Presedintele de onoare al Uniunii Nationale pentru Progresul Romaniei, Cristian Diaconescu, fost ministru al Justitiei si al Afacerilor Externe, ne-a vizitat, marti, la redactie, pentru a aborda problemele actuale ale Justitiei din Romania si nu numai. In calitate de fost administrator al Justitiei, Diaconescu a fost cel care a reusit inchiderea Capitolului de negociere privind Justitia si Afacerile Interne, fara de care nu s-ar fi putut incheia procesul de aderare la Uniunea Europeana. Cristian Diaconescu a fost judecator in perioada 1983-1990. Raspunsurile sale evidentiaza gravele deficiente din sistemul judiciar actual si atentioneaza asupra unor probleme ce pot aparea in urma implementarii rapide a masurilor din ”mica reforma” a ministrului Catalin Predoiu.

Cum se vede activitatea institutiilor din domeniu prin ochii unui politician care a avut pe mana, o scurta perioada, ce-i drept, destinul Justitiei?

Practic, procesul de reforma legislativa si institutionala a sistemului judiciar a inceput in Romania relativ tarziu in comparatie cu celelalte state iesite din comunism in 1990. Primele masuri legislative in ceea ce priveste transparentizarea si combaterea coruptiei au fost luate incepand cu anul 2003. Legile de organizare a sistemului judecatoresc, statutul magistratilor, au fost adoptate abia in 2004. Putem spune ca, din punct de vedere institutional si legislativ, sistemul judiciar este acum adaptat la UE, dar atunci cand vorbim de increderea cetatenilor sau de cultura de functionare a autoritatii judecatoresti nu stam deloc bine. Consiliul Superior al Magistraturii functioneaza ca unic reprezentant al autoritatii judecatoresti in toate statele postcomuniste, delimitand puterea judecatoreasca de puterea politica. Acolo unde statul de drept functioneaza cu o experienta de sute de ani, dreptul decizional aproape absolut apartine ministrului Justitiei. In state precum Germania, Marea Britanie, Olanda, nimeni nu-si pune problema ca un ministru al Justitiei, chiar numit politic, ar avea o activitate netransparenta, orientata politic si implicit pagubitoare pentru functionarea Justitiei. In continuare, si azi problemele in legatura cu sistemul judiciar nu-si gasesc rezolvarea, si aici ma refer la absenta practicii judiciare uniforme, celeritatea proceselor, excesul de imagine institutionala in faze care ar trebui sa fie secrete pentru a nu afecta drepturile unui prezumtiv nevinovat, precum si suspiciunea de complicitate intre justitiari si politic.

Ministrul Justitiei a gandit un set de masuri denumite ”mica reforma” care se vor a fi introduse in perioada de tranzitie pana la intrarea in vigoare a noilor Coduri civil si penal. Credeti ca masurile existente in acest set sunt bune? Cum ar fi cele privind celeritatea fortata la nivelul instantelor, stramutarile in aceeasi zona teritoriala, eliminarea recursului din contraventional, arestarea la domiciliu? Vor ajuta Justitia?

In principiu, este rezonabila incercarea de a simplifica acte procedurale, dar acest demers trebuie facut cu foarte mare atentie, tinand seama atat de necesitatea respectarii absolute a drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, cat si de capacitatea statului de a pune in aplicare aceste masuri. Mai ales in ceea ce priveste drepturile procedurale de a fi incunostiintat in legatura cu continutul unui proces aflat pe rol sau in ceea ce priveste exercitiul autoritatii de stat, cum este cazul arestarii la domiciliu, orice modificare facuta neatent sau cu graba, poate genera mari disfunctii, fie din punct de vedere al constitutionalitatii, fie in legatura cu practica europeana, asa cum e confirmata de CEDO.

Deci, sa intelegem ca anumite masuri ar putea duce la incalcarea unor drepturi procesuale, fapt ce ar genera cresterea numarului de plangeri la Curtea Europeana?

Un principiu general acceptat este ca forma omoara fondul. Deci, nu m-as grabi cu fortarea ritmului de desfasurare al unui proces in dauna debitorului sau inculpatului, ca si in ceea ce priveste privarea oricarei persoane de exercitiul unei cai ordinare de atac. Cazul recursului in anulare este relevant din acest punct de vedere, deoarece lipsirea de o cale de atac in conditiile existentei unor motive intemeiate a fost taxata ca inadmisibila de catre CEDO.

Ati fost ministru de Externe, cunoasteti situatia proceselor castigate impotriva statului roman. Cat din numarul acestora este efect al unei legislatiei intortocheate, stufoase si incomplete privitoare la proprietate?

In continuare, Romania este alaturi de Turcia si Federatia Rusa, un stat sanctionat in cele mai multe cauze la CEDO. Covarsitoarea majoritate a acestor spete se datoreaza unor solutii gresite pronuntate in cauze privind proprietatea, fie incalcarii drepturilor procedurale, fie in conditiile unor interpertari eronate a legislatiei, care este foarte stufoasa.

Ati facut parte dintr-un partid care a guvernat multa vreme. De ce nu s-a putut regla aceasta situatie din punct de vedere legislativ? Acum, ca membru al unei formatiuni noi, ce initiativa ati avea pe aceasta tema?

In primul rand, tentatia de a schimba peste noapte legislatia in domeniul proprietatii trebuie inlaturata. Dupa o practica de cinci ani, in 2005, reglementarile privind restituirea proprietatii s-au schimbat din temelii, generand probleme extraordinare in instantele de judecata. Continui sa cred ca infiintarea tribunalelor specializate inclusiv in domeniul proprietatii poate reprezenta o solutie de uniformizare a practicii. Totodata, pe un alt palier, ar trebui sa intelegem ca protectia drepturilor si libertatilor cetateanului aflat in fata puterii judecatoresti reprezinta un domeniu foarte sensibil. La CEDO, ca statistica, dupa procesele privind restituirea proprietarii, Romania a pierdut in cauze in care s-au invocat incalcari ale drepturilor persoanelor aflate in arest preventiv sau ale detinutilor, fapt ce demonstreaza absenta unui interes in legatura cu normele care protejeaza si reglementeaza limitativ exercitiul masurilor de detentie. Aici este o problema de cultura institutionala, dar si de proiect atunci cand vorbim de locul de detentie, conditii de viata, regimul diverselor categorii de detinuti.

Ca ministru al Justitiei, ati incercat sa rezolvati problema SIPA (serviciul de protectie si anticoruptie din penitenciare). Trebuia ca aceasta problema sa fie pana acum lichidata din ”stocul” MJ, iar documentele fostului serviciu secret al ministerului sa fie desecretizate. Ce anume opreste acest proces de desecretizate? Credeti ca factorul politic este de vina? Putea factorul politic sa intervina si sa blocheze acest demers?

In perioada mandatului meu, am promovat o hotarare de Guvern prin care am stabilit functionarea normala si transparenta a acestei institutii. Fosta SIPA se ocupa si de disfunctionalitatile din sistemul judiciar si penitenciar, dar mass media a dezvaluit si partea nevazuta a aisbergului. Apoi, SIPA s-a desfiintat. E foarte bine. Dar, ceea ce s-a intamplat cu arhiva care trebuia desecretizata pana acum, asta nu mai este treaba mea. Intrebati-i pe ministrii care m-au succedat.

La aceasta ora, politica pare a fi optiunea pe care ati facut-o pentru multa vreme de-acum incolo. Nu aveti nostalgia magistraturii? Daca vi s-ar propune o revenire in managementul sistemului judiciar ati fi de acord?

Sistemul judiciar este, in egala masura, un domeniu extrem de complex, dar si esential pentru functionarea unui stat de drept. Am credinta ca, ferit de ingerinta politica, gestionat cu atentie chiar tinand seama de anumite fragilitati ale acestui sistem extrem de profesionalizat, se pot obtine rezultate de care cetatenii Romaniei sa fie multumiti. Cred ca in ultimii ani, puterea judecatoreasca a fost mai mult hartuita decat inteleasa si aceasta atitudine trebuie sa inceteze pentru ca nu face bine nimanui. Nu m-am ferit niciodata de o revenire in sistem, pentru ca nu sunt de profesie politician, ci magistrat. Aceasta este baza de la care am pornit si atunci cand m-am format ca diplomat, si pe aceasta baza imi consolidez si opiniile politice.