ORDINELE SE EXECUTA NU SE DISCUTA – Daniel Morar si-a dat demisia de la sefia Parchetului General: „Am decis sa pun capat carierei mele in fruntea Ministerului Public. O sa solicit CSM sa revoce detasarea mea. Ceea ce au facut procurorii in aceasta perioada a fost un lucru extraordinar”. Cu o seara inainte, Basescu ii sugerase lui Morar sa se retraga: „Desemnarea prim-adjunctului Procurorului General este un atribut al presedintelui. Actiunea CSM s-ar putea sa fie neconstitutionala"
La o zi dupa discursul presedintelui Traian Basescu, in care acesta arata ca detasarea lui Daniel Morar in functia de prim-adjunct al Procurorului General al Romaniei ar putea sa fie neconstitutionala, fostul sef al DNA si-a anuntat retragerea din fruntea Ministerului Public. Daniel Morar a anuntat vineri, 5 aprilie 2013, ca isi da demisa din functia de Prim-adjunct al Procurorului General.
Prezentam declaratiile lui Daniel Morar din conferinta in care si-a anuntat demisia de la PICCJ:
Am vrut sa schimbam atitudini, am vrut sa schimbam regulile, am vrut sa aratam societatii romanesti ca se poate face si altceva. Am vrut sa schimbam ideea societatii romanesti despre Justitie, am vrut sa aratam noi procurorii DNA ca orice persoana in momentul in care corupe sau se lasa corupta ajunge la inchisoare si trebuie sa plateasca pentru acest lucru. Masura in care am reusit dupa sapte ani o apreciati fiecare dintre dumneavoastra pe baza datelor publice pe care le aveti si pe baza a ceea ce s-a intamplat in acesti ani despre care vorbim.
La exprirarea celui de-al doilea mandat, in februarie 2012, am decis sa raman in fruntea DNA pentru un singur motiv: sa protejez dosarele grele care se aflau in lucru si procurorii care le instrumentau de orice influenta din afara.
La expirarea mandatului doamnei Procuror General Kovesi am acceptat sa preiau interimatul la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie pentru acelasi motiv: sa protejez dosarele aflate in lucru, sa le dau incredere colegilor si sa fac in asa fel incat si in instanta colegii sa aiba incredere ca nimic nu s-a schimbat, sa sustina dosarele, sa se bata pentru condamnari.
In acelasi timp, in Romania, dupa cum ati vazut cu totii, era o intensa dezbatere despre numele persoanelor care vor conduce de aici inainte Ministerul public, fie ca era Procurorul General al Romaniei, fie ca era procurorul sef al DNA. In aceasta mare de incertitudini, a aparut la un moment dat o certitudine: oricine poate fi Procuror General al Romaniei, oricine, mai putin Daniel Morar. Desi in principiu aceasta atitudine este una criticabila, am acceptat-o. Am acceptat-o pentru ca venea de la vocile cele mai importante, haideti sa spunem, din statul roman. A spus-o fostul ministru al Justitiei, a spus-o premierul, a spus-o presedintele Senatului. Prin urmare am decis pentru a nu crea probleme sa ma retrag din aceasta cursa. I-am spus domnului presedinte Traian Basescu decizia mea, iar dupa numirea la Curtea Constitutionala trebuia sa fi devenit evident pentru oricine ca nu mai am o miza personala in ocuparea vreuneia dintre cele doua functii mult discutate. Vorbim doar de Procuror General si procuror sef al DNA.
