29 March 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

GIRBOVAN L-A RUPT IN DOUA PE IOHANNIS – Dezvaluiri de la consultarile cu Iohannis: “Presedintele a subliniat ca nu poate sa ignore 'fierberea' din sistem... UNJR a sustinut ca imaginea de 'liniste' din sistemul judiciar, invocata de presedintele Romaniei, nu a insemnat ca justitia functiona fara probleme... Situatia anterioara legilor justitiei a fost marcata de ingerinta serviciilor de informatii... UNJR a reiterat cererea de publicare a hotararilor CSAT care au vizat administrarea justitiei”

Scris de: George TARATA | pdf | print

28 March 2019 14:43
Vizualizari: 9755

Probabil nu i-au picat deloc bine presedintelui Klaus Iohannis opiniile pe care sefa Uniunii Nationale a Judecatorilor din Romania, judecatoarea Dana Girbovan de la Curtea de Apel Cluj, le-a exprimat in timpul consultarilor pe starea justitiei care au avut loc la Palatul Cotroceni. Fata in fata cu o sumedenie de magistrati activisti, care au sustinut alegatii pe placul presedintelui, Iohannis s-a vazut in postura de a asculta puncte de vedere extrem de pertinente si de corecte in legatura cu ceea ce s-a intamplat in Justitia din Romania, in ultimii ani.


Sefa UNJR Dana Girbovan (foto) a dezvaluit joi, 28 martie 2019, ce s-a discutat la Palatul Cotroceni si care au fost opiniile uniunii pe care o conduce. In acest sens, Girbovan arata ca presedintele a justificat consultarile prin “fierberea” existenta in sistem, generata de ultimele modificari legislative. A fost primul moment in care, asa cum reiese din comunicatul UNJR, Iohannis a primit un raspuns care probabil nu i-a fost deloc pe plac. In acest sens, Dana Girbovan i-a explicat presedintelui Romaniei ca imaginea de liniste de pana la modificarile legislative nu a insemnat ca Justitia a functionat fara probleme. Presedinta UNJR i-a reamintit lui Klaus Iohannis ca situatia Justitiei anterioara adoptarii Legilor Justitiei a fost marcata de imixtiunea serviciilor de informatii in activitatea judecatorilor si procurorilor, fapt ce a incalcat in mod direct si extrem de grav independenta Justitiei. In acest context, Dana Girbovan i-a transmis lui Iohannis ca UNJR reia cererea de publicare a tuturor hotararilor CSAT care au afectat sau vizat administrarea Justitiei.

Girbovan l-a dezumflat pe Werner si cu sectia de anchetera a magistratilor

Probabil neplacuta pentru Iohannis a fost pozitia UNJR si in legatura cu Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie. Astfel, Dana Girbovan dezvaluie ca i-a transmis presedintelui ca respectiva structura a fost creata ca raspuns la problemele extrem de grave generate de modul in care in trecut au fost gestionate dosarele penale privind magistratii. Sefa UNJR s-a referit la faptul ca in perioada 206-2017 DNA a deschis din oficiu 157 de dosare impotriva magistratilor, care au vizat inclusiv hotarari pronuntate de judecatori, insa un numar foarte mic de magistrati au fost trimisi in judecata, aspect ce ridica mari semne de intrebare. Tot la acest capitol, Girbovan a subiniat pozitia Comisiei de la Venetia, care a salutat infiintarea Sectiei.

In ceea ce priveste un eventual referendum anuntat de Iohannis, UNJR l-a avertizat pe presedinte ca Justitia risca sa fie atrasa din nou in batalia politica.

Iata comunicatul UNJR privind consultarile de la Palatul Cotroceni:

“UNJR a participat pe data de 27 martie 2019, ora 17.00, la o intalnire consultativa la Palatul Cotroceni cu Presedintele Romaniei Klaus Iohannis pe teme privind justitia.

Tema intalnirii, conform invitatiei, a fost 'situatia actuala din sistemul judiciar determinata si de modificarile recente si succesive aduse legilor justitiei, ce au generat reactii atat in plan intern, cat si european'.

Inca din debutul intalnirii, Presedintele a aratat ca intalnirea nu are ca obiect consultari pe tema referendumului, aceasta vizand o decizie politica, insa daca participantii au propuneri pe aceasta tema, acestia sunt liberi sa si le exprime.

Presedintele si-a exprimat, in esenta, ingrijorarea fata de situatia actuala din justitia, subliniind ca justitia s-a bucurat de liniste si stabilitate, fiind apreciata in plan international pana in urma cu 2 ani. De atunci s-a intrat insa intr-o noua etapa, au fost modificate legile justitiei, modificari criticate de foarte multi, inclusiv Comisia de la Venetia. In ultima perioada lucrurile s-au intensificat, prin modificari aduse de ordonanate de urgenta.

Presedintele a subliniat ca nu poate sa ignore 'fierberea' din sistem, acesta fiind motivul consultarilor.

Pe parcursul consultarilor, participantii au adus in discutie o paleta larga de probleme cu care se confrunta sistemul judiciar, existand opinii diverse, sustinute in contradictoriu de participanti.

Pozitiile exprimate de UNJR in cadrul intalnirii au fost urmatoarele:

1. Situatia justitiei din Romania anterioara legilor justitiei a fost marcata de ingerinta serviciilor de informatii in justitie, fapt ce a incalcat in mod direct si extrem de grav independenta justitiei

UNJR a sustinut ca imaginea de 'liniste' din sistemul judiciar, invocata de Presedintele Romaniei, nu a insemnat ca justitia functiona fara probleme.

Dimpotriva, in aceea perioada toate institutiile de la varful sistemului judiciar – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Consiliul Superior al Magistraturii, Inalta Curte de Casatie si Justitie, Inspectia Judiciara – au incheiat protocoalele secrete cu Serviciul Roman de Informatii. Acest fapt a permis ingerinta secreta a unui serviciu de informatii atat in actul de justitie, cat si in cariera magistratilor, fapt fara precedent intr-un sistem de drept democratic.

2. UNJR a reiterat cererea de publicarea a hotararilor Consiliului Suprem de Aparare a Tarii care au vizat sau au afectat in orice fel administrarea justitiei

Pornind de la punctul anterior, UNJR a subliniat ca in preambului protocoalelor secrete se arata ca acestea se intemeieaza si pe hotarari CSAT, hotarari ce sunt inca secrete sau nepublice. Pentru acest motiv UNJR a reiterat cererea adresata in repetate randuri Presedintelui, in calitate de presedinte CSAT, de publicare a acestor hotarari.

3. Situatia actuala din justitie si 'fierberea' din sistem

Situatia din justitie este intr-adevar extrem de tensionata, magistratura aparand ca scindata intre judecatori si procurori ce impartasesc opinii si pozitii ce par ireconciliabile.

UNJR a subliniat ca este regretabila impingerea spre extreme a pozitiilor sustinute de judecatori, in conditiile in care valoarea suprema a fiecarui magistrat trebuie sa fie independenta acestuia si respectul fata de cetatean si actul de justitie. Cata vreme magistratii insisi nu vor fi capabili sa recunoasca onest problemele grave cu care s-a confruntat sistemul judiciar, pentru a le corecta ei insisi, justitia nu va fi cu adevarat puternica si credibila in ochii cetatenilor.

4. Situatia Sectiei privind Investigarea Infractiunilor din Justitie (SIIJ)

O parte din participanti au sustinut ca aceasta sectie este un pericol la adresa independentei judecatorilor si procurorilor, acestia putand deveni 'tinte'.

In acest context, UNJR a reamintit ca aceasta sectie a fost creata ca raspuns la problemele extrem de grave generate de modul in care in trecut au fost gestionate dosarele penale privind magistratii.

Cu titlu de exemplu, DNA a deschis in doar 2 ani (2016-2017), ca urmare a sesizarii din OFICIU, 157 de dosare cu privire la magistrati. In ciuda acestui numar mare de dosare, au fost trimisi in judecata un numar foarte mic de judecatori si procurori, fapt ce ridica semne de intrebare cu privire la aceste sesizari din oficiu.

De asemenea, au fost trimisi in judecata si suspendati in functie judecatori pentru solutiile pe care acestia s-au pronuntat. Anchetele privindu-i pe judecatori s-au desfasurat cu incalcarea dreptului la aparare si chiar a secretului deliberarii, fiind incalcata, asadar, insasi esenta independentei judecatorului de scaun. Toate aceste probleme sunt consemnate in hotarari judecatoresti ramase definitive.

Tot pentru hotararile pronuntate, alti judecatori au fost anchetati in dosare ce au fost tinute deschise ani de zile pentru ca in final sa se dispuna clasarea, pe motiv ca hotararea e 'legala si temeinica', procurorii erijandu-se, astfel, in super-instante de control judiciar.

Sectia a venit ca raspuns la aceste probleme, pentru a asigura garantii sporite privind transparenta, atat in ceea ce priveste activitatea in acest domeniu, cat si in ceea ce priveste selectia procurorilor. Toate aceste garantii introduse prin lege au fost salutate de catre Comisia de la Venetia.

Comisia de la Venetia a aratat in mod explicit ca participarea Plenului CSM la selectarea procurorilor este importanta intrucat Sectia, desi va fi condusa de un procuror sef, va investiga atat procurori, cat si judecatori. Ca atare, criticile legate de incalcarea separarii carierelor sunt contrazise chiar de Comisia de la Venetia.

5. Raspandirea de informatii false in dezbaterile publice pe justitie

In cadrul intalnirii a fost ridicata si problema raspandirii de informatii false privind justitia.

Pozitia UNJR a fost aceea ca acest fenomen este real si extrem de nociv. Problema este insa cu atat mai grava atunci cand aceasta dezinformare porneste chiar de la magistrati, deoarece cetatenii se raporteaza la acestia ca la repere in acest tip de dezbateri.

Exemplu dat, cu privire la o astfel de dezinformare, a fost acela al sustinerii in spatiul public, de catre lideri ai protestelor din magistratura, a faptului ca, prin modificarile aduse de OUG 7/2019, Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie va avea conducerea desemnata de entitati politice. Acest fapt este complet fals, OUG 7/2019 neaducand nici un fel de modificari normelor speciale, derogatorii, care reglementeaza SIIJ, inclusiv sub aspectul desemnarii conducerii acesteia.

6. Referendumul pe justitie

Desi invitatia lansata de Presedinte nu a privit problema referendumului, o parte dintre participanti au venit cu materiale pregatite in scris pe acest subiect si cu propuneri de intrebari ce ar putea fi adresate in cadrul referendumului, sustinand oportunitatea desfasurarii acestuia.

In replica, UNJR a sustinut ca organizarea unui referendum pe teme ce tin de justitiei in acelasi timp cu alegerile europarlamentare risca sa impinga din nou justitia in batalia politica. Dupa ce de mai bine de zece ani justitia a fost subiect predilect de campanie electorala, am ajuns sa ne confruntam cu o scadere dramatica a increderii in justitie.

In ceea ce priveste tema referendumului, justitia ca atare nu poate face subiectul unui referendum. Prin definitie, referendum inseamna ca poporul este chemat sa aleaga intre doua variante pe o chestiune de interes national. Or, tot ce tine de independenta justitiei si stat de drept nu este negociabil si nu poate face obiectul unui referendum”.

 

Comentarii

# asdff date 28 March 2019 14:39 +7

Nu mai e nimic de discutat in ceea ce priveste justitia, e de luat masurile care lipsesc cu desăvârşire. Ce sa mai discuti cand justitia s-a facut in mod nelegal, pe protocoale secrete ilegale, complete ilegale, coduri pline de legi NECONSTITUTIONALE. Conform CPP toate probele obtinute in mod ILEGAL sunt NULE. Asadar de 2 ani jumate coalitia ne tot amageste ca rezolva toate ilegalitățile din justitie si nimic nu se intampla. Semnatarii protocoalelor ilegale sunt liberi bine merci in functii, doar isi schimba intre ei parchetele, Nimic absolut nimic iar nerusinatii(oricare ar fi ei) dupa ce ca au facut sau au acceptat sa se faca justitie ilegal mai si ies public sa ne explice cum se face legea. Escrocii isi schimba posturile intre ei asta e tot.Ce pretentii avem sa se schimbe ceva?! Ridicol

# DODI date 28 March 2019 17:00 +8

”Consultarea” de la Cotroceni s-a dorit a fi un cor al pupincuriștilor și aplaudacilor. Faptul că o serie de organizații chiar au crezut că au cu cine se ”consulta” este o naivitate din partea lor. Era cazul să se convingă că după ce a zăcut 4,5 ani la Cotroceni porcul nu se îngrașă în ajun. Pe de altă parte sferodoctul de ciolanis nu este omul care accepte că alții au alte păreri, diferite și poate chiar mai bune dect ale sale. De asemenea, el fiind omul SRI, nu are ”aprobare” pentru desecretizarea hotărârilor CSAT. Așadar concluzia ”consultărilor este aceea că s-au adunat ca să fie împreună ca să aibă de unde se despărți. Să dea Domnul să ne despărțim de acest netrebnic și să îl putem trimite acolo unde îi e locul: la Jilava.

# Matei Florin date 28 March 2019 15:15 0

cum nu exista padure fara uscaciuni....asa nu sunt nici toti judecatorii corecti.IJ nu a facut nimic in acest caz ca cica microfoanele erau indreptate spre sala.... Poate judecatoarea a tinut cont ca agresorul e avocat...cine stie https://www.ziuadevest.ro/judecatorii-nu-plang/

# George date 28 March 2019 15:21 +8

RESPECT!!! P.S.De astfel de oameni are nevoie Justiția Romana! FELICITARI!

# Nadira date 28 March 2019 16:00 +10

Dna Girbovan a avut mereu poziții tranșante, corecte, argumentate. Felicitări!

# Excelent date 28 March 2019 16:14 +3

D-na Girbovan a pus in discutie adevaratele probleme din justitie, protocoale, mandate de siguranta nationala,dosare de intimidare facute magistratilor, tinte, etc. Da codurile penale trebuie modificate deoarece multe articole sunt declarate de ani de zile neconstitutionale

# nae din dealul feleacului date 28 March 2019 19:35 +1

Catre "inteleptii"care inca mai cred ca acest "stat anti-lege"se mai poate salva tot cu "o alifie de sistem".Situatia e blocata iremediabil si nu mai suporta frica,mila sau alt blat prin schimbari minore.Exista doar o solutie:Recreerea din temelii a Statului Roman Democratic bazat pe lege ,drepturi si obligatii.Statul actual e controlat antidemocratic in toate str manince apoi cu poftam ucturile.Pt.cei lipsiti de ratiune iata o analogie pe masura:Presupunind ca voi stati la masa si peste mincarea voastra vomita statul paralel ,procurorii varsa otrava ,iar judecatorii va forteaza sa mincati!Care dintre voi se incumeta sa separe si sa manince apoi cu pofta?Nu va mirati!Exemplul e infinit mai putin grav decit grtosul 'stat de drept'creat,sustinut,acceptat si laudat...LISTA E PREA LUNGA1

# Ca de obicei , foarte tare judecatorea Garbovan ! date 28 March 2019 19:43 +1

Adica clovnul frustrat de la Cotroceni se gandi sa utilizeze MAN a magistratiilor sa se dea barosan ....si ce sa vezi , e unii care i-o trage la temelie Marelui Lenes. PS. Cracanata "ravasitoare" de Georgeta tot la puscarie va ajunge unde-i locul si lu` Palton-Voda :o

# Orice ar zice si ar face la nivelul sau ..jos palaria ! date 28 March 2019 19:47 +8

Cand vreti sa va resetati si recalibrati standardele pt. idealiul feminin ascultati un interviu cu judecatoarea Dana Garbovan : mai rar , asa frumoasa si inteligenta , pe bune !

# viitorul ministru al justitiei date 28 March 2019 21:27 +3

Daca D-l Tudorel vrea o pauza pentru a filozofa pe tema justitiei,este momentul sa o ia.Ne trebuie un OM VERTICAL ,D-na Garbovan poate aduce la normalitate Justitia din aceasta tara,fiindca nu a fost atinsa de parafinele sistemului paralel.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 28.03.2024 – Bomba cu fas a lui Kovesi

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva