18 January 2025

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

ICCJ MAI TRANTESTE O DATA CSM – Judecatoarea Mirela Tudorache de la Judecatoria Medias a fost mangaiata pe crestet de catre Inalta Curte. Completul judecatorului ICCJ Marian Buda a desfiintat taierea de salariu cu 15% pe sase luni pe care CSM i-a aplicat-o Mirelei Tudorache pentru patru abateri disciplinare, inclusiv din cauza ca magistrata si-ar fi repartizat singura un dosar si ar fi tergiversat sute de dosare. ICCJ i-a aplicat judecatoarei doar un avertisment (Minuta)

Scris de: Valentin BUSUIOC | pdf | print

2 December 2024 17:25
Vizualizari: 2390

Inalta Curte de Casatie si Justitie si-a pastrat obiceiul de desfiintare sau imblanzire a sanctiunilor disicplinare dispuse de catre Sectia pentru judecatori din Consiliul Superior al Magistraturii.



Nu mai devreme de luni, 2 decembrie 2024, judecatorii supremi Gabriela-Elena Bogasiu, Daniel-Gheorghe Severin, Mariana Hortolomei, Carmen Sandu-Necula si Marian Buda (foto) au desfiintat taierea de salariu cu 15% pe sase luni pe care Sectia pentru judecatori in materie disciplinara din CSM i-a aplicat-o in luna martie judecatoarei Mirela Tudorache (fosta Zoltan) de la Judecatoria Medias pentru patru abateri disciplinare (prevazute de art. 271 al Legii nr. 303/2022 privind statutul judecatorilor).


Este vorba despre urmatoarele pasaje din art. 271:


- lit. g teza I: „nerespectarea in mod repetat si din motive imputabile a dispozitiilor legale privitoare la solutionarea cu celeritate a cauzelor”;

- lit. q teza I: „neredactarea hotararilor judecatoresti, din motive imputabile, in termenele prevazute de lege”;

- lit. n: „nerespectarea dispozitiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor”;

- lit. s teza a II-a: „exercitarea functiei cu grava neglijenta”.


IJ acuza: sute de intarzieri si o repartizare cu cantec


In esenta, Inspectia Judiciara sustine ca judecatoarea Tudorache ca ar fi tergiversat nu mai putin sute de dosare: atat ca amanari de pronuntare (210 cauze), cat si ca redactare a motivarilor (460 de spete). In plus, IJ sustine ca magistrata si-ar fi repartizat siesi un dosar, incalcand, bineinteles, obligatia de repartizare aleatorie a dosarelor.


Iata minuta deciziei ICCJ nr. 256/2024 din dosarul nr. 1129/1/2024:


Admite recursul declarat de recurenta Tudorache Mirela impotriva Hotararii nr. 7J din 27 martie 2024 pronuntate de Sectia pentru judecatori in materie disciplinara a Consiliului Superior al Magistraturii in dosarul nr. 25/J/2023. Caseaza, in parte, hotararea recurata si rejudecand respinge actiunea disciplinara cu privire la abaterea disciplinara prevazuta de art. 271 lit. n) teza I din Legea nr. 303/2022, ca neintemeiata. Inlocuieste sanctiunea disciplinara 'diminuarea indemnizatiei de incadrare lunare brute cu 25% pe o perioada de 6 luni', prevazuta de art. 273 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2022, cu sanctiunea disciplinara a 'avertismentului', prevazuta de art. 273 alin. (1) lit. a) din acelasi act normativ.

Mentine celelalte dispozitii ale hotararii recurate.

Definitiva. Pronuntata in sedinta publica, astazi, 2 decembrie 2024”.


Redam minuta CSM din cauza nr. 25/J/2023:


Cu majoritate, Admite actiunile disciplinare conexate formulate de Inspectia Judiciara impotriva doamnei Tudorache (fosta Zoltan) Mirela – judecator in cadrul Judecatoriei Medias. In baza art.273 alin.(1) lit.b) din Legea nr.303/2022 privind statutul judecatorilor si procurorilor, aplica doamnei Tudorache (fosta Zoltan) Mirela – judecator in cadrul Judecatoriei Medias sanctiunea disciplinara constand in 'diminuarea indemnizatiei de incadrare lunare brute cu 15% pe o perioada de 6 luni' pentru savarsirea abaterilor disciplinare prevazute de art.271 lit. g) teza I, lit. q) teza I, lit. n) si lit. s) teza a II-a din acelasi act normativ. Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecatori al Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Cu opinie separata doar in sensul respingerii actiunii disciplinare exercitate de Inspectia Judiciara impotriva doamnei judecator Tudorache (fosta Zoltan) Mirela pentru savarsirea abaterii disciplinare prevazute de art. 271 lit.n) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecatorilor si procurorilor, ca neintemeiata”.


Prezentam comunicatul Inspectiei Judiciare:


„Actiune disciplinara – TUDORACHE MIRELA de la Judecatoria Medias pentru savarsirea abaterii disciplinare prevazute de art. 271 lit. g) teza I si art. 271 lit. q) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecatorilor si procurorilor.

Inspectorii judiciari au constatat ca faptele doamnei Zoltan Mirela, judecator in cadrul Judecatoriei Medias, concretizate in amanarea succesiva a pronuntarii, intr-un numar de 210 dosare (185 cauze civile si 25 cauze penale) pe perioade indelungate de timp, cuprinse intre 21 si 208 zile si neredactarea in termenul legal a unui numar de 460 hotarari, cu o intarziere cuprinsa intre 1 zi si 442 zile, de natura sa afecteze drepturile persoanelor implicate in procedurile judiciare referitoare la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil, intrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare mentionate”.


„Actiune disciplinara – TUDORACHE MIRELA, judecator in cadrul Judecatoriei Medias pentru savarsirea abaterilor disciplinare prevazute de art. art.271 lit. n si s teza a 2-a, din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecatorilor si procurorilor, constand in repartizarea catre sine a unei cereri de partaj formulate intr-un dosar de divort, prin rezolutie intocmita in dosarul de divort a doua zi dupa pronuntarea acestuia, cu eludarea disp.art.101-111 din ROI (in vigoare in august 2022) privind repartizarea aleatorie a cauzelor.

De asemenea, inspectorii judiciari au constatat neredactarea hotararilor judecatoresti in materie penala odata cu momentul pronuntarii, contrar dispozitiilor art. 406 alin. 1 Cod procedura penala astfel cum a fost modificat prin art. I pct.6 din Legea 130/2021”.

Comentarii

# maxtor date 2 December 2024 18:36 0

Sectia 1 "civila" comite assasinate politice (cu sau fara predilectie)

# DODI date 2 December 2024 22:39 +1

Ce pretenții de corectitudine și de exemplu poți da celorlalți magistrați atunci când acoperitul Noii securități (cel ce se presupune că gândește cu acoperișul gâtului!) o iartă pentru lene, indolență și nesimțire pe obosita magistrată?

# santinela date 3 December 2024 07:52 0

Ha,ha,ha ,BUDA,asta nu=i ala care a fost la CSM de nu se mai dadea plecat de acolo ? Pai asta are o gandirea dreaptaaaa ca "fulgerul" si face parte din sectia Nufarul de la ICCJ,asta-i cert .

# maxtor date 3 December 2024 14:14 0

"magistrata si-ar fi repartizat singura un dosar" -l-a ales dupa nume,voia razbunare/cauta sa se razbune :ardeti vrajitoarea!(tulburarile grave de personalitate includ false amintiri,date,fapte si nume ireale intretzesute intr-o fantasmagorie;de ex. 4 dosare consecutive la aceeasi judecatoare nu-i de ici de colo...)

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 17.01.2025 – Cami vine cu replica

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva