25 mai 2022

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

BUDA NU POATE FI SEFUL CSM – Directorul executiv al CRJ, Georgiana Iorgulescu, arunca in aer alegerile pentru sefia CSM: “Buda nu se bucura de vocatia generala de a deveni presedinte al CSM, exercitand o functie pe o perioada determinata, pana la desemnarea unui alt judecator, in urma alegerilor la ICCJ. Faptul ca CSM si ICCJ, desi au obligatia legala de a organiza alegeri, nu o fac/nu au facut-o nu e de natura a transforma mandatul de membru interimar al dlui Buda intr-un mandat de plin drept”

Scris de: G.T. | pdf | print

11 mai 2022 14:50
Vizualizari: 2265

Impecabila analiza directorului executiv al Centrului de Resurse Juridice (CRJ), Georgiana Iorgulescu (foto), fosta membra a Consiliului Superior al Magistraturii. Cu o zi inainte ca majoritatea din CSM sa il instaleze pe judecatorul Marian Buda in functia de presedinte al Consiliului (click aici pentru a citi), Georgiana Iorgulescu arunca in aer alegerile pentru sefia CSM.


 

Intr-un amplu comentariu intitulat “Degringolda Consiliului Superior al Magistraturii si inovatiile juridice”, publicat pe site-ul crj.ro, miercuri, 11 mai 2022, Georgiana Iorgulescu explica de ce judecatorul Marian Buda nu poate fi numit presedinte al CSM, atat timp cat acesta este in momentul de fata doar membru interimar in CSM, aflandu-se pe locul ramas vacant dupa pensionarea judecatoarei Mariana Ghena (la alegerile pentru CSM din 2016 de la ICCJ Marian Buda s-a clasat dupa Mariana Ghena), loc pentru care CSM era obligat de lege sa organizeze alegeri astfel incat Inalta Curte sa isi trimita in Consiliu un reprezentant cu mandat plin.

 

Prezentam analiza directorului executiv al Centrului de Resurse Juridice, Georgiana Iorgulescu:

 

Degringolada Consiliului Superior al Magistraturii si inovatiile juridice

Conform ordinii de zi prezentate pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, joi, 12 mai 2022, sectia pentru judecatori va desemna candidatul judecator, iar plenul va alege, in aceeasi zi, noul presedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, in locul dlui judecator presedinte interimar al CSM, Bogdan Mateescu.

Cu privire la existenta unui presedinte interimar al CSM

S-au scris foarte multe lucruri despre faptul ca nu exista termenul 'interimar' atunci cand este vorba despre presedintele in functie, mandatul acestuia fiind de natura constitutionala si, pe cale de consecinta, neputand depasi termenul de 1 an prevazut de art.133 alin.3 din Constitutia Romaniei. Cu toate acestea, dl. judecator Bogdan Mateescu, dupa expirarea termenului de 1 an, a ramas, peste acest termen, presedinte, avand o titulatura improvizata, nedefinita prin lege si, cu atat mai putin, in Constitutie, aceea de presedinte interimar. Imprejurarea ca cele doua candidaturi depuse in termenul legal, inainte de expirarea mandatului de 1 an al dlui judecator Mateescu (ale dlor judecator Andreea Chis si Gabriela Baltag) au fost respinse de plen nu echivaleaza cu improvizarea, in pofida Constitutiei, a mandatului de presedinte interimar al dlui judecator Mateescu pana la alegerea unui nou presedinte.

Cu privire la respingerea celor 2 candidaturi, este necesar a fi luate in calcul urmatoarele considerente:

  • Oricare dintre cei 9 judecatori, membrii alesi ai CSM au vocatia de a fi presedinti pentru mandate de 1 an

  • Acestia au ajuns acolo prin votul colegilor lor de la instantele corespunzatoare in grad, prin urmare nu are nicio importanta daca sunt placuti sau nu de catre colegii lor din CSM; prin urmare plenul are obligatia de a vota pozitiv, atunci cand este o singura candidatura, respectiv de a alege un candidat, atunci cand sunt mai multe candidaturi depuse

  • Daca lucrurile nu ar sta asa ar insemna, ca si in cazul de fata, ca, daca anumite candidaturi nu sunt placute de majoritate (desi, in speta noastra au fost doua si nu una singura), se poate ajunge la functia inexistenta legal de presedinte interimar de multiple ori, respectiv ori de cate ori nu sunt agreate candidaturile depuse

  • Nu in ultimul rand, Sectia pentru judecatori, conform art.24 din Legea nr.317/2004, este cea care dezbate si desemneaza candidatii pentru functia de presedinte, prin urmare se poate presupune, cu buna credinta, ca cel putin unul dintre candidati va fi cel votat de plen si nu nici unul, ca in situatia de fata

  • Prin urmare, a nu alege pe cineva inseamna, in mod efectiv, a cenzura vointa electorilor, colegi magistrati, care si-au ales reprezentantii judecatori in CSM, aceasta alegere incluzand vocatia celor alesi de a fi, la un moment dat, presedinti al CSM. A refuza aceasta vocatie insemana a goli de continut mandatul constitutional al acestora, respectiv ceea ce scrie expres in art.133, alin.3:

Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales pentru un mandat de un an, ce nu poate fi reinnoit, dintre magistratii prevazuti la alineatul (2) litera a).

  • Apoi, textele legale se citesc si se interpreteaza cu buna-credinta, in sensul de a produce efecte si nu de a nu produce si, daca se poate, acestea trebuie sa produca efectul dorit de Adunarea constituanta, respectiv mandatul presedintelui trebuie sa fie de 1 an si nu mai mult de atat; asa fiind lucrurile, singurul comportament loial constitutional era acela prin care plenul vota in luna decembrie 2021 unul dintre cei 2 judecatori care si-au depus candidatura in termenul legal.

Dupa cum cunoaste opinia publica, acest lucru/comportament nu s-a petrecut si am asistat, de la inaltimea constitutionala (si nu altfel) a acestui for numit Consiliul Superior al Magistraturii la o inovatie (rusine) juridica denumita institutia presedintelui interimar.

Spune, in acest sens, Curtea Constitutionala in Decizia nr.611/2017 paragrafele 106 si 112 faptul ca 'o prima semnificatie a conceptului de stat de drept o constituie respectarea normelor de drept pozitiv, aflate in vigoare intr-o anumita perioada temporala, care reglementeaza in mod expres sau implicit competente, prerogative, atributii, obligatii sau indatoriri ale institutiilor/autoritatilor statului. [… ] loialitatea institutiilor/autoritatilor statului trebuie manifestata intotdeauna fata de principii si valori constitutionale, in vreme ce relatiile interinstitutionale trebuie guvernate de dialog, de echilibru si de respect reciproc'.

Dat fiind acest precedent extrem de periculos de rescriere cutumiara a ceea ce e legal ori constitutional, este bine de stiut, cum am precizat in preambul, ca joi, 12 mai, CSM urmeaza sa isi aleaga un nou presedinte. Nu stim de ce abia acum, dar e un mare pas inainte. Desi ar fi trebuit sa stim cine sunt candidatii la aceasta functie, respectiv care le sunt intentiile (proiectele de candidatura), pana la acest moment nu exista niciun detaliu public.

In fine, in lipsa unor atare informatii, apreciem ca, in masura in care isi depune candidatura dl. judecator Marian Buda de la inalta Curte de Casatie si Justitie, candidatura acestuia nu intruneste conditiile de validitate, respectiv:

  • Dl judecator Buda este un membru interimar al CSM si nu un membru plin/titular/ales al acestui for, acesta inlocuind-o TEMPORAR pe dna judecator, membru ales al CSM, Mariana Ghena, recent pensionata

  • Ce spune legea in aceasta situatie?

Art. 57 alin. 1 din Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii:

  • In cazul incetarii calitatii de membru al Consiliului Superior al Magistraturii inainte de expirarea mandatului, pentru locul ramas vacant se organizeaza noi alegeri, potrivit procedurii prevazute de lege.

  • Pana la alegerea unui nou membru, interimatul va fi asigurat de judecatorul sau procurorul care a obtinut numarul urmator de voturi in cadrul alegerilor desfasurate potrivit art. 8 alin. (3) sau art. 13 ori, dupa caz, art. 19.

  • in cazul prevazut la alin. (1), persoana aleasa pentru ocuparea locului vacant isi exercita calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii pentru restul de mandat ramas pana la expirarea termenului de 6 ani.

  • Ce spune DEX cu privire la semnificatia substantivului 'interimar': (Persoana) care exercita provizoriu o functie in locul titularului, avand ca si sinonime ad-interim, provizoriu, temporar

  • Prin urmare, judecatorul interimar are un mandat limitat in calitatea sa de membru CSM, exercitand aceasta functie pana la desemnarea prin intermediul alegerilor la Inalta Curte de Casatie si Justitie a reprezentantului ales de catre aceasta instanta; acest lucru nu s-a intamplat, motivul ramane neelucidat, asa incat dl Buda exercita un mandat interimar, ICCJ si CSM ramanand, prin pasivitate, fara un judecator de plin drept membru al CSM in locul ramas vacant

  • Consideram, astfel, ca dl judecator Marian Buda nu se bucura de vocatia generala de a deveni presedinte al CSM asemenea celorlalti judecatori din acest for, acesta exercitand o functie pe o perioada determinata, respectiv pana la desemnarea unui alt judecator, in urma alegerilor la ICCJ. Faptul ca CSM si ICCJ, desi au obligatia legala de a organiza aceste alegeri, nu o fac/nu au facut-o nu este de natura a transforma mandatul de membru interimar al dlui Buda intr-un mandat de plin drept, pentru restul perioadei mandatului colectiv al CSM.

  • Din punct de vedere formal, prin Hotararea nr.1/2022, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.50 din 17 ianuarie 2022, Senatul l-a validat in mod corect pe domnul Marian Buda ca membru interimar al CSM si nu ca membru ales

  • In Decizia nr.59/2022 Curtea Constitutionala sustine in considerente (paragraful 31) faptul ca:

Or, in realitate, in cazul incetarii calitatii de membru al CSM inainte de expirarea mandatului, pentru locul ramas vacant se organizeaza noi alegeri, potrivit procedurii prevazute de lege, si de abia dupa derularea acestor alegeri devine aplicabil art.18 alin.(1) din Legea nr.317/2004.

  • Ce spune art.18, alin.1 antereferit?

Consiliul Superior al Magistraturii alcatuieste lista finala cuprinzand magistratii alesi potrivit prevederilor art. 8 alin. (3) si art. 16 alin. (2) si o transmite Biroului permanent al Senatului.

Concluzie:

  • Exista o diferenta legala intre magistratul ales si magistratul care exercita interimatul pana la alegearea noului membru

  • Presedintele CSM nu poate fi ales, conform Constitutiei, decat dintre membrii alesi (art.133, alin.3)

  • Cum exista 4 judecatori alesi in CSM care nu au exercitat inca mandatul de presedinte (Andreea Chis, Gabriela Baltag, Evelina Oprina si Mihai Balan), principiul legalitatii, dar si al loialitatii institutionale obliga plenul in a vota pe unul (oricare) dintre acestia; orice alta solutie conduce la accentuarea ridicolului in care se afla.

In fine, daca dl judecator Bogdan Mateescu, membru ales, este presedinte interimar, cum se va numi un presedinte care nu este un membru ales, ci judecator care exercita interimatul?

Comentarii

# DODI date 11 mai 2022 15:03 +236

Este foarte greu, și de cele mai multe ori inutil, să încerci să explici unor pupincuriști specializați în fese prezidențiale și care au făcut facultatea pe puncte și pe ”bagajele” părinților, că dreptul nu se învață mâncând savarine sau citind bilețele primite de la SRI. De asemenea chiar dacă schimbi denumirea de Budă în Vespasiană... conținutul (profesional) rămâne același. Și de cele mai multe ori este rău mirositor.

# maxtor date 11 mai 2022 15:19 +121

se va numi "suplinitorul prezidentului interimar".....deja e caz de greva in Justitie!

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 24.05.2022 – Procurorul DNA a lesinat la ICCJ

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva