20 April 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

GLORIE DE BUGETARI – Noi dezvaluiri despre trecutul deputatului PNL Mugur Cozmanciuc, al sotiei si al ministrului Mediului, Costel Alexe. Absolvent al unei universitati private ce avea sa fie inchisa de Guvern, Cozmanciuc a plecat din CL Iasi din cauza incompatibilitatii. Sotia a devenit comisar la Garda Financiara in aceeasi perioada in care sotul a inceput sa conduca Oficiul de Cadastru. Alexe, acuzat de plagiat, a condus o firma de sondaje in timp ce era consilier juridic tot la Cadastru

Scris de: V.B. | pdf | print

23 September 2020 17:30
Vizualizari: 5002

Au aparut noi dezvaluiri despre trecutul deputatului PNL Mugur Cozmanciuc (foto) – candidat la presedintia Consiliului Judetean Neamt. De data aceasta, veti citi atat despre sotia parlamentarului, Roxana Teodora Cozmanciuc, cat si despre actualul ministru al Mediului, Costel Alexe, Mugur Cozmanciuc si Costel Alexe datorandu-si ascensiunea politica fostului ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, cel care a condus organizatia judeteana PNL Iasi si care a executat 3 ani si jumatate dintre cei 8 si 10 luni la care a fost condamnat in doua dosare.



Amintim ca Lumea Justitiei a scris aici luni, 21 septembrie 2020, despre un dosar penal ajuns la Directia Nationala Anticoruptie vizand o afacere de 2,8 milioane de euro derulata la Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Iasi, pe vremea cand OCPI Iasi era condus de Mugur Cozmanciuc. Cauza se refera la cumpararea la suprapret, de la un partener de afaceri al lui Relu Fenechiu, a unui imobil care ar fi trebuit sa devina sediul OCPI Iasi, dar care se afla intr-o stare deplorabila. Ne referim la acelasi Cozmanciuc care saptamana trecuta l-a aparat pe premierul Ludovic Orban de huiduielile a zeci de oameni din judetul Neamt, revoltati de faptul ca guvernarea PNL blocheaza de luni intregi construirea unui drum national (detalii in linkul de mai sus).

 

Trecutul spectaculos al sotilor Cozmanciuc


De data aceasta, ziarul Libertatea prezinta trecutul spectaculos al sotilor Cozmanciuc si al lui Costel Alexe. Absolvent in 2002 al universitatii private „Mihail Kogalniceanu” din Iasi (care avea sa fie inchisa in 2014 de catre guvernul Ponta), Mugur Cozanciuc a intrat in PNL in 1999, la varsta de 21 de ani, partidul propulsandu-l in 2004 intr-un fotoliu de consilier local. Nu se stie ce a facut politicianul intre 2002 si 2004. Demisia lui Cozmanciuc de la CL Iasi a avut loc in 2006, din cauza starii de incompatibilitate in care se afla, in conditiile in care firma lui, SC Development Training Consulting SRL, avea un contract cu consiliul local.

Au urmat cei doi ani in care Mugur Cozmanciuc a condus Cadastrul din Iasi si in urma carora s-a ales cu plangerea penala despre care am mentionat mai sus si in legatura cu care apare si numele lui Relu Fenechiu. In aceeasi perioada, Costel Alexe – alt protejat al lui Fenechiu si cel care avea sa devina ministrul Mediului – ajunge, la numai 24 de ani, consilier juridic la OCPI Iasi. Simultan cu functia de la Cadastru, Alexe activa in calitate de coordonator pe zona Moldovei a firmei de sondaje International Marketing Research & Comunication Group. Tot atunci, Costel Alexe si-a luat doctoratul in climatologie si meteorologie – un doctorat pe care presa l-a devoalat ca fiind plagiat pana si la nivel de greseli de transcriere.

Revenind la Mugur Cozmanciuc, Libertatea scrie ca dupa incheierea activitatii de la Cadastru, politicianul s-a intors la SC Development Training Consulting SRL, unde era angajata sotia lui Roxana Teodora Cozmanciuc. Aceasta, absolventa de Zootehnie la stat (Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara „Ion Ionescu de la Brad” din Iasi), apoi de Drept la privat (Universitatea „Petre Andrei” din Iasi), a ajuns, la 25 de ani, comisar al Garzii Financiare din Iasi. Mai precis, in 2007, cam in acelasi timp in care sotul, Mugur Cozmanciuc, devenea directorul Cadastrului din judet. De asemenea, aceeasi Roxana Teodora Cozmanciuc a ajuns si in aparatul tehnic al Inspectiei Judiciare.

Averea celor doi soti explodeaza. La 31 de ani, domnul Cozmanciuc este numit director de marketing la C.E.T Iasi, firma de stat de care sunt legate niste scandaluri uriase. In perioada in care este director de marketing la stat mai este si consilier juridic in alte trei locuri, ca doar asa e cu munca la stat. Firesc, C.E.T-ul intra in faliment, iar domnul Cozmanciuc devine, printr-o minune, director la o firma implicata in falimentul C.E.T, caci asa e cu liberalismul de Iasi.

Perfect justificat, urmatoarea lui numire este pe un domeniu cu care nu are absolut nicio legatura – secretar de stat la Ministerul Mediului si Padurilor, timp de vreo 6 luni, in care isi face si campania la greu si dupa care, firesc pentru orice apropiat a lui Fenechiu, ajunge deputat in Parlament. Directorul tot pentru 6 luni de la Oficiul de Cadastru, domnul Costel Alexe, il insoteste in Parlament. Cariera nevestei domnului Cozmanciuc bubuie si ea. La 31 de ani, specialista in pesti guppy si in taurine de rasa Baltata cu Negru, fina lui Fenechiu trece de la pozitia de Comisar la Garda Financiara la reprezentanta a ministerului la conducerea Portului Constanta si a Corpului de Control al ministerului condus, iarasi coincidenta, de Fenechiu.

In momentul cand Fenechiu este fortat sa demisioneze din cauza condamnarii, doamna Cozmanciuc devine consiliera doamnei Manescu, un alt far al cinstei liberale. Apare si prin concursurile de la Consiliul National al Magistraturii, caci traim intr-o lume normala la cap. Conform ultimei declaratii de avere, doamna Cozmanciuc era, in 2019, sefa compartimentului juridic al Institutului National de Cercetare Dezvoltare in Informatica, unde primea cam 3.000 de euro pe luna din banii prostilor. Singurul CV disponibil este din 2011. Acum figureaza ca directoare de cabinet a secretarului de stat de la Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor, domnul Gelu Puiu, mai scrie Libertatea.


* Cititi aici intregul articol

Comentarii

# basicuta date 23 September 2020 21:40 +3

domle, ce se intampla...miroase tare PNL-ul lui Yohanis a MAFIE si GOLĂNIE!

# costachi paduraru date 25 September 2020 06:21 0

Este o mafie si o golanie cum nu s-a mai infalnit pana in prezent. Poprul trebuie s-a distruga aceasta mafie nu se pot tergiversa toate acestea la nesfarsit.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 19.04.2024 – Prima victorie in instanta obtinuta de vanatorul de pedofili

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva