28 March 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

SEFII DE PARTIDE INTRA PE CODUL VECHI – Inalta Curte a dezlegat chestiunea de drept cu care a fost sesizata de judecatorii Ciprian Gavrila si Diana Raluca Rusu de la Curtea de Apel Brasov: “Persoana care detine o functie de conducere in cadrul unui partid politic are calitatea de functionar public potrivit dispozitiilor art. 147 alin. (1) din Codul penal de la 1968”

Scris de: Valentin BUSUIOC | pdf | print

10 June 2022 16:05
Vizualizari: 4338

Liderii de partide politice – fie ei centrali sau locali, din esalonul 1, 2, 3 etc. – au calitatea de functionar public potrivit dispozitiilor din vechiul Cod Penal (din 1968), nu conform prevederilor din actualul Cod Penal. Decizia a fost dispusa de Inalta Curte de Casatie si Justitie.



Instanta suprema a pronuntat miercuri, 8 iunie 2022, solutia pe o dezlegare de drept cu care fusese sesizata de Curtea de Apel Brasov intr-un dosar al lui Aristotel Cancescu (foto), fost presedinte al Consiliului Judetean Brasov.


Iata minuta ICCJ din dosarul nr. 584/1/2022:


Admite sesizarea formulata de Curtea de Apel Brasov, Sectia penala prin incheierea de sedinta din 11 martie 2022, pronuntata in dosarul nr. 6067/62/2016, si stabileste ca:

'Persoana care detine o functie de conducere in cadrul unui partid politic are calitatea de functionar public potrivit dispozitiilor art. 147 alin. (1) din Codul penal de la 1968.

Persoana care detine o functie de conducere in cadrul unui partid politic nu are calitatea de functionar public potrivit dispozitiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a si ale art. 175 alin. (2) din Codul penal'.

Obligatorie de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedura penala.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 8 iunie 2022”.


Redam pasajele legale invocate mai sus:


Art. 147 alin. 1 din vechiul Cod penal:

„Prin 'functionar public' se intelege orice persoana care exercita permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investita, o insarcinare de orice natura, retribuita sau nu, in serviciul unei unitati dintre cele la care se refera art. 145”;

Art. 145 din vechiul CP:

Prin termenul 'public' se intelege tot ce priveste autoritatile publice, institutiile publice, institutiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publica, serviciile de interes public, precum si bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public”;

Art. 175 alin. 1 lit. b teza a II-a din noul Cod penal:

Functionar public, in sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fara o remuneratie: (...) exercita (...) o functie publica de orice natura”;

Art. 175 alin. 2 din noul CP:

De asemenea, este considerata functionar public, in sensul legii penale, persoana care exercita un serviciu de interes public pentru care a fost investita de autoritatile publice sau care este supusa controlului ori supravegherii acestora cu privire la indeplinirea respectivului serviciu public”.

 

Curtea de Apel Brasov a intuit solutia ICCJ


Totul a inceput la 7 martie 2022, in dosarul nr. 6067/62/2016 al Curtii de Apel Brasov, cand judecatorii Ciprian Gavrila si Diana Raluca Rusu au pus din oficiu in discutie oportunitatea sesizarii instantei supreme pentru dezlegarea urmatoarei chestiuni de drept:

Daca persoana ce detine o functie de conducere in cadrul unui partid politic are calitatea de functionar public potrivit dispozitiilor art.147 alin.1 Cod penal de la 1968, art. 175 alin. (1) lit. b) teza a-II-a Cod penal actual sau ale art. 175 alin. (2) Cod penal actual”.

Dupa cum veti vedea in incheierea de mai jos (aferenta sedintei din 11 martie 2022, cand instanta a pus in discutia partilor oportunitatea sesizarii ICCJ pentru HP), completul de la CA Brasov a intuit corect solutia Inaltei Curti, apreciind ca sefii de partide pot avea calitatea de functionar public in vechiul Cod penal, dar nu si in cel nou (indiferent ca este vorba despre art. 175 alin. 1 lit. b teza a II-a sau despre art. 175 alin. 2).


