30 November 2022

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

PARCHETUL LUI SCUTEA NU SE ATINGE DE PARADITORI – Procurorul PICCJ Dragos Cojocariu a clasat pe „fapta nu exista” dosarul vizandu-i pe procurorii Ciprian Man si Adrian Muntean de la DNA Oradea, acuzati ca au constrans un om de afaceri sa-i denunte mincinos pe avocatii Razvan Doseanu si Istvan Gerenyi. Cojocariu nu s-a obosit sa-i audieze pe Man sau Muntean. Gerenyi: „Cu dosarul clasat acum il santajau pe judecatorul Antik, care m-a condamnat” (Ordonanta)

Scris de: Valentin BUSUIOC | pdf | print

25 September 2022 18:44
Vizualizari: 3819

Pe de o parte, Procurorul General Gabriela Scutea forteaza redeschiderea dosarelor fabricate impotriva celor care au devoalat abuzurile de la DNA Oradea (click aici pentru a citi), pe de alta parte, parchetul aceleiasi Scutea nu are nicio problema sa-i albesca pe paraditorii de la DNA Oradea. S-a intamplat, spre exemplu, intr-un un dosar care contine o declaratie de martor – deci data sub juramant – privind constrangerile la care ar fi fost supus de catre doi celebri procurori de la DNA Oradea: Ciprian Man (foto 1 stanga) si Adrian Valentin Muntean (foto 1 dreapta).



La 7 septembrie 2022, procurorul Dragos Cornel Cojocariu (foto 2) de la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a clasat pe „fapta nu exista” (art. 16 alin. 1 lit. a Cod procedura penala) dosarul nr. 747/P/2022, cauza ce viza presiunile pe care procurorii Man si Muntean le-ar fi exercitat asupra omului de afaceri Otto Andrei Boros, pentru ca acesta sa formuleze denunturi mincinoase impotriva avocatilor Istvan Peter Gerenyi si Razvan Doseanu. Declaratia privind presiunile a fost data de Boros insusi si este citata in ordonanta de clasare a procurorului Cojocariu. (Ordonanta il mentioneaza explicit ca tinta doar pe Gerenyi, dar Boros a precizat pentru Lumea Justitiei ca Man si Muntean i-au cerut denunturi si impotriva lui Doseanu.)

Totul a inceput in 2015, cand, in dosarul nr. 187/P/2015, Otto Boros a formulat la DNA Oradea un denunt impotriva avocatului Razvan Doseanu. La 2 martie 2016, Doseanu a contraatacat, facandu-i plangere lui Boros la Parchetul de pe langa Judecatoria Oradea pentru inducerea in eroare a organelor judiciare. Astfel, a luat nastere cauza nr. 1341/P/2016. In 20 octombrie 2016, PJ Oradea a clasat acest dosar, dar Doseanu a obtinut la Judecatoria Oradea redeschiderea anchetei (prin incheierea nr. 669/2017 din 11 aprilie 2017, pronuntata in dosarul nr. 20092/271/2016).

Patru luni si jumatate mai tarziu, la 22 august 2017, Parchetul Judecatoriei Oradea a extins urmarirea penala cu privire la inducerea in eroare a organelor judiciare asupra altui denunt mincinos pe care Otto Boros l-ar fi depus la DNA Oradea. De data aceasta, tinta era avocatul Istvan Peter Gerenyi (fost procuror), acuzat ca si-ar fi traficat influenta pe langa mai multi judecatori. Gerenyi a declarat pentru Lumea Justitiei ca in denunt aparea nu doar numele lui, ci si al judecatorului Antik Levente Farkas de la Curtea de Apel Oradea. „Cu dosarul clasat acum il santajau pe judecatorul Antik, care m-a condamnat”, a precizat Istvan Gerenyi pentru Luju.ro. Mentionam ca acea condamnare a fost anulata in apel, Gerenyi fiind achitat definitiv. Potrivit declaratiei date sub juramant, Otto Boros ar fi fost constrans de catre procurorii DNA Oradea sa-i denunte pe cei doi avocati ca sa-si usureze propria situatie, intr-un dosar penal in care era suspect sau inculpat.

In 20 aprilie 2018, PJ Oradea a clasat partea din dosar referitoare la denuntul formulat de Otto Boros impotriva avocatului Razvan Doseanu si a disjuns partea privind denuntul aceluiasi Boros contra avocatului Istvan Gerenyi. Astfel, a aparut dosarul nr. 2253/P/2018. In 2019, cauza a fost declinata in favoarea Sectiei pentru investigarea infractiunilor din justitie (intrucat se referea inclusiv la magistrati), apoi in 2022, odata cu desfiintarea SIIJ, speta a fost trimisa la Parchetul General, unde, asa cum ati vazut, a primit clasare.

Procurorul de caz Dragos Cojocariu nici macar nu s-a deranjat sa-i audieze pe Ciprian Man sau pe Adrian Muntean, chiar daca Otto Boros declarase sub juramant ca fostii anchetatori de la DNA Oradea l-ar fi constrans sa-i denunte mincinos pe avocatii Doseanu si Gerenyi.


Redam principalul pasaj din ordonanta de clasare (vezi facsimil):


„La data de 02.03.2016, sub nr. 2253/P/2018, la Parchetul de pe langa Judecatoria Oradea a fost inregistrata plangerea penala a numitului Doseanu Razvan-Viorel, avocat in cadrul Baroului Bihor, cu privire la faptul ca numitul Boros Otto Andrei a depus un denunt inregistrat la DNA – Seviciul Teritorial Oradea, sub nr. 187/P/2015, prin care a reclamat savarsirea unor fapte de natura penala de catre sus-numitul (n.r. Doseanu), cunoscand ca acestea sunt nereale, cu scopul de a induce in eroare organele judiciare (fiind format dosarul penal nr. 1341/P/2016).

La data de 11.03.2016, s-a dispus inceperea urmaririi penale in rem privind infractiunea de inducerea in eroare a organelor judiciare, prev. de art. 268 alin. 1 C.pen., constand in aceea ca numitul Boros Otto Andrei a depus un denunt inregistrat la DNA – Seviciul Teritorial Oradea, sub nr. 187/P/2015, prin care a reclamat savarsirea unor fapte de natura penala de catre Doseanu Razvan-Viorel, cunoscand ca acestea sunt nereale, cu scopul de a induce in eroare organele judiciare. Prin ordonanta din data de 20.10.2016, s-a dispus clasarea cauzei penale, iar ulterior, prin incheierea penala nr. 699/2017, pronuntata in dosarul nr. 20092/271/2016, de catre judecatorul de camera preliminara din cadrul Judecatoriei Oradea, s-a dispus desfiintarea ordonantei de clasare mai sus mentionate si trimiterea cauzei la procuror in vederea completarii urmaririi penale.

La data de 22.08.2017, s-a dispus extinderea urmaririi penale cu privire la savarsirea infractiunii de inducerea in eroare a organelor judiciare, prev. de art. 268 alin. 1 C.pen. prin aceea ca numitul Boros Otto Andrei, cu rea-credinta, a formulat un denunt la DNA – Serviciul Teritorial Oradea, inregistrat sub nr. 11/P/2015, prin care a reclamat ca numitul Gerenyi Istvan Peter, avocat in cadrul Baroului Satu Mare, si-a traficat influenta pe langa judecatorii care urmau sa se pronunte cu privire la cererea de incuviintare / respingere a masurii de arestare preventiva, intr-un dosar penal in care il reprezenta pe numitul Bogdan Ioan.

Prin ordonanta nr. 1341/P/2016 din 20.04.2018, s-a dispus clasarea cauzei cu privire la infractiunea de inducerea in eroare a organelor judiciare, prev. de art. 268 alin. 1 C.pen. (referitor la denuntul formulat fata de numitul Doseanu Razvan-Viorel) si disjungerea cauzei si continuarea cercetarilor sub aspectul savarsirii infractiunii de inducerea in eroare a organelor judiciare, prev. de art. 268 alin. 1 C.pen. cu privire la denuntul formulat de catre numitul Boros Otto Andrei fata de numitul Gerenyi Istvan Peter, fiind format dosarul nr. 2253/P/2018.

Intrucat in cauza, in declaratia de martor, numitul Boros Otto Andrei a precizat ca aspectele mentionate in denunt i-ar fi fost dictate de catre procurori din cadrul DNA Oradea, prin ordonanta nr. 2253/P/2018 din data de 23.02.2019, s-a dispus declinarea competentei de cercetare si solutionare a cauzei in favoarea Sectiei pentru investigarea infractiunilor din justitie din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, unde a fost inregistrata sub nr. 2546/P/2019 din 08.11.2019. Prin adresa emisa la data de 24.03.2022, in temeiul art. 3 alin. 1 din Legea nr. 49/2022 privind desfiintarea Sectiei pentru investigarea infractiunilor din justitie, precum si pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, dosarul penal nr. 2546/P/2019 a fost inaintat catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia de urmarire penala si criminalistica, unde, la data de 11.04.2022, a fost inregistrat sub nr. 747/P/2022.

La data de 17.08.2022, prin ordonanta nr. 747/P/2022, s-a dispus inceperea urmaririi penale in cauza in rem, sub aspectul savarsirii infractiunilor de cercetare abuziva (prev de art. 280 alin. 2 C.pen.) si abuz in serviciu (prev. de art. 297 alin. 1 C.pen.).

Prin actele de urmarire penala efectuate in cauza, in urma analizarii materialului probator, a rezultat urmatoarea situatie de fapt:

La data de 09.10.2019, numitul Boros Otto-Andrei a fost audiat in calitate de martor cu privire la denuntul formulat in dosarul penal nr. 114/P/2015, inregistrat la DNA – Serviciul Teritorial Oradea, referitor la presupuse fapte de coruptie de catre avocatul Gerenyi Istvan Peter, ocazie cu care acesta a declarat ca nu isi mai mentine declaratia data in fata organelor de cercetare penala la data de 20.06.2017, in dosarul penal nr. 1341/P/2016, ca aspectele relatate in denunt nu sunt reale, aratand ca procurorii Man Ciprian si Muntean Adrian Valentin (ambii din cadrul DNA – Serviciul Teritorial Oradea) si o persoana neidentificata (presupusa ca fiind magistrat-procuror din cadrul DNA – Serviciul Teritorial Oradea) 'au incercat timp de o ora sa depun denunt impotriva avocatului Gerenyi Istvan, informandu-ma cu privire la consecintele pe care le pot suporta in cazul in care nu colaborez, intrucat pot fi trimis in judecata in legatura cu santajul pe care l-am savarsit asupra magistratului Anghel Ardelean, iar in acest caz situatia mi s-ar agrava, subsemnatul fiind recidivist'.

In declaratia data, numitul Boros Otto-Andrei, a mai precizat ca 'am fost de acord sa depun denunt impotriva avocatului Gerenyi Istvan, cu toate ca nu cunosteam ca acesta din urma a savarsit vreo fapta de natura penala sau ca a primit sume de bani sau alte foloase pentru a interveni pe langa anumiti magistrati in cauza in care il reprezenta pe numitul Bogdan Nicolae, iar aspectele denuntate le-am formulat cum mi s-au dictat de catre barbatul sus-mentionat din cadrul DNA Oradea, a carui identitate nu o cunosc. Mentionez faptul ca in momentul formularii denuntului, in camera mai erau prezenti domnul procuror Man Ciprian (care ii mai transmitea persoanei care imi dicta denuntul anumite informatii legate de caz) si procurorul Valentin Muntean (care mai intervenea in dictarea denuntului). Mentionez faptul ca subsemnatul nu cunosteam niciun aspect din denuntul formulat, astfel ca faptele avocatului Gerenyi Istvan de a primi sume de bani de la Bogdan Nicolae pentru a interveni pe langa anumiti magistrati in vederea pronuntarii unor solutii nefavorabile mi-au fost dictate de catre persoanele din cadrul DNA Oradea, in modalitatea aratata mai sus'.

In raport de situatia de fapt precizata, actele de urmarire penala administrate in cursul instructiei penale au stabilit urmatoarele:

La data de 11.11.2016, prin ordonanta nr. 114/P/2015, s-a dispus clasarea cauzei avand ca obiect denuntul formulat de numitul Boros Otto Andrei cu privire la comiterea de catre Gerenyi Istvan Peter a infractiunii de trafic de influenta, fapta prev. si ped. de art. 291 alin.1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 5 C.pen.

La data de 20.06.2017, numitul Boros Otto-Andrei, a dat o declaratie de martor in fata organelor de urmarire penala din cadrul I.P.J. Bihor – Serviciul de Investigare a Criminalitatii Economice in care, printre altele, referitor la denuntul formulat in luna aprilie 2015 la D.N.A. – S.T. Oradea impotriva avocatului Gerenyi Istvan, a precizat ca 'aceste fapte mi s-au comunicat de catre numitul Bogdan Nicolae aproximativ in anul 2014, in momentul in care eram in libertate' si ca 'nu cunosteam daca aceste aspecte sunt mincinoase, despre acest lucru afland dupa ce mi s-a comunicat ordonanta de clasare a denuntului formulat. Totodata, mai arat faptul ca nu am avut niciun beneficiu de pe urma formularii prezentului denunt si nici nu am fost constrans in vreun fel pentru a-l formula, subsemnatul prezentdadu-ma din propria initiativa la DNA Oradea'.

Ulterior insa, la data de 09.10.2019, in fata aceluiasi ofiter de cercetare penala, numitul Boros Otto-Andrei a dat o noua declaratie de martor, in care precizeaza ca 'in completarea declaratiei date in fata organelor de cercetare penala, in calitate de martor, la data de 20.06.2017, doresc sa arat faptul ca aspectele declarate cu acea ocazie de catre subsemnatul, in legatura cu presupuse fapte de coruptie savarsite de catre avocatul Gerenyi Istvan Peter nu sunt reale'.

Afirmatiile numitului Boros Otto-Andrei din declaratia de martor [sunt] necoroborate cu alte elemente probatorii, in contextul in care, in prezent, procedeele probatorii care pot fi administrate in raport cu datele concrete ale cauzei sunt practic epuizate, nefiind suficiente pentru a se putea trage, dincolo de orice indoiala rezonabila, concluzia ca a fost savarsita vreo infractiune de magistratii mentionati.

Fata de aspectele semnalate, constat ca acestea nu au suport obiectiv in realitatea factuala, referirile la acestia nefiind sustinute de probe certe de vinovatie care sa contureze savasirea unor fapte de natura penala.

In acest sens, [se] va face pe deplin aplicarea principiului consfintit in art. 4 alin. 2 din Codul de procedura penala, referitor la prezumtia de nevinovatie, potrivit caruia orice indoiala in formarea convingerii organelor judiciare se interpreteaza in favoarea suspectului sau a inculpatului, principiul producandu-si cu atat mai mult efectele in conditiile in care, in cauza, nu a fost inceputa urmarirea penala in personam.

Corolarul situatiei de fapt stabilite ca urmare a anchetei penale presupune faptul ca se va dispune clasarea cauzei cu privire la infractiunile sesizate, presupus ca fiind savarsite de magistratii procurori Man Ciprian si Muntean Adrian Valentin, ambii din cadrul D.N.A. – Serviciul Teritorial Oradea, a unei persoane neidentificate, presupuse magistrat procuror din cadrul D.N.A. – Serviciul Teritorial Oradea”.


Comentarii

# Ana date 25 September 2022 19:40 +295

Niste jigodii !

# DODI date 25 September 2022 19:55 +110

Când reprezentatul lupului (scutea) este pus paznic la stâna dreptății nu te poți aștepta decât la oi mâncate de lup (SRI). Așa că mai dreptatea mai poate aștepta atâta vreme cât România este condusă de alogeni și de o organizație antiromânească fățișă.

# adrian date 25 September 2022 20:07 +330

Scapa cine poate!Pe Balbeck vor sa il faca iar securistii din Bucuresti si Ploiesti,..e dosar in lucru.SERI stie ce e acolo si le cere prietenilor din anturajul sau sa il evite.Numai ca si printre prietenii lui sunt acoperiti...sunt gasti si aici. :) Dar i-au pus gand rau,vor sa il aresteze preventiv.Vor sa ii rupa degetele,sa nu mai tasteze el despre Sistem si oamenii lui.La Parchetul General i-au spus in 2016 ca daca ar putea i-ar interzice accesul la internet. E clar cum functioneaza justitia,SRI face dosarele si judecatorii sunt subordonatii lui.

# maxtor date 25 September 2022 22:41 -1

cei 2 par tunsi de Militia Romana sau asa ceva....

# santinela date 26 September 2022 07:51 +214

Sa clasezi un dosar fara sa audiezi "paratii" este de noaptea mintii iar cel care a facut=o nu este un parchetar de duzina ci unul si mai rau,este la PICCJ,asa ca sa se stie "pe sistem" ! Cand esti sluga ordinara si raspunzi la comenzi unde poti fi decat la PICCJ ? Aia doi de la Oradea mai sint in sistem,vin acusica si Portocala cu Onea si este in par toata echipa de experti Kovesisti. Cata mizerie a lasat Kovessi si culmea este ca astia se inmultesc nu dispar. Cojocariule nu ti se face lehamite cind te uiti dimineata in oglinda ? Sau nu te uiti !

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 29.11.2022 – Argentina Campeon!

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva