7 October 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

ACTIUNILE CSM CARE AU REVOLTAT ASOCIATIILE MAGISTRATILOR - Iata un inventar al ispravilor membrilor CSM din perioada 2011 - 2012, sesizate de-a lungul anilor de AMR si APR, care pot constitui motive serioase pentru revocarea anumitor membri ai Consiliului. AMR pregateste o ampla actiune de revocare, la nivel national

Scris de: Razvan SAVALIUC - George TARATA | pdf | print

12 November 2012 18:29
Vizualizari: 6799

 

Noul Colegiu director al Asociatiei Magistratilor din Romania a fost mandatat, cu ocazia conferintei nationale a AMR care a avut loc in zilele de 9 si 10 noiembrie, sa declanseze procedurile de informare a adunarilor generale ale judecatorilor si procurorilor din intreaga tara, in vederea revocarii unor membrii ai CSM. In acest sens, Colegiul director urmeaza sa intocmeasca o nota de fundamentare care sa contina toate actiunile membrilor CSM din ultima perioada, care au afectat atat interesele magistratilor, cat si rolul de garant al independentei Justitiei.


Declansarea revocarii anumitor membri ai CSM (din ce se aude este vorba despre presedintele CSM Alina Ghica, vicepresedintele Oana Haineala, dar si de judecatorii Adrian Neacsu si Cristi Vasilica Danilet), si nu numai ei, vine dupa numeroase actiuni ale Asociatiei, prin care s-a atras atentia asupra modului defectuos in care functioneaza Consiliul, caruia i s-a reprosat atat faptul ca nu mai reprezinta garantul independentei Justitiei, deciziile care par a avea caracter politic, dar si adoptarea unor hotarari in afara prevederilor legale.

Lumeajustitiei.ro reaminteste astazi cateva dintre aspectele semnalate de-a lungul timpului de Asociatia Magistratilor din Romania si Asociatia Procurorilor din Romania (APR), care ar putea constitui motive pentru revocarea din functie a unor membri CSM, in frunte cu actuala conducere a Consiliului.

AMR a somat CSM sa puna capat angajarilor de consilieri fara baza legala si sa recupereze sumele platite ilegal

In octombrie 2011, AMR a trimis o adresa catre CSM in care a solicitat Consiliului sa puna capat angajarilor de consilieri fara baza legala, sa inceteze mandatele acestora si sa se declanseze recuperarea sumelor platite ilegal. In sesizarea AMR, anumiti membri ai CSM erau acuzati de individualism, preocuparea excesiva de propria persoana, dar si de sfidarea legislatiei. Iata adresa AMR din octombrie 2011:

Asociatia Magistratilor din Romania, organizatie nonguvernamentala, de utilitate publica, apolitica, nonprofit, profesionala, nationala, a judecatorilor si procurorilor, prin reprezentantii sai legali, solicita Consiliului Superior al Magistraturii sa:

- abroge prevederile art. 46 alin. 2, art. 56 pct. 1 si art. 58 ale Regulamentului de organizare si functionare al C.S.M aprobat prin Hotararile CSM nr.326/24.08.2005 si nr.399/ 24.05.2007 si Hotararea CSM nr.570/29.08.2011,

- sa dispuna incetarea detasarilor si a formelor contractuale incheiate in baza HCSM nr. 570/29.08.2011,

- sa dispuna masurile legale privind recuperarea de catre CSM a sumelor platite celor angajati in asa-zisul cabinet al demnitarului in lipsa unei baze legale, si

- sa adopte orice alte masuri de natura sa inlature efectele hotararilor a caror abrogare se solicita pentru restaurarea ordinii de drept si la nivelul functionarii si activitatii CSM”.

