Bogdan Popovici (foto) suporta cu luciditate si demnitate rigorile impuse de condamnarea la grea inchisoare impusa de judecatorii Inaltei Curti, in dosarul ”Trofeul Calitatii„, dosar in care atat el cat si sotia sa au fost „victime colaterale” ale unui razboi politic intre presedintele Traian Basescu si fostul premier Adrian Nastase. Popovici a ales sa scrie, pentru ca libertatea cuvantului nu poate fi tinuta in lanturi nici macar intre zidurile unei puscarii.

O libertate care ii ofera sansa de a nu-si pierde mintile si de a face exercitii de memorie, dar mai mult decat atat, oglindeste si viata altora, soarta si suferintele unor oameni cu care imparte, azi, painea si gandurile. In 12 septembrie 2013, Bogdan Popovici a scris pe blogul sau personal un articol referitor la colegul sau condamnat de la Penitenciarul Rahova, Florin Scaletchi. Lumeajustitiei il publica integral, din consideratie pentru omul Bogdan Popovici si, bineinteles, pentru aceasta libertate a cuvantului care nu trebuie niciodata ingradita.

”Greu de prins in vorbe Scaletchi. Tot timpul putin incruntat sau cel putin sever. Cand se destinde sau rade totul dureaza mai putin decat te astepti. O ancora grea ii cenzureaza veselia. Ochii albastrii care se incalzisera putin pacalindu-te ca v-ati imprietenit isi reiau imediat cercetarea rece, un joc atent-absent. Neasteptat ii scapara dinauntru arsura plina de umor. De jur-imprejur oamenii, gratiile si obiectele se prabusesc in hohote de ras lung si pofticios. Cand rasul este in toi el e intors deja spre alte ganduri din interior incheind sarja cu aceleasi sunete joase. Foarte joase: „he-he”.

–Ce mare smecherie puscaria? se tot miorlaie „fetitele” astea intruna. Nu citesc macar un ziar… Niste „fetite” batrane, batrane, care traiesc aici mai bine ca afara… „Fetitele” sunt vlajgani cat casa, unii foarte bronzati, cu un cap mai inalti ca el, care trag cu ultima suflare de fiare. isi umfla continuu muschii pe care si-i arata concentrati unii altora cautand aerul ca pestii pe mal.

scrie intruna,, zi de vara pana-n seara. Ziua, toamna, iarna scrie iara. Scrie cu furie despre „fostul presedinte Basescu Traian. Un hot mai rau decat toti hotii din puscaria asta”. Ii dedica „ticalosului” o serie de eseuri ca sa nu uite nici „fostul presedinte Basescu Traian” nici romanii ca nu trebuia sa se intalneasca.

scrie meticulos, zilnic si o proza – fluviu despre viata lui: „ Detinutul politic Florentin scaletchi bagat de doua ori miseleste la puscarie – o data de securistul comunist Ceausescu care m-a condamnat la moarte si a doua oara de securistul comunist vopsit Basescu Traian, fost presedinte ramas inca la Cotroceni prin frauda. Amandoi m-au bagat la puscarie cu un telefon. Doar ca Basescu turbeaza ca n-a putut sa ma condamne si la moarte. Inca!” scrie cu usurinta comandantului de nava obligat sa-si noteze programul zilnic. Jurnalul de bord al vietii sale ar face un serial de succes. Un „La Piovra” romanesc extraordinar, spun cativa regizori de film care i-au citit cartile.

„Cel mai tanar comandant de nava” din Romania din perioada comunista e mai mandru ca este „profesor universitar doctor” si asa isi semneaza seria de carti pe care le scrie. Ultima carte, “Vinovatul de serviciu” a scris-o acum, de cand este din nou in inchisoare. O carte pe care vrea sa o aseze in fruntea unei noi serii de carti. Viata lui de fost condamnat la moarte si puscarias comunist pentru ca a vrut sa fuga din Romania „dementului de Ceausescu” cu vaporul pe care-l comanda are ingredientele misterului si aventurii Monte Cristo-ului autohton. Eliberat de Revolutie in loc de comoara a gasit o noua condamnare.

– Culmea, nu vor sa recunoasca astia ca am mai facut odata puscarie… he-he! Dupa lege trebuia sa fiu liber, dar daca te-au bagat cu telefonul… Le statea in gat lui Macovei si „fostului presedinte Basescu Traian”, fostul meu coleg de facultate, ca sunt presedinte al Organizatiei pentru Apararea Drepturilor Omului si arat abuzurile lor din justitie. Prea periculos Scaletchi, le punea in pericol miliardele de euro prelucrate… he-he.

E foarte agresiv. Pare un tanar revolutionar desi are cincizecisinoua de ani. Incredibil, dupa condamnarea la moarte si cinci ani de temnita comunista cu lanturi la picioare, pare cu zece-cincisprezece ani mai tanar. Poate cateva fire de par alb daca le cauti atent si o mustata groasa castanie de pirat tanar. Cand te gandesti ca e o fiara, poate chiar scaraotchi, il descoperi neasteptat duios intr-un sir de poezii scurte in care incearca sa-si inteleaga singuratatea, moartea, viata, iubirile, condamnarile. isi iubeste in versuri apropiatii cu ardoarea finisata a haiku-rilor japoneze. Cand crezi ca i-ai descoperit duiosia, furia erupe in versuri care-i spun limpede „fostului presedinte Basescu Traian” „sa-ti fie rusine, Traiane.”

-Respecta Romania drepturile cuiva, om sau caine, cum sunt eu madam Merkel. Pacat ca nu-mi ajunge timpul pentru cat ar trebui sa scriu… ce sa ma amestec eu cu toti fraierii de aici…

Pentru el, puscaria de acum, cu toata saracia ei mizera si suprasupraaglomerarea, nu e grea. Pe vapor avea mai putin spatiu. Il macina ideea ca un „alt Ceausescu” a dat un telefon sa fie bagat in inchisoare, inscenandu-i o vina. si-a permis sa atenteze la libertatea lui.

Dar are timp de scris. Afara n-ar fi putut sa se opreasca si sa-si gasesca linistea sa scrie. Ca orice barbat care nu e mort inca, puscaria il tine departe de femeile vietii lui. Iar asta un marinar filozof care lupta pentru drepturile omului nu uita si nu iarta niciodata.

La capatul scurtului drum in curtea de plimbare se opreste in fata zidului inalt de beton gri cu sarma ghimpata acolo sus, la opt metri, si asculta brusc rasul prelung pe care l-a lasat in urma:

– Nu mor caii cand vor cainii… he-he.