Am renuntat la aceasta competitie pentru ca am vrut sa-i dau presedintelui Traian Basescu dreptul si limitele si marja de a negocia cu ministrul de Justitie si a obtine pentru varful DNA, pentru varful Ministerului Public oamenii cei mai buni. Singura mea miza a ramas aceea ca in fruntea DNA sa fie cei mai buni oameni, nu cei buni, nu cei medii, oamenii buni si oamenii medii genereaza si realizeaza performante medii si bune. Doar oamenii foarte buni sunt cei care fac diferenta, doar ei sunt cei care conteaza la acest nivel, si in Justitie, ca si in alte domenii. Prin urmare, in aceasta nota, in aceasta cheie trebuie inteleasa declaratia mea din aceasta sapatamana in care mi-am manifestat opinia ca in fruntea Directiei Nationale Anticoruptie trebuie sa fie un procuror din DNA. Sunt oameni validati, sunt oameni foarte bine pregatiti profesional, sunt printre cei mai buni.
Nu am intentionat, si nici nu aveam cum, sa incalc dreptul primului ministru de a nominaliza pe cine vrea dansul si dreptul presedintelui de a numi pe cine vrea dansul in aceste pozitii. Era doar o atitudine. Am vazut insa aseara ca nu avem dreptul la aceasta atitudine (n.r. - presedintele Basescu a declarat ca nu procurorii fac nominalizarile), ni s-a spus ca desmenarea Procurorului General si a procurorului sef al DNA este o intelegere exclusiv intre actorii politici si ca nu conteaza ce spun magistratii, procurorii si judecatorii.
Tot zilele trecute, inclusiv aseara, am aflat ca sunt pe cale sa generez o mare problema constitutionala, sunt pe cale sa declansez un conflict intre puterile statului. Pare un lucru serios si nu vreau sa fac asta. Acesta este motivul pentru care am decis sa pun capat carierei mele in fruntea Ministerului Public, nu inainte de a va spune ca ceea ce au facut procurorii DNA in aceasta perioada a fost un lucru extraordinar. Ca ceea ce au facut judecatorii care au instrumentat dosarele noastre, de la toate instantele, a fost de asemenea un lucru extraordinar, pentru care eu le sunt recunoscator atat procurorilor cat si judecatorilor. Le cer acestor magistrati sa-si pastreze aceeasi atitudine in masura in care pot, ca va pot cere dumneavoastra sa ii ajutati cat si cum puteti si ca pot cere Comisiei Europene sa manifeste aceleasi standarde de exigenta, aceleasi criterii de apreciere a Justitiei romane ca si pana acum.
In ultimul rand, vreau sa va spun ca nu am nicio indoiala cu privire la legalitatea procedurii de detasare a mea in fruntea Ministerului Public. Exista o lege, exista un text expres si foarte clar, exista o procedura validata, verificata si folosita pana acum. Insa in momentul in care cei mai importanti oameni din statul roman, atat premierul Victor Ponta cat si presedintele Traian Basescu iti spun ca e o problema mare de constitutionalitate si iti spun, tie, lui Morar, ca ramanand acolo impiedici numirile in Ministerul Public sau ca esti o problema pentru sistem, trebuie sa pleci. Eu am venit aici sa rezolv probleme si nu sa creez unele. Prin urmare, o sa solicit CSM sa revoce, sa inceteze detasarea mea in cadrul PICCJ in functia de prim-adjunct al Procurorului General.
Traian Basescu i-a transmis lui Morar ca nu procurorii fac nominalizarile. Presedintele despre detasarea lui Morar la PICCJ: ”Eu nu spun ca actiunea CSM-ului este ilegala, dar s-ar putea legea sa fie neconstitutionala”
Demisia lui Daniel Morar din fruntea PICCJ si precizarile acestuia cu privire la faptul ca nu a vrut sa incalce dreptul presedintelui de a numi sefii la marile parchete, vine la o zi dupa ce Traian Basescu a declarat ca nu procurorii sunt cei care fac nominalizarile, asta dupa ce Morar a recomandat cateva nume pentru sefia DNA si ca Laura Codruta Kovesi nu ar fi potrivita pentru aceasta functie.
De asemenea, presedintele Traian Basescu a declarat joi, 4 aprilie 2013, ca detasarea lui Daniel Morar de catre CSM in functia de prim-adjunct al Procurorului General nu este neaparat ilegala, ci ar putea sa fie neconstitutionala: ”Am vazut controversa intre CSM si Guvern, probabil ca o actiune in constatare pentru clarificarea legii la Curtea Constitutionala ar fi necesara, pentru ca, totusi, desemnarea procurorului-general adjunct, a procurorului-general, a prim-adjunctului procurorului-general, a sefului DNA este un atribut al presedintelui si, daca mergem la nesfarsit cu detasari pe astfel de functii, eu ma intreb, de ce CSM-ul nu detaseaza acum un procuror-general, ca putem interpreta legea ca-l poate detasa pentru trei ani, si atunci nu ne mai batem capul, nici cu ministrul Justitiei, nici cu presedintele, ci Sectia de procurori detaseaza pentru trei ani procuror-general si pe toti cei 21 care sunt cu delegare. De ce nu-i detaseaza pe trei ani? - si am terminat toata aceasta discutie. Deci, aici este clar un conflict. Eu nu spun ca actiunea CSM-ului este ilegala, dar s-ar putea legea sa fie neconstitutionala”.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# SRI GUVERNEAZA PENTRU VOI ! DORMITI LINISTITI !
5 April 2013 11:24
+24
# Cutarescu Ixulete
5 April 2013 14:14
-5
# Cata
5 April 2013 11:28
+32
# Dorel David
5 April 2013 15:29
+8
# IESI AFARA JAVRA ORDINARA IMPOSTOARE BASESCU
5 April 2013 11:34
+13
# IESI AFARA JAVRA ORDINARA IMPOSTOARE BASESCU
5 April 2013 11:38
+12
# Dorel David
5 April 2013 16:08
+4
# Ionela
5 April 2013 11:40
+19
# Alo Ionela
5 April 2013 12:11
+2
# Propriu-zis Morar n-a zis de demisie
5 April 2013 11:44
+16
# doru
5 April 2013 11:58
+14
#
5 April 2013 12:02
-1
# anton
5 April 2013 12:17
+7
# Trio Ponta-Morar-Basescu
5 April 2013 15:18
+3
# Ezoteric
5 April 2013 12:40
+11
# Asa e, lupta e cu Antonescu, de fapt
5 April 2013 13:23
+4
# B1TV + RTV = Ponta+Base = LOVE
5 April 2013 15:17
+3
# Xenia
5 April 2013 13:16
+10
# angelomiu
5 April 2013 13:33
+4
# Trio Ponta-Morar-Basescu
5 April 2013 15:19
0
# VIKY
5 April 2013 13:35
+5
# Moromete
5 April 2013 14:15
+3
# Xenia
5 April 2013 13:47
+11
# angelomiu
5 April 2013 14:49
+3
# VIKY
5 April 2013 15:09
+8
# georgeta
5 April 2013 14:40
+8
# VIKY
5 April 2013 14:57
+1
# VIKY
5 April 2013 15:01
+7
# VIKY
5 April 2013 15:12
-4
# VIKY
5 April 2013 15:21
-13
# VIKY
5 April 2013 15:33
0
# Ponta e basist - Pionul SRI
5 April 2013 15:09
-1
# SRI = securisti nereformati = politie politica
5 April 2013 15:14
0
# VIKY
5 April 2013 15:19
+5
# VIKY
5 April 2013 15:20
+7
# Nu e retoric
5 April 2013 15:30
+1
# VIKY
5 April 2013 15:41
-3
# VIKY
5 April 2013 15:24
-3
# noi cei 7,4 milioane de romani
5 April 2013 15:29
+8
# SRI= securisti nereformati si politie politica
5 April 2013 15:34
-5
# costi 1
5 April 2013 15:27
+6
# · ·
5 April 2013 16:02
+5
# Dorel David
5 April 2013 16:35
+7
# Gica
5 April 2013 17:42
+8
# victoria
8 April 2013 09:47
0