Ceea ce era de asteptat, bine ticluit si bine programat de catre factorul intern si factorul extern, s-a intamplat. La capatul unei campanii electorale practic inexistente, Klaus Iohannis s-a clasat detasat pe locul I. Plasandu-si favorita pentru finala ce urmeaza sa aiba loc peste doua saptamani pe locul secund. Din nou, se poate pune intrebarea ce va fi urmatorii cinci ani acest Klaus Iohannis. Presedinte al Romaniei, guvernator al Romaniei sau un simplu vasal? Si voi incerca sa raspund.

Eminentul analist economic Ilie Serbanescu a facut in ziua alegerilor o afirmatie socanta in platoul unui televiziuni de stiri. Spre deosebire de mine, domnia sa a declarat ca nu voteaza. Iar motivul invocat este absolut inedit. Nu a gasit niciun candidat care sa se angajeze ca, in eventualitatea in care castiga alegerile, sa solicite pana cand ii va fi recunoscut statutul de guvernator al Romaniei. Adica de persoana care este animata nu de dorinta de a raspunde nevoilor si solicitarilor cetatenilor, ci comenzilor venite din directia celor care au colonizat Romania, preluandu-i cea mai mare parte a resurselor, a fortei de munca, a sistemului bancar si industrial a infrastructurii si a serviciilor. Am fost cu atat mai suprins de aceasta afirmatie cu cat, in urma cu doua saptamani, eu insumi am sustinut ca adevaratul statut al lui Klaus Iohannis, statut concretizat prin comportamentul sau, este cel de guvernator. Pretizand faptul ca, in competitia dintre marile puteri, Germania a invins pe toate fronturile, reusind in ceea ce priveste Romania sa surclaseze chiar si Statele Unite. Dar intre timp m-am lamurit ca am gresit. Si intr-un fel greseste si analistul Ilie Serbanescu.

Acesta a fost silit de propriile lui argumente sa recunoasca faptul ca niciunul dintre statele care domina intr-o maniera neo-coloniala Romania, in frunte cu Germania, nu este dispus sa isi asume si raspunderea si se rezuma exclusiv la obtinerea de foloase. Castanele din foc de fiecare data sunt scoase de cei care in fapt sunt guvernatori, executand ad litteram tot ce li se cere de afara, dar constitutional si legal beneficiaza de statutul de presedinti alesi. Asa este mult mai comod pentru colonialisti. Si mai „politically correct”. Eu insa, treptat, gandindu-ma mult la maniera si mecanismul prin care Romania a fost transformata intr-un pasalac modern, conform acestui secol, conform relatiilor internationale carora ne conformam, am ajuns la concluzia ca totusi termenul de guvernator aplicat lui Klaus Iohannis este impropriu. In acest sens mi-a atras atentia si doctor Radu Golban, analist economic si politic roman cu cetatenie germana traitor in Elvetia. Intr-o scurta discutie telefonica, el mi-a demonstrat ca Germania nu ar putea admite niciodata ca dispune de o colonie, cu atat mai mult cu cat aceasta se afla in Europa. Este un efect al istoriei. Germania a declansat doua razboaie mondiale din dorinta de a egala celelalte mari puteri si de a detine prin agresiune un statut colonial. Nu a reusit si s-a lecuit. In sensul ca nu mai accepta sa faca vizibil acest obiectiv si ca doreste mai degraba sa-l atinga prin alte mijloace. Disimulate si rafinate. Prin urmare sa-si impuna protejatul la carma unui stat captiv cum e Romania, sa o faca prin mijoace oculte, invizibile publicului larg, si sa-si atinga obiectivele economice, financiare si geopolitice prin intermediul acestuia, creand chiar imaginea unui personaj care ar raspunde unui interes national. Este culmea perversitatii politice. Sa pui mana pe toate resursele unui stat, sa-l dirijezi in ce directie vrei, lasand impresia ca de fapt aceasta e dorinta poporului. Iar intreaga operatie sa se desfasoare sub sloganul integrarii europene. Si al normalitatii. Si ca la alba-neagra sa faci in asa fel incat victima, in cazul nostru cetateanul roman, sa nu bage de seama cat de machiavelica este aceasta integrare europeana, in contextul in care numai noi ne cedam resursele altora sub aparenta ca le punem la comun, in timp ce nici Germania, nici vreo alta putere europeana nu renunta in favoarea binelui comun la propriile resurse.

Prin urmare stampila de guvernator al Romaniei, pe care eu incerc sa i-o pun pe frunte lui Klaus Iohannis, nu se potriveste. Este pe de-o parte un termen prea pretentios, iar pe de alta parte cu totul si cu totul de neacceptat pentru Berlin care, cum spuneam, refuza si va refuza cu obstinatie sa recunoasca acest lucru. Asa ca am facut recurs la istorie. Si am gasit un termen mult mai simplu. Cel de vasal. Vasalitatea presupune existenta unui lider cum se spune pamantean. Adica un om provenit din statul tinta. Acesta isi asuma conducerea sub un protectorat. In cazul nostru, al Germaniei. El face toate eforturile pentru a lasa impresia ca a ajuns in fruntea bucatelor in baza meritelor proprii si raspunzand nevoilor cetatenilor care compun statul respectiv. Si ascunzand din rasputeri faptul ca s-a inchinat nu in fata propriului popor, ci in fata unei puteri straine. Ca de fapt este din capul locului vasalul acesteia. Ca prioritate absoluta o au solicitarile unui centru de comanda plasat in afara statutui. Acesta la randul sau beneficiaza in schimbul loialitatii, de protectie.

Acest timbru de vasal pus pe fruntea lui Klaus Iohannis mai prezinta un avantaj. Intr-o ordine ierarhica, devine de inteles de ce seful puterii executive, acesta fiind conform Constitutiei Romaniei primul-ministru, isi cedeaza atributele presedintelui vasal, beneficiind astfel la randul sau de protectie. Dar transformandu-se astfel intr-un simplu valet.

Klaus Iohannis este vasalul Germaniei si face tot ce poate pentru a raspunde comenzilor de la Berlin. Dar, pentru a reusi, trebuie sa acapareze intreaga putere. Cea executiva. Gol marcat. Puterea judecatoreasca. Gol marcat. Dar si puterea legislativa. Din aceasta perspectiva, are nevoie fie de anticipate, fie de putintica rabdare pana in toamna anului urmator, cand vor avea loc alegeri parlamentare la termen. Si mai exista desigur inca doua puteri extraconstitutionale care trebuie detinute de vasal. O putere financiara, care va fi si ea asigurata utilizand parghiile executivului, si o putere mediatica, pe cale de a se infaptui, in conditiile in care presa isi pierde treptat independenta, incepand cu independenta economica.

Toata aceasta constructie bine lucrata este pe cale de a fi desavarsita. Etapele, culmea, au fost anuntate public chiar de catre Klaus Iohannis. Daramarea Guvernului Dancila. Instalarea Guvernului Orban. Castigarea detasata a primei runde prezidentiale, in conditiile in care a reusit sa-si aleaga pana si contracandidatul. Urmeaza castigarea detasata pentru mai multa legitimitate a celei de-a doua runde. Cu un procent de peste 60% anuntat de Ludovic Orban. Si apoi alegerile inainte de termen sau legisativele la termen. Pentru adjudecarea Parlamentului. Intre timp, masinaria factorului intern, aflat la discretia factorului extern, lucreaza din plin, iar tandemul vasal-valet si-a suflecat si el manecile.

Pentru ca opinia publica, mai ales cea interna, sa nu bage de seama ce se intampla, este preconizata o uriasa operatiune de aburire. O infernala masina de zgomote. Ea va consta in declansarea jihadului in toate partidele politice, minus PNL si UDMR. Experimentul reusit cu ALDE si cu Pro Romania se va generaliza. Vine un jihad inevitabil in PSD. Vine alt jihad la fel de specaculos in USR, dupa ce Barna, ingenuncheat aparent de valul de dezvaluiri, a fost scos din jocul prezidentialelor, pentru ca USR sa se poata pleca in fata vasalului si sa i se supuna valetului.

Ar fi un spectacol pe cinste. Daca l-am putea urmari din tribune. Daca nu am fi noi insine obiectul experimentului. Dar de ce se intampla doar cu Romania? De ce nu si cu celelate state din Europa Centrala si de Est? Cu un alt prilej, voi incerca un raspuns la aceasta grea intrebare.