9.000 EURO PE LUNA, CEA MAI MARE PENSIE DIN MAGISTRATURA – Casa Nationala de Pensii a clarificat pentru Lumeajustitiei.ro realitatea in scandalul declansat de ministresa Justitiei Raluca Pruna: "Cuantumul maxim al pensiei (brut) platit unui magistrat la finele lunii septembrie 2016 este de: 40.963 lei”. 383 de magistrati au pensia mai mare de 15.000 lei (Document)
Scandalul iscat de ministresa Justitiei, Raluca Pruna (foto), care a vrut sa ii puna la punct pe magistrati, asmutiand opinia publica asupra acestora, pe tema unor pensii “de 1 miliarde lei vechi pe luna”, a fost clarificat de Casa Nationala de Pensii Publice, cea care detine evidenta tuturor pensiilor din Romania. Intr-un raspuns acordat Lumeajustitiei.ro, CNPP precizeaza ca exista un singur magistrat in Romania care are o pensie de 40.963 lei (cca 9.000 euro/luna), iar alti 383 de judecatori si procuror au pensia mai mare de 15.000 lei/luna (cca. 4.000 euro/luna).
Raspunsul Casei Nationale de Pensii dovedeste ca ministresa Justitiei a exagerat nepermis in razboiul sau cu magistratii din intreaga tara, care i-au cerut demisia. Totusi, problema discriminarilor pensiilor in sistemul judiciar ramane una actuala, intrucat este anormal sa existe un magistrat cu o pensie lunara de 9.000 euro/luna, in conditiile in care niciun magistrat nu a incasat vreodata o indemnizatie lunara de asemenea proportii. Faptul ca legea permite ca pensia pentru magistrati sa fie calculata la nivelul venitului din ultima luna de munca pe baza unor simple adrese ale instantelor sau parchetelor unde acestia au fost angajati – asa cum a precizat CNPP ca se calculeaza pensia la magistrati – lasa deschisa urmatoarea situatie de fapt:
Exista instante si parchete care permit ca in ultima luna de activitate a unui magistrat sa se adauge la indemnizatie tot felul de sporuri, astfel incat unii sa ajunga la pensii ametitoare?
Sunt unii magistrati mai smecheri, iar alti mai prosti pentru ca nu pot sa atraga sporuri in ultima luna de activitate?
Asistam la o practica prejudicianta pentru bugetul Casei de Pensii?
Credem ca este nevoie de o interventie legislativa pentru a impiedica discriminarile in sistem, mai ales ca nu exista un magistrat in functie la ora actuala care sa se apropie cu indemnizatia lunara la suma de 9.000 euro. Oare este moral si legal ca unii magistrati cu pile in sistem sa isi traga sporuri grase in ultima luna, incat sa iasa cu pensia dubla sau chiar tripla? E corect fata de ceilalti magistrati?
Nota: In raspunsul CNPP nu se precizeaza daca datele transmise includ si pensiile magistratilor militari (care au venituri suplimentare de la ministerul Apararii Nationale si care se iau in calcul la stabilirea pensiei)
Iata raspunsul acordat de Casa Nationala de Pensii Publice publicatiei Lumeajustitiei.ro:
"Referitor la solicitarea dumneavoastra, adresata institutiei noastre, conform Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, va comunicam urmatoarele:
1.Cuantumul maxim al pensiei (brut) platit unui magistrat la finele lunii septembrie 2016 este de: 40.963 lei
2.Numarul pensionarilor cu pensii de serviciu ale magistratilor existente in plata la finele lunii septembrie 2016 cu pensie in cuantum de si peste 15.000 lei: 383
In prezent, pensiile magistratilor sunt reglementate de Legea nr. 303/2004 privind statutul magistratilor, lege in vigoare de la data de 27.09.2004. La data intrarii in vigoare, pensia de serviciu se stabilea in cuantum de 80% din venitul brut realizat in ultima luna de activitate inainte de data pensionarii.
Legea nr. 303/2004 a fost modificata si completata de mai multe acte normative, respectiv:
-Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente aplicabila incepand cu data de 25.07.2005 a modificat prevederile Legii nr. 303/2004. Potrivit acestui act normativ baza de calcul al pensiei de serviciu a constituit-o media veniturilor brute realizate in ultimele 12 luni de activitate inainte de data pensionarii.
-OUG nr. 100/2007 pentru modificarea si completarea unor acte normative in domeniul justitiei aplicabila incepand cu data de 08.10.2007 potrivit careia baza de calcul al pensiei de serviciu o reprezinta indemnizatia de incadrare bruta lunara si sporurile avute in ultima luna de activitate inainte de data pensionarii.
-Legea nr. 97/2008 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 100/2007 pentru modificarea si completarea unor acte normative in domeniul justitiei, potrivit careia baza de calcul al pensiei de serviciu este reprezentata de indemnizatia de incadrare bruta lunara sau de salariul de baza brut lunar, dupa caz, si sporurile avute in ultima luna de activitate inainte de data pensionarii.
Atat textul initial al Legii nr. 303/2004 cat si cel al Legii nr. 247/2005 nu mentiona care sunt drepturile de natura salariala ce intrau in venitul brut care constituia baza de calcul al pensiei de serviciu. Abia Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004, aprobate prin H.G. nr.1275/2005, au clarificat ce drepturi salariale se includ in venitul brut si ce drepturi de natura salariala nu se includ.
Totusi, in perioada premergatoare HG 1275/2005, chiar daca prin hotarari judecatoresti au fost acordate drepturi salariale aferente unei perioade de timp anterioara pensionarii, in cele din urma, la stabilirea pensiei de serviciu s-au valorificat numai sumele aferente lunilor care au constituit baza de calcul.
In toate situatiile, casele teritoriale de pensii stabilesc si platesc pensiile de serviciu cu respectarea legii, pe baza elementelor din adeverinta-tip eliberata de angajator. Aceasta cuprinde elementele prevazute de lege necesare stabilirii pensiei de serviciu, respectiv vechimea in specialitate/functie si baza de calcul.
Raspunderea pentru corectitudinea si legalitatea datelor cuprinse in documentele care stau la baza intocmirii dosarului de pensionare, necesare calculului pensiei de serviciu, revine in exclusivitate emitentilor.
In ceea ce priveste solicitarea dvs. de a va pune la dispozitie numele beneficiarilor acestor pensii, va precizam ca, potrivit Legii nr.677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date, nu va putem pune la dispozitie informatii in acest sens”.
*Cititi aici raspunsul acordat Lumeajustitiei.ro de Casa Nationala de Pensii Publice
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Minciuna are picioare scurte
12 October 2016 15:36
+9
# DODI
12 October 2016 17:11
+13
# unul din lumea cea mare
12 October 2016 15:42
+2
# Vladimărrr...!!!
12 October 2016 16:13
+2
# Carcotas
12 October 2016 19:51
-4
# Edelweiss
12 October 2016 15:42
+8
# Steluta
12 October 2016 16:13
+8
# Edelweiss
12 October 2016 16:38
+7
# Cetateanul
12 October 2016 23:21
+5
# Edelweiss
13 October 2016 00:18
+6
# XXX
13 October 2016 14:50
-1
# ETC
13 October 2016 16:31
+1
# DODI
13 October 2016 00:53
0
# Polichinel
12 October 2016 15:52
+15
# Steluta
12 October 2016 16:06
+11
# ??????
12 October 2016 17:40
+4
# ??????
12 October 2016 17:45
+4
# Rezolvata
12 October 2016 17:55
-1
# ??????
12 October 2016 18:01
+2
# un om obişnuit
12 October 2016 18:03
+6
# DAR DACA A AVUT VENITURI CUMULATE ???
12 October 2016 18:05
0
# ??????
12 October 2016 18:06
0
# ??????
12 October 2016 18:14
+1
# ??????
12 October 2016 18:16
+1
# XXX
12 October 2016 23:42
-6
# Cetateanul
13 October 2016 00:04
+4
# XXX
13 October 2016 00:28
+1
# Edelweiss
13 October 2016 00:25
+2
# XXX
13 October 2016 00:53
-3
# XXX
12 October 2016 23:44
-6
# Edelweiss
13 October 2016 00:49
+5
# XXX
13 October 2016 09:07
-1
# XXX
13 October 2016 09:41
-2
# Ederlweiss
13 October 2016 12:03
+2
# Edelweiss
13 October 2016 12:38
0
# XXX
13 October 2016 14:22
0
# Edelweiss
13 October 2016 00:55
+1
# mihaela
12 October 2016 18:50
+7
# XXX
13 October 2016 00:03
-8
# Rebutul pornografic
13 October 2016 00:27
+2
# XXX
13 October 2016 01:17
-2
# Cetateanul
13 October 2016 14:20
0
# XXX
13 October 2016 15:17
-2
# Edelweiss
13 October 2016 18:27
+2
# pelin
12 October 2016 19:03
+12
# ??????
12 October 2016 19:25
+3
# Floare de Oripilare
12 October 2016 19:48
+2
# ??????
12 October 2016 21:27
+2
# Edelweiss
12 October 2016 21:27
-1
# TOP 31 din 44 Curtea de Apel Suceava
12 October 2016 21:29
+1
# Nu-i bai, hatere
14 October 2016 08:23
-1
# ??????
12 October 2016 21:36
+1
# max
12 October 2016 21:59
0
# DISCRIMINAREA
13 October 2016 17:16
+1
# ??????
13 October 2016 19:23
0
# ??????
13 October 2016 19:52
0
# georgescu
13 October 2016 20:33
+2
# thor
14 October 2016 21:26
+1