In aceeasi adresa, AMR acuza CSM de incalcarea normelor in vigoare, dar si de exercitarea unui exces de putere: “In aceste conditii, toate datele converg spre o crasa incalcare a normelor in vigoare, exercitarea unui exces de putere care interfereaza cu initiative legislative paguboase cu un deficit de imagine artificial creat de CSM. In opinia noastra, preocuparile membrilor CSM trebuie sa se axeze pe problemele cu care se confrunta sistemul si nu pe prioritati de ordin personal. Desemnarea membrilor CSM s-a realizat prin votul dat acelor candidati care au lasat cel putin impresia ca sunt buni cunoscatori ai sistemului, ai managementului in justitie, profesionisti ai dreptului, in masura sa faca fata provocarilor inerente.

Punerea in aplicare a HCSM 326/2005, 399/2007 si emiterea HCSM 570/2011, in lipsa legii care sa le justifice, denota

- fie recunoasterea propriei incapacitati de a gestiona responsabilitatea demnitatii asumate prin exercitarea calitatii de membru al CSM,

- fie exacerbarea manifestarii individualismului membrilor CSM preocupati mai mult de propria persoana si propagarea imaginii lor decat de solutionarea problemelor pentru care au fost votati,

- fie deturnarea, cu buna stiinta, de la atributele exclusive legale ale CSM cu prejudicierea imaginii nu numai inlauntrul sistemului, la nivelul corpului de magistrati, dar si in afara lui, in conditiile in care politicul se straduieste sa ii minimalizeze rolul si sa ii reduca competentele.

Asociatia Magistratilor din Romania isi rezerva dreptul de a actiona in conditiile legii in cazul in care, prin votul sau, Consiliul Superior al Magistraturii nu reintra in matca fireasca a functiunilor si atributiilor sale legale.

In speranta ca actualul Plen al Consiliului Superior al Magistraturii isi va asuma responsabil revocarea sus mentionatelor hotarari si va reinstaura astfel legalitatea si normalitatea in desfasurarea activitatii sale, Asociatia Magistratilor din Romania isi exprima in continuare disponibilitatea pentru cooperare si dialog”.

* Cititi aici integral adresa AMR in legatura cu angajarile de consilieri de catre CSM

Peste aproximativ o luna de la aceasta adresa, AMR, care nu a primit nici un raspuns din partea Consiliului, a anuntat public faptul ca a sesizat Curtea de Conturi a Romaniei pentru verificarea modului in care au fost incadrati cei cinci consilieri de la CSM, trei de la cabinetul presedintelui de la acea vreme Horatius Dumbrava si doi magistrati detasati la alti membri ai Consiliului.

In scrisoarea adresata Curtii de Conturi dar si in cea transmisa CSM, AMR a atras atentia asupra faptului ca una dintre primele masuri luate de membrii CSM a fost sa isi constituie cabinete de demnitar si sa isi aduca magistrati sau ziaristi pe post de consilieri. Prezentam mai jos sesizarea transmisa Curtii de Conturi a Romaniei: “...adresam Curtii de Conturi a Romaniei solicitarea de a ne sprijini in demersul nostru de a stabili legalitatea unor atare masuri, exercitand atributiile de control asupra modului de formare, administrare si intrebuintare a resurselor financiare, precum si asupra modului de gestionare a patrimoniului public si privat al statului, in conformitate cu prevederile art. 16 din Legea 94/1992 republicata”.

Informala lui Dumbrava si Danilet de la restaurnatul Home si procesul din strada al lui Danilet

Cam in aceeasi perioada, AMR a cerut CSM sa se pronunte asupra conduitei judecatorului Horatius Dumbrava, presedintele Consiliului la acea vreme, care in timpul unei sedinte de Plen pentru desemnarea procurorilor-inspectori au organizat o „informala la Restaurantul Home”, la care au petrecut cu mai multi jurnalisti. De asemenea, AMR a cerut CSM sa se pronunte si asupra conduitei judecatorului Cristi Danilet, care a simulat in strada procese, alaturi de avocati dintr-un ONG cu care se afla in parteneriat, punandu-se la dispozitia trecatorilor robe pentru fotografierea gratuita, desi acest gest este interzis de lege:AMR persoana juridica de utilitate publica, organizatie profesionala nonprofit, solicita Consiliului Superior al Magistraturii sa elucideze imprejurarile prezentate de presa cu privire la conduita domnului judecator Horatius Dumbrava, presedinte al CSM si a domnului judecator Cristi Danilet, membru al CSM, din data de 22 septembrie 2011, stabilind in ce masura aceste situatii sunt reale. Totodata, cerem CSM sa isi precizeze pozitia cu privire la conduita celor doi membri ai CSM, cu atat mai mult cu cat s-a invedereat ca, la momentul imprejurarilor aratate de presa, in sedinta de plen a Consiliului se aflau in desfasurare interviurile pentru posturile de procuror-inspector. De asemenea, solicitam CSM sa ne comunice ce masuri vor fi luate in cazul in care se stabileste ca cele prezentate de presa sunt reale, Asociatia Magistratilor din Romania rezervandu-si dreptul de a actiona in consecinta. Solicitam discutarea de urgenta a acestei situatii, in sedinta Plenului CSM de astazi 27 septembrie 2011 – Cu deosebita consideratie, jud. Dan Spanu, presedinte interimar al AMR”.

* Cititi aici pe care AMR a trimis-o CSM in cazul judecatorilor Dumbrava si Danilet

Cum sesizarile nu au fost discutate in plen, asa cum solicitase judecatorul Dan Spanu, AMR a sesizat ulterior Inspectia Judiciara, cerand investigarea lui Dumbrava si Danilet: „Asociatia Magistratilor din Romania, organizatie profesionala nationala a judecatorilor si procurorilor, de utilitate publica, apolitica, nonguvernamentala, sesizeza Inspectia judiciara a CSM cu privire la faptul ca Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu a inteles sa lamureasca imprejurarile relatate de presa cu privire la conduita domnului judecator Horatius Dumbrava, presedinte al CSM si a domnului judecator Cristi Danilet, membru al CSM, din data de 22 septembrie 2011, refuzand sa puna acest aspect pe ordinea de zi a Plenului, desi Asociatia Magistratilor din Romania a solicitat in doua randuri (AMR 148/27.09.2011 – CSM 1/24444/1154/27.09.2011 si AMR 163/11.10.2011 – CSM 1/24444/1154) Consiliului Superior al Magistraturii sa analizeze situatia prezentata de presa si sa isi precizeze pozitia fata de conduita celor doi membri ai CSM. Sesizam Inspectia judiciara a CSM cu privire la o situatie asemanatoare relatata de presa, posibila savarsire de catre domnul judecator Cristi Danilet, membru CSM a unor abateri disciplinare referitoare la manifestari nedemne de un magistrat cu prilejul organizarii evenimentului din 11-12 iunie 2011, aducand atingeri grave imaginii Justitiei si mai ales a avocatilor, prin punerea la dispozitia publicului a robelor pentru poze, purtarea robei in afara instantelor fiind totodata interzisa prin lege. In consecinta solicitam Inspectiei judiciare a CSM sa cerceteze aceste situatii si sa ne comunice ce masuri vor fi luate in cazul in care se stabileste ca cele prezentate sunt reale”.

CSM, acuzat ca a obstructionat numirea Monei Pivniceru in functia de ministru al Justitiei si ca actioneaza politic impotriva intereselor magistraturii

Alte aspecte la fel de grave care priveau functionarea defectuasa a CSM au fost sesizate de AMR si in vara acestui an. Este vorba despre actiunile de obstructionare a numirii Monei Pivniceru in functia de ministru al Just Alaturi de Asociatia Procurorilor din Romania, AMR critica lentoarea CSM in a lua act de demisia Monei Pivniceru din Consiliu si de detasare a acesteia la Ministerul Justitiei: “...solicitam tuturor celor implicati – indeosebi Inaltei Curti de Casatie si Justitei precum si Consiliului Superior al Magistraturii – sa actioneze cu celeritate pentru rezolvarea aspectelor procedurale prealabile numirii in functia de ministru a domnei judecator Mona Maria Pivniceru. Respectarea prevederilor legale in acest sens este absolut necesara, dar ea nu trebuie sa aiba nimic in comun cu tergiversarea, formalismul excesiv si lentoarea procedurilor administrativ – birocratice. In acest context, faptul ca onoratul Consiliu Superior al Magistraturii a mentinut un termen de doua saptamani pentru a lua act de demisia din acest organism a doamnei judecator Mona Maria Pivniceru – act unilateral de vointa – si a discuta detasarea sa, a creat o profunda nemultumire si nedumerire in randul magistratilor. Cu totii stim ca este perioada de concedii si vacanta judecatoreasca, dar pentru situatii mult mai putin importante consiliul s-a putut reuni de indata in sedinta extraordinara. Credem ca intr-o asemenea situatie interesele de grup, orgoliile si motive straine de buna functionare a justitiei nu au ce cauta, iar onoratii membri ai Consiliului Superior al Magistraturii sa-si aminteasca faptul ca in forul suprem al puterii judecatoresti nu se reprezinta pe sine, ci marele numar de magistrati care i-au ales si in fata carora raspund pentru indeplinirea mandatului.

Solicitam Consiliului Superior al Magistraturii sa actioneze cu celeritate in rezolvarea aspectelor procedurale prealabile numirii colegei noastre in functie de demnitate publica”.

* Cititi aici scrisoarea deschisa a AMR si APR in legatura cu tergiversarea CSM de a lua act de demisia Monei Pivniceru

La cateva zile, AMR i-a transmis o scrisoare ambasadorului SUA la Bucuresti, Mark Gitenstein, in legatura cu acelasi subiect, in care CSM era acuzat ca deturneaza demersurile si actioneaza politic impotriva intereselor magistraturii: CSM a dat dovada de inertie, lipsa de preocupare, bizara dealtfel, in conditiile dificultatilor inclusiv financiare cu care se confrunta instantele si parchetele si a amanat inacceptabil de mult - fata de momentul nominalizarii - intrunirea membrilorpentru a dispune asupra acestei detasari. Mai mult, Consiliul Superior al Magistraturii a avansat in presa teza potrivit careia exista o aparenta incompatibilitate in situatia in care un judecator este detasat la Ministerul Justitiei ca titular al portofoliului de ministru. Aceasta atitudine si stare de lucruri este contestata de magistrati pentru ca dispozitiile legale sunt clare si nu conduc decat spre obligatia Consiliului Superior al Magistraturii de a dispune detasarea persoanei in urma solicitarii formulate de alta autoritate publica”.

* Cititi aici scrisoarea AMR catre ambasadorul SUA la Bucuresti Mark Gitenstein

A urmat apoi o scrisoare a AMR catre Mona Pivniceru, in care se semnala faptul ca, prin atitudinea sa, CSM nu a reprezentat asa cum ar fi trebuit magistratii din Romania: Consiliul Superior al Magistraturii, prin pozitia adoptata, greu de inteles, de a tergiversa in mod inexplicabil finalizarea procedurilor pentru titularizarea dumneavoastra in fruntea Ministerului Justitiei nu i-a reprezentat in mod cert pe magistrati. Regretam ca membrii reprezentantului autoritatii judecatoresti nu au avut decenta de a adresa multumiri colegului lor, judecator Mona Maria Pivniceru pentru activitatea de mai bine de doua decenii, desfasurata in justitie.

* Cititi aici scrisoarea AMR catre Mona Pivniceru in care CSM este acuzat ca nu a reprezentat interesele magistratilor

AMR si APR au avertizat CSM ca tot mai multi membri de inalta valoare aleg sa plece din Consiliu

De asemenea, in august 2012, tot in contextul numirii Monei Pivniceru in functia de ministru al Justitiei, AMR si APR au atras atentia asupra plecarilor unor membri de inalta valoare din CSM, fapt care este de natura sa afecteze imaginea acestei institutii. Intr-un comunicat dat publicitatii pe 24 august 2012, cele doua asociatii si-au exprimat regretul fata de plecarea din CSM a reprezentantei societatii civile Georgiana Iorgulescu, aspect care in opinia AMR si APR ar trebui sa fie un semnal de alarma pentru actuala conducere a CSM:

In acelasi timp, Asociatia Magistratilor din Romania si Asociatia Procurorilor din Romania isi exprima regretul pentru gestul doamnei Georgiana Iorgulescu de a demisiona din Consiliul Superior al Magistraturii.

Pe durata cat a activat ca reprezentant al societatii civile, doamna Georgiana Iorgulescu s-a manifestat ca un aparator obiectiv si echitabil al intereselor Justitiei. Plecarea doamnei Georgiana Iorgulescu reprezinta, cu certitudine, o alta pierdere importanta pentru magistrati si pentru justitiabili, deopotriva.

Faptul ca in ultima perioada mai multi membri de inalta valoare profesionala si rigoare morala au plecat din Consiliul Superior al Magistraturii nu poate fi de bun augur pentru aceasta institutie.

Nutrim speranta ca in aceasta perioada plina de ambiguitati prin care trece societatea romaneasca, corpul magistratilor sa se ridice la nivelul exigentelor profesionale si morale atat de necesare momentului”.

* Cititi aici comunicatul AMR si APR cu privire la plecarea Georgianei Iorgulescu din CSM

AMR a sesizat nelegalitatea Hotararii prin care Daniel Morar a devenit membru de drept al CSM

Ultima actiune a AMR prin care a fost semnalata o alta disfunctionalitate a activitatii CSM a avut loc la sfarsitul lunii octombrie. Asociatia Magistratilor din Romania a formulat o contestatie la CSM impotriva Hotararii CSM nr. 918 din 23 octombrie 2012, prin care cu majoritate de voturi s-a decis ca adjunctul Procurorului General Daniel Marius Morar, este “membru de drept al CSM” pe perioada cat acest post este vacant. Impotriva aceleiasi Hotarari, AMR a formulat si o actiune de anulare in instanta la Curtea de Apel Bucuresti, dosarul primind termen abia in 14 ianuarie 2013.

Lumeajustitiei.ro a avut dreptate! Iata si o dovada din sistemul judiciar ca Hotararea CSM nr. 918 din 23 octombrie 2012 - prin care cu majoritate de voturi s-a decis ca adjunctul Procurorului General (cu delegatie) Daniel Marius Morar, este „membru de drept al CSM” pe perioada cat acest post este vacant - reprezinta un act abuziv prin care s-a girat un act de impostura. Prin sfidarea Constitutiei!Asociatia Magistratilor din Romania a formulat o contestatie la CSM impotriva Hotararii, dar si o actiune in anulare in instanta, pentru a impiedica prezenta lui Daniel Morar in CSM, al carui vot in viitor ar fi lovit de nulitate absoluta. In cadrul acestei actiuni, s-a cerut si suspedarea actului administrativ, pana la verdictul pe anularea acestuia. Actiunea AMR a fost depusa la Curtea de Apel Bucuresti (dosar nr. 8118/2/2012) care a primit termen tocmai in data de 14 ianuarie 2013.

AMR cere desfiintarea in totatlitate a Hotararii nr. 918/23.10.2012, care este in opinia Asociatiei “vadit nelegala” si acuza CSM ca si-a arogat de la sine putere atributii de a legifera intr-un domeniu care nu ii este atribuit in competente.

* Cititi aici actiunea depusa de AMR la Curtea de Apel Bucuresti pentru desfiintarea Hotararii 918/23.10.2012

Comentarii

# Revocare pâna la craciun date 12 November 2012 19:38 +38

Grabiti procedura revocarii , toata lumea vrea sa scape de nemernicii care au facut prapad !!!! Eu as vrea sa ne aduca Mos Craciun în dar vestea revocarii lor, a curațirii CSM!!! Să ne luam înapoi portia de demnitate,legalitate și independenta ce ne-a fost rapita de ghica, haineala, danilet, neacsu, dumbrava și de toți cei ca ei . Afara din sistem, ei și camarila lor!

# SI CU BOTA CUM RAMANE ?????????????????????? date 13 November 2012 15:31 -1

 RUSINEE NENOROCITILOR !!!!!!!!!!!!!!!!!!!! :cry: :sad: :-* ;-) :-) :D

# ionut date 12 November 2012 19:40 +29

Oare chiar exista cineva care sa poata curata cloaca asta? Imi pierdusem orice speranta...

# :D:D:D:D:D: date 12 November 2012 20:08 +23

Abia astept sa vad ce prostii mai debiteaza Danilet pe blog daca o sa fie revocat.

# lili date 12 November 2012 20:56 +19

Pai idiotu' de Dumbrava, baiat de isprava, ca presedinte al AMR Mures a zis ca nu stie care sunt cei 40 de magistrati semnatari ai unui memoriu adresat CSM prin care acestia se plingeau ca eu si o alta justitiabila mureseana le "conturbam' activitatea infractionala. Asta tre dat cu capu'de toti peretii...si nu doar el ci si Danilet si ceilalti borfasi care de sub robele de cioclii ne rid in nas si-o duc alla grande pe bani publici!

# Coana Mita date 12 November 2012 23:36 -14

Hop si biciclista sare in schema.

# Marinaru date 12 November 2012 21:48 +23

Daca nu e un foc de paie asa cum au fost toate incercarile de pina acum,mergeti pina la capat.Aratati ca justitia are JUSTITIE si eliminati saltimbancii care au facut jocul mafiei de dragul foloaselor.Aveti puterea colosala de a aduce statul de drept inapoi acasa si sa redati increderea oamenilor in justitie.Scoateti nasul de suflet din CSM,ICCJ,PG,DNA,din justitie.

# Nasu din suflet date 12 November 2012 22:24 +24

A iesit nasu sa-si apere slugile ce-l poarta in suflet! Am si eu o intrebare cine i-a suge...rat-o mai bine lui Base? Haineala, Ghica, Livia Stanciu sau Aida Popa? pe locul 1 sigur e Iulica Dragomir!

# un roman date 13 November 2012 12:43 +6

FELICITARI, AMR! Aratati ca voi ii trimiteti acolo pe cei din CSM si ca trebuie sa va reprezinte cu demnitate , impartialitate , profesionalism si nu sa cotcodaceasca politic , sa asculte cocosati directivele unor politruci vremelnici. Daca va iubiti tara, salvati aceasta profesie de cei ce nu ii inteleg menirea ( profesiei),scapati de ei, sa treaca la "munca de jos " sau sa plece din magistratura. Este pacat sa fie dusa in derizoriu aceasta profesie. Consider ca justitia inca mai are magistrati onesti si buni profesionisti , ce profeseaza din pasiune nu din interese meschine, ce nu se lasa intimidati de marinari si clici ipocrite, avand ca singur scop nu statul de drept si independenta justitiei ci imbogatirea pe spinarea poporului roman si aservirea justitiei pentru a nu fi trasi la raspundere. Aratati poporului ca si cel vremelnic va raspunde pentru tot raul facut acestui popor si tara.

# viziru date 14 November 2012 09:28 +2

Va doresc AMR, mult noroc, forta si ambitie, si sper ca in cele din urma , sa existati cu adevarat si nu doar in hirtii.Apreciez atitudinea Dvs si SPER ca pina la urma cele doua din CSM care spurca profesia Dvs si onoarea, sa fie inlaturate.Daca nu cu binele atunci cu forta ca prea au decis ca lor li se cuvine pe viata puterea si functiile.Nu cred ca lumea se opreste in loc fara ele;chiar simt ca se va insanatosii mult din sistemul juridic FARA ELE

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 6.10.2024 – Judecatorii care au aruncat alegerile

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva