Tribunalul Bucuresti are ocazia sa pronunte o hotarare istorica in legatura cu mascarada nationala comisa de catre regimul Iohannis pe durata starii de urgenta. Asta in ipoteza in care instanta va admite cererea de habeas corpus inaintata de catre europarlamentarul PNTCD Cristian Terhes (foto 2), prin care acesta solicita TMB sa constate vatamarea dreptului la libertate individuala comisa de autoritati prin actele normative emise in starea de urgenta si starea de detentie administrativa impusa prin aceleasi acte (in special prin Ordonanta Militara nr. 3/2020).

Mai exact, Chris Terhes i-a dat in judecata pe presedintele Klaus Iohannis (foto 1), pe premierul Ludovic Orban, pe ministrul Afacerilor Interne Marcel Vela, dar si o institutie in ansamblul ei – si anume: Parlamentul Romaniei, care a confirmat prin vot instituirea si prelungirea starii de urgenta.

In cererea de habeas corpus – formulata prin avocatul Corneliu-Liviu Popescu (foto 3) – pe care o gasiti anexata integral la finalul articolului, eurodeputatul taranist argumenteaza ca, prin interdictia impusa de a-si parasi locuinta fara declaratie pe propria raspundere, el – ca, de altfel, toti romanii – s-a aflat, practic, in stare de detentie administrativa. O stare extra-judiciara si extra-penala, subliniaza Terhes.

Corolar, acelasi politician accentueaza ideea ca asemenea limitari ale drepturilor omului nu pot fi reglementate decat prin lege, iar nu prin acte infralegale (cum sunt ordonantele). Insistam asupra acestui aspect, intrucat el a constituit cheia de bolta a deciziilor prin care Curtea Constitutionala a Romaniei a facut tandari lagarul iohannist (click aici si aici pentru a citi).

Mai departe, Chris Terhes argumenteaza ca niciunul dintre cele doua decrete prezidentiale (de instituire, respectiv de prelungire a starii de urgenta) nu sunt suficient de clare si de previzibile.

In incheiere, parlamentarul european arata ca actele emise de regimul Iohannis incalca articolul 5, paragraful 4 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului privind dreptul la libertate si siguranta: „Orice persoana lipsita de libertatea sa prin arestare sau detentie are dreptul sa introduca recurs in fata unui tribunal, pentru ca acesta sa statueze intr-un termen scurt asupra legalitatii detentiei sale si sa dispuna eliberarea sa daca detentia este ilegala”. Altfel spus: textul art. 5 par. 4 din Conventia EDO reprezinta o expresie sintetica a principiului „habeas corpus”.

Inainte de a va lasa sa cititi actiunea de habeas corpus, mentionam ca dosarul a fost inregistrat la Tribunalul Bucuresti (Sectia a III-a Civila) sub numarul 10121/3/2020, primind primul termen pentru data de 12 iunie 2020 si fiindu-i repartizat judecatoarei Alexandra Visan.

Redam principalele fragmente din cererea de habeas corpus formulata de catre europarlamentarul Cristian Terhes prin maestrul Corneliu-Liviu Popescu:

„Solicit instantei ca, prin sentinta pe care o va pronunta:

- sa dispuna punerea mea in libertate de indata din starea manifest ilegala de detentie administrativa in locuinta in care am fost plasat in timpul starii de urgenta, prin Ordonanta Militara nr. 3/2020, emisa de paratii Ministrul Afacerilor Interne si Primul-Ministru al Guvernului Romaniei, in baza Decretului nr. 195/2020 si aplicabila ulterior in baza Decretului nr. 240/2020, ambele emise de paratii Presedintele Romaniei si Primul-Ministru al Guvernului Romaniei, masurile acestor doi ultimi parati fiind incuviintate de paratul Parlamentul Romaniei prin Hotararile nr. 3/2020 si nr. 4/2020;

- sa dispuna ca am dreptul sa parasesc locuinta oricand, pentru orice motive, fara a prezenta vreun document justificativ si fara a risca vreo sanctiune;

- sa dispuna ca sentinta este imediat executorie. (...)

2. Art. 1 din Ordonanta Militara nr. 3/2020 instituie interdictia pentru toate persoanele de a iesi din locuinta sau gospodarie, prevazand prin exceptie, in mod expres si limitativ, cateva situatii in care este permisa totusi parasirea locuintei sau a gospodariei.

Garantarea respectarii interdictiei este realizata de obligatia persoanelor care parasesc locuinta sau gospodaria in situatii de exceptie de a avea asupra lor un document (declaratie, adeverinta, legitimatie de serviciu), de verificarile efectuate de Politia Romana, Jandarmeria Romana si politia locala si de amenzi contraventionale, potrivit art. 4 si art. 14 alin. (1) lit. a), alin. (2) si alin. (3).

Prin urmare, regula este reprezentata de interdictia, impusa tuturor persoanelor care se afla pe teritoriul Romaniei, de a parasi locuinta sau gospodaria. Numai prin exceptie, exclusiv in cazurile expres si limitativ prevazute de text, o persoana poate iesi din locuinta sau gospodarie, avand in acest caz obligatia detinerii unui document justificativ si fiind supusa controalelor politienesti, sub sanctiunea amenzilor contraventionale.

Interdictia parasirii locuintei sau gospodariei, prin spatiul extrem de limitat, prin durata, prin modalitatile de control si sanctiune, nu este o simpla limitare a libertatii de circulatie, ci este o limitare a dreptului la libertate individuala, consacrat de art. 23 din Constitutie si de art. 5 din Conventia europeana a drepturilor omului.

Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului este in acest sens, o asemenea masura reprezentand o limitare a dreptului la libertate si la siguranta si atragand aplicabilitatea art. 5 din Conventie, iar nu a art. 2 din Protocolul aditional nr. 4.

Ca masura in sine (nu vorbim de scopul ei, ci doar de existenta ei), interdictia parasirii locuintei sau a gospodariei este o limitare similara arestului la domiciliu. Pentru comparatie, interdictia impusa unei persoane de a parasi zona internationala a unui aeroport (o zona foarte extinsa, ce poate include restaurante, magazine, hoteluri) a fost considerata in jurisprudenta europeana o privare de libertate. Condamnatii care executa pedeapsa in regim deschis pot circula liber in interiorul penitenciarului, intr-un spatiu cu mult mai mare decat o locuinta, dar sunt in stare de privare de libertate. Condamnatii care executa pedeapsa in regim deschis pot desfasura activitate de munca in afara penitenciarului si fara paza, parasind zilnic penitenciarul la o anumita ora si fiind obligati sa se intoarca la o anumita ora, dar situatia lor juridica este tot de privare de libertate, intrucat faptul de a nu se intoarce constituie evadare.

Starea de privare de libertate este una administrativa (iar nu judiciara) si extra-penala (masura de siguranta pentru prevenirea transmiterii bolilor contagioase).

Prin urmare, in perioada 24.03.2020 - 14.05.2020, reclamantul s-a aflat, se afla si se va afla in stare de privare de libertate, si anume de detentie administrativa (extra-judiciara si extra-penala) la locuinta sa.

3. Primul motiv de nelegalitate a starii privare de libertate a reclamantului este reprezentat de neindeplinirea conditiei de validitate a limitarii dreptului constand in existenta unei baze in dreptul intern a acestei limitari.

Conform jurisprudentei constante a Curtii Europene a Drepturilor Omului, o limitare a unui drept trebuie sa fie prevazuta de "lege", ca notiune europeana autonoma, adica o sursa a dreptului intern.

Ordonanta Militara nr. 3/2020 trebuie sa respecte limitele fixate prin Decretul nr. 195/2020 pentru a fi valida - conform art. 4 alin. (2) din decret -, respectiv prin Decretul nr. 240/2020 pentru a ramane in vigoare - conform art. 3 alin. (3) si art. 7 din decret.

Singurele norme juridice din decretele de instituire, respectiv de prelungire a starii de urgenta, care permit limitarea dreptului la libertate individuala, sunt pct. 1 din anexa nr. 2 la Decretul nr. 195/2020 si pct. 1 din anexa nr. 2 la Decretul nr. 240/2020. Aceste norme, care au o redactare similara, permit paratului Ministrul Afacerilor Interne, cu acordul paratului Primul-Ministru al Guvernului Romaniei, prin ordonanta militara, sa decida: "Izolarea si carantinarea persoanelor provenite din zonele de risc, precum si a celor care iau contact cu acestea; masuri de carantinare asupra unor cladiri, localitati sau zone geografice".

Prin urmare, o ordonanta militara nu poate decide detentia administrativa in locuinta sau gospodarie a tuturor persoanelor aflate pe teritoriul Romaniei, deoarece emitentii ordonantelor militare nu au fost abilitati prin decretele de instituire sau prelungire a starii de urgenta sa faca acest lucru. Singurele limitari ale dreptului la libertate individuala permise de decrete pentru ordonantele militare privesc persoanele provenite din zonele de risc si persoanele care iau contact cu acestea (deci, nu intreaga populatie care se afla pe teritoriul Romaniei) si carantinarea unor cladiri (intrucat carantinarea unor localitati sau zone geografice nu mai reprezinta o limitare a dreptului la libertate individuala, ci a libertatii de circulatie).

Plasand prin ordonanta militara in stare de detentie administrativa in locuinta sau gospodarie toate persoanele aflate pe teritoriul Romaniei, paratii Ministrul Afacerilor Interne si Primul-Ministru al Guvernului Romaniei au depasit manifest limitele abilitarii fixate prin Decretele nr. 195/2020 si nr. 240/2020, deci normele corespunzatoare din Ordonanta Militara nr. 3/2020 sunt manifest ilegale, consecinta fiind ca starea de detentie in locuinta a paratului, intemeiata pe aceste norme manifest ilegale, este la randul ei manifest ilegala.

4. Al doilea motiv de nelegalitate a starii privare de libertate a reclamantului este reprezentat de neindeplinirea conditiei de validitate a limitarii dreptului constand in existenta unei norme juridice previzibile, clare, care sa prevada aceasta limitare.

Conform jurisprudentei constante a Curtii Europene a Drepturilor Omului, o limitare a unui drept trebuie sa fie prevazuta de "lege", ca notiune europeana autonoma, adica o sursa a dreptului intern, care insa nu este suficient sa existe, ci trebuie sa indeplineasca si conditia calitativa a previzibilitatii, a claritatii.

Ordonanta Militara nr. 3/2020, care decide starea de detentie administrativa a reclamantului, a fost emisa, respectiv mentinuta in vigoare prin Decretele nr. 195/2020 si nr. 240/2020.

In ambele decrete (privind instituirea, respectiv prelungirea starii de urgenta), in continutul propriu-zis al decretului, imediat dupa ce s-a decis (prin art. 1) instituirea / prelungirea starii de urgenta, s-au fixat (in art. 2) drepturile omului care fac obiectul limitarilor in aceasta stare exceptionala.

Din modul de redactare a art. 2 din ambele decrete ar rezulta ca enumerarea este expresa si limitativa. Or, in aceasta enumerare, dreptul la libertate individuala nu se regaseste, ceea ce ar duce la concluzia ca el nu poate suferi limitari in perioada starii de urgenta. Numai in anexa nr. 2 la decret, fara a se vorbi in terminis de dreptul la libertate individuala, se prevede posibilitatea limitarii acestuia, in limitele aratate supra.

Prin urmare, sub aspectul limitarii dreptului la libertate individuala, Decretele nr. 195/2020 si nr. 240/2020 nu satisfac testul de claritate, de previzibilitate, ceea ce inseamna ca limitarea nu este prevazuta de "lege" in sens european autonom.

Prin contaminare, nelegalitatea bazei juridice (Decretele nr. 195/2020 si nr. 240/2020) atrage si nelegalitatea dispozitiilor din Ordonanta Militara nr. 3/2020 (emisa in baza primului decret si mentinuta in vigoare prin cel de-al doilea) privind detentia administrativa in locuinta sau gospodarie. Si pentru acest al doilea motiv deci, starea de privare de libertate a reclamantului este nelegala.

5. Reclamantul precizeaza expres ca obiectul prezentei actiuni nu este reprezentat de anularea ori de suspendarea Ordonantei Militare nr. 3/2020 sau a Decretelor nr. 195/2020 si nr. 240/2020.

Aceste chestiuni sunt de competenta exclusiva a instantelor de contencios administrativ, reclamantul urmand separat (distinct de prezenta actiune) sa inceapa intai procedura plangerii administrative prealabile.

6. Temeiul juridic al prezentei actiuni este reprezentat direct de art. 5 par. 4 din Conventia europeana a drepturilor omului.

Norma conventionala consacra o garantie importanta a libertatii individuale, si anume dreptul de habeas corpus (corpul sa fie al tau), care isi are originea in dreptul englez. Conventia nu se preocupa sa stabileasca subiectul de drept care poate decide o privare de libertate, dar impune existenta garantiei, pentru persoana privata de libertate, de a se putea adresa unui judecator, caruia sa ii solicite sa verifice legalitatea starii de privare de libertate, acesta avand puterea sa ordone eliberarea persoanei daca va constatat ca privarea de libertate este nelegala. Persoana care a fost lipsita de corpul sau (prin privare de libertate) obtine restituirea acestuia de la un judecator.

Fiind vorba de o norma internationala conventionala in materia drepturilor omului la care Romania este Parte, ea este direct aplicabila in dreptul intern, cu valoare interpretativa constitutionala si cu forta supra-legislativa, in temeiul art. 11 alin. (2) si art. 20 din Constitutie. Prin urmare, art. 5 par. 4 din Conventia europeana, pastrandu-si statutul de norma internationala, este in egala masura norma a dreptului intern roman, consacrand direct pentru reclamant un drept individual si fiind direct aplicabila de autoritatile si instantele romane”.

* Cititi aici cererea integrala de habeas corpus