Motivare incendiara in decizia CCR prin care s-au analizat obiectiile de neconstitutionalitate formulate la modificarile Legii 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor. Decizia motivata a fost publicata, marti 27 februarie 2018, si poate transa discutiile despre obligativitatea presedintelui Romaniei de a o revoca pe sefa DNA Laura Kovesi, dupa propunerea ministrului Justitiei Tudorel Toader.

Una dintre obiectiile de neconstitutionalitate depuse la CCR a vizat prevederea ca presedintele poate refuza o singura data numirea procurorilor in functii de conducere ale marilor parchete (vezi facsimil cu prevederile atacate la CCR). Analizand obiectia de neconstitutionalitate privind art. 54 alin. (3) cu referire la atributiile presedintelui de a putea refuza o singura propunerile de numire a procurorilor in functiile de conducere, Curtea Constitutionala explica rolul primordial al ministrului Justitiei in exercitarea autoritatii asupra procurorilor si clameaza ca presedintele are obligatia sa conlucreze cu Guvernul, in cazul numirii procurorilor in functii de conducere. Foarte important, CCR subliniaza ca rolul primordial in aceasta ecuatie il are ministrul Justitiei si vorbeste in clar ca legiutitorul i-a facut o favoare presedintelui prin prevederea care ii da dreptul sa refuze o singura data o propunere de numire intr-o functie de conducere a unui procuror venita din partea ministrului Justitiei.

Intrucat CCR vorbeste de o favoare privind un singur refuz la numire, per a contrario rezulta ca in cazul unei cereri de revocare venite din partea ministrului Justitiei – fata de care legea 303/2004 spune ca aceasta “se face” la propunerea ministrului, deci este imperativa – presedintele Romaniei are obligatia de a dispune revocarea din functie, in conditiile in care insasi Curtea a subliniat ca dreptul lui de veto nu e prevazut de lege. Cu alte cuvinte, daca dreptul de veto limitat privind numirea procurorilor in functii de conducere nu este prevazut in atributiile constitutionale ale presedintelui dar este inserat in lege, asa cum explica CCR, in cazul revocarii procurorilor din functiile de conducere in lege nu este prevazuta nici macar aceasta favoare, respectiv dreptul de veto limitat.

Iohannis trebuie sa semneze doar ca act de solemnitate, fara drept de veto, intrucat nu are atributii constitutionale

Tocmai aceasta motivare a CCR poate fi cheia prin care - in cazul in care presedintele Romaniei va refuza revocarea Laurei Kovesi, iar persoanele indreptatite vor sesiza CCR cu o cerere de constatare a unui conflict juridic de natura constitutionala - sa se se ajunga la decizia Curtii de a constata ca lipsa unui drept de veto al presedintelui in cazul revocarii (lipsa favorului dat de legiuitor la numire) sa duca la constatarea ca Laura Kovesi a fost revocata.

Evident, desi criticile vizeaza o lege care urmeaza sa intre in vigoare, ele sunt valabile inclusiv fata de forma Legii 303/2004 aflata in vigoare. Asta intrucat prevederile din cele doua legi privind revocarea sunt identice. In niciuna dintre aceste legi nu se vorbeste despre existenta unei favori acordata de legiuitor presedintelui - acel drept de veto limitat care nu se afla in atributiile presedintelui Romaniei la numirea procurorilor in functii de conducere in marile parchete - in situatia revocarii sefilor marilor parchete.

Iata fragmentul din motivarea CCR:

“160. Cu privire la criticile de neconstitutionalitate ale art.I pct.87 [cu referire la art.53 alin.(1), (2), (7), (8), (9) teza intai si (10)] din lege, in sensul ca reduc/ restrang atributiile Presedintelui Romaniei in procedura de numire a presedintelui, vicepresedintelui si a presedintilor de sectie de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, Curtea constata ca autorii obiectiei de neconstitutionalitate pornesc de la premisa ca numirea in aceste functii este o atributie a Presedintelui Romaniei; in acest context, se apreciaza ca eliminarea Președintelui Romaniei din aceasta procedura de numire pentru presedintii de sectie de la Inalta Curte de Casatie si Justitie incalca art.94 lit.c), art.125 alin.(2) si art.134 alin.(1) din Constitutie.

161. In prezent, art.48 alin.(1) si (9) din Legea nr.303/2004 prevede ca 'numirea in functiile de presedinte si vicepresedinte la judecatorii, tribunale, tribunale specializate si curti de apel se face numai prin concurs sau examen organizat, ori de cate ori este necesar, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul National al Magistraturii', respectiv ca 'Numirea judecatorilor in celelalte functii de 69 conducere se face pe o perioada de 3 ani, cu posibilitatea reinvestirii o singura data, de Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea presedintelui instantei'.

162. Curtea retine ca art.125 alin.(2) din Constitutie prevede ca 'propunerile de numire, precum si promovarea, transferarea si sanctionarea judecatorilor sunt de competenta Consiliului Superior al Magistraturii, in conditiile legii sale organice'. Prin urmare, se constata ca textul constitutional este univoc si ofera o unica solutie normativa in privinta autoritatii competente sa dispuna promovarea judecatorilor in functii de conducere, fara a face distinctie in functie de ierarhia instantelor judecatoresti. Curtea retine ca promovarea judecatorilor are un dublu inteles, respectiv de dobandire a unei functii de executie de nivel superior in ierarhia instantelor judecatoresti [grade profesionale de tribunal/ curte de apel sau de Inalta Curte de Casatie si Justitie] sau a unei functii de conducere [presedinte/ vicepresedinte/ presedinte de sectie], in ambele cazuri judecatorul avansand in cariera. Nu se poate sustine ca promovarea in functie vizeaza numai dobandirea unui grad profesional superior sau a unor functii de conducere de la instante judecatoresti aflate pe o anumita scara ierarhica, pentru ca o asemenea interpretare vadeste nu numai o viziune selectiva asupra carierei judecatorului, dar in acelasi timp, este contrara unui text constitutional unic si imperativ sub aspectul atributiilor Consiliului Superior al Magistraturii.

163. De asemenea, Curtea retine ca art.134 alin.(1) din Constitutie prevede: 'Consiliul Superior al Magistraturii propune Presedintelui Romaniei numirea in functie a judecatorilor si a procurorilor, cu exceptia celor stagiari, in conditiile legii'. Cu alte cuvinte, textul constitutional se refera la propunerea de numire in functia de judecator sau procuror, si nu in functia de conducere. O asemenea concluzie se poate desprinde din modul de redactare a textului care vizeaza accesul in functie, nu la cariera judecatorului/ procurorului ulterior numirii in functie. Textul indica faptul ca judecatorul/ procurorul stagiar nu este numit prin decret, ci prin actul Consiliului Superior al Magistraturii, in schimb, judecatorul sau procurorul definitiv este numit prin decret, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, fiind, astfel, investit cu atributele specifice calitatii noi dobandite. In consecinta, acest text se refera numai la 70 numirea in functia de judecator/ procuror, dupa caz, asadar, la accesul in aceste functii, ca urmare a sustinerii examenului de capacitate.

164. Prin urmare, coroborand art.125 alin.(2) si art.134 alin.(1) din Constitutie, Curtea constata ca promovarea judecatorilor atat in functii de executie, cat si in functii de conducere se realizeaza de Consiliul Superior al Magistraturii. In aceste conditii, art.I pct.87 [cu referire la art.53 alin.(1), (2), (7) si (8)] din lege, normativizand competenta Presedintelui Romaniei de a promova judecatorii, respectiv de a-i numi in functiile de presedinte si vicepresedinte al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, incalca competenta constitutionala a Consiliului Superior al Magistraturii de a dispune promovarea in functie a judecatorilor, astfel cum aceasta rezulta din coroborarea art.125 alin.(2) si art.134 alin.(1) din Constitutie. In consecinta, din aceasta perspectiva constitutionala, Curtea constata ca art.I pct.87 [cu referire la art.53 alin.(1), (2), (7) si (8)] din lege este neconstitutional, fiind contrar art.125 alin.(2) din Constitutie. In schimb, promovarea si numirea judecatorilor in functia de presedinte de sectie a Inaltei Curti de Casatie si Justitie de catre Consiliul Superior al Magistraturii, reglementata de art.I pct.87 [cu referire la art.53 alin.(9) teza intai si alin.(10)] din lege, nu incalca art.94 lit.c) din Constitutie.

165. Cu privire la criticile de neconstitutionalitate ale art.I pct.88 [cu referire la art.54 alin.(3)] din lege, Curtea constata ca potrivit art.132 alin.(2) din Constitutie, 'Procurorii isi desfasoara activitatea potrivit principiului legalitatii, al impartialitatii si al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justitiei'. Avand in vedere caracterul bicefal al autoritatii executive, legiuitorul a optat pentru o procedura in cadrul careia Guvernul si Presedintele sa conlucreze. Rolul central in aceasta ecuatie il are, insa, ministrul justitiei, sub autoritatea acestuia functionand procurorii constituiti in parchete. Presedintele Romaniei nu are nicio atributie constitutionala expresa care sa justifice un drept de veto in aceasta materie. Prin urmare, daca legiuitorul organic a ales o asemenea procedura de numire, mentinand un veto prezidential limitat la refuzarea unei singure propuneri de numire in functiile de conducere prevazute la art.54 alin.(1) din lege, el a respectat rolul constitutional al ministrului justitiei in raport cu procurorii, Presedintelui conferindu-i-se atributia de numire in considerarea solemnitatii actului si a necesitatii existentei unei conlucrari si consultari permanente in cadrul executivului bicefal. Prin urmare, nu se poate sustine incalcarea art.94 lit.c) din Constitutie. In consecinta, art.I pct.88 [cu referire la art.54 alin.(3)] din lege nu incalca art.94 lit.c) si art.132 alin.(1) din Constitutie”.

Iata prevederea art. 54 din Legea 303/2004 aflata in vigoare privind modalitatea de revocare a procurorilor din functiile de conducere (forma identica cu cea legea modificata in ceea ce priveste faptul ca revocarea se face de presedinte la propunerea ministrului Justitiei):

"(1) Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, prim-adjunctul si adjunctul acestuia, procurorul general al Parchetului National Anticoruptie (n.r. - procuror sef al Directiei Nationale Anticoruptie), adjunctii acestuia, procurorii sefi de sectie ai acestor parchete, precum si procurorul sef al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism si adjunctii acestora sunt numiti de Presedintele Romaniei, la propunerea ministrului justitiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minima de 10 ani in functia de judecator sau procuror, pe o perioada de 3 ani, cu posibilitatea reinvestirii o singura data.

(2) Dispozitiile art. 48 alin. (10)-(12) se aplica in mod corespunzator.

(3) Presedintele Romaniei poate refuza motivat numirea in functiile de conducere prevazute la alin. (1), aducand la cunostinta publicului motivele refuzului.

(4) Revocarea procurorilor din functiile de conducere prevazute la alin. (1) se face de catre Presedintele Romaniei, la propunerea ministrului justitiei care se poate sesiza din oficiu, la cererea adunarii generale sau, dupa caz, a procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie ori a procurorului general al Parchetului National Anticoruptie (n.r. - procuror sef al Directiei Nationale Anticoruptie), cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, pentru motivele prevazute la art. 51 alin. (2) care se aplica in mod corespunzator”.

*Cititi aici integral Decizia CCR pe Legea 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor