28 March 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

Vorbe de fumoar – 5.03.2020 – Vrajeala lui Bologa. Ce facusi, Crina?

Scris de: L.J. | pdf | print

5 March 2020 18:19
Vizualizari: 6996

* S-a lasat cu palpitatii joi, 5 martie 2020, la Tribunalul Bucuresti. Din cauza unui inculpat cu coronavirus, toata activitatea Sectiei penale a fost data peste cap. Ce s-a intamplat mai exact puteti afla dand click aici.


* DNA a incercat sa se spele pe maini dupa aparitia infioratoarelor imagini cu Sorina Pintea tarata in catuse si impinsa de la spate de doi politisti, dupa ce fusese scoasa din arest ca sa fie dusa la un consult medical. Intr-o scurta precizare postata pe site-ul institutiei, aprobata – evident – de noul sef al parchetului, Crin Nicu Bologa, DNA anunta ca nu are nicio legatura cu transportul si escortarea arestatilor:

“Nici DNA, nici procurorul de caz, nici politistii din cadrul DNA nu au atributii in legatura cu transportul si escortarea persoanelor aflate in stare de detinere in urma masurii arestului preventiv”.

Dar, fuduli cum sunt din fire, sefii parchetului anticoruptie nu s-au oprit aici. Oricum, nu i-ar fi crezut nimeni, caci e greu de presupus ca vreun arestat e scos si dus oriunde fara ca procurorul DNA sa nu stie ori sa nu isi dea acordul. Asadar, in loc sa ramana la precizarile de mai sus, reprezentantii DNA s-au apucat sa pretinda ca de fapt nu doar cu transportul si escortarea arestatilor nu au legatura, ci ca procurorii nu pot interveni in niciun fel in procedurile care se desfasoara la locul de detentie:

“Mai mult, dupa dispunerea deciziei de arestare preventiva, procurorii nu pot si nu au dreptul sa intervina in nici un fel in procedurile desfasurate la locul de detinere (pachete, transport la medic etc). Atributiile in ceea ce priveste gestionarea acestor situatii ii revin exclusiv institutiei in custodia careia se afla persoana aflata in stare de detinere”.

Oare chiar asa sa fie? Pai, ia uitati ce prevede art. 110 alin. (2) Legea 254 din 2013 (privind executarea pedepselor si a masurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal) in legatura cu dreptul arestatilor de a primi vizite sau de a comunica cu presa:

“Dreptul persoanei arestate preventiv in cursul urmaririi penale de a primi vizite si de a comunica cu mass-media poate fi realizat numai cu acordul procurorului care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala.

Sa ne uitam si pe art. 245 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor si a masurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal:

“Administratia centrului de retinere si arestare preventiva asigura spatiul si facilitatile necesare acordarii dreptului la vizita si de a comunica cu mass-media, cu respectarea confidentialitatii, sub supraveghere vizuala directa sau prin intermediul unor sisteme electronice. In termen de doua zile de la pronuntarea incheierii prin care s-a dispus luarea sau prelungirea fata de inculpat a masurii arestarii preventive, procurorul care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala comunica in scris administratiei locului unde este incarcerata persoana privata de libertate conditiile in care aceasta iși poate exercita dreptul de a primi vizite. Solicitarile ca persoana arestata preventiv sa comunice cu mass-media, adresate administratiei locului in care este incarcerata persoana, se transmit procurorului in termen de 48 de ore de la inregistrare. Procurorul se pronunta in cel mult doua zile de la primirea cererii”.

Si atunci cum e cu faza ca procurorii DNA nu au nicio legatura cu ce se intampla in centrul de arest?


* Acum cateva zile, va spuneam ca avocatul Ravan Doseanu s-a adresat Baroului Bihor pentru apararea reputatiei in fata paradelii la care a fost supus de catre judecatoarea hashtagista Crina Muntean, de la Tribunalul Bihor (click aici pentru a citi). Miercuri, 4 martie 2020, baroul i-a admis cererea de aparare a reputatiei profesionale si i-a transmis cazul mai departe, pentru ca si conducerea UNBR sa ia atitudine.


Iata comunicatul Baroului Bihor (vezi facsimil):


EXTRAS DIN HOTARAREA nr.5 / 2020 din 04 martie 2020

Consiliul Baroului Bihor, convocat de catre Decanul Baroului Bihor, domnul Av. Adrian STANCU, azi, data de 04 martie 2020, in prezenta unui numar de 9 consilieri ai baroului,

Analizand punctul nr.4 aflat pe ordinea de zi asa cum aceasta a fost completata si votata de catre Consiliul Baroului Bihor la propunerea domnului decan Av. Adrian STANCU, s-a supus dezbaterii:

Cererea de aparare a reputatiei profesionale a domnului Av.DOSEANU RAZVAN-VIOREL, membru al Baroului Bihor, inregistrata la secretariatul baroului in data de 17.02.2020 sub nr. 97.

In temeiul dispozitiilor art. 55 si art. 56 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, republicata, care reglementeaza atributiile Consiliului, coroborate cu disp. Art. 73 din Statutul profesiei de avocat,

HOTARASTE:

Art. 1. Apararea reputatiei profesionale a domnului Av.Doseanu Razvan-Viorel si sesizarea Comisiei Permanente a Uniunii Nationale a Barourilor din Romania si formularea unei propuneri corespunzatoare.

Art.2. Prezenta hotarare va fi afisata pe site-ul Baroului Bihor”.




Nota: Informatiile din aceasta rubrica trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele facand parte din categoria zvonurilor sau a pamfletului. Luati-le ca atare!

Comentarii

# DODI date 5 March 2020 22:09 +10

Cizmele din DNA nu au nimic cu cătușele. Ei au doar cu flagrantul care nu e flangrant, au cu dosirea și spălarea de păcate a lui ciolanis, a membrilor PDL și a pupincuriștilor din PNL. În rest DNA pute a... profesionalism de trebuie să porți măști de gaze când ești în preajma lor.

# Victor date 6 March 2020 21:15 +2

Procurorii DNA habar nu au sa faca un flagrant, pentru că până ceva timp in urma toata treaba le-o faceau SRI-ul si judecatorii de culoar. Trebuie soluționată urgent repartizarea asa zis aleatorie si atunci culoarele se vor reduce semnificativ. Atunci noii nepricepuți procurori cu drept de viata si moarte asupra semenlor lor se vor aparea in adevarata lor goliciune (neputința, lipsa de pregătire profesională,răutate, arivism, slugarnicie )

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 28.03.2024 – Bomba cu fas a lui Kovesi

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva