CAMELIA PRINSA IN CORZI – Plangeri penale la DNA si PICCJ impotriva celebrei judecatoare Camelia Bogdan, pentru participatie improprie la abuz in serviciu, fals, inselaciune si o posibila obtinere pe nedrept de fonduri europene. Camelia Bogdan este acuzata ca ar fi incasat nejustificat bani de la CAB, fara sa fie prezenta in instanta, si ca si-ar fi atribuit o calitate falsa cu scopul de a obtine beneficii necuvenite
Noi probleme pentru vestita judecatoare Camelia Bogdan (foto). Data de doua ori afara din magistratura de CSM pentru ceea ce a faptuit in activitatea sa, judecatoarea Camelia Bogdan (in prezent suspendata din functie dupa ce a atacat una din hotararile de excludere din magistratura, iar cealalta hotarare de excludere a fost imblanzita la ICCJ) este vizata in doua plangeri penale. Una la PICCJ, alta la DNA.
Surse avizate au dezvaluit pentru Lumeajustitiei.ro ca intr-una dintre plangeri, depusa initial la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Targu Mures, declinata la Parchetul Curtii de Apel Bucuresti si ulterior la DNA, Camelia Bogdan este acuzata ca in august 2014, timp de mai multe zile, a incasat nejustificat bani de la CAB, acolo unde activa ca judecator, in conditiile in care nu a fost prezenta in instanta. In plangere se arata ca Bogdan se afla la Poiana Brasov, acolo unde, din 21 iulie pana in 2 august a fost lector in cadrul programului “Aplicarea Viitoarei Politici Agricole Comune. Prevenirea fraudei si a coruptiei in vederea protejarii intereselor financiare ale Uniunii Europene”, si a incasat 10.000 lei pentru acest lucru de la ministerul Agriculturii, printr-un SRL. Cu toate acestea, potrivit celor sustinute in plangere, Camelia Bogdan ar fi beneficiat de plata integrala a drepturilor salariale in conditiile absentelor nemotivate si fara a informa conducerea institutiei.
In sustinerea plangerii se invoca si cazul judecatorului Toni Neacsu, care a fost condamnat de ICCJ la 1 an de inchisoare cu suspendare, dupa ce a fost acuzat intr-un dosar instrumentat de DNA ca in calitate de membru CSM a incasat aproximativ 67.000 lei, reprezentand venituri din salarii si asociate, aferente unui numar de 48 de zile in care ar fi absentat nemotivat de la serviciu. In ceea ce priveste incadrarea juridica, se precizeaza ca faptele indicate in plangere pot intruni elementele constitutive ale infractiunii de participatie improprie la abuz in serviciu contra intereselor publice, daca functionarul a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, in forma continuata, constand in faptul ca judecatoarea Bogdan a determinat cu intentie directa alte persoane, in speta functionarii CAB, sa comita fapte fara vinovatie, adica efectuarea platii salariului judecatoarei pentru o activitate pe care nu a realizat-o.
Fals si inselaciune
Conform acelorasi surse ale Lumeajustitiei.ro, in cea de-a doua plangere facuta impotriva Cameliei Bogdan si aflata la PICCJ, judecatoarea este acuzata de fals sub semnatura privata, uz de fals si inselaciune. Concret, plangerea a fost depusa pe motiv ca judecatoarea a indicat in mod nereal in mai multe acte oficiale ca are calitatea de expert al Comisiei Europene in momentul in care a participat in 2014 la programul “Aplicarea Viitoarei Politici Agricole Comune. Prevenirea fraudei si a coruptiei in vederea protejarii intereselor financiare ale Uniunii Europene”, care a avut loc la Poiana Brasov, incasand pentru aceasta activitate 10.000 lei.
De asemenea, in aceeasi plangere se cere PICCJ sa se verifice daca prezentarea ca adevarata a unei fapte mincinoase si participarea judecatoarei la proiectul respectiv a determinat prin folosirea sau prezentarea cu rea-credinta de declaratii false, obtinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrare de aceasta reprezentand indemnizatii, diurne, cazare sau alte facilitati suportate din bugetul UE, fapte ce ar putea constitui infractiunea prevazuta de art.18/1 din Legea 78/2000.
UPDATE – 2.08.2018 – Dupa dezvaluirile Lumeajustitiei.ro, judecatoarea Camelia Bogdan ne-a trimis solicitarea pe care a adresat-o Inspectiei Judiciare si CSM in vederea apararii reputatiei profesionale:
“Stimate Domnule Inspector-sef,
Stimata Doamna Presedinte al Consiliului Superior al Magistraturii,
Cu deosebit respect, va rog sa imi admiteti cererea de aparare a reputatiei mele profesionale in raport cu alegatiile din art. de mai sus prin care se tinde la decredibilizarea mea, avand in vedere ca in alte articole ale aceluiasi portal sunt publicate atat rezolutia de clasare pronuntata de DNA ce curpinde verificarile exhaustive derulate in cauza(https://www.luju.ro/magistrati/dna/a-luat-banii-dar-nu-e-mita-procurorul-dna-ioan-amariei-a-scos-o-imaculata-pe-zeita-dreptatii-camelia-bogdan-pentru-acuzatiile-de-luare-de-mita-spalare-de-bani-conflict-de-interese-inselaciune-si-fals-in-cazul-banilor-primiti-de-la-un-srl-foloasele-primite), cat si concluziile distinsilor inspectori ai Inspectiei Judiciare de unde rezulta ca nu am absentat niciodata nemotivat de la Curtea de Apel BUCURESTI(http://m.luju.ro/cami-o-da-in-primire-pe-luluta-fix-in-zilele-in-care-laura-kovesi-nega-categoric-existenta-unui-dosar-la-dna-impotriva-vreunui-sef-al-inspectiei-judiciare-procurorul-gheorghe-popovici-ii-dadea-clasare-lui-lucian-netejoru-dezvaluirea-a-fost-facuta-de-judec).
Acuzatiile care mi se aduc, daca ar fi fost adevarate, ar fi putut atrage raspunderea penala a doamnei vicepresedinte al CURTII DE APEL BUCURESTI, judecator Luminita Ninu Cristiu, pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu (a se vedea, mutatis mutandis situatia de fapt retinuta in dosarul inregistrat pe rolul DNA avand ca obiect faptele doamnei BOMBONICA DRAGNEA, care nu si-a chemat subalternele la serviciu si care si-a recunoscut vinovatia achitand prejudiciul)
In exercitarea dreptului la replica corolar publicarii acestui articol, solicit domnului senior-editor al publicatiei Lumea Justitiei publicarea inca o data a acestor incrisuri.
Prin prezenta, solicit domnului Procuror general al PIICJ/doamnelor procuror-sef al DNA/procuror general al PCAB, in temeiul disp art 544/2001, sa imi comunice si numarul doarului in care se fac verificari la PICCJ/DNA/PCAB sub acest aspect, pentru a depune pe langa aceste inscrisuri si inscrisurile de unde rezulta dobandirea calitatii de expert TAIEX corolar al acceptatii in baza de date dupa sustinerea primei teze de doctorat, precum si invitatiile pe care le-am onorat in aceasta calitate la invitatia Comisiiei Europene/ Consilliului Uniunii Europene in perioada 2009-2014, precum si a rapoartelor publicate sub egida institutiilor Uniunii Europene in care au fost valorificare recomandarile subsemnatei, evidentiate in CV-ul meu.
Va rog sa primiti expresia intergii mele consideratii,
Cu distinsa recunostinta,
Camelia Bogan”
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Coco 1 August 2018 18:02 +13
# unul din lumea cea mare 1 August 2018 18:43 -2
# Daria 2 August 2018 13:00 +1
# Nicorski 1 August 2018 20:31 +2