ISTERIA CORONAVIRUSULUI ADUCE DICTATURA – Avocatul Gheorghe Piperea avertizeaza despre instaurarea tiraniei sub pretextul eradicarii epidemiei de gripa noua: „Ce veti face cand modul de viata va fi dat peste cap si interzis temporar? Veti mai aplauda deciziile de a impune carantina? Veti mai cere stare de urgenta, pentru a fi condusi prin decrete de premierul Joker?... Ma ingrozesc concluziile aproape certe din aceasta panica indusa - drepturile civile sunt pe duca”
Principalul pericol al coronavirusului nu este epidemia in sine (unde cifrele nu difera prea mult de cele ale gripei obisnuite; dimpotriva: sunt chiar mai mici in prezent), ci dictatura ce poate fi oricand instaurata sub pretextul eradicarii virusului. Avertismentul a fost lansat luni, 9 martie 2020, de catre avocatul Gheorghe Piperea (foto), in contextul binecunoscutei isterii.
Concret, Piperea invita la reflectie asupra scenariului in care guvernarea PNL-Iohannis ar profita de epidemie ca sa instaureze un regim Big Brother, in care toti romanii sa fie supravegheati la fiecare pas, libertatea de miscare sa le fie drastic limitata, iar legiferarea, in general, sa se faca doar prin decrete ale „premierului Joker” (Ludovic Orban sau ipoteticul succesor Florin Citu).
De altfel, liberalii nici macar n-ar mai trebui sa se oboseasca a gandi de la zero dictatura cu pricina, in conditiile in care au deja modelul de la chinezi, adauga maestrul Piperea. Iar China a invatat nu doar lectia (inaspririi) dictaturii sub pretextul coronavirusului, ci si lectia subminarii economiei vestice, precum si pe cea a profitarii de carantina in sensul reducerii poluarii, mai arata profesorul universitar.
Iata ce a scris Gheorghe Piperea pe Facebook:
„In orasele suprapopulate ale Chinei, ieri s-a putut vedea din nou cerul.
E frumos, e albastru.
Lumea nu mai circula, nu mai iese in parc, nu mai aglomereaza mall-urile, e cat se poate de bine pentru natura si mediu.
Numai ca de priveliste se pot bucura, deocamdata, autoritatile, soldatii, medicii in combinezoane albe si cu masti pe figura, plus oamenii de rand care au voie sa iasa la aer si la cumparaturi cate 30 de minute, odata la 3 zile. In rest, omul obisnuit este izolat in cei 60 mp de apartament, inghesuit alaturi de familie si de cine o fi mai ramas blocat intr-o recenta calatorie la rude/prieteni, de anul nou chinezesc, intr-un bloc ticsit de mii de apartamente, cu apa putina la robinet, electricitate pe sponci si cu acces la internet din cand in cand, cu militie sau armata la usa.
Prima lectia invatata perfect de China din "epidemiile" anterioare este subminarea economiei vestice, bazate pe banking si piata de capital. China detine, in prezent, cele mai mari intreprinderi manufacturiere din lume, ajungand in postura numarul unu in lume si economic, si din punct de bancar (in primele 5 banci ca marime a activelor, trei sunt chinezesti). Cum a facut asta? Devalorizand actiuni pe motiv de virus si, ulterior, cumparandu-le la preturi de nimic de la fraierii panicati de pe Wall Street sau de pe bursele din Singapore si Hong Kong.
O a doua lectie invatata de China (lectie pe care acum ne-o "preda" si noua, europenilor deprinsi cu democratia si atat de mult obisnuiti cu libertatea incat am ajuns sa tanjim dupa captivitate) este monitorizarea minutioasa a turmei prin tehnici de recunoastere faciala cu precizie micronica. Big Brother-ul chinezesc te vede acum peste tot, avand peste 1,7 de miliarde de camere in tara si in lume. Pe baza a ceea ce faci, atat in intimitate, cat si in public (unde nu te mai poti ascunde), ti se stabileste un "rating de cetatean" - ai scuipat pe jos, ai injurat pe stadion, ai flirtat la birou, ai ratat plata unei facturi sau ai intarziat plata unei datorii la banbca, esti degradat in clasament, drepturile civile fiindu-ti reduse sau suprimate. Ca sa intelegeti despre ce e vorba: nu te mai poti imprumuta in viitor, nu mai ai acces la mall, nu mai poti merge la aceeasi unversitate, copiii tai nu vor mai fi primiti la orice scoala etc. daca ai rating de cetatean redus. Credeti ca asta e o chinezarie comunista, posibila numai la ei acolo? Mai ganditi-va. Uitati-va putin la cele doua tipuri de captivitati pe care le cerem in aplauzele tuturor - carantina covid-19 si datele cu caracter personal care pot ascunde toate infractiunile din Codul penal (dar nu si pe cele reale, geave, ale adevaratilor infractori, care zburda printre noi mai ceva ca pe vremea prohibitiei americane a alcoolului).
Intrevad si o a treia lectie pe care China o invata treptat din "epidemia" de coronavirus si pe care ne-o vor preda sau impune si noua : carantina e o buna metoda de reducere a poluarii. Cand poluarea va fi considerata insurportabila, ni se va impune sa stam in case cu saptamanile sau lunile.
Nu credeti ca asta se poate intampla la noi? Mai ganditi-va. Analizati, de exemplu, panica determinata de carantina impusa in nordul Italiei unei populatii de cca 16 milioane de persoane, din care vreo 500 de mii sunt romani disperati sa fuga spre Romania, ca sa se refugieze din calea urgiei.
A, si mai incercati aceasta ipoteza: sa zicem ca vine ministrul demis al internelor si declara la tv, azi sau maine, ca "se aproba suspendarea" scolilor, universitatilor, cluburilor de noapte, restaurantelor, vanzarilor in mall-uri, plimbarilor in parcuri in grupuri mai mari de 2 persoane si ca, peste inca o saptamana, vine premierul Joker si ne spune ca a "aprobat izolarea la domiciliu". Ce veti face atunci cand intregul mod de viata cu care v-ati obisnuit va fi nu numai dat peste cap, ci interzis temporar? Veti mai aplauda usurati deciziile unor autoritati (foarte credibile, de altfel) de a impune carantina pentru 16 cazuri de coronavirus "confirmate" in 2 saptamani de cand tot vin acasa "italieni", dintre care 2-3 s-au rezolvat singure, fara medicatie? Veti mai cere in urale stare de urgenta, pentru a fi condusi prin decrete de premierul Joker?
PS Pentru linistea sufleteasca a cetitorilor: nu subestimez riscul acestei potentiale epidemii, insa ma inspaimanta ideea ca boli adevarate, in care e vorba chiar de viata si integritatea fizica a unor oameni, vor fi neglijate de aceasta panica artificiala, indusa de "necesitatea" de a proba cat de vitale sunt medicamentele si vaccinurile pentru noile amenintari (ca vechile amenintari, de exemplu, cancerul, diabetul, bolile de ficat, bolile de inima, au fost eradicate...); si ma ingrozesc fata de concluziile aproape certe care reies din aceasta panica indusa - drepturile civile sunt pe duca. Din nou. Repetam cu entuziasm "motivatiile" celui de-al doilea razboi mondial. Curand vor aparea si tapii ispasitori - primii vor fi cei care tusesc in metrou sau care stranuta”.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# ubuu
10 March 2020 20:02
+4
# un mizantrop
10 March 2020 21:03
+10
# Ana
11 March 2020 02:00
+1
# Neanae
11 March 2020 11:55
0
# carcotas
11 March 2020 19:13
+1
# ion
22 March 2020 08:30
0