luju luju luju

Trimiteţi link-ul unui prieten prin e-mail

Nume prieten
Email prieten
Numele dvs.

FACEM ACEEASI GRESEALA? - IGPR a achizitionat un sistem portabil de monitorizare a telefoanelor mobile, pentru a rezolva "mai usor" cazurile de rapiri si disparitii. Politia din Berlin a folosit acelasi echipament al firmei Syborg, dar a sistat contractul dupa ce s-a constatat ca autoritatile au spionat telefoanele mobile, mailurile si discutiile de pe retelele de socializare

Marţi, 30 iulie 2013 16:40 | Scris de Elena DUMITRACHE | pdf | print | email

 

Inspectoratul General al Politiei Romane a achizitionat de la compania germana Syborg Informationssysteme un sistem portabil pentru monitorizarea telefoanelor mobile, care permite si citirea e-mailurilor sau a discutiilor de pe retelele de socializare. Acelasi software achizitionat de Politia Romana a fost interzis de autoritatile germane, dupa ce au constatat ca prin utilizarea programului s-ar putea comite grave abuzuri si incalcari ale Constitutiei. Spre exemplu, Germania a achizitionat sisteme similare pentru 5 landuri, iar printre cei interceptati s-au aflat oficiali ai statului sau avocati. De precizat ca la inregistrarile efectuate de sistemul pentru monitorizarea telefoanelor mobile au acces nu doar procurorii sau politistii, ci si angajatii companiei Syborg. Cu toate acestea, IGPR a procedat la achizitionarea sistemului, sustinand ca acesta va fi util in cazul rapirilor sau al disparitiilor. Sistemul portabil pentru monitorizarea telefoanelor mobile urmeaza sa fie livrat Politiei Romane in luna septembrie 2013.


Licitatie cu un singur ofertant

Concret, Inspectoratul General al Politiei Romane condus de chestorul sef Petre Toba a deschis, la data de 6.12.2012, o licitatie in vederea achizitionarii unui sistem portabil pentru monitorizarea telefoanelor mobile. Intrucat la licitatie nu s-a prezentat decat o singura firma, contractul a fost atribuit, in data 18.03.2013, companiei germane Syborg Informationssysteme, specializata in sectorul interceptarii comunicatiilor, pentru suma de 2.280.899 RON, echivalentul a circa 506.000 euro. Banii, potrivit IGPR vor fi asigurati dintr-o subventie acordata de OLAF, in urma accesarii programului Hercule II – Asistenta tehnica, care se refera la specializarea in lupta anti-frauda.

Politia din Berlin a sistat contractul cu Syborg Informationssysteme dupa ce publicatia "Der Spiegel" a dezvaluit ca politistii spionau nu doar telefoanele mobilie, ci si computerele suspectilor

Contractul pe care IGPR l-a incheiat cu Syborg Informationssysteme este printre putinele contracte pe care compania germana le mai are, dupa ce Politia din Berlin a reziliat contractele. Decizia de reziliere a fost luata dupa ce Parlamentul si Guvernul berlinez au constatat ca utilizarea acestor sisteme produc grave abuzuri si incalcari ale Constitutiei. Jurnalistii germani de la saptamanalul "Der Spiegel" au publicat la acea vreme anchete in care au dezvaluit ca soft-ul livrat Politiei belineze era de tip "troian" si le permitea politistilor sa "spioneze" nu doar telefoanele mobile, ci si computerele celor monitorizati.

Urmeaza ca Syborg Informationssysteme sa asigure pentru IGPR consultanta tehnologica in implementarea sistemului portabil pentru monitorizarea telefoanelor mobile si pentru activitatea de interceptare.

Sistemul Syborg nu permite stergea inregistrarilor. Pentru aceasta operatiune trebuie achizitionata o functie suplimentara in valoare de 100.000 de euro

Compania Syborg Informationssysteme a mai fost implicata intr-un scandal de interceptari ilegale, fiind acuzata ca sub acoperirea unui sistem de localizare a vandut politiei germane instrumente care permiteau interceptarea convorbirilor telefonice, interpretarea datelor, citirea email-urilor sa a discutiilor de pe chat-urile retelelor de socializare. Cu ajutorul acestui sistem a fost interceptat si seful departamentului din cadrul Ministerului german al Mediului, implicat intr-un scandal legat de apa potabila, inregistrarile efectuate cuprinzand discutii private cu oficiali ai statului sau cu avocati. In urma investigatiilor s-a constat ca reprezentantul Ministerului Mediului este nevinovat, astfel ca magistratii au dispus stergerea datelor. Pentru aceasta operatiune era insa necesar ca politia germana sa achizitioneze separat o functie suplimentara care sa permita stergerea inregistrarilor, aplicatie care este in valoare de peste 100 de mii de euro, intrucat echipamentul Syborg nu permitea acest lucru. Astfel, de mai bine de trei ani oficialul asteapta ca autoritatile sa stearga datele obtinute ilegal.


*Cititi aici contractul IGPR cu Syborg Informationssysteme

Accesari:18392

Comentarii

# unul din lumea cea mare date 30 iulie 2013 17:22 -7

chelului tichie de margaritare ii lipsea!!!!

# BERCEA MONDIAL : ,, e manevra lu frații miei..........,, date 31 iulie 2013 08:03 +5

Sistem portabil pentru monitorizarea telefoanelor mobile, completează logistica DIRECȚIEI OPERAȚIUNI SPECIALE din IGPR condusă de chestorul Liviu Vasilescu - nepotul viceguvernatorului BNR Vasilescu.                Această structură deține ,,dreptul,, acordat de SRI de a intercepta convorbiri telefonice, dar nu deține avizul CSAT ori alte autorizații prevăzute de lege.              Structura este practic o ,,celulă informativă a SRI,, , o structură a Direcției de combatere a crimei organizate

# Mache date 30 iulie 2013 19:50 +2

Dna Elena DUMITRACHE, cu ce credeti ca se lucreaza in prezent? Este evident ca nu stiti, asa ca imi permit sa va luminez: cu fix aceleasi echipamente!

# nacu date 2 august 2013 21:07 +2

Nu atat de performante . Vrei date tehnice ?:))

# Mache date 2 august 2013 23:43 0

Tot Syborg! Liviu stie! :)

# obiectiva date 30 iulie 2013 20:19 +2

o idee exceptionala...cu acest echipament vor fila si ei pe cei din SRI....STS....nu doar SRI si STS pe restul lumii...va asigur ca cei din politie NU vor pierde timpul cu retelele de socializare, ca SRI si STS !!!

# Corneliu Riegler date 30 iulie 2013 22:47 0

Bolnavii stau câte 2 în pat în spitale, cei suferinzi de cancer si alte boli grave nu au medicamente, educatia si sanătatea din Romania au cea mai mica alocare din Europa, culmea, din cel mai mic buget al unei tari din UE, iar guvernul sporeste bugetul la SRI, SIE, STS, DNA, etc.

# Mache date 31 iulie 2013 09:03 0

Dl Corneliu, inteleg ca va supara ultima rectificare bugetara. Aceste echipamente nu sunt luate din acei bani, ci reprezinta o finantare nerambursabila a UE prin programul OLAF.

# Mache date 31 iulie 2013 09:18 +2

Dl Corneliu, inteleg ca va supara ultima rectificare bugetara. Aceste echipamente nu sunt luate din acei bani, ci reprezinta o finantare nerambursabila a UE prin programul OLAF.

# Corneliu Riegler date 3 august 2013 12:30 -6

Nu v-au dat inca concediile la SRI?

# Gabriel date 1 august 2013 00:00 -3

Oare ce s-ar face organele judiciare (care sunt de fapt organe de represiune cu functionari platiti de noi) daca lumea ar renunta la tel mobile? Pai de ce credeti ca va sunt oferite tel gratis sau cu reducere celor care incheie abonamente? Cand faci abonament dai toate datele astfel se intocmeste fisa de supraveghere completa. Telefoanele nu sunt ascultate... de cate ori am auzit propozitia asta.... si e adevarata din pacate. Convorbirile sunt inregistrate si cand e nevoie sa te lucreze, scot stenograme de pe inregistrari. Ce mai bun solutie este sa renuntam la telefoni mobila. Oare atatia ani cm am utut trai fara aceste aparate?

# Arhimede date 2 august 2013 21:04 0

De la achizitia asta, multi vor vedea Jilava. Aviz utilizatorilor. Se aude ca se vor folosi oameni care trebuiesc compromisi ...ATENTIE MARE !

# Corneliu Riegler date 3 august 2013 12:28 -7

@ Mache de la SRI - ai ramas de serviciu ca postac SRI?

# Mache date 10 august 2013 09:41 0

Traiti, dom\' Corneliu! Sefu\', permiteti sa raportez, am fost putin in concediu, dar am revenit la datorie! Sa traiti!

Adauga comentariu

Nume*
Email*
Website
:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!

Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

    • VERDICTUL ZILEI - A insultat Klaus Iohannis intreaga magistratura refuzand numirea la MJ a Danei Girbovan?

    • VOTEAZA

Vorbe de fumoar – 15.09.2019 - Mariana Alexandru i-a blocat pe procurorii DIICOT

+ DETALII

ALTE VORBE DE FUMOAR

FACEBOOK

ULTIMELE COMENTARII

CELE MAI CITITE

LUMEA JUSTITIEI

ARHIVA

NEWSLETTER