Judecătoarea Sorina Marinaș (foto) de la Curtea de Apel Craiova a trimis publicației Lumea Justiției o serie de precizări, intitulate drept la replică, în legătură cu decizia de a pune în discuție sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în legătură cu lipsa de competență a DNA în a ancheta magistrați și pe incompatibilitatea judecătorilor care sesizează la rândul lor CJUE pentru a nu aplica deciziile CCR și ICCJ pe prescripție (click aici pentru a citi). O sesizare ce nu a mai avut loc, în condițiile în care dosarul a fost strămutat la Curtea de Apel București, la cererea PICCJ.

Precizările judecătoarei Sorina Marinaș de la Curtea de Apel Craiova:

„Articolul 267 din TFUE conferă instanțelor naționale cea mai largă putere de apreciere în sesizarea Curții în cazul în care consideră că o cauză pendinte în fața lor ridică probleme legate de interpretarea dispozițiilor dreptului Uniunii sau de examinarea validității acestora, care sunt necesare pentru soluționarea cauzei cu care sunt sesizate (Hotărârea din 16 ianuarie 1974, Rheinmühlen-Düsseldorf, 166/73 , EU:C:1974:3 , punctul 3 , și Hotărârea din 2 martie 2021, AB și alții (Numirea judecătorilor la Curtea Supremă – Acțiuni), C-824/18 , EU:C:2021:153 , punctul 91).

Prin urmare, o normă de drept național sau o practică națională nu poate împiedica o instanță națională să exercite această putere discreționară, care este inerentă sistemului de cooperare dintre instanțele naționale și Curtea de Justiție, instituit la articolul 267 TFUE, și funcțiilor instanței responsabile cu aplicarea dreptului Uniunii, conferite prin această dispoziție instanțelor naționale (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 16 ianuarie 1974, Rheinmühlen-Düsseldorf, 166/73 , EU:C:1974:3 , punctul 4 , și Hotărârea din 5 aprilie 2016, PFE, C-689/13 , EU:C:2016:199 , punctele 32 și 33 , precum și Hotărârea din 2 martie 2021, AB și alții (Numirea judecătorilor la Curtea Supremă – Acțiuni), C-824/18 , EU:C:2021:153 , punctul 93).

În mod similar, pentru a asigura eficacitatea acestei puteri discreționare, o instanță națională trebuie să poată menține o trimitere preliminară după ce aceasta a fost formulată [Hotărârea din 2 martie 2021, AB și alții (Numirea judecătorilor la Curtea Supremă – Acțiuni), C-824/18 , EU:C:2021:153 , punctul 93].

În plus, competența conferită prin articolul 267 TFUE oricărei instanțe naționale de a sesiza Curtea de Justiție cu o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare NU POATE fi repusă în discuție prin aplicarea normelor naționale care permit instanței naționale (sesizate cu un recurs) să modifice ordonanța de trimitere, să anuleze cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare și să dispună reluarea procedurii interne de către instanța de trimitere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 decembrie 2008, Cartesio, C-210/06 , EU:C:2008:723 , punctul 98 , și Ordonanța din 12 februarie 2019, RH, C-8/19 PPU , EU:C:2019:110 , punctul 40 ).

https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=celex:62024CO0288

Sunt in plină obligație de a nu comenta situația actuală.

Însă, fiindcă mi s a reproșat intenția de a sesiza, fiind declarată incompatibilă (eu si, se pare, toți ceilalți 29 de judecători din cadrul Secției Penale Curtii de Apel Craiova) acesta este dreptul la replică”.