28 March 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

PROCURORII DNA DAU BUNA ZIUA LA SRI – Dezvaluire incredibila facuta de un ofiter SRI: “Procurorul sef al DNA Brasov s-a deplasat la DJI Brasov, din proprie initiativa, si mi-a prezentat, pe rand, doi procurori care urmau sa-si desfasoare activitatea la DNA, acestia fiind Monica Munteanu si Nica Iulian. I-am cerut expres procurorului sef sa dispuna masuri astfel incat cooperarea institutionala sa se realizeze intre mine si el”. Printul Paltin Sturdza i-a scris lui Hellvig (Scrisoarea)

Scris de: George TARATA | pdf | print

25 March 2018 12:40
Vizualizari: 9366

Procurorii nou veniti in DNA sunt luati de manuta de sefii lor si dusi sa dea buna ziua la SRI. Sunt dezvaluiri din inima “Binomului DNA-SRI” facute chiar de un inalt ofiter al Serviciului Roman de Informatii, care povesteste cum doi procurori din parchetul anticoruptie i-au fost adusi de seful lor ca sa-i fie prezentati. Iar printre cei doi se numara si celebrul procuror DNA Iulian Nica (in prezent la Parchetul Tribunalului Brasov) autorul dosarului “Sturdza-Ceteras” in care stenogramele au fost falsificate in mod grosolan, aspect constatat chiar de Inalta Curte de Casatie si Justitie.

In 21 martie 2018, Printul Paltin Sturdza i-a trimis o scrisoare directorului SRI Eduard Hellvig (foto dreapta), in care ii semnaleaza ca dosarul sau a fost facut de echipele mixte formate din procurori DNA si ofiteri SRI ca urmare a Protocolului SRI-PICCJ a carui declasificare este asteptata in aceste zile. In acest sens, Printul Paltin Sturdza ii solicita lui Hellvig sa dispuna desecretizarea adreselor dintre SRI Brasov si DNA Brasov care au stat la baza cooperarii intre serviciu si parchet pentru redarea stenogramelor falsificate din dosarul sau. Cu aceasta ocazie, Paltin Sturdza prezinta in scrisoarea catre Eduard Hellvig doua declaratii date de doi ofiteri de la SRI Brasov la Parchetul General, acolo unde s-a format un dosar penal privind falsificarea stenogramelor, dosar in care s-a dispus clasarea fata de ofiterii SRI si declinarea cauzei la PICCJ-Sectia de urmarire penala si criminalistica pentru continuarea cercetarilor fata de procurorul Iulian Nica sub aspectul comiterii infractiunilor de abuz in serviciu, fals intelectual si constituire de grup infractional organizat, vizati fiind si trei ofiteri de politie judiciara din DNA (click aici pentru a citi).


Seful DNA Brasov Cornel David Deca a facut prezentarile

Declaratia unuia dintre cei doi ofiteri SRI ne-a atras atentia. Iar asta intrucat respectivul ofiter relateaza modul in care procurorii DNA sunt introdusi in cadrul echipelor mixte ale “Binomului SRI-DNA”. Concret, ofiterul SRI povesteste cum, in 2014, seful DNA Brasov Cornel David Deca (in functie si la acel moment, si in prezent) a venit la el in birou pentru a-i prezenta doi procurori nou intrati in parchetul anticoruptie. Este vorba despre Iulian Nica si Monica Munteanu. In aceeasi declaratie, ofiterul SRI dezvaluie ca i-a transmis sefului DNA Brasov sa ia masuri astfel incat cooperarea institutionala sa se realizeze doar intre ei, exceptie facand doar cazurile in care nu ar fi fost prezent in unitate.

Iata declaratia ofiterului SRI:

In intervalul mai-iunie 2014 procurorul sef al DNA-ST Brasov s-a deplasat la sediul DJI Brasov, din proprie initiativa, si mi-a prezentat, pe rand, doi procurori ce veneau de la S.T. Brasov si care urmau sa-si desfasoare activitatea la DNA, acestia fiind d-na Monica Munteanu si ulterior, dl. Nica Iulian. I-am cerut expres procurorului sef sa dispuna masuri astfel incat cooperarea institutionala sa se realizeze intre mine si el, cazand de acord asupra acestui lucru, exceptia avand loc in situatia in care acesta nu era in unitate din diverse motive. Precizez ca in acel moment nu exista un dosar penal in care sa fie implicata si directia in baza competentelor”.

Prezentam scrisoarea pe care Printul Paltin Sturdza i-a trimis-o directorului SRI Eduard Hellvig:

Stimate d-le Hellvig

Subsemnatul Sturdza Paltin Gheorghe va aduc la cunostinta ca la 19 iunie 2015 am depus la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (dosar 303/P/2015) o plangere impotriva procurorului Nica Iulian Marius si a ofiterilor de politie judiciara Bucurenciu Sandu Mihai, Iordache Ovidiu si Feticu Nicolae Ciprian de la DNA Brasov pentru redarile falsificate ale inregistrarilor mele ridicate cu ocazia perchezitiei domiciliare din 14.10.2014.

La 2 iunie 2016 am primit de la d-na procuror Carmen Rusu de la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie ordonanta continand solutia de clasare a plangerii mele penale din 19 iunie 2015 din care reiese ca procurorul Nica Iulian Marius si ceilalti ofiteri de politie judiciara, Bucurenciu Sandu Mihai, Iordache Ovidiu si Feticu Nicolae Ciprian au fost audiati in cadrul cercetarilor in dosarul nr.303/P/2015. Procurorul Iulian Marius Nica si ofiterii de politie judiciara mentionati au declarat ca au cerut ajutorul UM 0623 SRI Brasov care a transcris inregistrarile facute de mine dupa care DNA le-a preluat de la SRI fara a le verifica si le-a folosit in actul de acuzare.

Deoarece plangerea mea a fost clasata si de procurorul ierarhic, am facut plangere la Inalta Curte de Casatie si Justitie. In incheierea din 18 ianuarie 2017 in dosarul 3441/1/2016, Inalta Curte a constatat ca 'mijlocul de proba, respectiv procesul verbal de transcriere este falsificat' (incheiere p.40) si ca aceste alterari 'dovedesc consecintele juridice produse direct fata de justitiabili' (p.36), adica eu, Inalta Curte constata necesitatea 'continuarii urmaririi penale in rem pentru faptele de abuz in serviciu, fals intelectual, grup infractional organizat, pana la stabilirea certa a particiapantilor...' (p.38).

Cercetarile au fost continuate de parchetul militar in dosarul 6/P/2017 in care au fost audiati ca martori ofiterii din cadrul SRI UM 0623 si s-a dat ordonanta de clasare. Impotriva ordonantei de clasare a parchetului militar am depus plangere penala la Inalta Curte iar primul termen va fi la 30.03.2018.

Consultand dosarul nr. 184/1/2018 de pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie am vazut ca aceasta colaborare dintre DNA-Brasov si SRI-Brasov in cazul meu s-a justificat prin protocolul nr. 003064 din 04.02.2009 al carui continut nu-l cunoaste nimeni. Din cuprinsul declaratiilor ofiterilor din care va prezint doua ca exemple, se intelege ca este vorba despre echipe mixte.

Exemple:

1.Ofiterul (...) UM 0623 Brasov a declarat urmatoarele:

'In intervalul mai-iunie 2014 procurorul sef al DNA-ST Brasov s-a deplasat la sediul DJI Brasov, din proprie initiativa, si mi-a prezentat, pe rand, doi procurori ce veneau de la S.T. Brasov si care urmau sa-si desfasoare activitatea la DNA, acestia fiind d-na Monica Munteanu si ulterior, dl. Nica Iulian. I-am cerut expres procurorului sef sa dispuna masuri astfel incat cooperarea institutionala sa se realizeze intre mine si el, cazand de acord asupra acestui lucru, exceptia avand loc in situatia in care acesta nu era in unitate din diverse motive. Precizez ca in acel moment nu exista un dosar penal in care sa fie implicata si directia in baza competentelor'. Ofiterul (...) a mai facut precizarea potrivit careia colaborarea cu DNA ST Brasov s-a facut pe dosarele 63/P/2012 si 303/P/2015 in temeiul unui 'protocol de cooperare intre PICCJ si SRI nr. 003064 din 04.02.2009, art. 2, 3 alin. 1, 12, 17'.

