2 February 2023

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

PRESIUNILE LUI GULUTANU – Ireal! Judecatoarea Alina Nadia Gulutanu de la Curtea de Apel Bucuresti a fortat o martora sa-si pastreze declaratiile date la DNA: “I-a adresat intrebarea 'va amintiti ca ati mintit in fata DNA-ului?'. Atat din continutul intrebarii, cat si al tonului de adresare a rezultat o presiune implicita exercitata asupra martorei... Maniera de audiere canalizata spre a obtine o confirmare a celor relatate de martora in cursul urmaririi penale” (Incheierea)

Scris de: George TARATA | pdf | print

22 January 2023 17:38
Vizualizari: 4266

Stupefiant! Judecatoarea Adina Nadia Gulutanu de la Curtea de Apel Bucuresti a facut presiuni asupra unui martor pentru ca acesta sa isi mentina declaratiile date la DNA. Constatarea ii apartine judecatorului Damian Dolache (foto) de la Curtea de Apel Bucuresti, care a admis cererea de recuzare privind-o pe Gulutanu formulata in dosarul fostilor sefi ai Casei Nationale de Asigurari de Sanatate.


 

Incidentul a avut loc in sedinta din 16 noiembrie 2022 in care judecatoarea Alina Nadia Gulutanu a urlat pur si simplu la avocati, inculpati si ceilalti prezenti in sala, asa cum se poate auzi si din inregistrarea publicata in exclusivitate de Lumea Justitiei (click aici pentru a citi).

Astfel, in Incheierea din 18 noiembrie 2022, pronuntata in dosarul 5588/2/2018, judecatorul Damian Dolache dezvaluie ca Alina Nadia Gulutanu a fortat una dintre martorele audiate sa isi mentina declaratiile date de aceasta la DNA. Mai exact, Gulutanu a intrebat martora daca isi aminteste ca ca a mintit la DNA, modalitatea de adresare si intrebarea in sine fiind considerate de judecatorul Dolache drept o forma de presiune. “Prezenta cerere de recuzare nu a privit doar imprejurarea anterior analizata, ci si maniera de audiere nemijlocita a martorei Seeberger Maria-Mioara careia judecatorul cauzei i-a adresat intrebarea 'va amintiti ca ati mintit in fata DNA-ului?'. Atat din continutul intrebarii, cat si al tonului de adresare, perceput de judecatorul chemat sa se pronunte asupra cererii de recuzare prin ascultarea inregistrarii sedintei de judecata, a rezultat o presiune implicita exercitata asupra martorei. De altminteri, aceasta maniere de audiere canalizata spre a obtine o confirmare a celor relatatate de martora in cursul urmaririi penale, a generat starea de tensiune dintre aparatorii inculpatilor si judecatorul cauzei, tensiune care a culminat cu asigurarea linistii in sala de judecata prin folosirea unui mod de adresare nepotrivit unui judecator”, mentioneaza judecatorul Dolache.


Interogatoriu urmat de acuze


In aceeasi Incheiere, judecatorul Damian Dolache mai retine un alt derapaj al judecatoarei Gulutanu. Concret, dupa ce a suspendat sedinta de judecata, Gulutanu s-a intors in sala si i-a interogat pe cei prezenti in legatura cu cine a trimis catre Lumea Justitiei inregistrarea in care era surprinsa tipand, acuzandu-i ca vor sa faca “revolutie la adresa acestui presedinte de complet” si ca “ceea ce ati facut astazi constituie obstructionarea justitiei”. Or, precizeaza Dolache, afirmatiile, interogatoriul si acuzele aduse de catre judecatoarea Gulutanu devoaleaza o relatie de dusmanie fata de cei implicati in proces, existand asadar indoieli serioase referitoare la asigurarea unui act de judecata obiectiv si impartial.


Amintim ca judecatoarea Alina Nadia Gulutanu a fost exclusa din magistratura de Sectia pentru judecatori a CSM in trei dosare disciplinare, impreuna cu judecatoarea Daniela Panioglu, ambele fiind in prezent judecate intr-o noua cauza disciplinara.


Prezentam un fragment din Incheierea prin care judecatorul CAB Damian Dolache a admis cererea de recuzare privind-o pe judecatoarea Alina Nadia Gulutanu de la Curtea de Apel Bucuresti (vezi facsimil):


Judecatorul chemat sa se pronunte asupra recuzarii reaminteste ca anterior, prin incheierea din data de 2.09.2023 a respins 10 cereri de recuzare formulate, iar prin incheierea din data de 17.11.2022 a respins o alta cerere de recuzare.

In analiza realizata in raport cu comportamentul si deciziile luate de judecatorul cauzei pe intreg parcursul procesului, astfel cum sunt reliefate punctual in cuprinsul cererii de recuzare, judecatorul chemat sa se pronunte asupra recuzarii a procedat la ascultarea nemijlocita a inregistrarilor sedintelor de judecata din datele de 16.11.2022 si 17.11.2022, care au generat prezenta cerere.

In concret, in sedinta de judecata din data de 16.11.2022, judecatorul cauzei a vegheat la pastrarea linistii in sala de judecata prin ridicarea tonului intr-o maniera nepotrivita unui judecator, care trebuie sa dea dovada de rabdare, calm si echilibru, fara a da senzatia participantilor implicati in derularea procedurii in sensul ca si-ar fi pierdut controlul comportamental. Aceasta atitudine izolata, desi nu cadreaza cu conduita pe care trebuie sa o manifeste un judecator pe parcursul desfasurarii sedintei publice, nu constiuie prin ea insasi temei al suspiciunii rezonabile in sensul ca impartialitatea judecatorului este afectata, acesta fiind si motivul pentru care cererea anterioara de recuzare-grefata pe aceasta imprejurare izolata a fost respinsa prin incheierea din data de 17.11.2022.

Insa, prezenta cerere de recuzare nu a privit doar imprejurarea anterior analizata, ci si maniera de audiere nemijlocita a martorei Seeberger Maria-Mioara careia judecatorul cauzei i-a adresat intrebarea 'va amintiti ca ati mintit in fata DNA-ului?'. Atat din continutul intrebarii, cat si al tonului de adresare, perceput de judecatorul chemat sa se pronunte asupra cererii de recuzare prin ascultarea inregistrarii sedintei de judecata, a rezultat o presiune implicita exercitata asupra martorei. De altminteri, aceasta maniere de audiere canalizata spre a obtine o confirmare a celor relatatate de martora in cursul urmaririi penale, a generat starea de tensiune dintre aparatorii inculpatilor si judecatorul cauzei, tensiune care a culminat cu asigurarea linistii in sala de judecata prin folosirea unui mod de adresare nepotrivit unui judecator.

Dupa reluarea sedintei de judecata (ce a fost suspendata timp de 30 minute), judecatorul cauzei s-a adresat intregii sali de o maniera care indica suspiciuni rezonabile, pentru orice observator obiectiv, in sensul ca impartialitatea acestuia este iremediabil afectata.

In acest sens judecatorul a afirmat ca: 'astazi, voi nu ati venit niciunul din aceasta sala, nu ati venit pentru a continua cercetarea judecatoreasca in acest dosar. Ati venit sa faceti o adevarata revolutie la adresa acestui presedinte de complet', ulterior interogand intraga sala: 'Cine a dat inregistrarea la Luju?'; sedinta de judecata s-a incheiat cu acuzatia adresata tuturor partilor din dosar: 'va atrag atentia ca ceea ce ati facut astazi constituie obstructionarea justitiei'.

Este vadit ca prin aceste afirmatii, interogatoriu, acuze aduse la modul general tuturor partilor implicate in derularea procedurii in cauza pendinte, judecatorul cauzei s-a plasat intr-o relatie antagonica, de dusmanie fata de acestia, imprejurare in care nu mai putea pasi la judecata cauzei de o maniera obiectiva si impartiala. In atare situatie judecatorul avea la indemana instrumentul juridic al formularii unei declaratii de abtinere, la care nu a recurs, mai mult la finalul sedintei de judecata din data de 17.11.2022 a precizat expres: 'nu am nici un motiv pentru a ma abtine'.

Ca atare, analizand impartialitatea nu doar in raport cu rezultatul procesului, respectiv cu hotararea pronuntata, ci si in raport cu comportamentul si deciziile luate de judecator pe intreg parcursul procesului, judecatorul chemat sa se pronunte asupra cererii de recuzare constata ca acesta nu mai putea continua solutionarea cauzei, din conduita personala a acestuia rezultand fapte certe din care reies dubii asupra impartialitatii.

Inlaturarea judecatorului de la solutionarea unei cauze este justificata de motive care pun in discutie neutralitatea acestuia, luand insa in considerare un punct de vedere rezonabil in aceasta privinta. Prin prisma argumentelor puctuale anterior analizate, rezulta existenta unor motive rezonabile care justifica concluzia afectarii impartialitatii judedcatorului cauzei”.

 


Comentarii

# Georgescu date 22 January 2023 23:22 +106

In ce țara trăim??? !! Cum este posibil ca asa zise “judecătoare“ precum Gulutan sau Panioglu sa decidă viața unor oameni? Ce cauta aceste criminale in Justiitie și cum își permit sa se joace cu viețile oamenilor? Se cred Dumnezeu pe pământ!!!Sa speram ca vor plăti cu vârf si îndesat, pe măsura râului făcut, atât ele cât si ticăloșii care le susțin mizeriile . Rusine!!!

# santinela date 23 January 2023 07:33 +103

Si cind te gandesti ca sistemul nostru judiciar este plin,plin ochi, cu astfel de TUTE sau TUTI !

# Saint Tropez date 23 January 2023 10:23 +104

Pentru postacii de serviciu care incercau sa ii ia apararea atunci cand a aparut stirea: madam jude nu era deranjata de cei din sala ci de faptul ca i s-a atras atentia de nenumarate ori POLITICOS ca se substituie DNA amenintand martorii din dosar. Acelasi brav jude a respins toate cererile si exceptiile pe camera preliminara desi afirmase (exista integistrarea audio a sedintei de judecata) ca nu intelege nimic din rechizitoriul DNA. ICCJ nu a fost de acord si a anulat o parte din "probe". Cum ajungeau toate dosarele DNA la acest jude? CAB asteptam raspunsul ... a priori.

# dragos barna date 23 January 2023 10:47 +184

Oare de ce ne miram ca e o practica constanta a unora? daca zice Roxana Petcu ca i a zis dottore Netejoru ca e bine, asa este. sa nu ne mai miram ca degeaba o facem.

# totusi... date 24 January 2023 08:50 +174

recuzarea a fost admisa numai dupa actiunea disciplinara si propaganda online.nici inculpatii sau avocatii nu se adresau fara tipete si strigate.e drept ca madam jude i-a intrecut.

# maxtor date 24 January 2023 16:32 0

'va amintiti ca ati mintit in fata DNA-ului?'-intrebare incuietoare pentru cei care nu pot sa-si asume minciunile si sa dea vina pe cine trebuie.......

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 1.02.2023 – CSM schimba regulamentul pentru numirea sefilor

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva