Aceasta e intrebare pe care trebuie sa si-o puna fiecare in contextul in care spatiul public este asaltat de critici, dezinformari si acuze vehemente privind adoptarea in Comisia parlamentara a unor amendamente in urma carora Presedintele Romaniei nu mai poate refuza numirile in functiile de executie si conducere in ceea ce ii priveste pe judecatori.

De la titluri de presa precum 'lovitura totala pentru Klaus Iohannis', la acuzatii de incalcare a deciziilor Curtii Constitutionale, pana la afirmatii de-a dreptul aberante de genul ca, prin aceste modificari, s-ar 'politiza' justitia (pai presedintele nu e om politic?), spatiul public abunda in interpretari emotionale sau slogane, lipsite insa de argumente legate de ceea ce ne intereseaza in final: prevederi legislative care sa conduca la intarirea independentei judecatorilor si la cresterea eficientei justitiei.

De la bun inceput este important de scos in evidenta faptul ca, in momentul in care s-a pus problema clarificarii rolului Presedintelui in numiri si al implicarii serviciilor de informatii in justitie, centrul discutiilor a fost mutat de la argumente ce tin de independenta justitiei si a judecatorilor, la cele ce tin de atributiile Presedintelui si necesitatea utilizarii informatiilor primite in cadrul CSAT in numirile din justitie.

Dat fiind ca vorbim despre legile justitiei, toate dezbaterile ar trebui sa se poarte pe argumente ce tin de independenta justitiei si, in acest cadru, pe atributiile celorlalti actori constitutionali in proces.

Tocmai din acest motiv, problema este din start gresit pusa, pentru ca dezbaterea nu este despre a mari sau diminua atributiile Presedintelui, ci despre a reglementa procedurile de numire a judecatorilor si procurorilor intr-un mod care sa asigure garantii depline de independenta, in limitele si in cadrul, evident, fixat de Constitutie.

Este momentul in care trebuie sa ne intrebam ce ne dorim: o justitie cu adevarat independenta, in care accesul in functia de judecator si procuror, precum si in functia de conducere a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, sa se faca pe baza unor criterii si proceduri perfect transparente, rupte de orice tip de ingerinte, inclusiv politice, sau una in care sa existe actori din umbra pe care ii simtim, dar nu ii vedem?

Noi consideram ca este necesar sa aducem lucrurile in specificul firesc al statului de drept.

Revenind la rolul Presedintelui in numirile judecatorilor, este important de clarificat ca in Comisia parlamentara s-a vorbit despre rolul Presedintelui in doua tipuri de numiri, astfel:

1. Rolul Presedintelui in numirea in functia de judecator si procuror.

Prevederea actuala stipula ca, la propunerea CSM, Presedintele poate refuza, motivat, o singura data, numirea unei persoane in functia de procuror sau judecator.

UNJR a propus, iar Comisia a adoptat, abrogarea acestei prevederi, argumentele urmand a fi prezentate mai jos.

2. Rolul Presedintelui in numirea Presedintelui Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Prevederea din textul actual este ca Presedintele poate refuza, motivat, o singura data, propunerea CSM de numire a Presedintelui ICCJ.

CSM a propus, iar Comisia a adoptat, ca 'Presedintele Romaniei sa nu poata refuza numirea' in functiile de Presedinte si Vicepresedinte al ICCJ.

Vorbim, asadar, despre doua propuneri distincte, diferite inclusiv din punct de vedere al abordarii constitutionale. Voi prezenta mai jos o serie de argumente privind propunerea UNJR, urmand ca, intr-o postare ulterioara, sa argumentez propunerea CSM, prin care Presedintele sa nu poata refuza numirea Presedintelui ICCJ.

NUMIREA PROCURORILOR SI JUDECATORILOR IN FUNCTIE

UNJR a propus, si in Comisie s-a adoptat, abrogarea articolului care permitea Presedintelui sa refuze, chiar si o singura data, propunerile de numire in functiile de procuror si judecator venite de la CSM.

Principala critica adusa propunerii de abrogare a acestei prevederi a fost legata de pretinsa incalcare a deciziei Curtii Constitutionale nr. 375/2005. Aceasta decizie a fost pronuntata de Curtea Constitutionala in controlul de constitutionalitate al Legii 247/2005, decizia cuprinzand raspunsul la critici de neconstitutionalitate aduse si acestor texte de lege.

Inainte de toate, este important de remarcat ca decizia Curtii Constitutionale a fost una de respingere a criticilor de neconstitutionalitate aduse prevederilor legale amintite.

Or, faptul ca CCR a respins critici/exceptii de neconstitutionalitate ale unui articol de lege nu inseamna ca acel articol nu poate fi abrogat sau modificat niciodata sau, de asemenea, ca CCR nu ar mai putea examina constitutionalitatea acelui articol din perspectiva altor considerente si critici/exceptii, ce nu au fost avute in vedere in controlul de constitutionalitate anterior.

In ceea ce priveste obligativitatea considerentelor, este o practica constanta a CCR sa insereze in deciziile sale referirea la aplicabilitatea jurisprudentei anterioare, prin introducerea mentiunii 'intrucat nu au intervenit elemente noi'. De asemenea, analizarea exceptiei de neconstitutionalitate se face mereu 'fata de criticile aduse'.

Segmentul din Decizia CCR din 2005 care face referire la numiri este:

'g) sunt criticate si prevederile art.30, art.31 si art.52 din Legea nr.303/2004 prin care se stabileste dreptul Presedintelui Romaniei de a refuza numirea in functie a judecatorilor si procurorilor propusi de Consiliul Superior al Magistraturii si de a face numirile in cele mai inalte functii din Ministerul Public la propunerea ministrului justitiei, cu avizul consultativ al Consiliului Superior al Magistraturii. Autorii sesizarii sustin ca aceste prevederi ale legii contravin dispozitiilor art.134 din Constitutie.

REFERITOR LA ACESTE CRITICI (sublinierea imi apartine), Curtea constata ca numirea judecatorilor si procurorilor urmeaza a se face la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii in continuare, iar numirea in anumite functii de conducere, se face dintre persoanele numite anterior in functia de procuror. Daca Presedintele Romaniei nu ar avea nici un drept de examinare si de apreciere asupra propunerilor facute de Consiliul Superior al Magistraturii pentru numirea judecatorilor si procurorilor sau in anumite functii de conducere ori daca nu ar putea refuza numirea nici motivat si nici macar o singura data, atributiile Presedintelui Romaniei, prevazute de art.94 lit.c) coroborat cu art.125 alin.(l) din Constitutie, ar fi golite de continut si importanta'

Avem acum urmatoarele texte constitutionale:

ARTICOLUL 125 - Statutul judecatorilor
(1) Judecatorii numiti de Presedintele Romaniei sunt inamovibili, in conditiile legii.
(2) Propunerile de numire, precum si promovarea, transferarea si sanctionarea judecatorilor sunt de competenta Consiliului Superior al Magistraturii, in conditiile legii sale organice.

ARTICOLUL 134 - Atributiile CSM
(1) Consiliul Superior al Magistraturii propune Presedintelui Romaniei numirea in functie a judecatorilor si a procurorilor, cu exceptia celor stagiari, in conditiile legii.

ARTICOLUL 94 - Alte atributii
Presedintele Romaniei indeplineste si urmatoarele atributii:
c. NUMESTE IN FUNCTII PUBLICE, IN CONDITIILE PREVAZUTE DE LEGE;

Coroborand toate aceste texte constitutionale, rezulta urmatoarele:

1. CSM-ul are atributul exclusiv de a face PROPUNERILE de numire in functia de judecator si procuror, insa atributul nu este unul absolut, ci unul care se exercita 'in conditiile legii'.

2. Presedintele are atributul exclusiv de a NUMI in functia de judecator si procuror, insa atributul nu este unul absolut, ci unul care se exercita 'in conditiile legii'.

Romania este o democratie constitutionala, bazata pe principiul separatiei puterilor in stat, in care puterea legislativa apartine Parlamentului, acesta fiind cel care impune 'conditiile legii', atat pentru CSM - de a propune - , cat si pentru Presedinte - de a numi-, in functia de procuror si judecator.

A. Exercitarea atributului Consiliului Superior al Magistraturii de a propune numirea in functia de judecator si procuror

Motivul pentru care Constitutia prevede ca propunerea Consiliului de numire in functia de judecator si procuror se face 'in conditiile legii' este acela de a evita arbitrariul si a permite crearea unor norme care sa asigure independenta justitiei, ce se fundamenteaza pe modul in care sunt selectati si numiti in functie judecatorii.

In respectarea acestui deziderat, legiuitorul – Parlamentul adica – a stabilit in legile justitiei o procedura absolut draconica de selectie si pregatire a viitorilor procurori si judecatori.

Acest proces de selectie si pregatire devine, conform noilor reglementari din propunerea legislativa, unul extrem de laborios si indelungat (de la 2 ani, in prezent, la 6 ani), in care candidatul este verificat si ras-verificat din toate perspectivele, inclusiv din acela al bunei reputatii.

Astfel, dupa ce trece de un examen cu o concurenta acerba (zeci de candidati pe un loc), ce presupune deja o pregatire juridica extraordinara, auditorul de justitie va urma 1 an de pregatire la INM, dupa care 3 ani de stagii de practica si alti 2 ani de stagiatura ca procuror sau judecator.

In toata aceasta perioada, auditorul de justitie sustine examene si este evaluat permanent, la final sustinand un nou examen, dupa care, in functie de rezultatele obtinute, este repartizat ca procuror sau judecator stagiar, pentru o perioada ce va dura 2 ani.

Dupa cei 2 ani de stagiatura va urma inca un examen, final de data aceasta, in urma caruia procurorul/judecatorul stagiar obtine dreptul de a fi numit definitiv in functie.

Asadar, nu oricum, ci abia dupa examenul final, Consiliul Superior al Magistraturii face Presedintelui Romaniei propunerea ca persoana respectiva sa fie numita in functia de judecator sau procuror.

Acestea sunt 'conditiile legii', stabilite de legiuitor, in baza carora Consiliul va inainta Presedintelui propunerea de numire.

B. Exercitarea atributului Presedintelui de numire in functia de judecator si procuror

Numirea in functia de judecator de catre Presedinte are o semnificatie anume, deoarece prin aceasta numire judecatorul devine inamovibil. Inamovibilitatea inseamna ca judecatorii, odata ce au fost numiti in functie, nu pot fi revocati, transferati sau suspendati decat in cazurile si conditiile prevazute expres de lege.

Asadar, Constitutia prevede ca Presedintele este cel ce 'numeste' in functia de procuror si judecator, insa – dupa cum am aratat mai sus – exercitarea atributului Presedintelui de a numi nu este unul absolut, ci unul care se exercita 'in conditiile legii'.

Tocmai in contextul definirii acestor 'conditii' din lege, intrebarea pe care noi am pus-o legiuitorului a fost: rolul constitutional al presedintelui de a numi in functia de judecator sau procuror il include si pe acela de a se implica activ in procesul de selectie, refuzand unui candidat dreptul de a fi numit in functie, dupa ce acesta a implinit toate conditiile impuse de lege in acest sens?

Romania a avut 3 forme de guvernament, fiecare cu proceduri diferite de numire a judecatorilor in functie.

In perioada monarhiei, de exemplu, Regele era cel care numea judecatorii, prin numirea respectiva acesta delegandu-si propriul sau atribut de judecata judecatorilor. Tocmai din acest motiv, atunci cand judecatorii pronuntau o hotarare, aceasta era pronuntata 'in numele Regelui'.

Odata cu instaurarea comunismului, care considera ca 'puterea emana de la popor' (de aici si motivul pentru care dictatura comunista se autointitula 'democratie populara'), judecatorii de la judecatorii si tribunale erau alesi de catre consiliile populare (controlate, evident, de Partidul Comunist), iar judecatorii de la Tribunalul Suprem erau alesi de catre Marea Adunare Nationala. Este important de subliniat ca in perioada comunista judecatorii nu aveau inamovibilitate. Pentru ca ne gaseam intr-o 'democratie populara', judecatorii pronuntau hotarari judecatoresti 'in numele poporului'.

Dupa caderea regimului comunist Romania a devenit 'stat de drept' (rule of law), stat care 'se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor - legislativa, executiva si judecatoreasca - in cadrul democratiei constitutionale'. In aceasta forma de organizare, judecatorii nu sunt supusi nici regelui/presedintelui si nici poporului, ci legii. Din acest motiv, conform Constitutiei, judecatorii romani 'sunt independenti si se supun numai legii' iar hotararile pe care le pronunta sunt 'in numele legii'.

In aceasta forma de organizare a statului, in cadrul democratiei constitutionale, fiecare putere din stat are rolul sau specific.

Astfel, Parlamentul – ca legiuitor – instituie prin lege 'conditiile' prin care cineva poate deveni judecator sau procuror.

Consiliul Superior al Magistraturii, parte a autoritatii judecatoresti si 'garantul independentei justitiei', aplica 'conditiile legii' pentru ca, in urma unui proces laborios de selectare si pregatire, sa poata PROPUNE candidatii calificati pentru a fi numiti definitiv in functia de judecator si procuror.

Presedintele, la randul sau, numeste 'in conditiile legii' persoanele propuse de CSM.

A permite Presedintelui sa refuze numirea in functie a judecatorilor in baza unor motive ce exced conditiilor numite de lege, inseamna a-l aseza pe acesta deasupra legii, dandu-i o putere absoluta de apreciere acolo unde Constitutia insasi il limiteaza.

Aceasta nu inseamna ca Presedintele nu are nici un alt instrument constitutional in procesul de stabilire a conditiilor prevazute de lege in numirea judecatorilor.

Astfel, daca Presedintele considera ca acele 'conditii' din lege, stabilite de Parlament, pentru ca o persoana sa ajunga sa fie numita judecator nu sunt suficiente sau, dimpotriva, sunt excesive, Presedintele poate retrimite legea Parlamentului spre reexaminare, argumentandu-si punctul de vedere in acest cadru.

De asemenea, Presedintele poate sesiza a priori Curtea Constitutionala, in cazul in care considera ca anumite 'conditii' din legea votata de Parlament nu ar fi in acord cu Constitutia.

Nimeni nu ii ia aceste prerogative Presedintelui.

B.1. Problema pe care noi o ridicam – si reiteram acest lucru – este daca Presedintele se poate implica activ in procesul de selectare individuala a judecatorilor si procurorilor, refuzand unui procuror si judecator stagiar dreptul de a fi numit definitiv in functie, dupa ce acesta a implinit toate conditiile impuse de lege in acest sens?

Mai mult, daca admitem ca atributul deciziei in privinta selectiei individuale a judecatorilor si procurorilor definitivi (ceea ce tine de cariera celor doua profesii) poate fi mutat de la Consiliul Superior al Magistraturii la Presedinte sau poate fi partajat intre cei doi actori, este o astfel de prevedere in acord cu Constitutia si cu standardele democratice privind independenta judecatorilor?

Reamintesc ca, spre exemplu, in documentul adoptat de Consiliul Consultativ al Judecatorilor Europeni intitulat 'Magna carta a judecatorilor; prima garantie de independenta enumerata priveste exact numirea in functii: 'Deciziile cu privire la selectarea, numirea si cariera judecatorilor sa fie bazate pe criterii obiective si sa fie luate de un organism imputernicit sa garanteze independenta'.

Un alt document adoptat la nivelul Consiliului de Ministri – Recomandarea CM/Rec(2010)12 – prevede in mod explicit ca: 'in cazul in care reglementarile constitutionale sau legale prevad ca seful statului, guvernul sau puterea legislativa poate lua decizii referitoare la selectarea si cariera judecatorilor, trebuie abilitata o autoritate independenta si competenta, in componenta careia sa fie in majoritate membri din sistemul judiciar (CSM, in cazul nostru, n.a.) care sa faca recomandari sau emite avize pe care autoritatea competenta in privinta numirii sa le urmeze in practica'.

Ca atare, rolul altor autoritati, chiar prevazut in Constitutie sau lege, este acela de a urma propunerile facute de Consiliul Superior al Magistraturii referitoare la selectarea si cariera judecatorilor, si nu de a se substitui sau a dubla Consiliul – care este un organism independent – in acest proces de selectie al judecatorilor.

Este important de subliniat in acest proces ca, in forma actuala a legii, daca Presedintele refuza numirea in functia de judecator sau procuror, Consiliul poate reveni cu propunerea catre Presedinte, motivand de ce o face. La fel de bine, insa, CSM-ul poate sa nu revina cu propunerea de numire, caz in care nu trebuie sa isi motiveze alegerea. Asa ajungem la cea de-a doua fateta a problemei, ce include si protejarea unui drept individual, la care ne vom referi mai jos.

B.2. Dintr-o alta perspectiva, este constitutional, legal si moral ca o persoana care a investit practic toata tineretea in scopul de a deveni judecator sau procuror definitiv, dupa ani de munca si sacrificii, sa se vada pur si simplu in fata unui refuz, fata de care el, personal, nu are nici o cale de a se apara?

Textul actual din lege tocmai asta permite si prevede, ca Presedintele poate refuza, o singura data, numirea in functia de judecator si procuror, dupa care CSM poate reveni cu propunerea, raspunzand motivelor Presedintelui.

Asa cum am spus, textul de lege actual nu prevede nici o limitare a motivelor pe care le poate invoca Presedintele, respectiv daca acestea privesc doar neindeplinirea conditiile prevazute de lege pentru a fi numit in functia de judecator, sau, dimpotriva, poate refuza numirea pentru orice motiv, inclusiv cele legate de informari primite de la servicii in calitate de presedinte CSAT, asa cum au sustinut reprezentantii unor partide politice pe parcursul dezbaterilor.

Cu alte cuvinte, un presedinte poate refuza o numire in functia de judecator si procuror pe baza informatiilor clasificate primite de la serviciile de informatii, ceea ce inseamna sa admitem si sa permitem ca, inca de cand sunt candidati sau cursanti la INM, viitorii judecatori sa fie urmariti de servicii.

Putem fi de acord si permite, ca societate care se pretinde si doreste democratica, serviciilor de informatii sa isi constituie baze de date cu privire la viitori magistrati si sa se implice in numirile in functia de judecator si procuror prin informatiile clasificate pe care le pun la dispozitia Presedintelui?

O astfel de procedura nu respecta independenta justitiei si rigorile statului de drept, fiind de-a dreptul o amenintare nu doar la adresa independentei justitiei, ci la insasi democratia din Romania si la bunul mers al statului.

Dincolo de aceste aspecte, ale implicarii serviciilor de informatii in procesul de numire in functia de judecator si procuror, procedura actuala de respingere exclude cu totul candidatul vizat, neasigurand in nici un fel echilibrul intre interesul public si dreptul individual.

Persoana propusa sa devina judecator sau procuror definitiv, dar respinsa de Presedinte, nu poate raspunde personal motivelor Presedintelui, desi acestea il privesc.

De asemenea, acesta nu are nici o cale prevazuta de lege pentru a se apara in situatia in care CSM nu revine cu propunerea catre Presedinte.

Nu in ultimul rand, nu este prevazut nici un termen in care Presedintele poate refuza numirea, dupa cum nu este prevazut nici un termen pentru CSM pentru a raspunde refuzului Presedintelui.

Dupa cum vedeti, actuala procedura de numire in functia de judecator si procuror lasa loc la mult arbitrariu si interferente ale serviciilor de informatii in procesul de numire, ceea ce reprezinta o amenintare la adresa independentei justitiei. Toate aceste elemente nu au fost analizat in nici un fel de Curtea Constitutionala.

Pentru aceste motive, UNJR a sustinut ca trebuie sa fie abrogata prevederea din lege potrivit careia Presedintele poate refuza, chiar o singura data, motivat, numirea definitiva in functia de judecator sau procuror.

In vederea asigurarii garantiilor de independenta a viitorilor judecatori la nivel individual, acestia trebuie sa fie numiti doar prin selectia extrem de riguroasa si, in acelasi timp, transparenta, facuta de CSM, rolul Presedintelui, om politic in fond, in numirea individuala fiind acela de a da solemnitate si inamovibilitate prin numirea in functie”.