12 October 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

CONDAMNAT FARA PRONUNTARE – Fostul edil al Bacaului, Romeo Stavarache, denunta nelegalitatea decizei penale a Curtii de Apel Targu Mures in baza careia a fost aruncat 4 ani dupa gratii. Insasi CA Targu Mures recunoaste ca nu poate demonstra ca decizia a fost pronuntata de judecatorii cauzei. Stavarache acuza ca mandatul de executare a fost semnat, stampilat si emis de o grefiera de la instanta de fond. Penitenciarul recunoaste ca Decizia de condamnare nu exista (Documente)

Scris de: Elena DUMITRACHE | pdf | print

25 October 2020 13:09
Vizualizari: 6533

Cu 4 ani de inchisoare pentru o luare de mita pentru altii, fostul edil al Bacaului Romeo Stavarache se lupta sa demonstreze public ca aruncarea sa in spatele gratiilor a fost o executie, care a avut la baza o condamnare nelegala ce trebuie anulata. La aproape 3 ani de la decizia in baza careia a fost trimis in inchisoare, Romeo Stavarache se intoarce in instanta pentru a cere anularea deciziei penale nr. 495/A din 3 noiembrie 2917 pronuntata de judecatorii Mihaela Ramona Cretu si Iulian Constantin Balan de la Curtea de Apel Targu Mures in dosarul nr. 630/110/2015 prin care a fost condamnat definitiv la 4 ani de inchisoare pentru o pretinsa luare de mita. Halucinant, conform documentelor pe care le vom prezenta mai jos, Stavarache a fost bagat in puscarie in baza unui mandat de executare emis pentru o fapta pentru care a fost achitat, conform insasi instantei care a decis condamnare sa. "Fapta retinuta in mandat, privind pedeapsa de 4 ani, este redata in forma si continut ca in rechizitoriu si nu exista in decizia Curtii de Apel Targu Mures 495/A/2017", puncteaza Stavarache in actiunea sa din instanta.


 

Contestatia la executare, judecata de acelasi judecator care l-a condamnat


Mai mult, acuza Romeo Stavarache, "suma de 810.000 lei care este retinuta in mandat ca obiect al luarii de mita nu mai exista in fapt, datorita faptului ca suma de 810.000 lei din decizia 266/D/2016 a Tribunalului Bacau (instanta de fond) a fost anulata prin achitari succesive in baza art 16 alin. 1 lit. b faptele nu sunt prevazute de lege tuturor inculpatilor".


Incredibila situatie de la Curtea de Apel Targu Mures a fost scoasa la iveala printr-un demers extraordinar facut de Romeo Stavarache. Vorbim despre contestatia la executare formulata de fostul edil al Bacaului, contestatie care urmeaza sa se judece luni, 26 octombrie 2020, prin intermediul careia denunta neregulile existente in Decizia 495/A/2017 a CA Targu Mures, precum si faptul ca pronuntarea solutiei de condamnare si punerea in executare a hotararii s-au facut total nelegal si netransparent.

 

Si de parca n-ar fi suficient, pe contestatia la executare formulata de Romeo Stavarache urmeaza sa se pronunte, atentie, unul dintre judecatorii care au pronuntat decizia de condamnare in apel. Este vorba despre judecatorul Iulian Constantin Balan, care practic pe langa faptul ca l-a condamnat la inchisoare urmeaza sa se pronunte acum daca isi anuleaza propria decizie.


Mandat de arestare intocmit de o grefiera, comunicat informal si transmis pe cale neoficiala


Concret, Romeo Stavarache arata in contestatia la executare faptul ca hotararea definitiva de condamnare nu a fost pusa in executare in baza normelor legale si procedurale, ci printr-un document transmis pe cale neoficiala. Fostul edil al Bacaului reclama astfel ca documentul care a stat la baza incarcerarii sale (ca urmare a deciziei CA Targu Mures) a fost intocmit, emis si stampilat in fals de catre o grefiera de la Tribunalul Bacau (prima instanta) si nu de catre Curtea de Apel Targu Mures, prin presedintele completului de judecata care a pronuntat hotararea. Toata aceasta procedura a fost facuta pentru ca mandatul de executare sa fie pus in aplicare mai repede.