Redam principalul pasaj din incheierea CA Brasov privind sesizarea ICCJ:


Instanta de apel apreciaza ca problema de drept supusa analizei se impune a fi abordata atat din perspectiva Codului penal de la 1968, in vigoare la data faptei, cat si a Codului penal actual, urmand ca legea penala mai favorabila sa fie stabilita odata cu pronuntarea asupra apelului. Astfel, art.147 al.1 Cod penal de la 1968 prevedea ca prin 'functionar public' se intelege orice persoana care exercita permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investita, o insarcinare de orice natura, retribuita sau nu, in serviciul unei unitati dintre cele la care se refera art. 145. Acesta din urma avea urmatorul continut: prin termenul 'public' se intelege tot ce priveste autoritatile publice, institutiile publice, institutiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publica, serviciile de interes public, precum si bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public.

Asadar, insarcinarea functionarului public trebuia exercitata in serviciul unei unitati publice, iar in opinia instantei singura categorie dintre cele enumerate la art.145 Cod penal de la 1968 din care ar putea face parte partidele politice este aceea a persoanelor juridice de interes public. Pornind de la definirea scopului functionarii partidelor politice, asa cum este reglementat de art.1 si 2 din Legea nr.14/2003, in sensul ca 'Partidele politice sunt asociatii cu caracter politic ale cetatenilor romani cu drept de vot, care participa in mod liber la formarea si exercitarea vointei lor politice, indeplinind o misiune publica garantata de Constitutie. Ele sunt persoane juridice de drept public' si 'Prin activitatea lor, partidele politice promoveaza valorile si interesele nationale, pluralismul politic, contribuie la formarea opiniei publice, participa cu candidati in alegeri si la constituirea unor autoritati publice si stimuleaza participarea cetatenilor la scrutinuri, potrivit legii', Curtea este de parere ca partidele politice intrunesc toate conditiile pentru a fi considerate persoane juridice de interes public.

Pe cale de consecinta, o persoana ce detine o functie de conducere in cadrul unui partid politic, fara a avea vreo relevanta daca activeaza la nivel national sau local, ar putea fi considerata functionar public in acceptiunea art.147 al.1 Cod penal de la 1968. Distinctia daca partidul are sau nu reprezentare parlamentara este intr-adevar lipsita de importanta in cauza de fata, in care acuzarea sustine ca fapta a fost comisa cu ocazia unor alegeri locale. In actualul Cod penal definitia functionarului public este una mult mai complexa, de interes in cauza fiind dispozitiile art.175 alin. 1 lit. b teza a II-a, unde se prevede ca functionar public, in sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fara remuneratie, exercita o functie publica de orice natura, prevedere pe care se intemeiaza si acuzatia Ministerului Public, dar si dispozitiile art.175 al.2, avute in vedere de prima instanta in motivarea solutiei de achitare.

In opinia Curtii, persoana ce detine o functie de conducere in cadrul unui partid politic nu are calitatea de functionar public in nici una dintre cele doua variante ale noului Cod penal. Prin Decizia nr.8/2017 a I.C.C.J., Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala, s-a stabilit ca sfera persoanelor care au calitatea de functionar public in acceptiunea dispozitiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal poate fi determinata pe baza a doua criterii: exercitarea unei functii specifice in cadrul unui sistem public si finantarea din fonduri publice a structurii in cadrul careia este exercitata functia specifica. In cazul de fata, apreciem ca prima conditie nu este intrunita, deoarece partidele politice nu fac parte din sistemul public. In acest sens trebuie avute in vedere si dispozitiile art.176 Cod penal, potrivit carora prin termenul public se intelege tot ce priveste autoritatile publice, institutiile publice sau alte persoane juridice care administreaza sau exploateaza bunuri proprietate publica, or partidele politice nu se incadreaza in nici una din aceste categorii.

Pe de alta parte, asa cum s-a aratat si in Decizia nr.18/2017 a I.C.C.J., Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala, calitatea de functionar public, in acceptiunea dispozitiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal, implica intrunirea, in mod cumulativ, a doua cerinte obligatorii: a) persoana sa exercite un serviciu de interes public; b) persoana sa fie investita cu indeplinirea respectivului serviciu public de catre o autoritate publica sau sa exercite serviciul de interes public sub controlul ori supravegherea unei autoritati publice. Daca partidele politice, implicit persoanele cu functii de conducere in cadrul acestora, sunt chemate sa indeplineasca in virtutea art.1 si 2 din Legea nr.14/2003 o misiune publica, cu impact asupra intregii societati, ceea ce le-ar aduce in categoria persoanelor care exercita un serviciu de interes public, cea de-a doua cerinta apreciem ca nu mai este indeplinita. In acest sens avem in vedere ca art.10 lit.g, h din Legea nr.14/2003 prevede ca procedura de alegere a organelor executive si competentele acestora sunt stabilite prin statutul partidului politic, la fel sanctiunile disciplinare si procedurile prin care acestea pot fi aplicate membrilor. Prin urmare, persoanele care ocupa functii de conducere intr-un partid nu sunt investite de vreo autoritate publica si nici nu isi exercita mandatul sub controlul ori supravegherea unei autoritati publice.

Pentru aceste considerente, Curtea apreciaza ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 475 Cod procedura penala, sens in care va dispune sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, respectiv „daca persoana ce detine o functie de conducere in cadrul unui partid politic are calitatea de functionar public potrivit dispozitiilor art.147 alin.1 Cod penal de la 1968, art. 175 alin. (1) lit. b) teza a-II-a Cod penal actual sau ale art. 175 alin. (2) Cod penal actual”. Reprezentanta Ministerului Public a solicitat o lamurire si din perspectiva art.308 Cod penal, ceea nu consideram insa necesar, in opinia Curtii neexistand probleme de interpretare. Avand in vedere ca problema de drept supusa dezbaterii priveste fondul cauzei, pentru respectarea principiilor legalitatii si a echitatii care carmuiesc procesele penale constatam ca se impune suspendarea prezentei cauze pana la pronuntarea Hotararii prealabile”.


* Cititi aici incheierile Curtii de Apel Brasov

Comentarii

# Gica contra sistemului date 10 June 2022 23:52 +107

Mai mare tâmpenie ca asta, mai rar. A avut careva, din legislativul si justiția de pana în 89, senzația sau părerea ca Ceaușescu, ca Secretar general al PCR, a fost funcționar public? Dacă spunei atunci asa ceva râdeau și cu kuru de tine și apoi te băgau la pușcărie. Și atunci de unde tâmpenia asta acum? Pai ce bai proștilor, la partid, oricare ar fi el, intri ca la Fisc sau în gara, sau la spital? Ca unii din organigrama partidelor ocupa și funcții în administrație, este cu totul alta treaba, dar care nu lasă loc de încurcarea merelor cu perele sau boilor din actuala justiție cu alte vite încălțate.

# maxtor date 12 June 2022 00:05 0

banuiam noi ca actualele partide sunt aripile fostului pcr - organ de stat, partid unic; mai in serios: depinde daca respectivu partid a papat bani publici;sa-l lasam pa cacescu in durerea lui,apropos,apropos: pe trinitas tv cica se pot face donatii in "orice unitate a B.O.R", i-auzi!(un fel de o.n.t,probabil).

# maxtor date 12 June 2022 16:49 0

@Gica contra sistemului-nu:azi se incearca diluarea raspunderii, vezi functia de "city manager" din primarii( urma scapa turma,dap).

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 27.03.2024 – Oamenii s-au dus peste „Baronul Lamborghini” (Video)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva