MASURA EXTREMA - Avocatul Nicolae Constantin a intrat in greva foamei dupa ce Baroul Bucuresti i-a interzis sa mai practice avocatura: “M-am dus sa imi iau cardul, am prezentat chitanta si am fost instiintat ca nu mai figurez in tabelul avocatilor activi… CAA a deschis actiune la JS5 pentru neplata contributiilor, dar eu platisem in avans… Acum spun ca nu gasesc Hotararea”
Neplata contributiilor catre Barou sau Casa de Asigurari a Avocatilor condusa de Nicu Tiberius (foto) a atras de-a lungul timpul sanctiuni din cele mai diverse, de la avertisement, suspendare si pana la excludere din profesia de avocat. Acest tip de actiuni ale Baroului in cauza sau a CAA sunt urmate de multe ori de procese in care se contesta masura sanctiunii, suspendarii sau a excluderii din profesie sau in care CAA cheama in instanta avocatii pentru a-i obliga la plata “datoriilor”. In acest caz, evident, ramane intrebare, cum sa isi plateasca un avocat datoriile daca unica sa forma de venit este cea provenita din exercitarea profesiei de avocat, pe care Baroul ii interzice sa o practice? Exista insa si avocati care desi au cotizat catre Baroul din care fac parte, sunt exclusi din profesie si li se interzice dreptul de a profesa.
In aceasta situatiei il gasim pe avocatul Nicolae Constantin din Baroul Bucuresti, in varsta de 80 de ani, care se afla in a 16 zi de greva a foamei, fiind atent supravegheat de medici, dat fiind probleme cardiace pe care acesta le are. Decizia de a intra in greva foamei a fost luata dupa ce timp de cinci ani a incearcat sa isi gaseasca dreptate si sa fie reprimit in profesie. Interesant este ca dreptatea si-a gasit-o si in instanta, insa de aproape patru ani Nicolae Constantin continua sa bata pe la usile Baroului Bucuresti pentru a fi reprimit in profesie. Fara niciun rezultat insa.
Viata bate filmul
Lumeajustitiei.ro a stat de vorba cu avocatul Nicolae Constantin pentru a afla povestea acestuia, care dupa cum veti vedea, intrece orice fictiune.
Avocat de o viata, Nicolae Constantin a aflat ca este suspendat din profesie, in anul 2009, in timp ce se afla la ghiseul de la Baroul Bucuresti pentru ridicarea cardului. Motivul suspendarii este, ar spune multi, comun, insa modalitatea prin care s-a actionat in acest caz ridica mari semne de intrebare. Iata ce ne-a povestit avocatul Constatin: “M-am dus la ghiseu, asa cum ma duceam regulat. Trebuia sa imi ridica cardul, aveam chitanta doveditoare ca am platit taxele catre Baroul Bucuresti. Le platisem chiar in avans cu doi ani. Acolo, la ghiseu, era o tinerica care mi-a spus ca nu imi poate da cardul pentru ca nu mi-am platit contributiile la CAA. Eu am explicat ca am platit taxele la Baroul Bucuresti asa cum mi se cere, dar ca este anormal sa platesc si CAS si taxe pentru CAA. Ce incercau ei sa imi spuna? Ca daca mi se face rau ma duc la doua spitale, am parte de doi medici, am doua paturi asigurate, pot sa imi iau aceeasi reteta de la doua farmacii?”
De la acel moment, Nicolae Constantin nu a mai putut sa isi exercite profesia de avocat, insa a fost plimbat prin instanta de Casa de Asigurari a Avocatilor, care in februarie 2010 a deschis actiune la Judecatoria Sectorului 5, pentru neplata contributiilor, care sustin cei de la CAA, au atras penalitati de 700 lei. Trebuie precizat ca Statutul Casei de Asigurari prevede ca dupa 5 ani datoriile se prescriu. Odata cu actiunea CAA, avocatul Constantin a solcitat daune de 300 milioane lei vechi, considerandu-se nedreptatit de practicile Casei de Asigurari. Solicitarea sa nu a fost admisa, astfel ca in final acesta a cerut daune de 1 leu.
In final, la data de 23.03.2010, Judecatoria Sectorului 5 a respins actiunea Casei de Asigurari a Avocatilor si a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune ridicata de avocatul Nicolae Constantin. Iata cum arata minuta JS5 in dosarul nr. 1626/302/2010: “Admite exceptia prescriptiei dreptului la actiune. Respinge cererea ca fiind prescrisa. Respinge cererea de obligare a debitorului la plata cheltuielilor de judecata ca neintemeiata. Irevocabila. Pronuntata în sedinta publica, azi, 23.03.2010”.
Decizia instantei nu a fost suficienta pentru Baroul Bucuresti sa il reprimeasca pe avocatul Constatin in profesie, dat fiind ca in anul 2011, intr-un mod incredibil, Casa de Asigurari a Avocatilor l-a instiintat, din nou, pe Nicolae Constantin ca trebuie sa isi achite penalitatile in valoare de 700 lei. In aceste conditii, Nicolae Constantin s-a deplasat la Baroul Bucuresti pentru a arata hotararea dispusa de instanta. Aici insa i s-a spus ca “la ei nu a ajuns hotararea”: “Baroul refuza acum sa ma primeasca, desi le-am dus hotararea judecatoreasca. Mie mi-au spus ca le pare rau, la ei nu a ajuns hotararea si pana cand nu ajunge nu au ce sa imi faca. Cum sa nu primeasca hartiile astea din 2010 si pana acum. Imi e greu sa cred asta. Nu ma mai surprinde oricum nimic si ma astept la orice. Am facut eu detentie pentru ca am suflat in ciorba comunistilor, ce sa ma surprinda si acum. Am incercat sa stau de vorba cu decanul Iordachescu, dar nu am reusit sa trec de o domnisoara de la el de la birou”.
A incercat si la UNBR
Avocatul Nicolae Constantin ne-a relatat ca recent a mai facut o incercare de a fi reprimit in profesie. Mai exact, in 25 august 2014 a formulat o contestatie la UNBR in care a solicitat sa se ia in considerare hotararea instantei si sa i se permita dreptul de a profesa. Anterior, Nicolae Constantin s-a adresat si Consiliului Baroului Bucuresti, caruia i-a solicitat sa ii analizeze situatia. Consiliul insa nu a avut nicio reactie si a venit in schimb un raspuns din partea prodecanului Ion Dragne, care i-ar fi transmis ca trebuie sa isi achite datoriile catre CAA si sa prezinte hotararea instantei.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# vikkktor 26 October 2014 14:00 +11
# crustaceu 26 October 2014 15:01 +1
# Eugenia 26 October 2014 16:45 +6
# Hiduc 26 October 2014 16:51 +2
# Alberto Kurtyan 28 October 2014 02:18 +2
# crustaceu 31 October 2014 13:56 0