28 March 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

SANCTIUNI MAI BLANDE – Proiectul noului Cod rutier a fost indulcit. Cea mai mare amenda va fi de 9.600 de lei, cu 6.400 de lei mai putin decat in forma initiala. Conducatorii auto care se urca bauti la volan si produc accidente soldate cu ranirea sau decesul unei persoane vor avea permisul suspendat 2 ani. Instanta poate dispune suspendarea amenzii daca se plateste o cautiune de 20% din valoarea contraventiei (Proiectul)

Scris de: L.J. | pdf | print

23 September 2013 16:13
Vizualizari: 15060

Sanctiunile din noul Cod rutier vor fi ceva mai blande, decat cele prevazute initial. Ministerul Afacerilor Interne a publicat pe site-ul institutiei noua forma a proiectului de Ordonanta de urgenta pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice. Noul proiect prevede in continuare sanctiuni mult mai drastice decat cele din prezent, insa acestea au fost semnificativ reduse fata de forma initiala.

Astfel, potrivit ultimei modificari, cea mai mare amenda va fi de 9.600 de lei, fata de 16.000 de lei cuantumul propus in prima faza, dupa ce sanctiunile prevazute la clasa a VI-a au fost stabilite ca avand intre 51 si 120 de puncte de amenda:


Alineatul (4) al articolului 98 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(4) Clasele de sanctiuni sunt urmatoarele:

a) clasa I - 2 sau 3 puncte-amenda;

b) clasa a II-a - 4 sau 5 puncte-amenda;

c) clasa a III-a - de la 6 la 8 puncte-amenda;

d) clasa a IV-a - de la 9 la 20 puncte-amenda;

e) clasa a V-a - de la 21 la 50 puncte-amenda;

f) clasa a VI-a - de la 51 la 120 puncte-amenda”.

Dupa cum se stie, in prezent, un punct amenda este de 80 de lei, dar Guvernul Ponta si-a exprimat intentia de a majora salariul minim la 1000 de lei, astfel ca punctul-amenda ar putea ajunge la 100 de lei, ceea ce va insemna ca valoarea amenzilor va creste.

In ce conditii si pe ce perioada se suspenda permisul de conducere

De asemenea, s-a redus si perioada de suspendare a permisului de conducere, in urma unui accident grav, de la patru ani, forma propusa initial, la doi ani. Asadar, carnetul de conducere va fi suspendat “pentru o perioada de 2 ani in cazul accidentului de circulatie din care a rezultat vatamarea corporala sau decesul unei persoane daca norma de circulatie incalcata este conducerea sub influenta bauturilor alcoolice a unui autovehicul, conducerea unui autovehicul pe una din caile autostrazii in sens opus celui in care se desfasoara in mod normal circulatia sau in care se desfasoara in mod normal, depasirea de catre conducatorul de autovehicul cu mai mult de 60 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv si pentru categoria din care face parte autovehiculul condus sau nerespectarea regulilor privind trecerea la nivel cu calea ferata, atunci cand instanta de judecata sau, dupa caz, procurorul a dispus neinceperea urmaririi penale, scoaterea de sub urmarire penala, incetarea urmaririi penale, achitarea, ori incetarea procesului penal, pentru una din urmatoarele situatii: lipseste plangerea prealabila a persoanei vatamate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori alta conditie prevazuta de lege, necesara pentru punerea in miscare a actiunii penale, a fost retrasa plangerea prealabila ori partile s-au impacat ori a fost inlocuita raspunderea penala”.

Totodata, permisul de conducere ca fi suspendat pe o perioada de un an in cazulaccidentului de circulatie din care a rezultat decesul sau vatamarea corporala a unei persoane daca prezenta ordonanta de urgenta prevede suspendarea exercitarii dreptului de a conduce pentru regula de circulatie incalcata, atunci cand instanta de judecata sau, dupa caz, procurorul a dispus neinceperea urmaririi penale, scoaterea de sub urmarire penala, incetarea urmaririi penale, achitarea, ori incetarea procesului penal, pentru una din urmatoarele situatii: lipseste plingerea prealabila a persoanei vatamate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori alta conditie prevazuta de lege, necesara pentru punerea in miscare a actiunii penale, a fost retrasa plangerea prealabila ori partile s-au impacat ori a fost inlocuita raspunderea penala”.

Iata si alte situatii in care permisul de conducere va fi suspendat:

La articolul 105 se introduce un nou alineat, alineatul (2) cu urmatorul cuprins:

(2) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a V-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 180 de zile, savarsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a uneia din urmatoarele fapte:

a) neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferata cand barierele sau semibarierele sunt coborate ori in curs de coborare sau cand semnalele cu lumini rosii si/sau sonore sunt in functiune, precum si nerespectarea semnificatiei indicatoarelor Trecere la nivel cu o cale ferata simpla, fara bariere, Trecere la nivel cu o cale ferata dubla, fara bariere insotite de indicatorul oprire, instalate la trecerea la nivel cu o cale ferata;

b) conducerea unui autovehicul pe una din caile autostrazii, in sens opus celui in care se desfasoara in mod normal circulatia;

c) depasirea de catre conducatorul de autovehicul cu mai mult de 60 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv si pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.

d) conducerea unui autovehicul sau tramvai de catre o persoana aflata sub influenta bauturilor alcoolice, daca fapta nu constituie, potrivit legii, infractiune.

e) conducerea unui autovehicul a carui inmatriculare este suspendata”.

Instanta poate dispune suspendarea amenzii pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti, daca soferul plateste o cautiune de 20% din valoarea contraventiei

In ceea ce priveste amenziile, impotriva acestora se pot depune plangeri la judecatoria in a carei raza de competenta a fost constatata fapta. Conform noului proiect, instanta poate dispune suspendarea amenzii pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti, dar numai in conditiile in care s-a depus o cautiune de 20% din valoarea acesteia:

Art. 118 - (1) Impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiilor se poate depune plangere, in termen de 15 zile de la comunicare, la judecatoria in a carei raza de competenta a fost constatata fapta.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 32 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, plangerea prevazuta la alin. (1) nu suspenda executarea sanctiunii amenzii contraventionale. In cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, la cererea contravenientului, instanta de judecata poate dispune suspendarea executarii sanctiunii amenzii contraventionale pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti, daca s-a depus o cautiune de 20% din valoarea amenzii.

3) Cererea de suspendare se solutioneaza in camera de consiliu, de urgenta, cu citarea partilor, prin incheiere de sedinta ce poate fi atacata odata cu fondul cauzei.

(4) Plangerea suspenda executarea sanctiunilor contraventionale complementare. In situatia in care pentru contraventia savarsita, prezenta ordonanta de urgenta prevede si aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii dreptului de a conduce autovehicule sau tramvaie, dovada inregistrarii plangerii depuse la judecatorie in termenul prevazut la alin. (1) se prezinta de contravenient la unitatea de politie din care face parte agentul constatator, care efectueaza mentiunile in evidente si ii restituie permisul de conducere, daca acesta a fost retinut.

(5) Dispozitivul hotararii definitive prin care a fost solutionata plangerea se comunica unitatii de politie pe raza careia a fost savarsita fapta in vederea punerii in executare.

(6) Punerea in executare a sanctiunii complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce autovehicule se face de catre serviciul politiei rutiere competent, care instiinteaza titularul permisului de conducere cu privire la data inceperii executarii suspendarii si durata acesteia, in termen de 15 zile de la data comunicarii dispozitivului hotararii judecatoresti definitive.

(7) In termen de 5 zile lucratoare de la data instiintarii prevazute la alin. (5), contravenientul este obligat sa se prezinte la serviciul politiei rutiere care il are in evidenta pentru a preda permisul de conducere.

(8) Neprezentarea contravenientului in termenul prevazut la alin. (6), atrage majorarea de drept a perioadei de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce cu 30 de zile”.

* Cititi aici ultima forma a proiectului de Ordonanta de urgenta pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice

Comentarii

# D. date 23 September 2013 19:08 +7

Daca se anuntau de la inceput valorile amenzilor acum propuse, probabil ca sareau toti ca arsi, protestau. Daca s-a folosit acest artificiu cu sumele astronomice, desi sumele stabilite in final tot astronomice sunt, nu mai par atat de deranjante. Ce usor ne manipuleaza TEMBELII ce ne conduc. Pentru niste caini a iesit lumea in strada dar pentu ca  unii nu vor avea ce sa isi mai puna pe masa pentru ca au uitat sa-si puna centura de siguranta, iese cineva sa protesteze? Este foarte bine! Cu cat mai cuminti, cu atat le este mai usor sa manipuleze. 

# DOREL date 24 September 2013 09:41 +3

Nene Victoras, domnu Crin, cu asa aberatii se pierd alegerile ! Nu pentru ca nu ar fi buna legea avem accidente, ci pentru ca nu se aplica sau, cand se aplica, se aplica prost ! Trebuia umblat la calitatea si calificarea politistilor rutieri, atat si nimic mai mult ! Inteligentului de Stroe i-a intrat in cap ca reechilibreaza el bugetul prin amenzile rutiere iar V. Ponta pare din ce in ce mai depasit ! Antonescu trebuie sa-i scoata repede din priza, asa se pierd alegerile si se mai fac si de ras si, la vremea asta tatucul cotrocean se rupe de ras cand vede ce sunt in stare podoabe ca Zgonea, Stroe & co. (unde i-ati gasit, ma nene ?), asa ca, sunt toate sansele sa se repete istoria cu A. Nastase si M. Geoana ! Si, b): Mai ramane o intrebare: cine va fi distribuit in rolul lui A.N. ! Parerea mea ...

# Georgescu date 23 September 2013 20:38 +2

Cata ura au astia pe popor.Sunt suficiente pedepsele cu suspendare. Dar romanul sa faca rau.Aplica ambele sanctiuni.

# GUSTAVE LE BON date 23 September 2013 22:44 +4

Ceea ce au facut guvernantii cu ”diminuarea” cuantumului amenzilor se numeste in socio-psihologie si in tehnici de marketing ”trantitul usii in nas”, adica spui omului un pret mare, apoi mai reduci si omul e bucuros ca a ”negociat ” bine. Asa e si cu poporul roman: se bucura ca un copil ca a reusit sa-i determine pe initiatorii legii sa ”reduca” sanctiunile, in conditiile in care ele sunt oricum EXAGERATE.

# Stubborn date 24 September 2013 07:08 +3

Dar masinile cu volan pe dreapta nu sunt un real pericol?  Dar \"motoarele\" de taiat lemne de ce sunt lasate sa circule pe drumurile publice( nu au frane, lumini, numere de inmatriculare, ITP, asigurare, etc)?  Ele nu sunt UN PERICOL PUBLIC MAJOR ?

# No coment date 24 September 2013 07:09 +2

Alta aberatie juridico-fantastica.... ATENTIE PARLAMENTARI! Nu o sa aveti sofer la scara toata viata! Sanctiunile sunt excesive si din nou nu se tine cont de atitudinea contravenientului inainte si dupa savarsirea faptei, care pana si in penal conduce la o circumstantiere si individualizare a pedepsei. Treaba cu cautiunea este rusinos de abuziva, adica cum faci daca bani de cautine nu ai, trebuie musai sa platesti amenda!!!!! Super abuz!!!!

# liviu date 24 September 2013 12:08 +2

CE POTI ASTEPTA DE LA ASA UN MINISTRU,CA ACEST PENIBIL DE STROE.OAMENI DE TOATA JENA.EU,PERSONAL,DACA PRIMESC O AMENDA DE 9600 R.DAU PENSIA PE UN AN DE ZILE.OARE MAI GANDESC ACESTI TEMBELI?AVETI PUTINTICA RABDARE,VA VINE RANDUL.TRAGEDIA MARE ESTE CA NU SE APLICA LEGEA.SANT CERCETATI CU MIILE,IAR CAND SA SE DEA VERDICTUL,PAUZA.VAI SI AMAR CU ASA O JUSTITIE

# Cind ai un socru imbogatit din functii date 24 September 2013 21:55 -1

guvernamentale aducatoare de spaga si cind ai functii ce iti permit sa ai mereu sofer la scara, nu te mai intereseaza cum e sa platesti din salariu de sute de lei o amenda de mii de lei. Iar abilitarea politistilor rutieri de a putea suspenda dreptul de a conduce cu anii mi se pare o incredibila persistenta intru prostie. Nu e de mirare ca nu sintem primiti in Schengen. In Europa suspendarea dreptului de a conduce este atributul judecatorului iar Romania se pregateste sa sporeasca puterile MCVistilor. Astia vor sa ne alunge din tara ca sa-i poata vinde nestingheriti bogatiile subsolului ? :-?

# stati linistiti date 9 January 2014 23:41 0

In loc sa construiasca autobenzi, stau militienii pe drumurile publice cu aparatele radar. Suntem un popor menit sa fim blestemati, este plin Parlamentul Romaniei de infractori cu dosare penale. Acesti \"oameni\" (daca mai pot fi numiti asa), acestia emit legi pentru cetateanul de rand. Mult nu mai o vor duce asa; romanul va iesi in strada si vor pati ceea ce a patit tampitul celelalt: Ceausescu! Rusine pentru coruptia din M.A.I

# razvan date 26 February 2014 18:09 +1

daca am permisu suspendat pe 4 luni am gratiere

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 28.03.2024 – Bomba cu fas a lui Kovesi

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva