25 April 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

KLAUS SI LULUTA VOR SA SCAPE PE PROCEDURA – Lumeajustitiei.ro a cerut CNCD sa se autosesizeze in cazul lui Klaus Iohannis si al Laurei Kovesi pentru "penali" si "inculpati", la fel cum a facut in cazul premierului Viorica Dancila pentru "autisti". Administratia Prezidentiala si DNA sustin la unison ca redactia Lumeajustitiei.ro nu are calitate de persoana interesata. Lumeajustitiei.ro a facut dovada calitatii de persoana interesata, dar si de persoana discriminata

Scris de: Elena DUMITRACHE | pdf | print

12 March 2018 13:40
Vizualizari: 13539

A inceput procesul de discriminare de la CNCD privind termenii "penali" si "inculpati", pe care presedintele Romaniei Klaus Iohannis si procurorul sef al DNA Laura Kovesi au fost reclamati de redactia Lumeajustitiei.ro ca i-au folosit in discursurile publice, defavorizand in acest fel un grup de persoane carora le-a fost lezata demnitatea, prin aplicarea unor etichete ofensatoare de "penali" si "inculpati", care au avut ca finalitate incalcarea prezumtiei de nevinovatie. Luni, 26 martie 2018, reprezentatul Lumeajustitiei.ro, jurnalistul Razvan Savaliuc, s-a prezentat la Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD), unde a fost citat in vederea solutionarii dosarului nr. 95/2018, format in urma plangerii pe care redactia noastra a depus-o in 19 februarie 2018.


Lumeajustitiei.ro solicita CNCD sa emita comunicat de presa cu "penalii" si "inculpatii"

Cauza nu a durat mai mult de cinci minute, intrucat reprezentatului redactiei Lumeajustitiei.ro i s-au comunicat punctele de vedere ale Administratiei Prezidentiale si Directiei Nationale Anticoruptie, in numele sefilor lor, iar celor doua institutii li s-au transmis completarile facute de redactia Lumeajustitiei.ro privitoare la dovedirea calitatii de persoana interesata si persoana discriminata, cerute de OUG 137/2000. Pentru luarea la cunostinta a continutului completarilor formulate de Lumeajustitiei.ro si a punctelor de vedere ale Presedintiei si parchetului anticoruptie a fost acordat astfel un nou termen, respectiv 26 martie 2018 ora 9.30.

In fata reprezentatilor CNCD, cat si in cuprinsul completarilor depuse in data de 12 martie 2018, Razvan Savaliuc a cerut Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, in numele Lumeajustitiei.ro, sa se autosesizeze in urma petitiei noastre si sa emita un comunicat de presa privitor la folosirea termenului de "inculpati" si "penali", la fel cum a procedat si in cazul afirmatiile facute de premierul Viorica Dancila din 15 februarie 2018, privitoare la "autisti".

Redam comunicatul CNCD de la acea data:


Razvan Savaliuc: "Problema nu se pune ca vrea cineva sa aiba dreptate, ci se pune in felul urmator: daca acest Consiliu ar inchide ochii la ceea ce s-a spus in public, inseamna ca din urmatoare zi putem sa ne adresam cu toti cu calificative de inculpati, penali, puscariasi sau alte variatiuni pe aceasta tema"

La finalul sedintei de la CNCD, Razvan Savaliuc a anuntat ca demersului nostru s-a alaturat deja deputata Andreea Cosma, urmand ca in scurt timp si alte persoane sa se ralieze petitiei in care Lumeajustitiei.ro a sesizat fapte de discriminare si incalcare a prezumtiei de nevinovatie:

"Eu sper ca acest Consiliu sa dea proba maturitatii si sa nu se lase intimidat de pozitiile persoanelor care fac obiectul petitiei noastre. Problema nu se pune ca vrea cineva sa aiba dreptate, ci se pune in felul urmator: daca acest Consiliu ar inchide ochii la ceea ce s-a spus in public, inseamna ca din urmatoare zi putem sa ne adresam cu toti cu calificative de inculpati, penali, puscariasi sau alte variatiuni pe aceasta tema. Astazi s-a raliat petitiei noastre si doamna deputat Andreea Cosma, care este chiar vizata de apelativele penal si inculpati si am infomatii ca in zilele urmatoare vor fi mai multe persoane care vor face acest lucru".

Administratia Prezidentiala si DNA sustin ca Lumeajustitiei.ro nu are calitate de persoana interesata in cauza. Lumeajustiei.ro prezinta dovada calitatii!

Interesant este ca la termenul de astazi, Administratia Prezidentiala si Directia Nationala Anticoruptie au depus puncte de vedere (cu antetul institutiilor) care sunt aproape identice, din punctul de vedere al motivului pentru care, sustin acestia, nu se impune admiterea petitiei noastre. Mai exact, atat Presedintia, cat si DNA invoca faptul ca Lumeajustitiei.ro nu are calitate de persoana interesata in cauza, nefiind vizata de afirmatiile facute de Klaus Iohannis si Laura Kovesi.

Or, intuind aceasta aparare, prin completarile depuse de Razvan Savaliuc, tocmai acest lucru a fost clarificat. Anume ca Lumeajustitiei.ro este indrituita sa formuleze petitie pentru sanctionarea unor fapte de discriminare, interesul fiind dat de faptul ca publicatia Lumeajustitiei.ro reprezinta institutia de presa recunoscuta pe plan national ca fiind cea mai reprezentativa publicatie de profil juridic din Romania, in care sunt expuse zilnic cazuri din Justitia romana, inclusiv cazuri de abuzuri savarsite de anumiti magistrati, sau documente si acuzatii aduse de persoane aflate in proceduri judiciare, si pe care Iohannis si Kovesi le-au catalogat drept “penali” sau “inculpati”.

In aceste conditii, publicatia Lumeajustitiei.ro, cat si jurnalistii ei, am fost perceputi ca o institutie de presa care publica atacurile impotriva Justitiei facute de “penali” si “inculpati”, devenind noi insine tinte ale unor discriminari.

Prezentam in continuare pasaje din continutul completarilor depuse de Razvan Savaliuc la CNCD la termenul din 12 martie 2018:

Interesul general al Jurindex Media SRL in calitate de editor al publicatiei Lumea Justitiei, in a formula si sustine prezenta petitie este dat de rolul si obligatia presei/ a jurnalistilor de a apara interesele generale ale societatii, valorile democratiei si Drepturile Omului;

Cu privire la calitatea de persoana discriminata, precizam ca publicatia Lumea Justitiei este o publicatie de profil juridic, in care sunt expuse zilnic cazuri din Justitia romana, inclusiv cazuri de abuzuri savarsite de anumiti magistrati. In cadrul acestor activitati de presa relatam frecvent despre plangeri si acuzatii aduse de persoane aflate in proceduri judiciare impotriva unor magistrati.

Lumea Justitiei a relatat pe larg despre plangeri penale /abuzuri savarsite de procurori si judecatori, mai cu seama de cele comise sistematic de procurori ai DNA, pe baza unor elemente furnizate de persoane inculpate in diferite cauze intens mediatizate, la care au facut referire in declaratiile lor Presedintele Romaniei Klaus Werner Iohannis si procurorul sef al DNA Laura Codruta Kovesi care au aplicat etichete de “penali” si “inculpati” asociate cu mentiunea ca “ataca justitia”.

Fata de asemenea declaratii discriminatorii facute de la cel mai inalt nivel al statului, automat atat si publicatia Lumea Justitiei, cat si jurnalistii ei, suntem perceputi in unele cazuri ca o institutie de presa care gazduieste niste atacuri impotriva Justitiei ale unor “penali” si “inculpati”, astfel incat am devenit tinte ale unor acte de discriminare, fiind blamati si agresati verbal de anumite persoane astfel instigate in public, ca am fi “complici” si “platiti” de cei care ataca Justitia si ca am abdicat de la rolul de jurnalisti onesti.

In acest sens, pe unele siteuri si retele de socializare, publicatia Lumea Justitiei si jurnalistii publicatiei suntem injurati, acuzati in fel si chip, in cele mai oribile feluri cu putinta de tot felul de indivizi de rea-credinta, care dau crezare unor etichete puse de seful statului si sefa DNA subiectilor materialelor noastre de presa si ne asociaza cu elemente certate cu legea, care trebuie sa fim blamati si exclusi din societate pentru activitatea noastra. Nu suntem, din pacate, singurii jurnalisti adusi in asemenea situatii, de tratamente similare avand parte si colegi de la alte publicatii serioase, care apara democratia si Drepturile Omului, semnaland fara teama abuzurile din sistemul judiciar.”

Iata cum justifica Directia Nationala Anticoruptie lipsa calitatii de persoana interesata a redactiei Lumeajustitiei.ro:

"Doar persoana care se considera discriminata poate face sesizare la Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii sau poate exista o sesizare din oficiu. Analizand petitia inregistrata la Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii cu nr. 930/19.02.2018, este evident ca aceasta nu a fost formulata de persoana care se considera discriminata, intrucat Razvan Savaliuc nu are calitate de inculpatu intr-un dosar al Directiei Nationale Anticoruptie.

Totodata nu exista o sesizare din oficiu si nici o petitie formulata de o organizatie neguvernamentala ce are ca scop protectia drepturilor omului sau care au interes legitim in combaterea discriminarii ori calitate procesuala activa in cazul un care discriminarea se manifesta in domeniul lor de activitate si aduce atingere unei comunitati sau unui grup de persoane.

Avand in vedere aceste argumente, apreciez ca petitia trebuie respinsa ca inadmisibila, fiind facuta de o persoana care nu are calitate."

Iata argumentele invocate de Administratia Prezidentiala pentru respingerea petitiei Lumeajustitiei.ro:

"Analizand situatia de fapt si de drept a petentei, Jurindex Media SRL , prin raportare la faptele de pretinsa discriminare care fac obiectul prezentului dosar, coroborat cu prevederile enuntate anterior, se poate observa ca aceasta nu se incadreaza in niciuna dintre categoriile enuntate de textele actelor normative aplicabile spetei. (...) Tinand cont de dispozitiile legale anterior invocate, va rugam sa-i puneti in vedere petentei sa faca dovada faptului ca la data depunerii petitiei ce formeaza obiectul prezentului dosar la CNCD se incadra intr-una din categoriile expres mentionate, carora le este conferita calitatea procesuala activita pentru a sesiza CNCD in legatura cu savarsirea unei presupuse fapte de discriminare.

In urma analizarii documentelor care vor fi depuse de catre petenta, va rugam sa apreciati daca aceasta are calitate procesuala activa.

In caz contrar, va rugam sa observati ca petitia depusa, care reprezinta obiectul prezentului dosar, este formulata de catre o entitate care, in acceptiunea OG nr. 137/2000 si a Procedurii interne, nu are calitate procesuala activa, respectiv petenta a depus o petitie pentru o presupusa fapta de discriminare in numele/pentru o alta persoana fara a avea vreun temei in acest si, pe cale de consecinta, va rugam sa o respingeti."

De precizat ca, potrivit legii, Colegiul CNCD trebuie sa pronunte o solutie fata de petitia depusa de Lumeajustitiei.ro in maximum 90 de zile.

Comentarii

# Un dezamagit date 12 March 2018 14:28 +4

Mai oameni buni, chiar dacă aveti perfecta dreptate in tot ce intreprindeti, nu vedeti ca va bateti cu morile de vânt. Indiferent ce spuneti cu dovezi, fără dovezi îi lasa rece. Si CNCD o sa spuna ca nu au discriminat. 

# sanchi date 12 March 2018 14:53 +9

Ba contează să dovedești că pseudo-magistrata LCK nu le are la noțiuni elementare!

# DODI date 12 March 2018 16:45 +3

Pentru ciolanis legea a fost bună numai când i-a permis să atace la excepțional o sentință definitivă. La fel și cu slujirea pentru sentința defintiva la Rarinca și pentru abuzurile împotriva celor de la A3. În rest aceeași legea este bună pentru cei doi netrebnici ca să fie folosită pe post de hârtie igienică. Nici nu poți avea pretenții prea mari de la doi sfertodocți, care nu au nici cele mai simple noțiuni definite. Poate știu ce înseamnă următoarelșe noțiuni de drept: fărădelege - acuzații - inculpat - sentințe - condamnare definitivă - Jilava - Târgșor.

# Klaus-Klaus date 12 March 2018 14:31 +3

Ce spunea EMINESCU? ?// "CEI MARI SE_NGRADIRA // CU-AVEREA SI MARIREA IN CERCUL LOR DE LEGI " Acum..cum sa le spui unor rexxxxri ca astia 2 de EMINESCU.. E PREA MULT.. In schimb poti auzi cu galgaie si GROHAIE TUPEUL CEL MAI ORDINAR aruncat prin TAFNOSENIA parafata de ambasade a aluia din deal.. te ia voma...

# Marina date 12 March 2018 14:31 +9

Îmi amintesc ce scriau marii milionari de succes ai lumii în cărțile lor. Factorul de bază comun pentru atingerea prosperității şi dezvoltării este lipsa totală fricii.   -Şi acum putem întelege de ce țara asta nu poate progresa.   -Lipsa totală a dreptății prin nerespectarea legii, constituției, drepturilor şi libertăților.   -Miliardele din buget se ARD cu mare spor doar investind în dictatura FRICII şi terorii abuzurilor statului controlat pe protocoale secrete şi înțelegeri mafiote.   -Ce planuri de viitor mai putem avea atâta vreme cât ,,ăştia" ne vor pe toți slavi puşcăriabili, fiind mereu datori la bănci externe cu zeci şi sute de miliarde de euro. O țară prizonieră, fără viitor, condusă de o Super Gaşcă de impostori ,,imposibili" exact ca cei din poza de mai sus <img src=ops:' />

# Theodor Stefan Nistorica David date 12 March 2018 14:38 -19

Dumneavoastra sunteti imbecili? Nu intreb cu rautate, chiar este o intrebare onesta. Sintagmele "penali" si "inculpati" au fost folosite la adresa unor persoane care sunt fie condamnate penal, fie inculpate in diferite dosare. Nu este nici un fel de discriminare. Persoanele respective intruchipeaza esenta acestor cuvinte.

# Capac date 12 March 2018 16:00 +8

O persoană inculpată sau condamnată nu poate fi desconsiderată din pricina existenței drepturilor omului. România a semnat că le respectă, indiferent de ce cred unii imbecili.

# X date 12 March 2018 16:35 0

# nistorica "Stimate" nistorica, tu ai auzit de prezumtia de nevinovatie ?! Pana la condamnarea definitiva orice persoana este nevinovat. Este o axioma. Un imbecil

# un mizantrop date 13 March 2018 05:08 +2

Asta e una din institutiile care trebuie desfiintate, o institutie parazita, sinecurista si da, autista (ce alt termen ar trebui folosit pentru o institutie oarba si surda la realitatile cotidiene, cand ea e platita pe bani multi sa apere drepturile cetateanului de a nu fi discriminat?), alaturi de Avocatul Poporului. N-am vazut sa se "sesizeze" din oficiu cand cetateni ai acestei tari au fost discriminati in spatiul public, pe model nazist, ca sant batrani si stirbi (si mai rau), sau pe motiv de doctrina politica, apelati cu ""ciuma rosie". Sa nu mai vorbesc despre Ministerul Public, care n-a "observat" chipuri spanzurate in public, la fel cum n-a auzit nici indemnul, tot nazist, al lui Orban, sa fie luati cu "parii" oameni numai pe motiv de optiuni politice...Uite cum se face economie la buget, cu banii alocati acestui for parazit, s-ar putea incepe un program de pus dinti batranilor, ca sa nu mai aiba Liicheanu cosmaruri...Asta ne trebuie, o evaluare a institutiilor paduche

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 25.04.2024 – Tranca nu se intoarce la dosare. Parfum de sobolan (Foto)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva