SOS COPIII ROMANIEI – Ministrul Familiei Gabriela Firea anunta lansarea numarului unic gratuit 119 pentru cazurile de abuz, exploatare si neglijare a copilului: „5 persoane cu pregatire speciala raspund la telefon in fiecare dintre cele 47 de DGASPC-uri din toata tara, 24 de ore din 24. Acesti specialisti pot apela 112 printr-o simpla apasare de buton... In caz de copil disparut, Politia transmite mesaj prin RO-ALERT... 100 de persoane pregatite sa plece pe teren in orice moment, in toata tara”
Copiii Romaniei sunt acum mai putin expusi riscului de abuz, exploatare si neglijare, odata cu lansarea de catre Guvern a numarului unic gratuit 119, unde pot suna atat minorii aflati in situatii dificile, cat si orice alta persoana care cunoaste asemenea cazuri.
Anuntul a fost facut joi, 6 ianuarie 2022, de catre Gabriela Firea (foto), ministrul Familiei, Tineretului si Egalitatii de Sanse.
La fel ca numarul unic de urgenta 112, si 119 este gestionat de catre Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS). La telefon raspund cinci specialisti, prin rotatie, iar 100 de persoane sunt pregatite in toata tara sa plece pe teren. De altfel, specialistii pot oricand sa apeleze 112, printr-o simpla apasare de buton. In plus, Politia Romana le va trimite cetatenilor mesaj prin sistemul RO-ALERT ca sa semnaleze cazuri de copii disparuti, mentioneaza Firea.
Iata postarea de pe Facebook a senatoarei PSD:
„119 – Numar Unic Gratuit pentru semnalarea cazurilor de abuz, exploatare si neglijare a copilului
Numarul Unic Gratuit 119 unde pot fi semnalate, non-stop, gratuit, cazurile de abuz, exploatare si neglijare a copilului
La acest numar pot suna copiii care se afla in orice situatie de abuz, exploatare sau neglijare, dar si oricine altcineva cunoaste vreun astfel de caz.
Prin acest Program al Guvernului Romaniei vor fi ascultati de specialisti din Directiile generale de asistenta sociala si protectia copilului, printr-o procedura dezvoltata de Autoritatea pentru Protectia Drepturilor Copilului si Adoptiei, institutie din subordinea Ministerului Familiei, Tineretului si Egalitatii de Sanse.
5 persoane cu pregatire speciala raspund, prin rotatie, la acest numar de telefon, in fiecare dintre cele 47 de directii de asistenta sociala si protectia copilului din toata tara, 24 de ore din 24.
Acesti specialisti sunt in legatura cu Serviciul Unic de Urgenta si pot apela 112 printr-o simpla apasare de buton daca este nevoie de interventie rapida.
De asemenea, in cazul sesizarii unui caz de copil disparut, Politia va transmite un mesaj folosind sistemul RO-ALERT.
119 nu este doar o linie verde de preluare a mesajelor. Fiecare apel este evaluat, iar problema nu se opreste la o simpla discutie telefonica. In cazul unei situatii urgente, exista echipe mobile pregatite sa intervina in cazurile semnalate. Sunt 100 de persoane pregatite sa plece pe teren in orice moment, in toata tara.
Numarul unic 119 face parte din Programul National de Suport pentru Copii – „Din grija pentru copii”, realizat de Guvernul Romaniei, prin Departamentul pentru responsabilitate sociala comunitara si grupuri vulnerabile, in contextul pandemiei COVID-19.
Sistemul integrat al numarului unic 119 a fost implementat de Serviciul de Telecomunicatii Speciale si poate fi apelat gratuit din orice retea de telefonie mobila sau fixa.
Cazurile de abuz nu trebuie ascunse, iar acesti copii trebuie ascultati si ajutati de specialisti.
Din nefericire, copiii nu au fost ocoliti nici de violenta domestica sau de pe Internet. In 2020, primul an al pandemiei COVID-19, peste 8.200 de copii au fost victime ale abuzurilor, iar numarul dosarelor penale care privesc infractiuni de pornografie infantila a crescut cu 46%. In primele 7 luni ale anului 2021, peste 5.000 de copii au fost abuzati.
Sunt cifrele seci ale efectelor pandemiei asupra copiilor, una dintre categoriile cele mai vulnerabile. Au stat mult timp departe de prieteni, colegi sau profesori si, de multe ori, nu au avut sprijinul emotional de care ar fi avut nevoie.
#NumarUnic119 #ProgramPentruCopii
#GuvernulRomaniei #MinisterulFamiliei #DinGrijaPentruCopii
#OameniiPePrimulLoc
#InteresulSuperiorAlCopilului”
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Dorel Cotan
6 January 2022 16:03
+13
# Acum acest minister ar trebui
6 January 2022 20:39
+12
# stan pățitu'
7 January 2022 11:04
+11
# marin
10 January 2022 16:38
+10