14 May 2025

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

AVERTISMENT - Arhiepiscopia Romano-Catolica ii aminteste primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, ca mai are doua zile sa prezinte decizia de demolare a cladirii Cathedral Plaza. Inca de acum o luna, executorul judecatoresc Dorin Gont l-a somat pe Oprescu sa emita in 10 zile decizia de desfiintare a imobilului ridicat fara autorizatie de construire (Documente)

Scris de: L.J. | pdf | print

15 October 2013 17:20
Vizualizari: 3049

Arhiepiscopia Romano-Catolica l-a avertizat marti, 15 octombrie 2013, pe primarul general al Capitalei Sorin Oprescu ca mai are la dispozitie doua zile sa prezinte decizia de demolare a cladirii Cathedral Plaza, construita fara autorizatie. Potrivit unui comunicat al Arhiepiscopiei – care in acest litigiu a fost reprezentata de avocatii Ofelia Birsan si Mugur Popescu (foto) -, Oprescu va trebui sa prezinte decizia pana in data de 17 octombrie, ora 14.00. IPS Ioan Robu a precizat, prin intermediul comunicatului de presa, ca spera ca sentinta irevocabila a Tribunalului Dambovita, care a obligat Primaria Capitalei sa demoleze ilegalul turn de 20 nivele de langa Catedrala Sf. Iosif, sa fie respectata. De asemenea, IPS Ioan Robu si-a exprimat speranta ca nu va fi nevoie de interventia forurilor internationale.


Prezentam comunicatul Arhiepiscopiei Romano Catolice:

Episcopii Catolici din Europa, reuniti in Adunarea Plenara a Consiliului Conferintelor Episcopale Europene (CCEE), desfasurata la Bratislava, intr-un comunicat remis presei internationale, in data de 07.10.2013, si-au manifestat ingrijorarea fata de neaplicarea de catre Primarul general al Capitalei a deciziilor instantelor de judecata din Romania, referitoare la demolarea edificiului construit ilegal langa Catedrala romano-catolica Sf. Iosif din Bucuresti.

La randul sau, Consiliul Consultativ al Cultelor din Romania a depus in data de 24.09.2013 la Primaria Generala a Municipiului Bucuresti o declaratie de sustinere, prin care isi manifesta solidaritatea cu Arhiepiscopia Romano-Catolica Bucuresti.

In loc sa treaca la actiune, Primarul General este consiliat de aceeasi casa de avocati care reprezinta si interesele cladirii Cathedral Plaza, gasind tot felul de subterfugii pentru neaplicarea hotararii judecatoresti, fie prin avansarea unor sume fabuloase privind costurile desfiintarii constructiei, fie prin invocarea unor riscuri iluzorii privind siguranta catedralei in caz de desfiintare a constructiei ilegale, atitudine care aduce mai mult a amenintare decat a ingrijorare.

Desi nu isi gaseste timp pentru a trece la demolarea Cathedral Plaza, totusi Primarul General a avut timp sa autorizeze demolarea unei case istorice, legata de viata si personalitatea monseniorului Vladimir Ghika, declarat de curand fericit de catre Biserica Catolica si pentru care s-a constatat calitatea de detinut politic de catre Tribunalul Bucuresti.

Pe acest fond de criza morala si legala, executorul judecatoresc i-a pus in vedere Primarului General ca in data de 17 octombrie 2013, ora 14.00 sa prezinte decizia de desfiintare a cladirii declarata ilegala.

Avem speranta ca nu vom fi obligati sa solicitam inca o data sprijinul forurilor internationale, mai ales al celor implicate in procesul de monitorizare a aplicarii hotararilor judecatoresti in Romania, astfel incat sa nu fie nevoie de proceduri dureroase, pentru ca dreptatea castigata in multi ani de judecata sa isi gaseasca in sfarsit drumul catre lumina”, a declarat IPS Ioan Robu”.

Amintim ca executorul judecatoresc Dorina Gont a comunicat Primariei Capitalei, la data de 17 septembrie 2013, Somatia prin care a pus in vedere primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, sa emita in termen de 10 zile decizia de desfiintare a turnului Cathedral Plaza. Imobilul a fost ridicat fara autorizatie de construire la doar opt metri distanta de monumentul istoric Catedrala Sf. Iosif a Arhierpiscopiei Romano Catolice Bucuresti, pe str. General Berthelot nr. 11 – 15 sector 1, amenintand integritatea lacasului de cult si constituind o grava abatere de la normele urbanistice.

* Cititi aici comunicatul Arhiepiscopiei Romani-Catolice

* Cititi aici declaratia de sustinere a Consiliul Consultativ al Cultelor din Romania

Comentarii

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 14.05.2025 – Radiografia Sistemului care s-a pus in spatele lui Nicusor Dan (Video)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva