ani, Pompiliu Bota. Plangerile cu care au fost sesizate organele de cercetare penala, pe care le enumeram mai jos, s-au soldat, fara exceptie, cu solutii de neincepere a urmaririi penale. Mai mult, instantele de judecata, in urma contestatiilor formulate de Pompiliu Bota cu scopul de a obtine autoritate de lucru judecat, au mentinut solutiile procurorilor, pronuntand in acest sens hotarari, mai mult de jumatate dintre acestea fiind definitive.
In pofida sutelor de solutii favorabile, Bota a fost condamnat o singura data pentru practicarea fara drept a profesiei de avocat
In data de 5 aprilie 2012, judecatorul Constantin Chelcea de la Judecatoria Deva (fost lucrator de politie la IPJ Valcea) l-a condamnat pe Bota fara sa tina cont de practica judiciara din intreaga tara. Conform dispozitivului sentintei judecatorului Constantin Chelcea: „Condamna pe inculpatul BOTA POMPILIU la pedeapsa de 6 (sase) luni inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de exercitare fara drept a unei profesii. In baza art. 26 din Codul Penal cu referire la art. 25 (actual 26 alin. 1) din Legea nr. 51/1995 rep., raportat la art. 281 Cod Penal, condamna pe acelasi inculpat, la pedeapsa de 6 (sase) luni inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de complicitate la infractiunea de exercitare fara drept a unei profesii. In temeiul art. 33 lit. a) si art. 34 lit. b) Cod Penal, contopeste pedepsele aplicate prin prezenta hotarare, urmand ca in final, inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea, de 6 (sase) luni inchisoare. In temeiul art. 71 Cod penal, aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitiul drepturilor prevazute de art. 64 lit. a) teza a II-a si b) Cod penal, pe durata executarii pedepsei principale. In baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de incercare de 2 ani si 6 luni, stabilit conform art. 82 Cod penal. In temeiul art. 71 alin.5) Cod penal, pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii, suspenda executarea pedepselor accesorii. In temeiul art. 359 Cod procedura penala, atrage atentia inculpatului asupra consecintelor comiterii unei noi infractiuni intentionate pe durata termenului de incercare. In temeiul art. 191 Cod procedura penala, obliga pe inculpatul Bota Pompiliu la plata sumei de 17.000 lei, cheltuieli judiciare catre stat. in baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat cu art. 10 alin. 1) lit. g) Cod procedura penala dispune incetarea procesului penal pornit impotriva inculpatului SUSAN LUCIAN, pentru savarsirea infractiunii de exercitare fara drept a unei profesii prevazuta de art. 25 (actual 26 alin. 1) din Legea nr. 51/1995 rep. raportat la art. 281 Cod Penal, ca urmare a decesului acestuia. In baza art. 192 alin. 3) Cod procedura penala, cheltuielile judiciare in suma de 1.100 lei raman in sarcina statului.” Sentinta a ramas definitiva.
Lista solutiilor favorabile date avocatului Bota
Din datele pe care le prezentam mai jos reiese ca in perioada 2004-2014, Pompiliu Bota a obtinut nu mai putin de 99 de rezolutii si ordonante de neincepere a urmaririi penale, prin care organele de cercetare penala au stabilit ca avocatul isi exercita profesia in deplina legalitate. Solutiile dispuse de procurori au fost mai apoi atacate si de fiecare data mentinute in instante, care au pronuntat 71 de sentinte si decizii, dintre care nu mai putin de 46 de hotarari judecatoresti au fost definitive.
Rezolutiile si ordonantele prin care procurorii au dispus neinceperea urmaririi penale (NUP) fata de avocatul Pompiliu Bota, in perioada 2004-2014
1. Parchetul de pe langa Tribunalul Buzau - Rezolutia nr. 787/P/2004 din 17.11.2004
2. Parchetul de pe langa Tribunalul Buzau - Rezolutia nr. 965/II-2/2004 din 19.11.2004
3. Parchetul de pe langa Judecatoria Pogoanele - Rezolutia nr. 271/P/2006 din 01.06.2006
4. Parchetul de pe langa Tribunalul Buzau - Rezolutia nr. 487/VIII/1/2006 din 23.06.2006
5. Parchetul de pe langa Judecatoria Patarlagele - Rezolutia nr. 504/P/2006 din 25.07.2006
6. Parchetul de pe langa Judecatoria Patarlagele - Rezolutia nr. 217/II/2/2006 din 16.08.2006
7. Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti - Rezolutia nr. 271/P/2005 din 04 iulie 2006
8. Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti - Rezolutia nr. 1492/II-2/2006 din 4 august 2006
9. Parchetul de pe langa Judecatoria Timisoara - Rezolutia nr. 4201/P/2006 din 28 ianuarie 2007
10. Parchetul de pe langa Judecatoria Deva- Rezolutia nr. 1222/P/2007 din 12 iulie 2007
11. Parchetul de pe langa Judecatoria Zalau - Rezolutia nr. 1281/P/2007 din 24 august 2007
12. Parchetul de pe langa Judecatoria Deva - Rezolutia nr. 561/II/2/2007 din 31 august 2007
13. Parchetul de pe langa Judecatoria Zalau - Rezolutia nr. 365/II/2/2007 din 5 octombrie 2007
14. Parchetul de pe langa Judecatoria Tg. Jiu - Ordonanta nr. 4299/II/2/2007 din 19 noiembrie 2007
15. Parchetul de pe langa Judecatoria Slatina - Rezolutia nr. 4471/P/2006 din 20 noiembrie 2007
16. Parchetul de pe langa Judecatoria Buzau - Rezolutia nr. 2371/P/2007 din 23 noiembrie 2007
17. Parchetul de pe langa Judecatoria Orastie - Rezolutia nr. 359/P/2007 din 03 decembrie 2007
18. Parchetul de pe langa Tribunalul Olt - Rezolutia nr. 1239/II/2/2007 din 18 decembrie 2007
19. Parchetul de pe langa Judecatoria Orastie - Rezolutia nr. 151/II/2/2007 din 04 ianuarie 2008
20. Parchetul de pe langa Judecatoria Sf. Gheorghe - Rezolutia nr. 903/P/2007 din 04 aprilie 2008
21. Parchetul de pe langa Judecatoria Sf. Gheorghe - Rezolutia nr. 233/II/2/2008 din 30 mai 2008
22. Parchetul de pe langa Judecatoria Tg. Jiu - Rezolutia nr. 2049/II/2/2008 din 13 iunie 2008
23. Parchetul de pe langa Judecatoria Timisoara - Rezolutia nr. 4201/P/2006 din 30 iunie 2008
24. Parchetul de pe langa Judecatoria Tg. Jiu - Rezolutia nr. 3515/P/2008 din 14 august 2008
25. Parchetul de pe langa Judecatoria Bistrita - Rezolutia nr. 1238/P/2007 din 15 septembrie 2008
26. Parchetul de pe langa Judecatoria Tg. Jiu - Rezolutia nr. 6320/P/2007 din 27 august 2008
27. Parchetul de pe langa Judecatoria Drobeta Turnu Severin - Rezolutia nr. 2006/P/2007 din 15 septembrie 2008
28. Parchetul de pe langa Judecatoria Tg. Jiu - Rezolutia nr. 3075/II/2/2008 din 16 septembrie 2008
29. Parchetul de pe langa Tribunalul Timis - Rezolutia nr. 419/II/2/2008 din 18 iunie 2008
30. Parchetul de pe langa Curtea de Apel Craiova - Rezolutia nr. 1861/II/2/2008 din 8 octombrie 2008
31. Parchetul de pe langa Judecatoria Buzau - Rezolutia nr. 883/II/2/2008 din 16 octombrie 2008
32. Parchetul de pe langa Judecatoria Bistrita - Rezolutia nr. 369/II/2/2008 din 17 octombrie 2008
33. Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi - Rezolutia nr. 14303/P/2007 din 30 octombrie 2008
34. Parchetul de pe langa Judecatoria Pitesti - Rezolutia nr. 991/P/2007 din 3 noiembrie 2008
35. Parchetul de pe langa Judecatoria Suceava - Rezolutia nr. 1711/P/2007 din 27 noiembrie 2008
36. Parchetul de pe langa Judecatoria Tg. Jiu - Rezolutia nr. 3515/P/2007 din 3 decembrie 2008
37. Parchetul de pe langa Judecatoria Tg. Jiu - Rezolutia nr. 4405/II/2/2008 din 30 decembrie 2008
38. Parchetul de pe langa Judecatoria Suceava - Rezolutia nr. 1751/II/2/2008 din 30 decembrie 2008
39. Parchetul de pe langa Judecatoria Pitesti - Rezolutia nr. 45/II/2/2009 din 26 ianuarie 2009
40. Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti - Rezolutia nr. 4130/P/2007 din 30 ianuarie 2009
41. Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti - Rezolutia nr. 263/II-2/09 din 23 februarie 2009
42. Parchetul de pe langa Judecatoria Calarasi - Rezolutia nr. 1323/P/2007 din 5 martie 2009
43. Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti - Rezolutia nr. 4341/P/2007 din 12 martie 2009
44. Parchetul de pe langa Judecatoria Oradea - Rezolutia nr. 2954/P/2007 din 25 martie 2009
45. Parchetul de pe langa Judecatoria Calarasi - Rezolutia nr. 157/II/2/2009 din 21 aprilie 2009
46. Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti - Rezolutia nr. 5701/P/2007 din 15 mai 2009
47. Parchetul de pe langa Judecatoria Tg. Jiu - Rezolutia nr. 5217/P2007 din 22 iunie 2009
48. Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi - Rezolutia nr.11591/P2008 din 10 aprilie 2009
49. Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti - Rezolutia nr. 2045/II-2/09 din 22 mai 2009
50. Parchetul de pe langa Judecatoria Suceava - Rezolutia nr. 399/II/2/2009 din 26 iunie 2009
51. Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti - Rezolutia nr. 2947/II-2/2009 din 26 iunie 2009
52. Parchetul de pe langa Judecatoria Suceava - Rezolutia nr. 399/II/2/2009 din 29 iunie 2009
53. Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti - Rezolutia nr. 2045/II-2/2009 bis din 2 iulie 2009
54. Parchetul de pe langa Judecatoria Oradea - Rezolutia nr. 473/II/2/2009 din 3 iulie 2009
55. Parchetul de pe langa Judecatoria Targoviste - Rezolutia nr. 2192/P2007 din 22 iulie 2009
56. Parchetul de pe langa Judecatoria Tg. Jiu - Rezolutia nr.3071/II/2/2009 din 23 iulie 2009
57. Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti - nr. 6006/P/2007 din 31 august 2009
58. Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi - Rezolutia nr. 3207/II/2/2009 din 18 septembrie 2009
59. Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti - Rezolutia nr. 5701/P/2007 din 15 mai 2009
60. Parchetul de pe langa Judecatoria Targoviste - Rezolutia nr. 859/II/2/2009 din 14 septembrie 2009
61. Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti - Rezolutia nr. 2928/P/2006 din 7 octombrie 2009
62. Parchetul de pe langa Tribunalul Cluj - Rezolutia nr. 447/P/2009 din 26 octombrie 2009
63. Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti - Rezolutia nr. 2209/II-2/2006 din 2 noiembrie 2009
64. Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - Rezolutia nr. 1400/P/2006 din 03 noiembrie 2009
65. Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti - Rezolutia nr. 3095/II-2/2009 din 4 noiembrie 2009
66. Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti - Rezolutia nr. 2607/II-2/2009 din 23 noiembrie 2009
67. Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti - Rezolutia nr. 3437/II-2/2009 din 24 noiembrie 2009
68. Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - Rezolutia nr. 11279/5651/II-2/2009 din 02 decembrie 2009
69. Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - Rezolutia nr. 11279/5651/II-2/2009 din 08 decembrie 2009
70. Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti - Rezolutia nr. 2235/II-2/2009 din 16 decembrie 2009
71. Parchetul de pe langa Curtea de Apel Cluj - Rezolutia nr. 19/II/2/2010 din 19 ianuarie 2010
72. Parchetul de pe langa Tribunalul Cluj - Rezolutia nr. 447/P/2009 din 21 ianuarie 2010
73. Parchetul de pe langa Tribunalul Cluj - Rezolutia nr. 91/II/2/2009 din 5 martie 2010
74. Parchetul de pe langa Judecatoria Galati - Rezolutia nr. 907/II/2/2010 din 25 iunie 2010
75. Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti - Rezolutia nr. 5101/P/2009 din 6 iulie 2010
76. Parchetul de pe langa Tribunalul Galati - nr. 653/II/2/2010 din 2 decembrie 2010
77. Parchetul de pe langa Judecatoria Ploiesti - nr. 4174/P/2007 din 9 decembrie 2010
78. Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi - nr. 12126/P/2009 din 16 decembrie 2010
79. Parchetul de pe langa Judecatoria Ploiesti - nr. 309/II/2/2011 din 21 februarie 2011
80. Parchetul de pe langa Judecatoria Ploiesti - nr. 4174/P/2007 din 23 februarie 2011
81. Parchetul de pe langa Judecatoria Brasov - nr. 4324/P/2007 din 24 martie 2011
82. Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi - nr. 687/II/2/2011 din 29 aprilie 2011
83. Parchetul de pe langa Judecatoria Ploiesti - nr. 1459/II/2/2011 din 31 mai 2011
84. Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti - nr. 2277/II-2/2011 din 19 august 2011
85. Parchetul de pe langa Judecatoria Brasov - nr. 2625/II-2/2011 din 2 septembrie 2011
86. Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi - nr. 2693/II/2/2011 din 2 septembrie 2011
87. Parchetul de pe langa Judecatoria Buftea - nr. 2540/P/2007 din 5 septembrie 2011
88. Parchetul de pe langa Judecatoria Buftea - nr. 1619/II-2/2011 din 4 octombrie 2011
89. Parchetul de pe langa Judecatoria Buzau - nr. 2371/P/2007, 3028/P/2009 din 26 octombrie 2011
90. Parchetul de pe langa Judecatoria Buzau – nr. 1173/II/2/2011 si 1181/II/2/2011 din 06 decembrie 2011
91. Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti – nr. 10816/P/2012 din 1 iulie 2013
92. Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti - nr. 2249/II/2/2013 din 22 august 2013
93. Parchetul de pe langa Judecatoria Galati - nr. 2063/II/2/2013 din 20 noiembrie 2013
94. Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti – Rezolutie in dosar nr. 10476/P/2012 din 21 octombrie 2013
95. Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti - nr. 2249/II/2/2013 din 5 septembrie 2013
96. Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti - nr. 3531/II-2/2013 din 31 decembrie 2013
97. Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - Ordonanta nr. 403/II-2/2014 din 25 februarie 2014
98. Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti - nr. 3531/II-2/2013 din 7 martie 2014
99. Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti - Ordonanta nr. 545/II-2/2014 din 11 martie 2014
Lista hotararilor judecatoresti prin care instantele au dispus mentinerea solutiilor procurorilor favorabile avocatului Pompiliu Bota (71 hotarari, dintre care, 46 definitive)
1. Judecatoria Buzau - Sentinta penala nr. 2483/2004 din 21 decembrie 2004
2. Tribunalul Buzau - Decizia penala definitiva nr. 62/2005 din 28 ianuarie 2005
3. Judecatoria Buzau - Sentinta penala nr. 318 din 9 februarie 2005
4. Tribunalul Buzau - Decizia penala definitiva nr. 236/2006 din 14 aprilie 2006
5. Judecatoria Pogoanele - Sentinta penala nr. 274/2006 din 18 septembrie 2006
6. Tribunalul Buzau - Decizia penala definitiva nr. 572/2006 din 27 octombrie 2006
7. Judecatoria Patarlagele -Sentinta penala nr.476/2006 din 22 septembrie 2006
8. Judecatoria Patarlagele - Sentinta penala nr. 535/2006 din 19 octombrie 2006
9. Tribunalul Buzau - Decizia penala definitiva nr. 644/2006 din 29 noiembrie 2006
10. Tribunalul Buzau - Decizia penala definitiva nr. 686/2006 din 20 decembrie 2006
11. Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti - Sentinta penala nr. 2094/2006 din 24 august 2006
12. Tribunalul Bucuresti - Decizia penala definitiva nr. 2370/2006 din 4 octombrie 2006
13. Tribunalul Bucuresti - Decizia penala definitiva nr. 3239/2006 din 18 decembrie 2006
14. Judecatoria Deva - Sentinta penala nr. 1301/2007 din 30 octombrie 2007
15. Tribunalul Hunedoara - Decizia penala definitiva nr. 34/2008 din 22 ianuarie 2008
16. Judecatoria Zalau - Sentinta penala nr. 539/2007 din 23 noiembrie 2007
17. Tribunalul Salaj - Decizia penala definitiva nr. 5/2008 din 30 ianuarie 2008
18. Judecatoria Slatina - Sentinta penala nr. 306/2008 din 26 martie 2008
19. Tribunalul Hunedoara - Decizia penala definitiva din 13 martie 2008
20. Judecatoria Sf. Gheorghe - Sentinta penala nr. 183/2008 din 7 iulie 2008
21. Tribunalul Covasna - Decizia penala definitiva nr. 79/R din 8 octombrie 2008
22. Judecatoria Buzau - Sentinta penala nr. 930 din 15 decembrie 2008
23. Curtea de Apel Craiova - Sentinta penala nr. 24 din 16 februarie 2009
24. Tribunalul Gorj - Decizia penala definitiva nr. 282/2009 din 13 aprilie 2009
25. Inalta Curte de Casatie si Justitie - Decizia penala definitiva din 22 aprilie 2009
26. Tribunalul Suceava - Decizia penala definitiva nr. 206/2009 din 24 aprilie 2009
27. Tribunalul Timis - Decizia penala definitiva nr. 362/2009 din 24 aprilie 2009
28. Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti - Sentinta penala din 28 aprilie 2009
29. Judecatoria Buzau - Sentinta penala nr. 569/2009 din 18 iunie 2009
30. Judecatoria Calarasi - Sentinta penala din 14 iulie 2009
31. Tribunalul Buzau - Decizia penala definitiva nr. 326R din 21 august 2009
32. Tribunalul Bucuresti - Decizia penala definitiva nr. 1109R din 25 august 2009
33. Judecatoria Suceava - Sentinta penala nr. 400 din 12 octombrie 2009
34. Tribunalul Calarasi - Decizia penala definitiva nr. 134R/2009 din 29 octombrie 2009
35. Judecatoria Tg. Jiu - Sentinta penala nr. 2063/2009 din 10 noiembrie 2009
36. Judecatoria Oradea - Sentinta penala nr. 1105/2009 din 10 noiembrie 2009
37. Judecatoria Targoviste - Sentinta penala nr. 388/2009 din 17 noiembrie 2009
38. Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti - Sentinta penala nr. 2155 din 18 noiembrie 2009
39. Judecatoria Iasi - Sentinta penala nr. 3662 din 26 noiembrie 2009
40. Tribunalul Bucuresti - Decizia penala definitiva nr. 46 din 12 ianuarie 2010
41. Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti - Sentinta penala nr. 66 din 28 ianuarie 2010
42. Tribunalul Dambovita - Decizia penala definitiva nr. 37 din 4 februarie 2010
43. Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti - Sentinta penala nr. 171 din 22 februarie 2010
44. Tribunalul Gorj - Decizia penala definitiva nr. 184/2010 din 8 martie 2010
45. Curtea de Apel Bucuresti - Decizia penala definitiva nr. 524 din 30 martie 2010
46. Tribunalul Bucuresti - Decizia penala definitiva nr. 339 din 22 aprilie 2010
47. Tribunalul Bucuresti - Decizia penala definitiva nr. 674 din 6 mai 2010
48. Tribunalul Iasi - Decizia penala definitiva nr. 356 din 6 mai 2010
49. Tribunalul Bucuresti - Decizia penala definitiva nr. 707 din 12 mai 2010
50. Tribunalul Bihor - Decizia penala definitiva nr. 360/R din 21 mai 2010
51. Judecatoria Pitesti - Sentinta penala nr. 1249 din 8 iunie 2010
52. Judecatoria Pitesti - Sentinta penala nr. 1725 din 6 septembrie 2010
53. Tribunalul Bucuresti - Decizia penala definitiva nr. 1316 din 13 septembrie 2010
54. Tribunalul Arges - Decizia penala definitiva nr. 742 din 27 septembrie 2010
55. Tribunalul Arges - Decizia penala definitiva nr. 903 din 15 noiembrie 2010
56. Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti - Sentinta penala definitiva nr. 1251 din 15 decembrie 2010
57. Judecatoria Tg. Jiu - Sentinta penala definitiva nr. 27 din 17 ianuarie 2011
58. Judecatoria Ploiesti – Sentinta penala definitiva nr. 628 din 8 aprilie 2011
59. Judecatoria Ploiesti - Sentinta penala definitiva din 4 iulie 2011
60. Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti - Sentinta penala definitiva nr. 613 din 16 septembrie 2011
61. Judecatoria Brasov - Sentinta penala definitiva nr. 1808 din 22 septembrie 2011
62. Judecatoria Galati - Sentinta penala definitiva nr. 2223 din 10 octombrie 2011
63. Judecatoria Buftea - Sentinta penala definitiva nr. 608 din 16 noiembrie 2011
64. Judecatoria Galati - Sentinta penala definitiva nr. 516 din 9 martie 2012
65. Judecatoria Iasi - Sentinta penala definitiva nr. 378 din 9 februarie 2012
66. Judecatoria Buzau - Sentinta penala definitiva nr. din 3 aprilie 2012
67. Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti - Sentinta penala definitiva nr. 903 din 11 noiembrie 2013
68. Judecatoria Galati - Sentinta penala definitiva nr. 38 din 15 ianuarie 2014
69. Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti - Sentinta penala definitiva nr. 73 din 7 februarie 2014
70. Judecatoria Deva - Sentinta penala definitiva nr. 29 din 28 aprilie 2014
71. Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti - Sentinta penala definitiva din 22 mai 2014 - Dosar nr. 2849/303/2014
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# sentintiabil
1 June 2014 13:26
0
# Catalin Racaceanu
2 June 2014 09:06
+2
# Ghita Bizonu\'
1 June 2014 14:06
-10
# raspuns
1 June 2014 14:59
+6
# POLO.NICU
1 June 2014 19:12
+5
# SEMIANALFABETUL OLIGOFREN NE SCRIE
1 June 2014 21:19
+2
# mm
1 June 2014 14:08
+5
# Ultimul Charlot
2 June 2014 10:37
+4
# x
1 June 2014 14:14
-6
# avi retardatu
1 June 2014 14:31
+2
# avi avi
4 June 2014 11:06
0
# nu minti ?!
4 June 2014 11:09
0
# avi avi
4 June 2014 11:20
0
# avi-agra
4 June 2014 12:18
0
# Catalin Racaceanu
1 June 2014 23:19
+1
# mm
1 June 2014 14:23
+4
# Ghita Bizonu\'
1 June 2014 14:56
-4
# barourile libere
1 June 2014 15:05
+4
# x
1 June 2014 15:21
+7
# Y
1 June 2014 15:31
-3
# avi bizonu repetent
1 June 2014 17:12
+4
# x
1 June 2014 14:28
-2
# Alberto Kurtyan
12 June 2014 09:36
0
# jus
12 June 2014 10:33
0
# barourile si UNBR
1 June 2014 14:32
+2
# DOREL
1 June 2014 16:18
+6
# avi-dorel
2 June 2014 08:23
+1
# Gelu
1 June 2014 17:22
+1
# alooooo INM, CSM??? stiti sa cititi??
1 June 2014 17:29
+9
# Dr.Vasile Botomei www.unbr.info
1 June 2014 23:54
0
# saracu Lobotomiei
3 June 2014 11:32
0
# motobei batausul de femei
3 June 2014 11:38
0
# botomiei batausul de femei
2 June 2014 03:59
-1
# ESTI OLIGOFREN? CRETIN? IMBECIL?
2 June 2014 06:24
0
# despre botomei
6 June 2014 08:52
0
# AVI PRINS
2 June 2014 08:26
0
# Bota NUP nr. 100
2 June 2014 11:01
+2
# Catalin Racaceanu
2 June 2014 12:58
+2
# COSMETICUS
4 June 2014 10:50
0
# COSMETICUS
4 June 2014 10:57
0
# control la monopol
2 June 2014 11:41
+2
# awa
2 June 2014 12:25
+2
# Nu, avi
2 June 2014 13:17
0
# tipatescu
2 June 2014 13:00
+2
# burca
2 June 2014 13:12
-3
# tipatescu
2 June 2014 13:28
+1
# burca
2 June 2014 13:38
0
# tipatescu
2 June 2014 14:08
0
# MJ va declara
2 June 2014 13:19
0
# burca
2 June 2014 13:41
0
# burK K
2 June 2014 13:56
0
# burca
2 June 2014 14:28
0
# tipatescu
2 June 2014 14:43
0
# nu ce spune Bota
2 June 2014 13:57
0
# Fachirul
2 June 2014 14:40
0
# DOREL
2 June 2014 14:53
0
# POLO.NICU
2 June 2014 15:19
0
# saracu avi
2 June 2014 15:03
0
# Ghita Bizonu\'
2 June 2014 15:30
-2
# manifest
2 June 2014 15:30
0
# Ghita Bizonu\'
2 June 2014 15:33
-2
# Ghita Bioznu\'
2 June 2014 15:35
-2
# Ghita Bizonu\'
2 June 2014 15:44
0
# bizonelul turmentat
2 June 2014 15:59
+1
# CIP DE LA ANAF>
2 June 2014 16:25
+1
# oarecare
2 June 2014 17:04
-1
# Ghita Bizonu\'
2 June 2014 16:45
-1
# @ghita prostul
2 June 2014 18:05
+2
# @ghita prostul
2 June 2014 18:13
+2
# Ghita Bizonu\'
2 June 2014 19:00
-1
# dorel
2 June 2014 20:11
+2
# pompi
2 June 2014 17:28
0
# Ultimul Charlot
3 June 2014 00:22
+1
# continuare
2 June 2014 17:38
0
# avi - iorgulescu
2 June 2014 17:53
0
# Ghita Bizonu\'
2 June 2014 19:11
0
# uniunea retarde avi
2 June 2014 17:57
0
# xus
2 June 2014 19:52
0
# Vieri
2 June 2014 20:16
0
# xus
3 June 2014 14:42
0
# pt xus
3 June 2014 15:04
0
# oarecare
3 June 2014 15:12
0
# OARECARE - avi - iorgulescu
3 June 2014 15:22
0
# avi nu e avocat !
3 June 2014 15:31
0
# tipatescu
2 June 2014 21:27
0
# pt strungaru
2 June 2014 22:47
0
# MJ
2 June 2014 20:25
0
# MJ
2 June 2014 20:27
+1
# @oarecare
2 June 2014 20:32
-1
# oarecare
2 June 2014 20:43
-2
# @
2 June 2014 21:11
+2
# BI
2 June 2014 21:26
-1
# avi the ONE
2 June 2014 22:40
0
# CI
2 June 2014 21:29
+1
# Ghita Bizonu\'
2 June 2014 22:21
0
# esti prost de ragi bizonule
2 June 2014 23:02
0
# Ghita Bizonu\'
2 June 2014 23:39
0
# BI
3 June 2014 10:50
0
# Lazar
3 June 2014 11:29
0
# avi
3 June 2014 13:12
0
# AVI nu e avocat!
3 June 2014 13:32
0
# BI
3 June 2014 13:35
0
# Avi-Iorgulescu
3 June 2014 13:43
0
# BouluI de avi
3 June 2014 13:40
0
# ce parere aveti?
3 June 2014 15:43
0
# BI
3 June 2014 18:52
0
# BERCEA MONDIAL;, e manevra lu frații miei.........,,
3 June 2014 18:57
0
# @BI
3 June 2014 19:17
+2
# BI
3 June 2014 22:29
0
# BI
3 June 2014 22:30
0
# BI
4 June 2014 11:34
0
# BouluI de avi
4 June 2014 18:44
0
# Siii....hai sa-ti mai zic ceva....
4 June 2014 12:01
0
# Sii...hai sa-ti mai zic ceva....
4 June 2014 12:06
+1
# Filozofați,
4 June 2014 17:09
0
# avi, time
4 June 2014 18:48
0
# Dr.Vasile Botomei
6 June 2014 09:55
-1
# polo.nicuala micu
6 June 2014 10:58
0
# dottorele analfabeticus
13 June 2014 20:09
0
# saracu lobotomiei
6 June 2014 10:32
0
# AVOCAT BB 53 PTR. BI
6 June 2014 12:27
0
# BI
9 June 2014 09:50
+1
# BoulI, medication !
13 June 2014 20:03
0
# Alberto Kurtyan
12 June 2014 09:30
0
# Alberto Kurtyan
12 June 2014 09:44
0
# BI
13 June 2014 19:54
0
# avi=BI=Iorgulescu
13 June 2014 19:59
0
# BI
13 June 2014 20:11
0
# avi, iorgulescu, TIME
13 June 2014 20:26
-1
# Boulu I de avi
13 June 2014 20:22
-1
# avi avi
13 June 2014 22:39
+1
# BI
19 June 2014 10:32
0
# Zangane Zlele, mondialilor corupti
26 June 2014 21:09
0
# Hasoti mondialul
27 June 2014 11:16
0
# Mondialul Bercea
27 June 2014 12:41
0
# Anghel Sandu
27 June 2014 21:55
0
# Flory
30 June 2014 20:57
0
# Av. Popa T. Nicolae - [email protected]
3 July 2014 22:04
0
# Hasoti
4 July 2014 21:25
0
# BI
5 July 2014 11:25
+1
# Av. Popa T. Nicolae - [email protected]
5 July 2014 18:48
-1
# Av. Popa Nicolae - Baroul Tulcea
7 July 2014 22:17
-1
# BI
10 July 2014 08:53
0
# WC C-tin cocosatu chior si fara dinti
10 July 2014 12:44
0
# oarecare
10 July 2014 14:56
0
# un cetatean neturmentat
10 July 2014 15:10
0
# Av. Popa T. Nicolae - Baroul Tulcea
10 July 2014 12:25
0
# oarecare
10 July 2014 14:52
+1
# agramatule
10 July 2014 18:55
0
# avi avi
10 July 2014 14:36
+1
# avi avi
10 July 2014 14:45
+1
# oarecare
10 July 2014 14:58
+1
# agramatule
10 July 2014 18:59
0
# Luhan
10 July 2014 18:12
0
# Luca
10 July 2014 18:27
0
# oarecare
10 July 2014 18:41
0
# Av. Popa T. Nicolae - Baroul Tulcea
10 July 2014 22:46
0
# avi avi
10 July 2014 23:05
0
# Av. Popa T. Nicolae - Baroul Tulcea
11 July 2014 21:39
0
# avi avi
11 July 2014 21:48
+1
# WC Constantin cocosatu fara dinti
11 July 2014 22:47
-1
# Av. Popa T. Nicolae - Baroul Tulcea
13 July 2014 20:28
0