Acest aspect este retinut de Inspectia Judiciara care a constatat ca grefiera Csifo Gabriella de la CA Targu Mures i-a comunicat grefierei Cristina Vinga de la Tribunalul Bacau, pe cale neoficiala, un e-mail continand un document word editabil care continea extrasul deciziei penale de condamnare a lui Stavarache  (vezi facsimil 1).

"Potrivit explicatiilor d-nei grefier Csifo Gabriella, ea a comunicat acest document ca urmare a corespondentei informale purtate cu colega sa de la Tribunalul Bacau, pentru a-i usura acesteia activitatea in emiterea formelor de executare", se precizeaza in rezolutia Inspectorului sef al Inspectiei Judiciare Lucian Netejoru, in lucrarea C20 854.


Curtea de Apel Targu Mures recunoaste ca nu exista dovada ca solutia a fost pronuntata de judecatorii cauzei


Mai mult, in aceeasi actiune, Romeo Stavarache a reclamat ca nu exista nicio dovada ca presedintele completului care l-a judecat a fost cel care a pronuntat hotararea de condamnare in baza careia a fost aruncat in inchisoare.

Aceasta acuzatie este intarita chiar de Curtea de Apel Targu Mures care, intr-un raspuns acordat lui Romeo Stavrache, recunoaste ca solutia nu a fost pronuntata in sedinta publica, pronuntarea nu a fost nici macar inregistrata, nu le-a fost comunicata partilor, ci doar pusa la dispozitie prin afisare pe portaul instantei.

"Pronuntarea deciziei penale nr. 495/A din 3 noiembrie 2017 din dosarul nr. 630/110/2015 al Curtii de Apel Targu Mures nu a fost inregistrata cu mijloace tehnice, solutia fiind pusa la dispozitia partilor prin afisare pe portalul instantei, iar in datele cuprinse in jurnalul operatiunilor din aplicatia ECRIS rezulta ca minuta deciziei penale nr. 495/A din 3 noiembrie 2017 a fost adaugata in aplicata ECRIS la data de 3 noiembrie 2017, la ora 12"18:07", se precizeaza in raspunsul Curtii de Apel Targu Mures (vezi facsimil 2).

Redam pasaje din contestatia la executare formulata de Romeo Stavarache:

"Contestatia la executare este formulata in temeiul art. 598 alin. 1 lit. c) CPP - nelamurire cu privire la hotararea care se executa - la Curtea de Apel Targu Mures, solicitand instantei o hotarare pronuntata in prima instanta In materie de executare, in sensul art. 597 alin. 7 CPP, Curtea de Apel Targu Mures avand competenta materiala speciala in acest sens prin art. 598 alin. 2 CPP in considerarea cazului de contestatie invocat, dintre cele prevazute de art. 598 alin. 1 lit. c) CPP; art. 598 alin. 2 CPP se refera la nelamurire la hotarare si impiedicare la executare.

Contestatia este impotriva executarii deciziei penale nr. 495/A din data de 3 noiembrie 2017 a Curtii de Apel Targu Mures - Sectia penala si pentru cauze cu minori si de familie pronuntate in dosarul penal nr. 630/110/2015 ("hotararea"), iar nelamurirea la hotarare consta in urmatoarea argumentatie juridica prezentata in sinteza:

Prin contestatia impotriva executarii se invoca incidente legate de punerea in executare a hotararii sau nu putea continua executarea hotararii. Conform art. 553 alin. 3 CPP, cand hotararea ramane definitiv in fata instantei de apel, aceasta trimite instantei de executare un extras din acea hotarare cu datele necesare punerii in executare, in ziua pronuntarii hotararii de catre instanta de apel sau, dupa caz, de catre instanta ierarhic superioara. Conform art. 555 CPP, punerea in executare a hotararii se face prin emiterea mandatului de executare. Mandatul de executare se emite de judecatorul delegat exclusiv in baza extrasului prevazut la art. 553 alin. 3 CPP care trebuia emis, semnat si stampilat de Curtea de Apel Targu Mures. Nu s-a urmat procedura normala si legala de punere in executare, astfel incat invocam cauze legale prin care nu se putea pune in executare hotararea sau nu putea continua executarea hotararii.

 

Argumentatia juridica este urmatoarea:


I.1.incalcarea flagranta a art. 553 si 555 CPP

In data de 16.07.2020, prin rezolutia Inspectorului sef al Inspectiei Judiciare Dl. Lucian Netejoru, in lucrarea C20 854, la pagina 9/13 se retine:

,,Dupa adaugarea minutei in aplicatia ECRIS si redactarea extrasului deciziei penale nr. 495/A din 3 noiembrie 2017, la aceeasi data, la ora 12:59, d- na grefier Csifo Gabriella a comunicat d-nei grefier Cristina Vinga de la Tribunalul Bacau, pe cale neoficiala, prin e-mail un document in format word continand extrasul deciziei penale. Acesta fiind un document editabil, nu poarta stampila oficiala a Curtii de Apel Tg.-Mures si nu este semnat pentru conformitate de catre grefierul de sedinta. Documentul transmis pe cale neoficiala nu cuprinde alineatul din minuta referitor la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat in apel. Totodata, documentul trimis prin e-mail a fost redactat cu caractere Times New Roman 12, la distanta de un rand si in cuprinsul acestuia nu a fost boldat nici un pasaj sau cuvant.

Potrivit explicatiilor d-nei grefier Csifo Gabriella, ea a comunicat acest document ca urmare a corespondentei informale purtate cu colega sa de la Tribunalul Bacau, pentru a-i usura acesteia activitatea in emiterea formelor de executare. D-na grefier Gabriella Csifo nu a fost in masura sa explice absenta din documentul transmis de ea prin e-mail a alineatului referitor la cheltuielile judiciare avansate de stat in apel.” (anexa 1)

Avand in vedere analiza documentelor care mi-au fost transmise in ziua arestarii odata cu mandatul, in data de 03.11.2017 ora 20:00, dar si din documentele care au fost eliberate de catre Penitenciarul Vaslui din dosarul de condamnat (anexa 2), se observa ca mandatul a fost eliberat in baza unui document intocmit, emis si stampilat in fals de catre o grefiera de la Tribunalul Bacau si nu de catre Curtea de Apel Tirgu Mures, asa cum prevede legea conform art. 553 si art. 555 CPP, care trebuia emis, semnat si stampilat de catre Curtea de Apel Targu Mures.


I.2. incalcarea flagranta a art. 407 CPP- necomunicarea hotararii in ziua de 03.01.2017 si nici ulterior acestei date

Precizam ca aceasta minuta nu a fost transmisa nici unui inculpat, nici DNA-ului si nici locului de detinere in ziua incarcerarii subsemnatului. Mentionam ca arestarea nu s-ar fi putut realiza fara comunicarea acestei minute sau macar ca aceasta minuta sa fi insotit mandatul de executare, asa cum prevede art. 407 CPP.(anexa 3)


I.3. incalcarea flagranta a art. 405 CPP- pronuntarea hotararii

Precizam ca documentul care a stat la baza arestarii, intocmit in fals de catre grefiera Tribunalului Bacau, D-na Cristina Vinga, nu este specificat ca hotararea s-a pronuntat in sedinta publica asa cum prevedere art. 405 alin. 1. CPP.

De asemenea, a fost incalcat art. 405 alin. 2 CPP care prevede ca presedintele completului de judecata pronunta minuta hotararii.

Prin raspunsul primit de la Curtea de Apel Targu Mures (anexa 4) se precizeaza ca sedinta nu a fost inregistrata nici audio si nici video si nu se poate face dovada ca presedinta completului a pronuntat aceasta hotarare.


I.4. incalcarea flagranta a art. 406 CPP

Hotararea primita de subsmenatul la domiciliu nu este semnata de nici unul dintre cei doi judecatori care sunt nominalizati in decizie. (anexa 5)

In locul presedintelui completului de judecata este specificat numele presedintei Curtii de Apel Targu Mures cu data semnaturii in 21.12.2017. Intrucat, in data de 22.12.2017 D-na Ramona Mihaela Cretu, presedinta completului, s-a intors din concediu si putea semna hotararea, consider ca a fost incalcat art. 406 alin. 4 CPP, neexistand nici o impiedicare ca aceasta sa semneze hotararea atat timp cat era judecator in functie al Curtii de Apel Targu Mures.


II. Dezlegarea unei chestiuni de drept

In data de 20.04.2017 a fost depusa la dosar prin posta electronica o cerere de sesizare a inaltei Curti de Casatie si Justitie pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. (anexa 6)

In incheierea din 24.04.2017, instanta a consemnat la pagina 2 alin. 2: ,,Se constata ca la data de 20 aprilie 2017 a fost depusa la dosar, prin posta electronica, o cerere de sesizare a ICCJ in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept’’. (anexa 7)

In decizia penala 495/A/2017 a Curtii de Apel Targu Mures, la pagina 26 (anexa 8) instanta a retinut:

,,Prin urmare, instantei ii este supusa problema mitei pentru altul in forma ei extrema, de caz - scoala.

Diferenta de reglementare dintre noul si vechiul Cod penal sub acest aspect este, desigur, ca actualul art. 289 Cod penal incrimineaza ca luare de mita fapta functionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeste bani sau alte foloase care nu i se cuvin, in timp ce vechiul art. 254 Cod penal prevedea ca infractiunea de luare de mita este fapta functionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeste bani sau altefoloase care nu i se cuvin. Lipsea, in perioada comiterii faptelor, sintagma pentru sine sau pentru altul. Aceasta sintagma era inserata de vechiul Cod penal doar in art. 257 Cod penal, referitor la traficul de influenta. Cum instanta de apel a aratat, prezenta cauza este una de luare de mita, nu de trafic de influenta.’’

Asadar, instanta a judecat sesizarea introdusa in data de 20.04.2017 si solutionand prin decizie a achitat toate faptele conform art. 16 alin 1 lit. b teza 1 CPP, fapta nu este prevazuta de legea penala. (anexa 9)

Exista o nelamurire privind retinerea unei condamnari conform art. 254, avand in vedere ca fapta nu era prevazuta de lege. Mai mult decat atat in decizie, nu este specificata nici o fapta pentru care s-a retinut o fapta de 4 ani, iar fapta si suma retinuta ca si confiscare, conform deciziei, nu face obiectul trimiterii in judecata si a procesului.

Mentionam ca la pagina 32 din decizie (anexa 10), instanta a retinut:

,,Intrucat destinatia concreta a banilor nu se cunoaste, si nici nu face obiectul procesului, care se limiteaza la pretinderea lor si la virarea lor in contul SC LIGONE INTERNATIONAL, instanta va dispune confiscarea de la fiecare inculpat a cate unei jumatati din suma, respectiv cate 153.593,5 lei de la fiecare dintre cei doi inculpati mentionati.’’

Mandatul a fost emis pentru o fapta care a fost achitata, conform deciziei 495/A/2017. Fapta retinuta in mandat, privind pedeapsa de 4 ani, este redata in forma si continut ca in rechizitoriu si nu este exista in decizia Curtii de Apel Targu Mures 495/A/2017. Mai mult decat atat, suma de 810.000 lei care este retinuta in mandat ca obiect al luarii de mita nu mai exista in fapt, datorita faptului ca suma de 810.000 lei din decizia 266/D/2016 a Tribunalului Bacau a fost anulata prin achitari succesive in baza art. 16 alin. 1 lit. b faptele nu sunt prevazute de lege tuturor inculpatilor.

Nelamurirea in aceasta speta este legata de faptul ca nu este specificata fapta pentru care este dispusa condamnarea, suma confiscata nu este prevazuta nici in sentinta de fond a Tribunalului Bacau, iar faptele nu sunt prevazute de legea penala,fiind achitate conform art. 16 alin.1 lit. b.


Comentarii

# DODI date 25 October 2020 16:00 +12

Oare câți ”stavarache” au pățit la fel? Câți au executat (sau execută) pedeapsă privativă de liberate în baza unor sentințe ilegale (inclusiv Dragnea!)? Când va binevoi CSM să se ”aplece” asupra propriei bucătării și să își facă ordine în familie? Nu poți să te rățoiești pentru ”apărarea demnității” magistraților în condițiile în care foarte multe din sentințe sunt date cu încălcări evidente ale legii române?

# CD date 25 October 2020 19:14 +4

Asta'i Justitia viitorului in Romania ! Cand SRI-ul ajunge complice al Parchetului si dicteaza Instantei de Judecata, se ajunge la asemenea anomalii criminale. Doar SRI-ul putea indupleca pe grefiera, asigurandu-i imunitatea, ca sa faca un asemenea fals criminal. Fiti linistiti fratilor, dormiti fara grija, pana o sa ajungeti sa fiti cazati pe gratis cu masa asigurata si paza de buna calitate. CD

# Edelweiss - Ivory Tower Former Convict date 25 October 2020 21:58 0

La Vespasianba de Apel Suceava, hotărârile celor 2 putori de la C3A Pen (hetriuc laurențiu-marius și grigorean maria-loredana) sunt redactate de grefierul rodenciuc iulian. Dar așa de prost le alcătuiește încât în anul de grație 2018 inserează calupuri de texte prefabricate, având articole din vechiul Cod penal. Unde mai pui că e atât de nătăfleț grefierul încât uită să facă calculul pedepsei executate sau considerate a fi executată (art 106 C.p), uită să aplice eficient prevederile imperative ale art. 105, alin. 1 C.p., uită de prevederile permisive ale art. 105 C.p. și reușește „performanța” imbecilă de a arunca în închisoare un om care la data noii încarcerări ARE DEJA EXECUTATĂ EXACT FRACȚIA DE 2/3 din noua pedeapsă rezultantă. :eek:

# Edelweiss - Ivory Tower Former Convict date 25 October 2020 22:05 0

Le-au tras cei de la evidența penitenciarului niște înjurături imbecililor de la C3A Pen. de nu se mai pot spăla cu toată apa Sucevei. Cum dracu să cuprinzi în aplicația informatică a ANP - data încarcerării - 26 mai, data primei analize în comisia de liberare condiționată - 26 mai ? :eek: Unde s-a mai văzut ca un deținut să intre în comisia de liberare condiționată ÎNCĂ DIN PERIOADA DE CARANTINĂ DE 21 DE ZILE? Unde s-a mai văzut ca deținutul să formuleze a doua zi de la încarcerare cerere de liberare condiționată, să aibă primul termen la instanță după 14 zile de la încarcerare și judele să fie nevoit să dea o amânare de o săptămână, pentru ca deținutul să finalizeze carantina și să primească regimul de executare al pedepsei corespunzător art. 100 lit. b? :eek: Unde s-a mai văzut liberare condiționată la 35 de zile de la încarcerare? (35 de zile cu tot cu termenul de 3 zile necesar unei eventuale contestări). :eek: Am dreptate când spun că acea CA este VESPASIAN DE APEL? AM! :-?

# cap limpede date 26 October 2020 14:33 -1

De ce il plangeti pe Stavarache? Asta a patit ca si Al Capone, a fost seful mafiei imobiliare din Bacau, nimic nu misca sau nu se aproba fara sa isi ia el partea de spaga, dar a cazut pe niste mizilicuri... Oricum, inainte de a muri in acest an, socrul sau recunostea ca giner-su, Stavarache, nu are 50 de milioane euro dositi in banci in Elvetia, ci numai 15 milioane

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 11.10.2024 – CSM reintroduce mastile

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva