Text extrem de savuros scris de fostul director al Forum Invest, Bogdan Popovici (foto), aflat dupa gratii, in urma condamnarii de 6 ani de inchisoare pe care a suferit-o in dosarul “Trofeul Calitatii”. Intr-o postare pe blogul propriu www.bogdanpopovici.com, intitulata “Fantoma lui Gigi”, acesta povesteste extrem de “plastic” o intalnire pe care a avut-o in penitenciar cu latifundiarul Gigi Becali, pe care il numeste ironic “Marele Barbat”. Totul s-a intamplat anul trecut, la scurt timp dupa condamnarea afaceristului.

Bogdan Popovici s-a intersectat cu Gigi Becali cu ocazia unei slujbe de la biserica Penitenciarului Rahova. Fostul director al Forum Invest povesteste ca afaceristul abia ajunsese la inchisoare, alaturi de Victor Babiuc si Dumitru Cioflina, toti trei condamnati in dosarul privind schimbul de terenuri Becali-MApN. Potrivit lui Popovici, Gigi Becali i-ar fi spus ca intregul dosar “Trofeul Calitatii” este unul politic, facand si o referire la “judecatoarea sefa” care ar fi depus eforturi pentru a-i convinge pe ceilalti magistrati sa il condamne alaturi de Adrian Nastase: “Tu si nevasta-ta sunteti nevinovati. Tot Bucurestiul stia ca o sa fiti achitati. Trofeul Calitatii e dosar comandat politic. N-are nici o proba. Trei zile a umblat judecatoarea aia sefa pe la ailalti sa-i faca sa semneze si condamnarea voastra. Ce-ai refuzat de ti-au luat nevasta?”.

Altfel, Bogdan Popovici face din Gigi Becali, “Marele Barbat”, personajul principal al unei povesti, din care nu lipsesc alte personaje condamnate in ultimii ani precum fostul senator Catalin Voicu, Adrian Nastase, Corneliu Iacobov, Dumitru Cioflina, Victor Babiuc sau fostul procuror Max Balasescu.

Iata intregul text al lui Bogdan Popovici:

“Topaie. Am auzit ca fantoma lui topaie. Ochii i se umfla ca niste mingi de fotbal care sar bezmetic sus-jos-inainte-inapoi, pleaca anapoda inaintea corpului. Printre zabrele ruginite, printre zabrelele scorojite de teava proasta de la ferestre, printre gratiile strambe de la usi, intra in miezul noptii, cand nu te astepti, in celulele cu zeci de barbati claie peste gramada, transpirati, inecandu-se si horcaind, sforaind sufocati de toate mirosurile pamantului. Brusc se face liniste. Atunci pluteste intr-o suta de locuri odata cu ochii rostogolindu-i-se aprinsi si picura la urechea fiecaruia cel putin de doi bani speranta.

Dimineata viermuiesc toti strigand unul peste altul, fara sa le pese de muscaturile de peste noapte, de plosnite, care-i coloreaza ca pe bolnavii de scarlatina. In galagia uriasa si mirositoare se-ntrevad, in orbitele stinse, peste obrajii pamantii, cartierele de case pentru saraci pe care Gigi o sa le faca doar pentru fostii puscariasi. Acolo o sa le dea si locuri de trait si locuri de muncit fiecaruia. Si bilete gratuite toata viata, la peluza.

Unii au ramas trazniti si nu mai vorbesc de cand i-au vazut stafia in fumul gros de la lumanarile din celula mucegaita transformata in biserica. Era asezat cetos, pe toata podeaua din ciment rece, ca o mlastina, in fata altarului, si batea matanii cu mare strapungere sub ochii crapati ai sfintilor de pe tavanul afumat si scund, obisnuiti cu el in carnea si oasele lui lumesti.

Mai des decat aiurea topaie chiar si-n miezul zilei pe sectia noastra. Aici a locuit el de-adevaratelea un timp in vremurile de mult scandal inca proaspat. Acum ii infasoara curios cu serpi de fum pe jucatorii de table boieroase care joaca in cutia uriasa acoperita cu piele roz, cu puluri de sidef, poate lasata in urma de el. Topaie vesel la jucatorii de remi, curge repede pe langa cei de sah, ocoleste cu gatul alunecand teapan in partea opusa cititorii si scriitorii de lucrari stiintifice.

Face doua rotatii fine de jur-imprejurul generalului Voicu cand acesta da iute cu zarurile inainte de plecare la cursurile de alfabetizare pe care le tine unor “ursi” si-l ingana “Romania sa-nfloreasca”. Zarurile stiu ce au de facut: cinci-cinci, exact cat trebuie pentru ca generalul sa castige.

Il imita dansand impleticit in memoria meciurilor demult apuse, pe Cornel Penescu, care alearga lejer portia zilnica in curtea de plimbare, il miroase hoteste, dintr-o parte, cu fereala pe Cornel Iacubov, care sudeaza tigara de la tigara, sa vada cat petrol mai are, si se infoaie brusc plin de vartejuri cand il zgandareste pe Scaletchi risipindu-i hartiile in care, Florentin aduna Opera Magna condamnarilor sale politice, dintre care prima la moarte.

Dar la Max Balasescu staruie curios peste masura. il invaluie din toate partile si intra si iese pe nas, pe urechi, pe gura, se ascunde sub brat, doar-doar o sa afle ce au pe dinauntru procurorii. Max tuseste sa-si dea sufletul ascultand uluit cum pe dinauntrul lui se inchid si se deschid fel de fel de usi nestiute care pazesc tunelurile cele mai secrete.

Stau mereu la panda sperand sa vad si eu macar o codita, daca nu toata fantoma atat de celebra. Oricate eforturi fac, si orice trucuri verificate pentru ademenit fantoma desfasora peste tot, refuza sa mi se arate, in timp ce pe ceilalti ii rasfata cu intamplari nemaiauzite.

In celula in care a trait El insusi cu adevarat in Jilava acum stau eu. Impreuna cu Mihail Cristian Vasile, cel cu tipografia “Eurografica” mult discutata si desfiintata. Din saltelele noastre strambe pandim adancitura uriasa din salteaua din patul de vizavi in care a stat El insusi ghemuit, teapan de gat din cauza bolii de coloana care ca si rupturile de dinti e parte nescrisa de judecatori dar obligatorie in realitate din pedeapsa fiecaruia. Pandim gaurica de spionaj din mijlocul usii groase intepenite, de metal, poate intra pe acolo. Pandim fiecare gratie de la fereastra poate se insurubeaza pe nesimtite pe acolo. Dar mai ales pandim umbra afumata de pe perete a icoanei pe care a luat-o cu el si fixam pana ne dau lacrimile gaura ramasa de la cuiul de care era agatata icoana. Poate iese aburul de fantoma din mijlocul peretelui sau din gaura de cui apare fantoma transformata intai in plosnita si noi o sfasiem precum favoritul puscariilor faimosul Macete si nu mai apuca sa se transforme in fantoma. Dar degeaba: nu vine, nu se strecoara, nu se transforma, nu apare, nu iese si pace!

Eu l-am vazut in carnea si oasele lui adevarate si am vorbit direct cu insusi Gigi Becali, Marele Barbat, in toata viata mea cunoscuta o singura data. S-a intamplat anul trecut, in anul infinit de norocos 2013, in mai, de Paste, cand eram inca la inchisoarea Rahova, hotelul de sapte stele verzi al celor atinsi de respiratia atat de profund mirositoare a justitiei romanesti.

Vreo patruzeci-cincizeci de oameni fosti, acum puscariasi, unii politici, altii profesionisti, eram in biserica Rahova, neasteptat de credibila, in mijlocul careului murdar de celule tip camin de nefamilisti comunisti amarati cu care seamana “perla” inghetata tun si des mucegaita a puscariilor.

Arhiepiscopul Bucurestiului, Varsanufie, intr-un costum de foc si aur, insotit de cativa preoti la fel de stralucitori si un cor serafic de studenti la teologie se aventurasera cu curaj printre noi incercand sa ne propuna o cale chiar mai luminoasa decat cea a inchisorii, a unui iad superior, “iadul credintei” cum inspirat il descrie insusi Sfantul Calian.

La intrarea in biserica, gramada de mascati in costume negre, plini de arme, bastoane si catuse, cu fetele acoperite de ciorapi negri, draci gata sa ne arunce in cazanul cu smoala al izolarii absolute si al reabilitarii definitive daca am fi contrazis vreun pic regulamentul cu cea mai mica tresarire omeneasca.

Am fost adus printre ultimii. Biserica aproape plina. La mijloc drum de trecere spre altar. in fata altarului Varsanufie. Impunator, potriveste portile spre cele sfinte. Ma duc hotarat spre locurile din fata. Aproape ajung langa cei mai cucernici. Dintr-o parte imi taie calea brusc un barbat. Ochii aprinsi de flacara inaltatoare a momentului. Mana ridicata tremurator spre bolta. Inlemnesc. Este El insusi, Gigi, Marele Barbat. Adus de nici o saptamana impreuna cu fostul ministru la aparare-interne si justitie Victor Babiuc si fostul sef al Statului Major al Armatei Dumitru Cioflina. Condamnati zapacitor in dosarul Transferului de terenuri, hotarat in Consiliul Suprem de Aparare al Tarii. Transfer hotarat impreuna cu presedintele statului si sefii serviciilor secrete. Si altii.
Nu apuc sa schitez nici un gest de aparare. Nu pot ocoli. De jur imprejur liniste cu ochi iscoditori. Brusc mana ii coboara din bolta. Ma atinge usor in capul pieptului. Se aude un gong asurzitor de arama. Imi vorbeste:

—Tu si nevasta-ta sunteti nevinovati. Tot Bucurestiul stia ca o sa fiti achitati. Trofeul Calitatii e dosar comandat politic. N-are nici o proba. Trei zile a umblat judecatoarea aia sefa pe la ailalti sa-i faca sa semneze si condamnarea voastra. Ce-ai refuzat de ti-au luat nevasta?

Deschid gura sa raspund. Zeci de perechi de ochi se apropie. Linistea mi se strange in jurul gatului.

Apare in cale inca un detinut: in varsta, demn, elegant si celebru. Imi vorbeste. Bland.

—Domnule Popovici, condamnarea sotiei dumneavoastra este o salbaticie ingrozitoare. Sigur, si a dumneavoastra. Dar un barbat suporta altfel nedreptatea. Condamnarea doamnei este insa fascism criminal. Spuneti-i din partea noastra sa reziste. Sa fiti tari in continuare, se va face si dreptate intr-un final. Tot respectul.

Inchid gura. Gust de lumanari arse. Langa mine insusi El confirma cu mare strapungere facandu-si cruci largi:

—Da, da. Doamne miluieste!

Linistea din jur ofteaza epuizata. Varsanufie, impunator si diplomat ne readuce in programul regulamentar:

—Sa-i multumim lui dumnezeu care ne lumineaza intru adevar si libertate.

Incepe o slujba exemplara pentru indreptarea puscariasilor model. Gigi rastignit pe burta in usa altarului se purifica. Babiuc murmura aproape doua ore intreaga slujba. O stie! Cioflina cu ochi stralucitori vede departe. Muzica se inalta spre turla. Varsanufie in fruntea preotilor deschide pe rand portile aurite spre gradinile mantuirii. Regretele pentru greselile vechi infloresc proaspat. Reabilitarea e un Vulcan. Oameni fosti respira tot mai greu. Unii plang. Gardienii sunt sfasiati de sentimente fierbinti. Oamenii si lumanarile sunt una.

Ma cam ia cu frig. Lipit de banca de lemn am intepenit si durerile furioase de coloana imi ard gandurile. O singura intrebare imi revine intr-una mecanic. Ce-i de facut? Raspunsul e consacrat de cei mai destepti: “Nimic”. Si tot asa o slujba intrega. La sfarsit Varsanufie imi pune bland pe crestet un: “Dumnezeu sa va intareasca si pe dumneavoastra si pe doamna”. Inapoi in celula de toate zilele. Foarte intarit, exact cum se cere.

Acum dupa aproape un an se apropie din nou Pastele. Si Marina si eu tot prin puscarii cu nevinovatia noastra cu tot. Alaturi l-au adus pe Adrian Nastase a doua oara. Eu tot prima oara. Si multi altii. Nevinovatia s-a banalizat. Asa ca imi omor timpul pandind in continuare stafia lui Gigi. Ieri l-am vazut pe EL insusi la TV intr-un interviu istoric. Isi cerea cu fermitate gratierea pe mai multe voci. Se cutremura tara de suferinta Marelui Barbat.

Ma concentrez cu indarjire pe gaura de cui din mijlocul peretului. Poate iese transformata in plosnita sau in fum subtire fantoma. Poate e ascunsa in perete sau in camera de alaturi. Sau poate vine pe fereastra, pe sub usa, sau poate iese din gratii sau pe teava de la baie.

Sau poate iese din televizor in milioane de locuri odata. Iar eu o ratez la fel ca intotdeauna”.