2.Ofiterul (...) a declarat: 'Imi amintesc ca la scurt timp dupa efectuarea acestor perchezitii am fost convocat de comandantul unitatii, in biroul acestuia, unde se mai aflau procurorul Nica Iulian Marius, seful sectorului de securitate Economica cl. (...), posibil col. (...) – seful centrului tehnic de securitate si cpt. (...) din cadrul sectorului pe care il conduceam. Am aflat de la procurorul de caz cateva aspecte legate de rezultatul masurilor dispuse de acesta in cadrul dosarului si am inteles de la comandantul unitatii ca va trebui sa acordam sprijin DNA ST Brasov prin efectuarea unor activitati de redare a unor convorbiri stocate pe un suport de memorie, ridicat de la Paltin Sturdza Gheorghe cu ocazia efectuarii perchezitiei domiciliare. Intrucat (...) cunostea cel mai bine dosarul din punct de vedere analitic, a fost desemnata coordonatoarea unei echipe la nivelul DJI Brasov, din care urma sa faca parte mai multi ofiteri de informatii, desemnati de catre mine si seful sectorului securitate economica'.

Existenta echipelor mixte este sustinuta si de faptul ca adresele in baza carora DNA si SRI colaborau in dosarul penal nr. 63/P/2012 au fost secretizate asa cum reiese din adresa UM 0198 din 12.06.2017 catre Parchetul Militar.

(…)

Deoarece in spatiul public v-ati exprimat disponibilitatea pentru desecretizarea protocolului dintre SRI si Parchetul de pe langa ICCJ, va rog sa va manifestati aceeasi disponibilitate in a desecretiza si adresele schimbate intre DNA Brasov si SRI Brasov privind cazul meu si concepute conform protocolului nr. 003064 din 04.02.2009 in perioada 27.10.2014 si 16.01.2015.

Imi exprim speranta ca desecretizarea acestor adrese va contribui la o judecata corecta in cazul plangerii mele”.


Comentarii

# Golan date 25 March 2018 14:44 +12

Acum se intelege mai bine de ce ''conlucrarea institutionala'' a Noii Securitati''ii da roade optime acesteia in toate nelegiuirile ce vrea sa si le indeplineasca.Se vede ca procurorrii ''independenti'' sant slugile Noii securitati si chiar le place asta,daca se duc din proprie initiativa sa ''conlucreze''cu ea.Dar se poate concluziona ca si ''justitia independenta''adica judecatorii,sant la cheremul Secu,daca dau sentinta ordonata,cum s-a intamplat acum in cazul Anei Horvath,viceprimar la CLUJ.(confirmandu-l pe securistul ala ce spunea ca justitia din Campul tactic da solutia finala cf.interesului ''patriotic''al SRI).

# Alin date 26 March 2018 01:59 +3

mi-e greață.

# Merta date 26 March 2018 16:36 +2

BAi fratilor nu se mai poate scapa pe lumea asta de securisti imbacsiti si nesimtiti ? Haide PSD+ALDE , la voi e cu legiferarea ! Bagati viteza ca de nu veti regreta la alegeri .

# manfred chioru' date 26 March 2018 18:25 +2

Intrebarea e: mai exista vreunul neinregimentat (de la femeie de serviciu la sef de ...) ? Ori, suntem toata tara o imensa unitate militara cu centrul de comanda la ..., cu antiaeriana la Bv si trupele de curatenie la Ploiesti ?

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 27.03.2024 – Oamenii s-au dus peste „Baronul Lamborghini” (Video)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva